1. Când inima mă-ndeamnă
Când inima mă-ndeamnă în ochi să te privesc,
Iubirea-ţi nesfârşită aş vrea s-o regăsesc,
În zbuciumul privirii să pot să m-oglindesc.
În lacrima privirii când vrei să te-oglindeşti,
Iubirea-mi de-altă dată să poţi s-o regăseşti
Şi-n ochi să vrei întruna cu drag să mă priveşti.
În ochi, ca şi-altă dată, să vrem să ne privim
Şi-n apele privirii cu drag să ne-oglindim,
Iubirea noastră veche în doi s-o regăsim.
2. Zbor întrerupt
Zburam către soare…
Când
O generaţie s-a aşezat pe umărul meu.
- Nu-i nimic, i-am spus,
O să te duc şi pe tine la soare..
Şi am continuat să zbor.
Pe urmă, o altă generaţie
S-a aşezat pe celălalt umăr..
Pe urmă, o altă generaţie
Pe un picior,
Pe un braţ,
Pe alt braţ,
Pe alt picior..
Mi-era din ce în ce mai greu să zbor către soare..
Am încercat să mă scutur
Şi nu am reuşit..
Soarele, se depărta
Din ce în ce mai tare de mine, în schimb
Generaţiile
Erau din ce în ce mai multe
Pe umeri,
Prin păr,
Pe picioare…
Acum,
Nici nu mai văd soarele de atâtea generaţii..
Mă uit în jos
Şi văd pământul
Şi cred,
Că de fapt
Nu am zburat
Nici o clipă…
3. Între noi…
Când ultima ta silabă a căzut
Golul din noi
A devenit
Golul dintre noi şi ciudat,
Parcă abia acum aveam cu adevărat ceva,
În comun..
Nu s-a întâmplat dintr-o dată,
Ştii?
La început golul dintre noi a scrâşnit a cutremur si au căzut tot felul de stele ruginite,
Cu dinţii strâmbi…
Pe urmă mâna mea dreaptă
Nu şi-a mai regăsit mâna stângă..
Ochiul meu bulbucat a tras o parte
De meridian în jos
Şi s-au răsturnat continentele
Şi-au curs oceanele
Şi s-a decolorat luna..
Golul dintre noi devenise incandescent
şi fierbinte,
Te văd, am zis,
Te cunosc, mi-ai răspuns,
Şi abia după ce am căzut unul în altul
Învăţându-ne,
Absorbindu-ne,
Totul,
Absolut totul pe pământ
A revenit la
Locul lui.
4. Monologul neputinței
Pe șina roasă de-a trenului oftat,
Orbit de minutele deșănțate,
Mă-ntreb, argumentat, de ce-am ezitat?
Răspunsul, adormit în trei erate,
Se lasă așteptat pe-un trist peron.
De ce soluțiile-s cenzurate?
Sunt om onest, nicidecum un fanfaron
Ce-și caută în barbă ceva de spus.
Oare dețin doar un amărât neuron?
Nu sunt habotnic, dezechilibrat nu-s,
Însă nu mai vreau să fiu propriul pion
Sacrificat în lupta ce-o am de dus.
Să-mi scrie-n frunte cuvântul ghinion
Și să nu-l văd, orbit de înălțare?
Decent, nu mi-am propus s-ajung campion
Însă viața fără piper și sare
Nu aș fi crezut să fie al meu țel.
M-aș corecta, dar unde-am greșit oare?
Cu mine însumi voi merge la duel.
5. Dum spiro, spero (Pantum)
M-am risipit în anii din trecut,
Cum vântul risipeşte frunze moarte,
În drumul spre un ţărm necunoscut
Ducând spre undeva, tot mai departe.
Cum vântul risipeşte frunze moarte
Tristeţile se-mprăştie-n pustiu
Ducând spre undeva, tot mai departe,
Jucând al vieţii zar cât nu-i târziu.
Poezie scoasă din concurs, deoarece parte din ea era luată din altă poezie, tot a aceluiași autor, dar care a fost publicată.
6. Capricii de toamnă cu măști
Își scutură Baccarat alene genele
în fâlfâit arămiu roșcat
alungă umbrele triste în stoluri berzele
valurile înserării se tulbură sacadat
obrazul tomnatic de iubire târzie pătat
se colorează-n palid și brocart
sărutările brumate ale austrului
îndulcesc gustul mustului
teatral își face intrarea Noiembrie
deghizat în Thanatos
de sub masca demonică surâde hidos
târăște cu sine înfrigurate catrene
și o bogată hlamidă de crizanteme
pășind peste frunzele moarte
îl privim cu îngăduință
puțin zeflemist și duios
doar bătrânul Ignat și Profira sfios
împovărați de ani și reumatisme
gem dureros
vine la braț Brumar cu Vântul din nord
În urma sa de-a valma cu toamna la bord
năvălesc spiritele morții boeme
în noaptea de Haloween
printre farse și măști pământene
aici suntem noi
Andrei și micuța Carmen
și îi întâmpinăm cu covrigei si cu poame
pe sub ferestre în noaptea extremelor
fantome zâmbesc hidos crizantemelor
și clipirilor înspăimântate ale lumânărilor.
7. Iubește-l, Anya
Anya, iubește-l
cu mâinile mele pe trupul nopții
învelește-l în răcoarea buzelor
vorbește-i despre poezie
mai ales despre aceea care ucide și renaște
care fărâmă orice formă de rezistență
Anya, sărută-i diminețile
și nu te gândi la mine,
artiștii nu știu ce să facă cu iubirea
o transformă în papirusuri călătoare
o pictează pe umeri de brumă
până sfâșie totul în jur
cu gheare de felină
e prea târziu
tușele au fost deja aruncate pe podea
și trupul meu - o pată de lumină pe gulerul cămășii de duminică.
Am murit de atâtea ori, Anya,
când înviam el mă ducea de mână la râu,
îmi spăla fața și așa schilodită de neputință îi zâmbeam,
iar eu o iubeam
așa cum iubești geamăna din ochiul ferestrei;
se face noiembrie, Anya,
mi-e frig și moarte,
frig și dor,
cancerul zace sătul în propria-i carne
cancerul minte că e sătul
iubește-l, Anya,
îngerii culeg ghebe din asfaltul umed
noi nu,
niciodată nu
vom ține de mână copiii
să-i mințim că lumea e povestea celor unsprezece lebede
întregite de iubirea care coase mută
ceasul ticăind bezmetic,
fluturi de noapte,
noi nu,
niciodată nu
iubim ploaia cu frunzele de chihlimbar
iubim pașii din cer înapoi spre povestea Anyei
femeia cu chip de miere sălbatică,
noi nu
ne luăm rămas bun.
8.Epifanie autumnală
Ca un semn de izbândă, firea-mi blândă și scundă,
De atâta osândă, ar fi vrut să se-ascundă
Într-o roată de lut cât un bob de năut
Amețită de rut ca și când a băut,
( cât să nu i să pară, viața grea și amară )
Cu o sete avară, lapte crud de fecioară
Sau licoare de mac, de la ultimul vrac
Agățată-n arac și dosită-ntr-un sac,
Ca merindă a gurii din averea naturii
Plămădită de furii întru somnul făpturii
Peste-al vieții cerdac amorțită de-un veac,
Drept sămânță de leac între flori de dalac
Scoasă din labirinturi din adânc de pământuri
Și purtată de vânturi, până-n cuiburi de vulturi,
Ca de joi pân' de-apoi, cununați de nevoi
S-o culegem doar noi, dintre foi de trifoi
Visători și prozaici, în veșminte de-arhaici,
Ca doi fii de iudaici la o nuntă de laici,
Dintr-un rit de demult, sub un semn surdo-mut,
Rost de alt început într-o toamnă de lut!
9. Când ceru-i ud...
Când cerul ud pe-aripi se-ngreunează,
Vâslim jenaţi de sluta anvergură,
Ne smulgem din albastrul de la gură,
Până ce lutul crud se luminează.
Pe străzi târând ingenua figură,
Alţi îngeri, negri, trec și claxonează,
Prea obosită, inima pompează
Noroi ce-o leagă de umana zgură.
Mă-ntorc la Tine, Doamne, ce dogoare
Învăpăiază iernile-n artere,
Sorb roua astrelor, ca pe-o vigoare.
Un înger gri, printre elicoptere
Răpus de-a carburanţilor duhoare,
Trimite-n van mesajele-i aptere.
10. Catrene irosite
În malaxorul de destine
Ne-aruncă viaţa, rând pe rând,
Sunt eu cu ea, e el cu tine,
Perechi de rime şchiopătând.
Cu ochii-nchişi sărut o tâmplă,
Şi-un gând răzbate, nebuneşte,
Imaginând. pentru o clipă,
Cum altul păru-ţi răvăşeşte...
În cale-mi, umbre împietrite,
În sus senin, în jos abis
Şi patru strofe irosite,
Dintr-un poem ce n-a fost scris.
Mocnind în jar de amăgire,
Un dor va arde-nvins, ateu,
Hrănit cu lacrimi din iubire,
De n-ai fost tu, ne-fi-voi eu!
11. Dimineață stranie
Umblu pe câmpul răscolit de neguri
ca o fantomă-n recea vălurire;
Pătrund în templul alb. Ce nălucire:
să simt mirosul iernilor în muguri!
Străbat coloane lungi -lespezi de ceață-
și le ating cu mâini iscoditoare;
Ce stranie-i această dimineață!
Ce plumbuit mi-e pasul către soare!
Îmi pare timpul mut o veșnicie,
pășind prin labirinturi mișcătoare;
Unde să caut steaua curgătoare,
ce colorează lumea argintie?
Prin pâclă deslușesc o căprioară,
și-n urmă-mi templul se pierde nefiresc;
Se zbuciumă lumina să apară;
Ochiul căpriu e soare! Tac și-l privesc!
12. Se aude…
E viața grea și-adesea-njur,
Dar noaptea, când îmi frâng elanul,
E-atâta liniște, că-n jur,
Se-aude cum vorbește BANUL!
Mi-i traiul greu și uniform,
Că mi se taie, sincer, cheful,
Iar, la serviciu, când adorm,
Se-aude cum vorbește ȘEFUL!
Acasă, viața-i și mai grea
Și stranie cum este lacra…
Când, calm, mă cert cu soața mea,
Se-aude cum vorbește…SOACRA
13. Iubind cu nerușinare
Aș putea să-mi strig mirarea
Într-o albie de rană
Și urmându-mi drept cărarea
Să las timpul să se-aștearnă
Aș putea în rugăciune
Serile topite-n poartă
Să le-adulmec moi, nebune
Să-mi croiesc din ele-o hartă
Să arunc spre cer cu vrăbii
Și spre ape cu ulcioare
Să încalec pe corăbii
Către vieți întâmplătoare
Și-aș putea să uit de tine
Să deleg un pui de ciută
Rănile să mi le-aline
Sângele să ți-l asmută
Sub coconul stins cu șoapte
Țipă frunzele-a iertare
Spre zăpezi pășesc în noapte
Iubind cu nerușinare
14. Melancolie, dulce Românie
De câte ori pe zi să-ți spun că-mi pasă
De rănile ce îți brăzdează fața?
Aveai nepoți, aveai belșug pe masă,
Te-ntâmpina zglobie dimineața.
De câte ori pe zi să-ți spun că doare
Tristețea cuibărită-n ochii roșii?
Ți-ai apărat ograda cu sudoare,
Iar azi se lăfăie în ea leproșii.
De câte ori ne-au amintit străbunii
De-o limbă sfântă, care-i numai una?
A mea, a ta, a soarelui, a lunii
Din care împletit-am noi cununa.
De câte ori să-ți spun că îmi ești dragă,
Că din iubire am rămas cu tine,
Dar cine oare dorul îmi dezleagă
Să mi te smulgă dintre mărăcine?
15. Palma ascultărilor
Tăcerile sunt bune deopotrivă,
Aveam cuvinte cu vocala spartă
Şi am propus o limbă relativă
Când palma ta în palmă are toartă.
Dar se făcea că o țineam de mână,
La podul ascultării se dau lupte,
Când a fugit o zi din săptămână
Ca degetele noastre să se-nfrunte.
Inițiați pe drumuri cu escală,
Arătătorul palmei se încheie
Şi ți-am furat din ochi o portocală
Aşa rotundă să te fac, femeie.
16. Jurnal izomorf
marţi
în copacul roşu
din grădina mea
aripi de amurg
se întorc acasă
clipa încă mă naşte
câmp de lavandă
odihneşte linia depărtării
împachetez gânduri
pentru mâine
miercuri
murim încă din zori
latră în tine
căţelul pământului
stropi de cafea dulceagă
picură peste mierea de chitră
şi tu spui că e dragoste
joi
trec pe la tata
sufletul face puzzle
dor
ultima piesă
precum fata morgana
mi te refuză întreagă
eşti bine
mamă?
vineri
îţi scriu pentru atunci
când din greşeală
mă vei suna în ceruri
nu-ţi fă griji
te iubesc
nu uita să te trăieşti
copila mea!
sâmbătă
unde e capătul lumii
şi-al săptămânii când
unde mă sfârşesc eu
unde începi tu
viaţa cât alte şapte
de şapte ori câte şapte lacrimi
de şapte ori câte şapte zâmbete
eu încă oarbă
din cioburi de noi
refacem infinitul
ai dreptate
astăzi e dragoste
duminică
Zo te cuşte!
luni
primesc o invitaţie
la casa de sticlă
gazda ocupată cu scrisul
peste tot oglinzi
închid cartea
ştiu
am ajuns iar acasă
azi mă numesc Miruna
17. Re...
Ce dor mi-a fost acum de mine,
Povara timpului mă doare,
Am fost un rău ascuns în bine,
Sau bun nebun acum sunt oare?
Nevinovat cu multe vine,
Știam nimic deși știu multe,
Iubeam iubirile depline,
Lipeam cu vise aripi frânte.
Mă tot hrănesc cu deziluzii,
Nu mă grăbesc deși e zor,
Să-mi pun speranță în perfuzii,
Să simt de mine că mi-e dor.
18.oul
topirea din foc
primăvara dintr-o iarnă exilată
din cuvânt
pe un cer nins cu litere
dintr-un preaplin dezlipit
de pe retina albastră
a nopții
nu te grăbi nu te grăbi
fiecare literă va trebui topită
apoi malurile cuvintelor topite
în umbra zilei
19. Buchetul cu gheaţă
Pe-un cap pătrat plouă difuz.
N-aş vrea, algebric, să refuz.
Accept buchetul ei cu ghiaţă.
De integrală-n schimb mi-e greaţă.
Priveşte-un Pi oripilat
La al compasului şpagat.
Când ies din şir se dau holtei
Toţi logaritmii-n baza trei.
Trage pe-o nară acest veac
Un punct viril fătat de-un ac.
Se crede plenipotenţiar
Un pix plurivalent, barbar.
Şi mai rosteşte o butadă
Un Lambda lăbărţat pe-o stradă
Plină cu locatari lătraţi
De haita lor de icşi pătaţi.
În nopţi de Zen, triunghi obtuz
Înfulecă un Phi mofluz
Când un dreptunghi cu un birlic
Înfige-un cerc în ombilic.
Trag paranteze cu plăcere
La acoladele cu miere
Pe când şi eu devin venal
Cu-un Epsilon filozofal.
20. Moștenitorul lunii albastre
orbitor se prăbușește
peste partea nedeslușită a nopții
luna plină sufletul meu geamăn
pe cerul de noapte
dădea lumii lumina ei luminoasă
cu lilieci prinși de raze
și ei străluceau argintiu
fără măsură
valurile mării
se transformau în cristale rare
lumea magică mă absorbea
încetul cu încetul
și dintr-o dată îmi creșteau aripi
și mă prefăceam în fluture
în soartă
tu știi deja că sufletul meu
nu poate să îmbătrânească
visul din somnul meu
mi te-a adus într-o noapte pe brațe
și ne-am iubit până ce zările
au izgonit luna
și lumina cu nuanțe de roșu
ne-a inundat privirea
bună dimineața iubito
fata mea frumoasă
21. După o umbră
Trecea o umbră
pe o stradă veche
unde rar mai găseşti
picior şi ţipenie de om...
Acolo unde poveşti te cheamă
te-nconjoară
curgând în cântece
de la fiecare geam
al caselor
Acolo unde nimeni
nu cunoaşte
decât prieteni
Şi am păşit
ademenit de glas
pas după pas
şi am aflat
visul meu uitat
22. Visul de unire
Români, Domnul din cer ne trimite semne,
Ne va face uniţi, sub flamurile aceleiaşi steme,
În România Mare, ţara prea frumoasă,
Mândră între ţări, a lumii mireasă.
„Unire!” răsună acum glasuri mii şi mii.
„Unire!” repetă dealuri, munţi şi câmpii,
„Unire!” „Unire!” este lacrima inimii.
„Unire!” spun cu dor aprins toţi Românii.
„Unire!” este în gânduri mereu, mereu,
„Unire!” este visul de veacuri al neamului meu,
„Unire! Unire!” ecou în suflete ce înfloresc,
„Unire!” pe întinsul plai românesc.
23. Hâtra
moartea nu mă pândeşte ca
un fur
nu-i nici gardian al risipitelor secunde
al ratărilor al
succeselor veselă
stă la vedere cocoţată adeseori pe
plasmă
cum tronau odinioară mileul
pe televizorul venus ST 12
şi peştele de sticlă turnat
la Mărăşeşti sau
pescarul cu ochi migdalați
fabricat în China
(vedeţi
comuniştii
români ne ofereau peşte
la fiecare
masă comuniştii chinezi ne arătau o
meserie –
avantaj ei) alteori
adastă pe raftul cu cărţi rezemată
de cele care
nu mai au loc pe verticală
și de obicei sunt încă
necitite – niște răni vii...
cel mai adesea mă sfidează
de pe tasta F5-refresh
ţopăie dragă
ţopăie îi zic
poate mă mai reîmprospătez
şi eu
rânjeşte: dar dacă-ţi cade sistemul
24. Încețoșare
coborâm scări de lemn
dintr-un vechi labirint
de dureri efemer
răstigniri peste timp
ne apasă durut
iar un cântec tăcut
arde-n inimi de jar
mâini de plumb
cad adânc
niciun semn la zenit
totul pare pustiu
totul pare pierdut
nu sunt muguri nici flori
pe câmpiile reci
zgribulite poteci
prăvălesc în adânc
printre pietre și spini
cerul gri pare-nchis
raza-i moartă-n amiaz
întrebări bat nebun
în al tâmplei obroc
doar un înger plăpând
cu lumini în aripi
pâlpâind în amurg
ne alină plângând
25. Ramuri
ramura care-mi respiră cuvintele
înverzește poeții
umbrește trecutul
o, Doamne, cum a devenit scrisul meu
iarba de pe miriști
o pasc necuvântătoarele
și orice vițel
devine proroc
oricare dintre ei devenim noi
doar iubita nesățioasă de vorbe
numără frunzele rămase
ascunsă-n poem înaintea mea
mă-ntreabă despre ierburi și ramuri
aștept o clipă
într-un mormânt înverzit
cineva înfige ramura
ce respiră
cuvintele mele
26. Crochiu de toamnă
Arpegii de toamnă târzie
O frunză, în noapte, suspină
Din lacrimi se scurge rugină
Și plumb, și regret, și ftizie.
Cad ploi ca-ntr-un antic diluviu
Un stol de cocori emigrează
Copaci, pustiiți, intonează
Prohodul frunzișului-fluviu.
Și gem țintirime de apă
O brumă în plete-mi coboară
Strivită-i iubirea din vară
Un gând reumatic mă sapă.
Când visele-ncep să pălească
Și zborul își pierde culoarea
Când toamna mă-nvață plecarea
Poeme în mine mustească.
27. Ezitare
în ceașca de cafea
a clocotit
(spun vrăjitoarele)
viața mea
în zațul maroniu
se ascund chipuri
uneori zâmbete
mai des lacrimi
decantează lichidul dens
privirea tatălui
vocea lui recitând poezii
strigătele copiilor iarna
agonia unui curcan
cu gâtul pe jumătate tăiat
tufele de crini năpădite de melci
iluziile din cartea de sub pernă
atâția fulgi topiți în păr
migrenele din dimineți obosite
lacrimi
țin ceașca în palme
ca pe o candelă
și nu am curajul să beau
28. La Mulți Ani Țara Mea Iubită !
La Mulți Ani! Fecioară cu ie și ilic;
Un an de sărbătoare te împodobește,
Înveșmântată-n straie cu fir de borangic
Cu cinste de eroi și doine de poveste.
O sută ani de la Marea Ta Unire
Când bravi eroi în luptă s-au jerfit
Ca tu să strălucești la salba Europei
Ca o regină ce tronul și-a sfințit.
O taină steagul tricolor-simbol de foc
Ce inimile bravilor români le-a-nvăluit;
Mihai Viteazul, Iancu ,Tudor Vladimirescu
La Alba Iulia Unirea s-a înfăptuit.
Un clopot a bătut, semnal de adunare,
Cetatea plină ochi de marii patrioți
O sărbătoare-a României,eroi și eroine
O Horă a Unirii simbol sfințit de toți.
Ferdinand rege și-a lui Regină Maria
Au făurit cu sârg Marea Unire
Și mulți români au scris istorie
Pe pagini de aur, un vis, o-mplinire.
29. Labirintul din furtună
Printre crengile iubirii răzvrătirea se-n fioară
Purtată de vântul vremii care moțăie ușor,
În fântâna unui cuget haina nopții se coboară
Când vin ciutele sfioase să bea luna din izvor.
Smecherește, trece falnic căpriorul prin livadă
Ca un prinț plin de lumină prin visările târzii,
De sub undele rebele a urcat, cerul să-l vadă,
Micul pește de aramă cu ochi mici, trandafirii.
În desaga nepăsării ciocârlia cântu-și poartă,
Plâng viorile neunse de sacâzul tristei veri,
Literele fug sfioase să nu prindă ziua moartă
Sunând lin din necuvinte sub penița de tăceri.
Cineva din ceruri pierde floarea socului curată,
Prin branulă simt cum intră picăturile de Rai,
Nu zbura tu, inimioară, peste apa zbuciumată
Lăsând mamei suferința că pe-aicea nu mai stai.
Se ridică din volume fumul sfânt al veșniciei
Mă zidesc pe mine însumi în nervurile din voi,
Numai cățelușa nopții, cu limbuța nostalgiei,
Soarbe apa repezită care curge printre noi.
Viață dulce, netrăită, prin clepsidra răsturnată
Plângi ca bobul de lumină de sub gene izgonit,
Către maluri de uitare, cu eșarfa sfârtecată,
Nu pleca, tu suflețele, hai, mai ține-mi de urât !
Dar furtuna nesătulă a tușit ciudat spre mine,
Râu fierbinte de lumină mi-a zvârlit din noru-i greu
Și de-atunci măicuța sfântă, pe la cimitir când vine,
Vede-n flacăra din cruce poeme din trupul meu.
Cuvinte cheie :
Crinu Sorin Leșe - a notat astfel:
1- 4
2- 5
3- 7
4- 4
5- -
6- 1
7- 5
8- 5
9- 8
10- 9
11- 7
12- 4
13- 8
14- 7
15- 8
16- 10
17- 7
18- 4
19- 1
20- 8
21- 5
22- 2
23- 1
24- 8
25- 10
26- 7
27- 3
28- 2
29- 9
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor