Îşi deschise încet, cu băgare de seamă, elitrele roşii, dorind să guste şi ea plăcerea zborului deasupra tuturor acestor lucruri uriaşe din jur. Privea cu invidie la suratele ei care planau vesele deasupra pământului. Toate, fără nicio excepţie: buburuze, buburuzele, buburuzici, toate aceste „ladybird” îşi etalau, în văzul tuturor, rochiile roşii, portocalii, galbene, luminoase şi strălucitoare, stropite cu punctuleţe negre, ca la o paradă a modei. Încercă să se înalţe şi ea, dar aripile fragile nu o ascultau. Era strânsă, parcă, într-un corset care-i tăia respiraţia, curmându-i visul, încă din faşă.

            Se întristă, în timp ce-şi admira rochiţa roşie în oglinda unui bob de rouă. Începu să numere bulinele negre care-i dezvăluiau, parcă, identitatea; se uită pe-o elitră, apoi pe cealaltă, şoptind: opt! Îşi aminti că bunica ei, buburuzoaia, îi spusese că orice buburuză are şapte puncte pe elitre. Se mai uită o dată în oglinda-rouă şi văzu pe o elitră trei buline iar pe cealaltă numără patru. „Cum? Cum se poate o aşa imperfecţiune?!”

            Dar nu mai conta asta. Căzu iar în starea de lehamite care o cuprinsese din cauza neputinţei de a zbura...

            Deodată, simţi cum cineva o înhaţă de pe firul de iarbă pe care se plimba abătută. Se trezi într-un culcuş întunecos, dar cald. Se simţea prizonieră şi nu ştia cine o capturase şi de ce. Deodată, printr-o fereastră a culcuşului, o rază de soare se opri pe căpşorul ei, mângâind-o. Lumina a devenit tot mai puternică, învăluind-o binefăcătoare. Privea în jur şi nu-i venea să creadă: era undeva sus, deasupra ierbii şi o melodie nemaiauzită îi înălţa sufletul iar cuvintele îi erau adresate ei, parcă cineva îi făcea o dedicaţie:

 

                        Buburuză, ruză,

                        Roşioară bluză,

                        Urcă-te pe-o frunză...

                        Încotro îi zbura

                        Acolo m-oi mărita.”

 

            Închise ochii, legănată de acest cântec melodios... Se simţea sub aripa ocrotitoare a mamei iar gândurile rătăceau nostalgice... „Dar stai! Ultimele versuri...” Le simţi ca pe un cui înfipt în inima ei. Cum să zboare, încotro să zboare, dacă aripile n-o ajută?? Stătea nemişcată în palma unei fetiţe, tulburată, golită de gânduri, roasă pe dinăuntru  ca un măr roşu de-un vierme nemilos...Pumnul se închise iar micuţa buburuză simţi cum trupşorul ei se izbeşte de pereţii culcuşului într-o parte şi-n alta, în sus şi-n jos. Ameţise, speriată ca după un cutremur. La un moment dat, hurducăturile încetaseră iar buburuza văzu din nou lumina soarelui, în timp ce melodia cunoscută se repeta iar şi iar. Îşi dădu seama că trebuie să facă un efort suprabuburuzesc pentru a scăpa, pentru a se salva din temniţa pumnului. Prinse curaj, în timp ce-şi scutura rochiţa roşie care se deschise ca o paraşută. Se apropie de marginea prăpastiei şi-şi dădu drumul, cu aripile deschise a zbor...Începu să plutească, mişcându-şi fericită aripioarele, în timp ce fetiţa bătea din palme, strigând, la fel de fericită:

            - Mămico, uite încotro zboară mămăruţa: spre casa lui Cosmin! Acolo mă voi mărita!

 

8 iulie 2011

Vizualizări: 247

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Frumos.

da Coza

:):):).Curioase de mici fetele astea>:):)P:)

Acum s-or modernizat, Zboara si buburuzele spre Bmw-uri sau spre cate un Mecedes.:):):L)Se aseaza direct pe chei.:):):)

Umorul tau ma incanta, Valeria! Hi! hi!

Multumesc, da Coza, pentru popas!

O povestioară frumoasă, educativă şi instructivă pentru copii! Mi-am amintit de "Gândăcelul" Elenei Farago, de "Firul de iarbă" - imi scapă autorul, scuze! Textul poate fi folosit interdisciplinar. FELICITĂRI!!

Cu mare drag!

Multumesc, Elena, am scris-o anul trecut, in vacanta de vara, cand aveam timp berechet!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Placebo (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare scrisă unui Cinovnik din București care se crede mare poet … a utilizatorului Maria Mitea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog în echilibru pe sârmă a lui Tudor Cicu
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Dor de dor a lui IOAN stoian
cu 16 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plecat, dar mereu cu noi a utilizatorului Rotariu Dorel
cu 17 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare scrisă unui Cinovnik din București care se crede mare poet … a utilizatorului Maria Mitea
cu 17 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în echilibru pe sârmă a utilizatorului Tudor Cicu
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog în echilibru pe sârmă a lui Tudor Cicu
cu 18 ore în urmă
Tudor Cicu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Convalescență - Jurnal - a utilizatorului Mihaela Popa
cu 18 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se zbârlește vremea... a utilizatorului Tudor Cicu
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Solstițiul de vară a lui Corneliu Neagu
cu 19 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se zbârlește vremea... a utilizatorului Tudor Cicu
cu 20 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se zbârlește vremea... a utilizatorului Tudor Cicu
cu 20 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
ieri
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog Solstițiul de vară a lui Corneliu Neagu
ieri
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tot ce a mai rămas a utilizatorului Maria Mitea
ieri
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog în echilibru pe sârmă a lui Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ultimul mister a lui Ada Nemescu
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor