Frigul din Ziua Naţională

 

          Nu sunt dintre acei orgolioşi ce-şi fac un lung şi stufos arbore genealogic până când ajung să-şi justifice de pe proţăpitul blazon familial acvila brâncovenească, domnescul bour moldav sau mănunchiul cu trei peceţi al prim-unificatorului. Nu. Eu sunt mult mai orgolios! Cum arhiva primăriei mele (şi ca ea, câte altele?) a fost incendiată în Primul Război Mondial de honvezii şi husarii fără de rădăcini adânci prin Europa, ca să-mi nege mie dreptul de proprietar peste munţii îmblânziţi de către înaintaşii pierduţi în ceţurile istoriei ai babei Vrâncioaia (vremelnicii ocupanţi neştiind că aceşti munţi sunt înţesaţi cu urme de aşezări şi necropole trace, astfel încercând ei să mă facă să cred că-s mai venetic pe acest pământ decât cei mai proaspeţi venetici), eu, chiar dacă nu-mi ştiu pe nume decât părinţii, bunicii şi străbunicii (din cauza arătată mai sus), nu mi-aş pune pe un eventual blazon personal nici măcar steagul dacic sau falx dacica, nici „Gânditorul de la Hamangia”, „Hora de la Cucuteni” sau „Tăbliţele de la Tărtăria!… „Iată, va zice oarecine, încă unul care susţine că noi am început istoria şi vrea pe blazonul său efigia vreunui pelasg (strădac)!” De-aş fi modest, aş păstra această ironie ca pe o ipoteză de lucru, tratând-o la modul serios. Însă nu-s modest! Nimic din toate acestea nu m-ar mulţumi! Şi-atunci?! Atunci, pe un eventual blazon, aş scrie doar atât: ROMÂN! Acest cuvânt, pentru mine, cuprinde totul! De la cele enumerate deja, la nojiţa opincii lui Crişan, ipingeaua lui Tudor, pistoalele de la brâul Iancului, Milcovul, sfărâmatele redute ale Plevnei, petliţele Ecaterinei Teodoroiu, Blajul şi Alba-Iulia, crucile eroilor necunoscuţi de la Cotul Donului şi din Munţii Tatra, poate – ca pe o cobe neagră, ca pe un memento prea des uitat – „şerveţelul Churchill-Stalin”… Nelipsite mi-ar fi şi sumanele din Flămânzi, găurite de gloanţele armatei regale române, lămpaşele minerilor din Petrila şi Petroşani sfărâmate de aceeaşi armată, dar şi gloanţele legionare din pădurea Strejnic sau cele roşii din Vadul Roşca… Aşadar, diamante şi rugină pe blazonul meu. Postdecembrist, intelectualii de carton din import, pentru a fi un bun european, îmi zic să mă dezic de el ca de o boală lumească. Dar cât de aristocrată e „coana Europa”? Ni-i oferă pe Cervantes, pe Byron, pe Baudelaire, pe Goethe ş.a., însă şi-i însuşeşte pe conchistadorii distrugători de civilizaţii precolumbiene, recunoaşte extirparea a zeci şi zeci de popoare amerindiene, dar vlăguirea coloniilor, dar holocaustul, dar?… Şi lista ar fi foarte, foarte lungă.

          Îi înţeleg şi pe românii cărora, de bună-credinţă fiind, nu le este comod să se privească în oglinda naţională, contemporană. Îi înţeleg şi mă înţeleg, deoarece tuturor nu ne place ceea ce vedem. Vedem o Românie dezindustrializată şi cu agricultura făcută praf, o Românie decapitalizată şi cu toate resursele naturale concesionate pe-o mână de euro, dolari sau ruble, o Românie a unui stat mafiot şi a unei pseudodemocraţii, o Românie a unor primării unde tricolorul e aruncat în noroi şi a unui întreg sat de români evacuat de urmaşii unor grofi – criminali de război! –, o Românie a gazelor de şist şi a munţilor despăduriţi, o Românie a… a… a… Şi totuşi unde am fost, unde suntem noi, românii, de a ajuns România în halul acesta? Mulţumesc, nu vreau sofisme. Pentru greşelile noastre (am folosit un eufemism, desigur) găsim întotdeauna scuze!

          Dar oare această autocaracterizare (de vegetali în genunchi) o întâlnim numai la poporul român? Întrebaţi şi un neamţ, franţuz, britanic etc. ce părere are despre istoria, ţara şi poporul lui... Fiecare naţiune a avut şi va avea cetăţeni contestatari – vânători-de-vânt, dar şi tăietori-în-carne-vie (la propriu!).

          Epigoni ai înaintaşilor care şi-au făcut din pana lor adevărate ghilotine în agora (Eminescu-poetul, însă mai ales gazetarul, Delavrancea, Cioran, Vulcănescu, Ionesco…), dar mult prea sceptici în ce priveşte cuvântul ce precede fapta, noi mai scăpăm, din când în când, câte o revoltă ori ne mai înflăcărăm într-un eseu, într-un pamflet, într-o filipică sau poezie… E mult? E puţin? Această carte digitală – Flamură de cuvânt –, unde am adunat aproape toată lirica patriotică postată pe site-ul ÎSEMNE CULTURALE poate să fie un răspuns.

                                                                                                                        Ion Lazăr da Coza

Puteți descărca pdf-ul de aici:

Flamură de cuvânt - lirică patriotică - ÎNSEMNE CULTURALE.pdf

Vizualizări: 573

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Poezii deosebite, poeți deosebiți! Felicitări!

Eu cred că e o haină decentă pentru „dulcea Românie”, de ziua ei.

Felicitări tuturor celor implicați în această reușită!

Să-l lăsăm pe fiecare cetățean al lumii să-și cânte glia, istoria, țara... dar să avem și noi același drept, aceeași bucurie și onoare!

La mulți ani, România! La mulți ani, români!   

Respect,

            da Coza

La mulţi ani, România! La mulţi ani ronânii mei frumoşi ! La mulţi ani, Insemne culturale!

Felicitări truditorilor şi tuturor celor implicaţi!

Mă plec în faţa voastră, familie minunată, cu respect şi aleasă preţuire! Mulţumesc!

O SURPRIZĂ ŞI O BUCURIE PENTRU MINE PREZENŢA  ÎN ACEASTĂ ANTOLOGIE DE POEZIE PATRIOTICĂ PENTRU CARE MULŢUMESC  DIN SUFLET ANTOLOGATORILOR ŞI TUTUROR POEŢILOR PREZENŢI.

TUTUROR CU OCAZIA ZILEI NAŢIONALE LE UREZ:

                      

                                                    LA MULŢI ANI, DRAGI PRIETENI! LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

Multumesc mult :)

Onorat, mulţumesc pentru includerea mea în această antologie! La ceas de sărbătoare, a sfintei noastre patrii, urez tuturor românilor, un sincer LA MULŢI ANI!

Mulțumesc. LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! La muți ani, dragi poeți români!

Va multumesc, prieteni dragi si inimosi! Multumesc Insemne Culturale!

La multi ani, Romania!

Felicitări, Însemne Culturale, mulțumiri colectivului care a muncit pentru a aduna lirica patriotică postată pe site în Flamură de cuvânt! O mare surpriză și onoare includerea mea în această antologie - haină decentă - pentru România noastră dragă, de ziua ei! 

La mulți ani, ROMÂNIA! La mulți ani, ROMÂNI!

Prețuire!

O mare bucurie pentru mine includerea in această antologie! Ma simt onorată!

Mulţumesc celor ce au îmbrăcat acest site în haine de sărbătoare prin realizarea acestei frumoase antologii!

La mulţi ani, Însemne Culturale!

La mulţi ani, români destoinici!

Felicitări tuturor! Felicitări "Însemne Culturale" pentru această realizare!

Un buchet de gânduri frumoase, dăruit țării noastre! O prefață impresionantă! Felicitări tuturor! :)

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Corneliu Neagu şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 1 oră în urmă
Corneliu Neagu şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog Pe coama înserării a lui Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Postări de log efectuate de bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de vasile lucian tatar
cu 7 ore în urmă
Mihaela Suciu a comentat în legătură cu fotografia lui Emil Dumitru
cu 9 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut fotografia lui Emil Dumitru
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ca(bi)niet a utilizatorului Mihaela Suciu
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a lăsat un comentariu pentru Eftimie Gheorghe
cu 10 ore în urmă
Eftimie Gheorghe a lăsat un comentariu pentru Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
Emil Dumitru a postat o fotografie
cu 10 ore în urmă
Eftimie Gheorghe şi Ada Nemescu sunt acum prieteni
cu 10 ore în urmă
Emil Dumitru a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ca(bi)niet a utilizatorului Mihaela Suciu
cu 11 ore în urmă
Eftimie Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Covid 19 a utilizatorului Eftimie Gheorghe
cu 13 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog starea de grație a utilizatorului Floare Arbore
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Covid 19 a lui Eftimie Gheorghe
cu 15 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Covid 19 a utilizatorului Eftimie Gheorghe
cu 15 ore în urmă
Postare de log efectuată de Eftimie Gheorghe
cu 16 ore în urmă
Postări de log efectuate de Floare Arbore
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2023   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor