În ograda bunicilor

[Giurgiu Silvia]

    Sub teiul uriaș ce își revărsa generos umbra și parfumul ceresc peste curtea casei bunicilor, patru prichindei gălăgioși își revendicau cu tărie și temperament castronul de lut înflorat, plin ochi cu plăcinte moi și pufoase de dovleac, abia scoase din cuptor de bunica. Trei fetițe și un băiețel cam de aceeași vârstă aproximativ, zburdaseră curioși și nerăbdători în jurul cuptorului vechi de cărămidă din fundul curții, ce duduia încă de dimineață, ca un balaur aruncător de flăcări, pregătindu-se cum trebuie pentru a primi la sânul lui fierbinte, cozonacii dolofani frământați cu obidă de mâinile măiestre ale stăpânei casei. Ca să ostoiască puțin pofta ce sclipea în ochii aprinși, femeia încropi în grabă o plăcintă aromată și gustoasă, pe care o rumeni cu pricepere în cuptorul fermecat.

   Cum era Ajunul Sfintei Marii, nu se îndură să zădărniceasă sacrificiile nepoțeilor de a ține postul, așa că născoci în grabă ceva bun dar inofensiv, reducând astfel și tentația iminentă a cozonacilor ce se umflau în pene de mama focului, în tăvile aliniate ordonat pe măsuța joasă și rotundă de lemn. Copiii veniseră cu noaptea-n cap de pe la casele lor, deși părinții bombăniseră contrariați de graba lor nefirească. Sara era fiica cea mică a Constandinei fata bunicilor, ce locuia pe o uliță cam îndepărtată și greu accesibilă. Valentina și Liliana erau surori și erau fiicele mezine ale fiului cel mare al bunicilor, Ion.

Ele locuiau la cîteva case depărtare și erau mai mereu prezente în casa cu tei la poartă. Viorel trăia la oraș și era unicul băiat al lui Marin, fratele mijlociu al lui Ion și al Constandinei. Pe el îl aduseseră părinții la țară odată cu începerea vacanței de vară, de aceea își dădea aere de stăpân în fața verișoarelor, care găseau inacceptabilă și intolerantă atitudinea lui.

   Tărăboiul iscat de copii, atrase atenția și curiozitatea bunicului ce trebăluia prin gospodărie. Maria, nevasta lui îi explică eventuala cauză a neînțelegerii dintre nepoți, zâmbind cu obișnuita-i îngăduință și duioșie. Bărbatul înalt ca un stejar, impunător și cunoscut drept un om aprig și dintr-o bucată, se înarmă cu o prefăcută asprime, surâzând complice nevestei și se îndreptă cu pași apăsați către poartă.

  - Ce-i scandalul ăsta? tună el, ascunzându-și un surâs  în mustața neagră și stufoasă, ce-i sporea teribilismul în ochii tuturor. Precum ciripitul asurzitor al unor vrăbiuțe dezlănțuite, cearta copiilor acoperi tonul ridicat al bunicului, ceea ce-l contrarie de-a binelea, de data asta. Hei, cu voi vorbesc, mucoșilor! Patru perechi de ochi se holbară speriate la el și o liniște nefirească se lăsă peste lume. Limbile atât de ascuțite cu câteva clipe în urmă, deveniră inutile și oricât le mestecau ei să răspundă, nu reușeau să lege două cuvinte. 

   - V-a mâncat pisica limba? 

   Sara căpătă un pic de curaj și arătă acuzator către castronul răsturnat printre frunzele palide, căzute prea de vreme din copacul rebel. Plăcintele avuseseră un tragic sfârșit în urma revendicărilor susținute și acum se înfruptau din ele un batalion de furnici.

   - Viorel le-a trîntit pe jos! miorlăi Liliana, încercând să câștige bunăvoința bunicului. Nu ne-a lăsat și pe noi să luăm din ele, cu toate că bunica ne-a spus să le împărțim! Așa face el mereu!...

   - Nu-i adevărat! izbucni băiatul indignat. Hai că vezi tu! amenință el fioros.

   - Ia vino tu încoace, voinicule! îl admonestă uriașul, frecându-i urechea între degete până o simți fierbinte. Puștiul abia își stăpânea lacrimile de usturime și mai ales de frustrare.

   - Arată-mi și mie ce trebuie să vadă verișoara ta mai mică! Hai, că mă făcuși curios! 

  Cum băiatul tăcea posomorât, bunicul îi eliberă urechea ce plătise scump pentru eroicul ei posesor și îl mai premie cu un bobârnac ceva mai blând, numai cât să își sublinieze tăria cuvintelor de dojană.

    - Haideți în șatră să vă dea Buna altele, pezevenghilor! Ați prăpădit bunătate de plăcinte!...Ce chelfăneală v-ar mai trebui! 

   Îi înșfăcă ceva mai îmbunat de gulere și îi duse plocon nevestei, care îi primi înduioșată de expresiile lor umile și amărâte.

    - Maimuțoii ăștia s-au încăierat pe plăcintele tale și au îngrășat furnicile în loc să se înfrupte ei! I-ai și spală-te cu ei pe cap! mai spuse el făcând pe supăratul, după care se îndepărtă clătinând din cap.

   Se opri după colțul casei să asculte glasurile pițigăiate și ascuțite ce izbucniră odată cu presupusa lui plecare, luând cu asalt urechile răbdătoare ale bunicii, care încerca fără prea mult succes să restabilească pacea. Liniștea se așternu curând, ca un văl de catifea asupra capetelor aplecate peste farfuriile din poală, în care abureau alte plăcinte rumene. La măsuța rotundă stăteau acum copiii, ocupați până peste cap să le vină cumva de hac, suflîndu-și în degete sau înghițindu-le nemestecate de fierbinți ce erau. Bunica îi privea cu dragoste mare din pragul ușii, ascunzându-și emoția și bucuria în colțul năframei. Prin ferestra aburită de fum și timp, bunicul asista încântat la ospățul nepoțeilor ce-i umpleau sufletul și viața de o bucurie nemaitrăită.

   Sătui și mult mai calmi, cei patru prichindei ieșiră din șopru și năvăliră asupra leagănului de lemn lucrat de unchiul Marin special pentru ei și agătat cu lanțuri groase de una din grinzile magaziei de lemne. Scrâșnetul ritmic al lanțului frecat de lemn, făcea să se ridice părul în cap oricui îl auzea. Bunicul își promise să-l ungă din abundență cu untură de porc, după ce scrânciobul va intra în repaos. Se gândi să atragă atenția copiilor cu altceva, ca să-și poată face el treaba, așa că dădu drumul caprelor din târlă, care aveau fiecare câte doi iezișori. Într-o clipă strigătele copiilor se amestecară cu ale iezilor, ce nu mai știau cum să se descotorosească de urmăritorii lor. După o cursă asiduă printre stivele de lemne orânduite cu trudă de bâtrân, câte un ied se zvârcolea în brațele neînduplecate ale fiecărui copil.  

   Fetițele mai pupăcioase din fire, încasară fără să crâcnească suficiente capete în gură de la animalele rebele, care nu apreciau deloc efuziunile lor sentimentale. Maria și Florea se prăpădeau acum de râs, asistând topiți de drag la răzbelul din curtea lor. Oblojiră cum putură, hohotind încetișor pe răniții rezultați în urma asediului, ce se plângeau care de o buză crăpată, care de un ochi vânăt, ba chiar trebuiră să scoată și un dințișor ce fusese smuls din lăcașul său de o copită micuță dar fermă. Jertfa pe care o considerau necesară, nu stoarse nici o lacrimă micilor eroi. Doar cîteva lamentări firești, imprecații involuntare și amenințări fioroase elaborate mai ales de micul viteaz, dar care nu avură nici un efect asupra micilor cornute.

   Consolarea veni tot din cuptorul fermecat, până la urmă. Parfumul amețitor al cozonacilor fu eclipsat cu siretenie de turtițele coapte pe vatră, rumene și parfumate, care atraseră ca un magnet pe nepoți cu bunic cu tot. La aceeași masă joasă și rotundă, nelipsită din nici o gospodărie la vremea aceea, stăteau așezați râbdători și cuminți șase persoane ce se înfruptau din ciorba aburindă de fasole, în străchini mari de lut și din turtele calde ce alcătuiau un prânz dumnezeiesc! 

 Câte un căpșor curios și îndrăzneț se ițea din când în când prin ferestruica strâmtă a ușii, zădărând entuziasmul și hazul copiilor, ce se străduiau să rămână cuminți pe scaunele lor, îndemnați sever de autoritarul lor bunic să-și vadă fiecare de strachina lui. Aparițiile drăgălașe ale iezilor, stârneau chicoteli înfundate și zâmbete duioase.