UNIVERSITĂŢILE MELE III

[Ion Ifrim]

 

                                                 

                                            UNIVERSITĂŢILE MELE

[Sofia Sincă]

Tînărul din romanul autobiografic începe să dea piep cu viaţa. Şi dă, la propriu. Încercând să-şi responzabilizele greşelile adolescenţei pleacă de acasă, pentru a-şi câştiga pâinea şi a evita un nou conflict cu bunul său tată. Destinul îl duce tocmai la capătul ţării, în îndepărtatul Rădăuţi, la un loc de muncă în geofizică. Probabil în imaginaţia sa era cel mai plăcut loc de muncă: aer curat, libertate, natură. Însă, pe lângă o muncă brută, solicitantă mult fizic, are parte de cele mai hidoase întâmplări (cred) din viaţă. După descrierea beţivului ''Falstaff de bodegă rurală'', într-un staţiu destul de vast al textului, nu cred că poate fi ceva mai hidos. De fapt suntem părtaşi la ceva de neimaginat, de necrezut. Nu ştiu câte ficţiune şi cât adevăr există în aceste pasaje din capitol prin care ni se descrie modul de viaţă a acestor muncitor din geofizică, comportamentul lor, total sălbatic şi inuman, ca şi condiţiile în care locuiesc, camerele fără uşi, în nişte locuinţe muncitoreşti murdare, insalubre, parcă venite dintr-o lume a ''Misterelor Parisului''. Dar ştiu că autorul impresionează profund cu acest capitol.

Şi pentru a se adeveri zicala, că dacă stai între lupi începi să urli, şi personajul nostru principal duce acelaşi stil de viaţă. Se îmbată şi lăcomeşte la metresa ''generalului''. Tot ce e al şefului este mai bun, chiar dacă acest ''bun'' nu e decât o biată beţivă, dintr-un colţ de lume, în care nu găseşte altă ocupaţie decât să bea şi să prostitueze. Însă are suflet, cară acasă un tănăr beat criţă, îl dezbracă, îl spală de toate mizeriile defecate pe ''dânsul'', îl aşează în pat să doarmă. De menţionat, este una dintre fiicele gazdei, celelalte două fiind la fel.

Tânărul are clipe de reproş introspectiv, îi zboară gândul la poveţele tatălui, la corecţia cu pumnul şi cu picioarele, aplicată de către profesorul de română, neînţelegând totuşi de ce a ajuns în aceste situaţii. Şi pe bună dreptate, vina nu este doar a lui.

Modul de narare este vulgar, poate ceva peste limite, dar o face pentru a crea impresia stilului hidos de viaţă, pentru a introduce şi cititorul în aceste circumstanţe, pentru a fi simţit în toată profunzimea sa acest mod de trai inuman. Chiar insistă pe aceşti termeni vulgari... sau poate pentru a se elibera de amintiri triste şi de a scoate în relief realitatea dezgustătoare, înfiorătoare a vremurilor şi ale împrejurărilor, o face.

Tânărul însă nu se desparte de cărţile sale. În odaia din căminul insuportabil, îşi amenajează un colţ al lui, cu un bec atârnat deasupra capului, postat pe speteaza patului şi citeşte. Citeşte în continuare clasicii ruşi. Poate şi de aceea s-a dus până în Rădăuţi pentru a fi mai aproape de idolii săi, unde încearcă să sărute pământ rusesc, fără a se gândi la consecinţele neromantice ce i se puteau întâmpla, prin depăşirea fâşiei de graniţă. Îmi vine în minte pentru o clipă şi pentru că tot suntem la exaltaţii clasici ruşi, pe N.Ostrovski, cu al său roman, ''Aşa s-a călit oţelul''.

Curiozitatea mea este fără margini de a cunoaşte şi următoarele universităţi.

Sofy

[Chris]

În acest fragment citim despre mizeria umană. Ne este descris un decor promiscuu  în care personajul principal îşi păstrează totuşi o notă raţională continuând să citească - acest "viciu" poate fi şi puntea salvatoare ce nu-l va lasa pradă căderii abisale pe panta alcoolului.

Conform principiului - trebuie să vezi cât de jos cazi pentru a realiza cât de mult îţi doreşti să te ridici - apogeul căderii îl reprezintă marea beţie, unde îşi murdăreşte însăşi identitatea proprie, făcând o subtilă comparaţie de genul - iată ce am ajuns! "Îngerul păzitor", prostituata Bena, înţelege cumva că personajul nu aparţine acestei lumi pe care nici ea nu o acceptă în totalitate, ci doar circumstanţial - altă lume nici nu cunoaşte, doar subtrefugiul în locul frumos şi curat din amintirile  copilăriei.

Lacrimi reci, lacrimi de conştientizare a situaţiei, de scoatere afară a urâtului ce nu-i aparţine! Plâns dureros şi terapeutic.

Am citit cu plăcere,

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Ifrim, am deschis o nouă pagină în cadrul Colecției de proză în care voi aduce toate capitolele acestui roman. Cele trei capitole de până acum au fost deja transferate.

http://insemneculturale.ning.com/page/biblioteca-noastr