Şi-a agăţat bocceaua într-un băţ, a aburcat-o pe umăr, respirând adânc, cum adânc respira şi cerul, şi a pornit agale, aşternere la drum fără capăt, păşea fără grabă, timpul nu exista, el nu trăia în timp, când îi era sete, vrăbiile îl lăsau să bea din ochiurile lor de apă, dacă îi era foame, găsea în boccea un codru de pâine, dacă nu, avea macii câmpului, câteodată obosea şi atunci se întindea pe pământ sprijinindu-şi capul de o piatră, sub piatră se afla Dumnezeu, care îi şoptea continuă să mergi, pământul urca în el puterea de care avea nevoie şi vagabondul îşi continua drumul, ochii îi erau în fiecare zi mai albaştri, părul creştea din ce în ce mai mult asemeni mării, faţa devenea transparentă, în somn devenea avion, un avion uriaş, o mare pasăre argintie, luminoasă asemeni duhului, asemeni vântului, şi vagabondul continua să meargă, mersul era destinul lui şi îşi iubea destinul, el, singurul om cu adevarat liber…..într-o zi, a început să se înalţe uşor, spre Cer.

Vizualizări: 66

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Cât de sugestiv... Vagabondul, condamnat la a colinda, drumul pentru el fiind crezul sacru.

''sub piatră se afla Dumnezeu, care îi şoptea continuă să mergi,'' - o viaţă cât un drum fără capăt, până într-o zi, când...

Un text superb, alcătuit dintr-o frază lungă... ca un  drum lung, tema sugerată din el.

Cu deosebită admiraţie, Sofy!

Multumesc mult, Sofia pentru comentariul tau atat de cald si prietenos.

Muy buena noche!

Anca



Sofia Sincă a spus :

Cât de sugestiv... Vagabondul, condamnat la a colinda, drumul pentru el fiind crezul sacru.

''sub piatră se afla Dumnezeu, care îi şoptea continuă să mergi,'' - o viaţă cât un drum fără capăt, până într-o zi, când...

Un text superb, alcătuit dintr-o frază lungă... ca un  drum lung, tema sugerată din el.

Cu deosebită admiraţie, Sofy!

Remarcabil acest text, mic ca întindere, dar mare prin ceea ce spune. Citindu-l, mi-am dorit pentru o clipă să fiu în locul lui, al vagabondului.

păşea fără grabă, timpul nu exista, el nu trăia în timp, când îi era sete, vrăbiile îl lăsau să bea din ochiurile lor de apă, dacă îi era foame, găsea în boccea un codru de pâine, dacă nu, avea macii câmpului,

 

Felicitări!

Multumesc, cred ca toti ne dorim sa fim -macar un pic- in locul lui; dar ca sa fii un vagabond fericit de vagabondaj iti trebuie o forta incredibila, nu?

O duminica frumoasa

Cu drag,

Anca



Vasilisia Lazăr a spus :

Remarcabil acest text, mic ca întindere, dar mare prin ceea ce spune. Citindu-l, mi-am dorit pentru o clipă să fiu în locul lui, al vagabondului.

păşea fără grabă, timpul nu exista, el nu trăia în timp, când îi era sete, vrăbiile îl lăsau să bea din ochiurile lor de apă, dacă îi era foame, găsea în boccea un codru de pâine, dacă nu, avea macii câmpului,

 

Felicitări!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plăti-vom a utilizatorului Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Plăti-vom a lui Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin ochiuri calcaroase, rupestru lăcrimând a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin ochiuri calcaroase, rupestru lăcrimând a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia De la o poezie... a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin ochiuri calcaroase, rupestru lăcrimând a utilizatorului gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Prin ochiuri calcaroase, rupestru lăcrimând a lui gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 22 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog basm de stradă a utilizatorului Dinca Valerian
ieri
Darie Giurgiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog catacombe a utilizatorului Darie Giurgiu
ieri
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin ochiuri calcaroase, rupestru lăcrimând a utilizatorului gabriel cristea
ieri
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog basm de stradă a utilizatorului Dinca Valerian
ieri
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Veri… a utilizatorului Dan Mitrache
ieri
Postare de log efectuată de gabriel cristea
ieri
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nebunii Frumoși a utilizatorului Darie Giurgiu
ieri
Utilizatorului Darie Giurgiu îi place postarea pe blog Veri… a lui Dan Mitrache
ieri
Postare de log efectuată de Dinca Valerian
ieri
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog de dragul fânului a lui gina zaharia
ieri
Lui LUMINITA SCOTNOTIS i-a plăcut discuţia De la o poezie... a lui Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Veri… a lui Dan Mitrache
ieri

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor