Concursul de poezie, proză scurtă, eseu și dramaturgie „Labirinturi”, ediția a V-a, noiembrie 2018

Regulile concursului:

- concurenții, membri sau nemembri ai site-ului (cei care nu sunt membri și doresc să participe trebuie mai întâi să-și facă un cont pe https://insemneculturale.ning.com/), pot participa la câte secțiuni doresc, însă cu o singură lucrare, având următoarele dimensiuni:

poezie, până la 60 de versuri (15 catrene);

proză maxim șase pagini A4;

- eseu maxim două pagini A4;

- dramaturgie, maxim treizeci de pagini A4;

- concursul este netematic, deci textele nu vor avea o temă anumeacestea vor fi trimise în Word, font Times New Roman, corp 12, vor fi creații proprii, inedite, adică să nu mai fi fost publicate în vreo carte, revistă (printată sau nu), site literar, blog ori alt spațiu virtual și semnate cu numele real sau cu pseudonim literar consacrat (deci nu se primesc participanți cu nume gen: Mimi, Fifi, Piki, Cipi etc. deoarece considerăm că a face literatură nu-i o rușine!); materialele găsite publicate vor fi descalificate;

- fiecărei lucrări i se va da un număr și va fi postată, de către coordonator, fără numele autorului;

- votanții, după scara proprie de valori, vor nota obligatoriu toate creațiile cu note de la 10 la 1 (deci mai multe texte pot primi, de la același votant, mai multe note de 10, de 3, de 5 etc!);

- autorul este obligat să-și voteze (din modestie) lucrarea proprie cu nota 8 (opt); dacă nu și-ar vota lucrarea, ar fi avantajați concurenții care nu participă la vot, pentru că ar avea o notă în plus!

- atenție, pentru a se evita anumite influențe, voturile membrilor site-ului vor fi trimise tot coordonatorului, acesta afișându-le cu puțin timp înainte de afișarea rezultatelor;

- se acordă câte trei premii pe secțiune, rezultate exclusiv din notarea membrilor site-ului (Premiul I, Premiul al II-lea, Premiul al III-lea) și câte un Premiu special, pe fiecare secțiune, din partea Administrației ÎNSEMNE CULTURALE, motiv pentru care administratorii site-ului vor constitui ei înșiși un juriu și vor vota separat;

- coordonatorul concursului, respectiv doamna Sofia Sincă, nu are voie nici să concureze, nici să voteze, fiind singura persoană care cunoaște numele autorilor; 

- indiferent de numărul participanților la o secțiune a concursului, se vor acorda premii, în ordinea descrescătoare a mediilor, doar textelor care au obținut cel puțin nota finală 7 (șapte);

- odată trimise la concurs, textele nu mai pot fi retrase de către autori;

- notele administratorilor nu vor fi afișate, ci doar media acestora.

Dragii noştri, pentru că meritaţi din plin bucurii peste bucurii, peste bucurii ne-am gândit să venim şi noi cu un modest petic de cer senin informându-vă că am hotărât ca din materialul participant la acest concurs să scoatem o ANTOLOGIE, marca „Însemne Culturale”, ceea ce înseamnă calitate maximă!

Demararea propriu-zisă a proiectului se va face după afişarea rezultatelor concursului, când vă vom solicita o foto bust, numele cu care doriţi să apăreţi în antologie, localitatea/judeţul de reşedinţă...

Achiziţionarea antologiei e opţională!

Pentru a se bucura cât mai mulţi membri de această veste minunată, actualizăm datele concursului astfel:

- în perioada 1 octombrie – 14 noiembrie, ora 23:00, concurenții vor trimite materialul pe adresa de e-mail sofysinca2006@yahoo.com cu specificarea: „Pentru concurs”;

- 14 noiembrie – 22 noiembrie inclusiv, va fi perioada în care administratorii și membrii site-ului votează;

- 22 noiembrie – 25 noiembrie, se stabilește clasamentul;

- 25 noiembrie, 2018, cel târziu la ora 20:00, vor fi afișate rezultatele.

Sunteți așteptați să participați în număr cât mai mare!

Coordonator concurs:

Sofia Sincă - administrator

Mult succes!

Poeziile participante AICI

Proza participantă - pag. I AICI 

Proza participantă - pag. a II-a AICI

Proza participantă - pag. a III-a AICI 

Eseurile participante AICI

Piesele de teatru participante - pag. I AICI 

Piesele de teatru participante - pag. a II-a AICI

Vizualizări: 943

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări pentru inițiativă și mult succes!

Dragi prieteni, vă aștept pe mail.

Cu drag!

Sofi

 Părerea mea este ca lucrările să fie afişate imediat ce se primesc, să avem timp să ne facem o primă evaluare. Dacă se afişează toate pe 1 noiembrie, timp de 8 zile (cu un singur week-end la mijloc) trebuiesc parcurse câteva zeci de creaţii la cele patru secţiuni (eventual recitite măcar o dată) şi totodată votate. Mă îndoiesc că în acest timp scurt clasamentul va fi cel adecvat. Mai ales la proză, eseu, dramaturgie dar şi la poezie.

Domnule Bidulescu, promit solemn că lucrările vor fi afișate în ziua trimiterii pe mail-ul meu sau cel târziu a doua zi. Oricum niciodată nu s-au afișat în ultima sau penultima zi a concursului, aici, la noi. Mulțumim pentru observație.

Bidulescu Constantin a spus :

Am înţeles. Mulţumesc.

Sofia Sincă a spus :

Dl Marian Popescu a spus:

Scrieți voi o piesă de teatru de 6 pagini, măi băieți. Și pentru o schiță e prea puțin. Care este gândirea voastră? Se citesc prea greu 30 de pagini! Așa-i? O să ajungeți să instituiți ca barieră, numărul maxim de cuvinte (sau de spații).  Vă jucați și voi puțin. :))

 Prea bine - piesele de teatru pot avea până la 30 de pagini!

Ion Lazăr da Coza a spus :

OK

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 11 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 11 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor