http://www.agentiadecarte.ro/2021/10/nuferi-de-lumina-de-ada-nemescu/

Editura ASTRALIS anunță apariția primului volum individual de poezie al Adei Nemescu, intitulat ”Nuferi de lumină”.

Ilustrația copertei (pictura Nuferii luminii) și grafica interioară sunt realizate de Ada Nemescu.

În textul de pe coperta 4, poeta Luminița Zaharia scrie:

Un debut îndelung așteptat: volumul de versuri Nuferi de lumină, semnat Ada Nemescu. În mediile culturale, inclusiv cele online, prolifica poetă este binecunoscută și apreciată. Sunt convinsă că, la apariția acestei cărți, toți vor exclama: „Cum, Ada nu are volume publicate?!”, într-atât a depășit-o, dacă putem spune așa, propria notorietate. Ea însăși ființă de lumină, sinceră, generoasă, cu zâmbetul mereu pe buze, Ada adună în jurul ei prieteni pe viață – și totodată cititori devotați. Voce distinctă în peisajul poetic actual, stil de neconfundat, Ada Nemescu este un fotograf-magician al lumii înconjurătoare, pe care ne-o dezvăluie în continuă mișcare, ca într-un caleidoscop al copilăriei, lăsându-ne perplecși, dulce-amețiți, ca după un vin bun.

Farmecul poeziei sale vine din sinceritate și preaplin sufletesc. Poemele, când în rime grațios curgătoare, când în vers alb, construiesc o lume mereu verde, un habitat al candorii și al iubirii absolute, ca un cuib cald de miracole – parcă ar spune: ce frumoasă e lumea, ce frumoasă e viața, oamenii, sentimentele dintre ei!

Vă invit să pătrundeți în lumea sa desculți, cu toată inima la purtător! Acest volum consistent, în care poeta și-a adunat cele mai reprezentative poeme, să vă fie un ghid spre redescoperirea propriei ființe, un deschizător de ochi spre Frumos! – Luminița Zaharia.

 

Ada Nemescu (pseudonimul literar al Elenei Alecu) a debutat editorial în antologia Autograf pentru m(â)ine, apoi creațiile sale au fost prezente în numeroase volume colective, dintre care: Antologia de umor negru… pe alb (antologie de epigrame, poezii și proză umoristică), Toamna asta plouă cu lacrimi (antologie de texte în memoria victimelor de la clubul Colectiv), Amprente pe cerul înstelat (volum colectiv de proză scurtă) ș.a.

Activitatea sa literară a început postând poezii și proză pe site-urile literare: Agonia, Esențe, Însemne Culturale, Negru pe Alb, Literaturitate. A publicat în reviste, atât tipărite, cât și online: Negru pe alb, Armonii culturale, Convorbiri literar-artistice, Urmuz, Agora Artelor, Parnas, E-creator ș.a. Este colaborator permanent din anul 2019 al Revistei Astralis. A prefațat un volum de poezie și a realizat ilustrațiile grafice ale altui volum. Ilustrații proprii – grafică și pictură – au apărut în mai multe publicații.

Ada Nemescu (Elena Alecu) are în pregătire un volum de proză scurtă, cu ilustrații realizate de ea însăși.

Vizualizări: 116

Răspunsuri la Aceste Discuţii

În primul rând, felicitări binemeritate Adei Nemescu, pentru editarea acestui prim volum de versuri! De asemenea felicitări editurii Astralis, precum și doamnei Luminița Zaharia pentru prezentarea făcută autoarei pe coperta patru a volumului.

Cu cele mai frumoase gânduri, Corneliu Neagu

Mulțumiri, domnule Neagu.

Considerație!

Corneliu Neagu a spus :

În primul rând, felicitări binemeritate Adei Nemescu, pentru editarea acestui prim volum de versuri! De asemenea felicitări editurii Astralis, precum și doamnei Luminița Zaharia pentru prezentarea făcută autoarei pe coperta patru a volumului.

Cu cele mai frumoase gânduri, Corneliu Neagu

Felicitări!

Mulțumesc Monica Pester.

Un semn însemnat. 

Spor și inspirație, 

aDa

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Precum marfa la tarabă a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 1 oră în urmă
Postări de log efectuate de ELENA AGIU-NEACSU
cu 3 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce vrea, domnule, femeia? a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 4 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dilema a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Ce vrea, domnule, femeia? a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce vrea, domnule, femeia? a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Dilema a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dilema a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Atât de mult... a lui Dacu
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atât de mult... a utilizatorului Dacu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Am uitat... a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ariana Zburlea
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor