Valorificarea elementelor de mitologie autohtonă în romanul contemporan – Ion Nălbitoru, Urmașul lui Dracula - de Prof. Dr. Mihaela Rădulescu –

[Ion Nălbitoru]

Valorificarea elementelor de mitologie autohtonă în romanul contemporan – Ion Nălbitoru, Urmașul lui Dracula

 

                                   - de Prof. Dr. Mihaela Rădulescu –

 

Mitologia autohtonă reprezintă încă din literatura veche, o sursă de inspirație valoroasă, al cărei conținut simbolic este inepuizabil, scriitorii găsind semnificații dintre cele mai intense, fiindcă imaginarul mitologic românesc are o zonă de încărcături semantice nebănuite. In literatura contemporană întâlnim acest spațiu al mitologiei inserat în text sau în subtext, ca moment de amplificare al mesajului, de dublare a semnificațiilor, și implicit, de necesitate a interpretării plurivalente. Ei bine, la Ion Nălbitoru, revigorarea elementului mitologic are o substanță motivațională aparte: recuperarea valorii mitologiei naționale, a regândirii simbolurilor și a restabilirii sensului mitului în contemporaneitate.

Romanul Urmașul lui Dracula este o carte în care fantasticul, miraculosul și realismul coexistă, se suprapun, se intersectează. Dimensiunea temporală și spațială are o evoluție interesantă în firul epic, deoarece în prima parte a romanului putem identifica o geografie și o datare evenimențială reală, iar în a doua parte observăm un cadru general, ce se prelungește într-un final cu ecou atemporal și aspațial. Scriitorul are ca punct de plecare o realitate istorică românească pe care o cunoaște îndeaproape, perioada istorică în care a domnit Vlad Drăculea, un voievod cu personalitate puternică, generând astfel, o serie de legende și mituri. În literatura best-seller, mitul lui Dracula a fost proiectat în dimensiunea fantasmagorică, cu aspecte horror, atenuând simbolicul poveștii, anulând tâlcul legendei și al imaginii voievodului.

La Ion Nălbitoru povestea capătă consistență, mitul este reînviat prin prisma valorilor românești, Dracula devenind personaj de legendă, și totodată, păstrându-și semnificația istorică, imaginea fiind cea a voievodului care a apărat neamul prin puteri nebănuite, cu implicații magice. Romanul debutează sub semnul realismului magic, personajul Paloș fiind un brav luptător în oaste, apărând cu vitejie meleagurile românești de invaziile turcești. Întâlnirea cu Prințesa (ființă care aparține unei alte lumi, a vampirilor, fiica lui Dracula) se face într-un cadru încărcat de semnificații ascunse, într-un decor magic, iar atracția inexplicabilă dintre cei doi este semnul unei iubiri care transcende timpul. Dincolo de scenele de dragoste pătimașă, cartea se remarcă prin proiectarea sentimentului iubirii într-o altă dimensiune, sentimentul dintre cei doi fiind un fior al sublimului, al universului, al unei povești de dragoste prelungite în spațiu și timp.

Atracția dintre cele două personaje implică desigur, renunțarea lui Paloș la lumea muritorilor, el alegând benevol viața de vampir. E un gest sacrificial, izvorât din dragostea necondiționată, eternă. Scriitorul știe să redea momentele-cheie ale acestui cuplu (întâlnirea cu Dracula, instalarea la castelul din munți, nașterea urmașului, uneltirile, balurile date de vampiri, masacrul vampirilor), captivând prin tehnica ritmului accelerat, dinamic, energic. Episoadele au o succesiune logică, firul narativ având o evoluție firească, naturală, subiectul fiind explorat cu resurse stilistice mânuite atent. Planul real al lumii omenești (Vodă și boierii inamici care îl trădează) și planul fantastic-mitologic (lumea vampirilor, castelul lui Dracula, zborurile și călătoriile nocturne ale vampirilor) se intersectează, se completează, printr-o înlănțuire perfectă a ideilor și evenimentelor relatate. Acest lucru e posibil prin modul ingenios al derulării narative, autorul inserând atent pasaje, idei, ceea ce atestă abilitate și talent narativ.

Romanul își urmează evoluția, personajele diversificându-se, firul narativ derulându-se prin prisma mai multor generații ale voievodului Dracula. Fiecare urmaș din acest neam voievodal are o aură misterioasă, se individualizează în spațiul căruia aparține, prin agerime și istețime ieșite din comun. Ei amintesc de marele Voievod, prin trăsături specifice de caracter și printr-un temperament puternic. Din neam în neam, din om în om, din poveste în poveste, identificăm urmașul lui Dracula. De la voinicul Prințișor ajungem la Mircea (ultimul urmaș al voievodului), trecerea aceasta realizându-se cu stil, cu eleganță, cu arta unui povestitor experimentat. Portretele personajelor sunt bine dimensionate în registrul firului epic, narațiunea fiind dinamică, devenind vie prin personajele bine creionate. Autorul e un fin analist psihologic, prelungind acțiunile personajelor dincolo de decor, trăirile fiind resursa inepuizabilă a tensiunii epice. Din punctul de vedere al tehnicii narative, cititorul asistă la comprimarea evenimențială, care conferă o densitate aparte simbolicului textului. Narațiune complexă, cu substrat mitologic și istoric, romanul are o construcție amplă în ceea ce privește planul simbolurilor, acțiunea propriu-zisă fiind doar un resort în analiza arealului legendar din subsidiarul cărții.

Romanul valorifică acel specific mitologic românesc, în care istoria și fantasticul înscriu conștiința poporului în dimensiunea eternității. Ion Nălbitoru reactualizează mitul lui Dracula, dar nu în linia fantasmagoricului sau al fanteziei pure, ci e un roman încadrabil în literatura realist-magică, unde mitologia este o extensie a semnificațiilor legendei istorice. Prelungirea adevărului social-istoric în linia magiei duce la o mitologizare a personalității și faptelor, voievodul Vlad Dracul fiind astfel receptat și prezentat într-o formulă originală, intuitivă și totodată, convingătoare, unde verosimilul se îmbină perfect cu povestea-legendă. 

[Ion Nălbitoru]

Acest roman a luat PREMIUL I la Concursul Premio Letterario Intrenazionale Corona / 2017.

Mulțumesc din suflet distinsei domnișoare Prof. Dr. Mihaela Rădulescu pentru această recenzie!

[giurgiu maria]

Felicitări autorului!