Arheologia, ca preocupare empirică (antiquarianismul) se pierde în negura vremurilor, putând spune chiar că ne duce cu patru milioane de ani în urmă, pe vremea când în Africa de Est se confecţionau primele unelte din piatră de către om şi când un trib, trecând prin locul de campare al altui trib, scormonea prin cenuşa din vatra părăsită, poate va găsi o aşchie de silex mai ascuţită. Abia prin secolul al XV-lea, un istoric renascentist italian, Flavio Biondo, a realizat un îndreptar, punând bazele arheologiei ca ştiinţă. A urmat Epoca Luminilor, Europa secolelor XVII-XVIII, când s-au făcut paşi importanţi în această direcţie. În secolul al XIX-lea, arheologi ca James Hutton, William Smith și Charles Lyell au dezvoltat şi aplicat stratigrafia. (Straturile fiind asociate cu perioade istorice succesive, altfel valoarea unei roabe de artefacte tinde spre zero dacă acestea sunt scoase din context.) Alţi arheologi, printre care Christian Jürgensen Thomsen şi Jacques Boucher de Perthes, au ordonat cronologic artefactele pe care le-au găsit. Arheologii Augustus Pitt Rivers şi William Flinders Petrie au insistat ca toate artefactele, nu doar cele frumoase sau unicate, să fie colectate, catalogate şi aranjate în funcţie de tipologie şi ordine cronologică, şi că adevărata linie de cercetare se află în notarea şi compararea celor mai mici detalii… Toţi aceşti arheologi, luaţi la un loc sau individual, pot fi consideraţi „părinţi ai arheologiei moderne” ori primii „arheologi ştiinţifici”, având de altminteri mulţi discipoli. Totuşi abia în prima jumătate a secolului XX-lea arheologia a devenit o activitate profesională, fiind studiată în şcoli şi universităţi, disciplina implicând topografierea, excavarea şi analiza datelor colectate. Pentru întocmirea cât mai fidelă a „filmului” evoluţiei culturale şi materiale a speciei umane, îndeosebi această ultimă etapă – interpretarea datelor – a chemat în ajutor ştiinţe transdisciplinare, cum ar fi: antropologia, istoria artei, etnologia, lingvistica, geografia, geologia, chimia, fizica, semiologia, paleontologia, paleozoologia, paleobotanica ş.a. Fireşte că nu putea sta deoparte tehnologia ultramodernă cu tot mai performantele detectoare de metal, radare geologice şi scanere tridimensionale, cu imagistica multispectrală, teledetecţia, telemetria etc.

          Oricât de impresionante ar fi rezultatele muncii arheologilor, ele ar risca un cvasianonimat – materialul putându-se pierde prin depozitele unor instituţii, iar rapoartele arheologice mucegăind prin cine ştie ce arhivă academică – dacă nu ar interveni muzeologia şi muzeografia, făcându-le accesibile maselor largi de oameni, prin expunere elaborată în muzee, prezentându-se istoricului fiecărei piese, a fiecărui şantier/sit arheologic, a fiecărei culturi. În acest cadru, un loc important şi de o prezenţă discretă înălţătoare îl are restauratorul. S-a constatat că trei-patru fragmente dintr-un vas, aşezate în vitrină, nu impresionează ca un vas restaurat/reconstituit în care s-au încastrat acele trei-patru fragmente. Doar astfel vizitatorul îşi poate imagina cum… paleojuna Rodica purta pe ai săi umeri, nu tocmai firavi, şi nici dalbi n-or fi fost, olul cu apă, lapte ori sânge spre rădăcina vreunui copac-totem, şi dintr-odată el, vizitatorul, simte cum istoria îl înfiază…

          Sunt cuvintele nişte artefacte? Îndrăznesc un „Da!” categoric. Astfel avem artefacte nedescifrate, zăbrelite parcă definitiv în lacra timpului (vezi tăbliţele de la Tărtăria şi de la Sinaia, o mare parte din rune și din scrierea aztecă etc.), dar şi artefacte vii, acele cuvinte peste care nu s-a putut aşeza colbul vremii, ele supravieţuind miraculos, chiar dacă mereu par a trăi pe nisipuri mişcătoare. Ca şi cioburile, neexpuse fiind, zăcând într-o trezorerie uriaşă, cartografiate şi supravegheate de filologi şi etimologi (lexicul limbii române conţine peste 564.000 de cuvinte), multe dintre ele aproape că nu au valoare, iar cele expuse, folosite în limbajul cotidian (circa 10-15.000 de cuvinte), au o valoare modică. Muzeologii, muzeografii şi restauratorii acestor artefacte, i-am numit aici pe literaţi, dar în special pe poeţi, fiind singurii chemaţi întru valorificarea superioară a acestora.

          Un astfel de custode este şi poeta Mariana SUCIU. Ea nu a pus în vitrina proprie – Când macii mor zâmbind – (carte digitală apărută sub egida ÎNSEMNE CULTURALE), cioburi disparate de silex, ceramică, lapislazuli, aur, safire, rubine etc., ci a căutat să reconstituie arhitectura sufletului (său), făcându-ne să simţim că (şi) poezia sa ne-a înfiat.

          Mulţumim!

 

Vizualizări: 934

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitari!

 Vă mulțumesc frumos, d-na Angi Cristea.
 Prețuire,

Angi Cristea a spus :

Felicitari!

Le mulțumesc pentru semnul de lectură și apreciere d-nelor Dorina Crăcană, Mihaela Chitic, Elena Dulgheru, d-lui Viorel Grădinariu. De asemenea, tuturor celor care au citit versurile mele fără a lăsa vreun semn.
 Cu stimă și considerație, Mariana S.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 39 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Decor între viață și moarte a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 53 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Decor între viață și moarte a lui Corneliu Neagu
cu 53 minute în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Decor între viață și moarte a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Chemări venite din trecut a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Privind de pe terasă a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Privind de pe terasă a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Casa părintească a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Perechi a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răzbat chemări de toacă a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Răzbat chemări de toacă a lui gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog zi-le să nu-mi trimită poze a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog zi-le să nu-mi trimită poze a lui Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Privind de pe terasă a lui Corneliu Neagu
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Privind de pe terasă a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poteci ascunse a utilizatorului Bouros Maricel
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Poteci ascunse a lui Bouros Maricel
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog împrejur a lui Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog împrejur a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog pe lacul Snagov a lui Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor