MÂINILE ÎȚI ÎNFLORESC UIMITE
Te-ai întrupat din lutul ancestral
precum o floare delicată, fină,
cu mâini divine-ai mângâiat un gând:
să îţi înalţi fiinţa spre lumină!
O forţă trainică a aruncat
un sâmbure de taină şi lumină,
să crească-n trupu-ţi binecuvântat,
precum răsadul în umila tină.
Ai plâns, ai râs, când sub povară grea
răbdarea s-a încovoiat, supusă
dar fruntea tot senină ţi-a rămas,
precum o filă, de cuvânt sedusă.
Din sufletu-ţi albit de troieniri
şi binefaceri nemaiîntâlnite
o simfonie de lumină creşte
spre mâinile-ţi ce înfloresc uimite:
Crescut-au prunci şi-ogorul au lucrat
ori ajutat-au oameni suferinzi,
au legănat idei sau au luptat
un ideal în minte ca să prinzi.
Au scris, cu patimă, poeme-n şir,
romane cu eroi ce-n luptă dreaptă
au vrut s-aducă Binele în lume,
să-nalţe oamenii pe-o altă treaptă.
Au mângâiat şi-au alinat dureri,
o candelă-au aprins spre-nchinăciune,
au împletit şi frânghii de lumină,
sfioase şi cuminţi în rugăciune.
Recunoştinţa mea ţi-o dăruiesc:
o cupă albă, de iubire plină,
tu-nchin-o către lumea toată,
femeie, simfonie de lumină!
Cuvinte cheie :
Elena dragă, tare-ţi mulţumesc. Nu ştiu dacă am meritat un asemenea loc, deoarece au fost multe poezii mai bune. A fost o întâmplare că unii au fost mai generoşi cu mine. (Eu aşa consider!)
Elena Mititelu a spus :
Felicitări, Bombonica! Meriţi!!
felicitari Bony! drag
Mulţumesc, dragă Luminiţa!
Frumoase sentimente, felicitări!
Mulţumiri, Ana!
Ce surpriză plăcută! Mulţumesc mult, Daniela!
Superba, poezia!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor