SHAKESPEARE – Sonet XXXVI

[Laurean Mihai Gherman]

Mărturisesc că sigur suntem doi,

Deşi iubirea noastră e un tot:

Lasă-mi păcatul mie dintre noi,

De nu erai, tot trebuia să-l port.

 

Deşi-n iubiri avem acelaşi rost,

Vieţile-au fost ursite diferit,

Astfel că şi iubirii-i merge prost,

Şi desfătarea ei s-a risipit.

 

Poate că n-am recunoscut ce eşti,

De teamă vina-mi să te pângărească,

Sau cum cu bunătate mă cinsteşti,

Doar numele-ţi nu vrea să mă cinstească:

 

Dar nu te teme, te iubesc precum,

Fiind a mea, doar bine-ţi fac, oricum.

Let me confess that we two must be twain,
Although our undivided loves are one:
So shall those blots that do with me remain,
Without thy help, by me be borne alone.

In our two loves there is but one respect,
Though in our lives a separable spite,
Which though it alter not love's sole effect,
Yet doth it steal sweet hours from love's delight.

I may not evermore acknowledge thee,
Lest my bewailed guilt should do thee shame,
Nor thou with public kindness honour me,
Unless thou take that honour from thy name:

   But do not so, I love thee in such sort,
   As thou being mine, mine is thy good report.

[Laurean Mihai Gherman]

" 0 (zero) îi place" - și știam că nu e bine să postezi marțea...

[Ion Lazăr da Coza]

Încântat!

da Coza