Reveni-vor negrele rândunele... de Gustavo Adolfo Bécquer

[Amanda Spulber]

Reveni-vor negrele rândunele

pe al tău balcon să se cuibărească 

și din nou, la geam cu aripile

jucându-se, vor chema. 

Dar acelea care din zbor se opreau

frumusețea-ți și fericirea-mi să le privească, 

acelea ce ne-au învățat numele, 

ele... nu vor mai striga! 

Reveni-va și caprifoiul stufos 

din grădina-ți pe ziduri să crească 

și iarăși, pe-nserat, încă mai frumos

florile vor arăta. 

Dar acelea închegate în rouă, 

picături ce începeau să lucească 

și cădeau precum lacrimi de ziuă, 

ele... nu vor apărea! 

Reveni-vor și cuvinte de amor, 

la ureche arzător să-ți șoptească, 

și inima ta, din somnul ei adânc, 

poate se va deștepta. 

Dar așa tăcut, în genunchi și pierdut

 

ca într-o iubire dumnezeiască, 

așa cum eu te-am iubit...; trezește-te,

 

așa... nu te vor adora! 

Volverán las oscuras golondrinas, de Gustavo Adolfo Bécquer

Volverán las oscuras golondrinas

en tu balcón sus nidos a colgar,

y otra vez con el ala a sus cristales

jugando llamarán.

Pero aquellas que el vuelo refrenaban

tu hermosura y mi dicha a contemplar,

aquellas que aprendieron nuestros nombres…

¡esas… no volverán!

Volverán las tupidas madreselvas

de tu jardín las tapias a escalar,

y otra vez a la tarde aún más hermosas

sus flores se abrirán.

Pero aquellas, cuajadas de rocío

cuyas gotas mirábamos temblar

y caer como lágrimas del día…

¡esas… no volverán!

Volverán del amor en tus oídos

las palabras ardientes a sonar;

tu corazón de su profundo sueño

tal vez despertará.

Pero mudo y absorto y de rodillas

como se adora a Dios ante su altar,

como yo te he querido…; desengáñate,

¡así… no te querrán!