Un Şperlă Voinicul, de demult

 

    „Aşa îl chema pe feciorul de împărat de demult: Şperlă”. Eu, când am auzit de la mama, povestea aceasta, tare m-am minunat şi am dat fuga la bunica, poate ea avea să mă lămurească  „de ce se trezise într-o bună dimineaţă, împăratul acela, cu mâhnirea-n coastă”.

- Îl durea ceva bunico? am întrebat-o.

- Vezi, dragul bunicii – m-a luat ea în poala ei, lângă acel caier şi fus, care pesemne, torceau singure, poveştile încă nespuse. Îl durea, dragul bunicii, tot ceea ce nu văzuse şi nu auzise, tot ceea ce se petrecea sub ochii lui, dar el nu avea încă ochi să vadă şi nici urechi să audă, până ce nu i se înfăţişase dinainte Şperlă Voinicul. Pesemne, nu trecuse încă prin viaţa fără de moarte.

     Aşteptam ca bunica să-mi descrie lanul de grâu, tolba cu săgeţi, arcul gata să fie întins, greierii care încă mai ţârâiau în liniştea de dinaintea minunatelor întâmplări ce aveau să i se ivească voinicului.

- Numai Dumnezeu e cel care le ştie pe toate, copile! - o auzeam pe mama, trecând, fuior după fuior, lâna din ghem pe răşchitoare. Am înţeles că, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, trebuia să citesc cam tot ce exista în casă, în biblioteca sătească, la prieteni...   Aveam, drept pildă, dăruirea până la extreme a lui Iov biblicul, cel care nu tăcea o clipă şi se întreba continuu, se răzvrătea împotriva şovăielilor sale, se supunea poruncii Celui-de-Sus şi se apăra prin fiecare gest de tot ceea ce îi era străin. Îl aveam în suflet pe Şperlă, în cuget pe Iov, ce-mi mai lipsea? Puterea de a răsturna un mit don-quijotesc nu e la îndemâna oricărui copil. Citisem până la vârsta de 13 ani, cam tot ce cuprindea în raftul bibliotecii din satul natal. De altfel, o bibliotecă micuţă, de circa 200-300 de volume. Ceea ce găsisem acolo, nu mă mai mulţumea. Auzisem că în comună, la circa 5 km de satul meu, se găsea o bibliotecă mult mai mare şi bine dotată. Într-o bună zi, am dezlegat măgăreaţa de la zarzărul din curtea casei şi am pornit cu încredere spre Comana, o comună aflată la 4-5 km de satul nostru. Când am intrat în biblioteca din comună, am împietrit. Pe toţi pereţii, în rafturi, mă aşteptau cărţi ce nu fuseseră niciodată citite. Am alunecat printre rafturi, de parcă eram legat la ochi cu un fir de iarbă norocos. Am ales la întâmplare vreo 7 cărţi, pe care le-am cărat cu braţul până la măsuţa bibliotecarei. Am văzut, dintr-o dată, cum bibliotecara face ochii mari, de parcă ar fi fost atentă la picăturile mele de sudoare căzând, în această aşteptare încordată, într-o fântână de mare adâncime: pic! pic...piiic!....

- Şapte cărţi deodată? am auzit-o, mirându-se. Da, cine te crezi copile? Aici, în comună, n-a trecut unul, de 4-5 cărţi, într-un an de zile. Şi, vii tu şi te accept eu, pe baza carnetului de elev, că poţi împrumuta o carte de la noi. Iar, tu?... Ai vrea cu duioşie, să te ştie lumea, că, dintr-o singură lovitură, ai omorât şapte muşte?...

- Ăla era Croitoraşul cel Viteaz,  am avut curajul să ripostez.

- Aşa? Aşaaa... uite că ştii! Te crezi în stare să le citeşti pe toate şapte? Ascultă la mine. Poţi citi tot ce se află pe raftul bibliotecii, poţi devora filosofi, scriitori, poeţi... dar, dacă nu-i vei băga aici (îmi arată cu degetul mare un locuşor sub podoaba capilară), nu-ţi va folosi la nimic.

- Ştiţi... m-am bâlbâit, luat prin surprindere. Fac acest drum o dată pe săptămână şi am crezut că pot împrumuta tot atâtea cărţi câte pot citi în acest timp, doar nu vin în fiecare zi...

- Uite, ce-i, băiete! Ia două cărţi (mi le împinse, cu două degete, pe primele două) şi mai vedem”. Cu cele două cărţi la subsuoară, am dezlegat, de la salcâmul din faţa bibliotecii, măgăreaţa, şi am pornit foarte dezamăgit către sat. Ajuns la marginea comunei, mi-am pus în aplicare planul, la care mă tot gândisem pe drum. Am descălecat la marginea comunei, într-un şanţ cu ierburi, sub nişte salcâmi răcoroşi, şi, în timp ce măgăreaţa păştea alături, m-am pus pe citit. În câteva ore, am dat gata cele două cărţi împrumutate. M-am înapoiat, apoi, la biblioteca din Comana şi m-am înfăţişat dinaintea domnişoarei bibliotecare:

- Am venit să le înapoiez. Le-am citit pe drum şi mă simt îndreptăţit să cer şi altele.

- Daaa? se miră domnişoara bibliotecară, făcând ochii mari. Şi, zici că le-ai citit? Povesteşte-mi ce ai înţeles! Se aşeză comod pe scaun, aşteptând să mă vadă prefăcut în nisip căzut la pământ. Am început să-i descriu cele citite. Înţelesesem ce mi se cerea. Că omul-care-spune trebuie să se situeze cât mai aproape de înţelegerea omului-care-scrie, că orice neînţelegere între cei doi poate însemna, pur şi simplu, o catastrofă de neiertat. Ce-i drept, bibliotecara m-a ascultat cu luare aminte. Din când în când, făcea ochii mari, nevenindu-i să creadă că în faţa ei se află un copil şi nu un elev scos la tablă de învăţătorul său.

- Bine, binee... mai convins! Atunci, uite cum facem... Împinse, cu braţul, teancul cărţilor, refuzate mai înainte şi pe care, încă nu avusese timp să le retrimită înapoi în rafturi, după care îmi semnă fişa, spunând: Rămâne între noi! Vii şi le înapoiezi după o săptămână, dar, nu mai iei altele, dacă nu-mi răspunzi la unele întrebări cu privire la conţinutul lor. E clar?... Am luat teancul de cărţi sub braţ, am semnat repede de primire şi, după ce i-am sărutat mâna, am luat-o din loc. M-a privit ca pe ceva neobişnuit, dar cu un surâs de bunăvoinţă. Şi, mereu am căutat să fiu punctual la întâlnire. Săptămânal, returnam cărţile împrumutate. Răspundeam la întrebările puse şi plecam de acolo cu alte 7 cărţi sub braţ. M-am trezit în anul următor, după vreo 200-300 de cărţi citite, că nici nu am avut timp să-mi leg măgăreaţa de salcâm, că şi sunt luat de mână de către domnişoara bibliotecară şi condus la şcoala din comună. Purtam pantaloni scurţi, o cămăşuţă uzată de soare, dar mă simţeam precum eroul de la Termopile. Când am pătruns în clasa celor de o seamă cu mine, bibliotecara m-a condus pe podiumul de la catedră şi, după câteva cuvinte avute cu un domn învăţător cu părul alb, s-a adresat copiilor din clasă, celor pe care îi vedeam cum începuseră să-şi ridice busturile din bănci, sperând că vor asista la anchetarea unui infractor prins în livada CAP-ului de vizavi.

- Acesta este elevul C. din satul apropiat, Tătaru. Cu greu m-a convins să-i împrumut cărţi de citit din biblioteca comunei. Şi, totuşi, în cele din urmă, am acceptat, având în vedere rugăminţile lui insistente. Am crezut că acest copil mă va trage pe sfoară şi mă va lipsi de primele cărţi împrumutate. Am mizat doar pe cuvântul lui şi un carnet de elev, pe care l-am oprit la mine. Dacă unul dintre voi nu are, la biblioteca noastră, până acum, măcar 5-6 cărţi împrumutate, să nu mai spun şi citite, ei bine, acest copil străin m-a uimit pe mine mai întâi, apoi pe domnul învăţător, care, iată, aici de faţă, n-a crezut aşa ceva şi a vrut să-l cunoască personal.

     Copiii din clasa aceea începuseră dintr-o dată a se face mici, mici de tot, de parcă ar fi vrut să se ascundă cu pupitrele băncilor, cu tot.

- ...Mi-a citit, până acum, aproape trei sute de cărţi şi despre toate mi-a povestit câte ceva..., continuă domnişoara bibliotecară. Am vrut să-l cunoaşteţi şi voi, şi să-i urmaţi, pe cât se poate, exemplul. Învăţătorul acela mi-a strâns apoi mâna şi, după ce m-a mângâiat pe după cap, am părăsit clasa, de am putut să mă înapoiez călare pe măgăreaţă, spre satul meu. Îmi vuiau în cap, eroii cărţilor citite, dar nici unul nu se asemăna, cred, cu mine, atunci. Astăzi, ascultând cântarea acestei amintiri îndepărtate, cu înţeles pentru tot ce s-a petrecut atunci, cred că singura asemănare, între mine şi eroii cărţilor cărate cale de 4-5 km, dus-întors, era doar Şperlă Voinicul, de care aminteam mai la început. Se pare, că, încă de pe atunci, am început a scutura căpăstrul armăsarului, din lada cu zestre a literaturii, şi aşterne, pe cale, viforniţa unor cuvinte care m-au ajuns, abia acum, din urmă.

Vizualizări: 45

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Prima impresie a mea, este că ai fost predestinat scriitorule, în a citi, indiferent sub ce auspicii: călare pe măgăreață, în timp ce păștea sau cocoțat în nuc și a reda mai apoi, prin alte scrieri, altora care doresc să citească și o faci atât de bine.

E un fel de a mulțumi providenței, destinului că te-a născut cu acest har. Toate povestirile tale sunt pline de farmec, cu aglomerare de detalii ce sporesc farmecul, cu ceva ironie și umor sec. Astfel descoperim personalitatea și trăirile tale, cărora ne faci părtași cu obstinație. Particularitățile sunt reprezentate prin livresc, dar și entuziasmul trăirii din fiecare povestire.
Cu aceeași admirație din totdeauna,
Sofi

Frumos, Voinicule Sperla. Deja ziua mea este mai luminoasa.

Ai farmec când povestești... mă gândesc cum erai pe măgăreață și mă bucur unde ai ajuns, voinicule, fiindcă n-ai renunțat la cunoaștere.

foarte frumos..

Doamna Sofia:  „Să nu uiți, Darie!” – parcă era îndemnul mamei către copilul ei. Noi, cititorii celor care s-au pierdut prin tranșeele scrisului, rămânem doar condamnaţi la mirare, văzând ce lume s-a stins odată cu ei.  Pe vremea studenţiei, aveam abonament la Ateneu. Şi sacrificam puţinii bani, trimişi de acasă, pentru mângâierea inspirată a sunetului răspândit în sala Ateneului. Dezamăgitoare a fost, însă, clipa, când, voind a-i oferi fratelui meu, venit în vizită la căminul studenţesc de atunci, o seară nemaipomenită la Operă (se juca „Rigoletto”, de Verdi), l-am auzit într-o pauză (mersese până la marginea balconului şi aruncase de acolo o privire, în jos, spre sală), spunând: „Măi frate-miu, da-s mulţi! Înseamnă că le place!?”. Dar, poate, asta e viaţa adevărată. A unei întâmplări care să te scoată din lumea ta și să te aducă în lumea lor. Cea care are de toate. Risipei de ecouri, ale instrumentelor de atunci, i-a venit rândul risipei de cuvinte, acum. Poate că aşa e şi în viaţă. O uşă deschide altă uşă. Până într-o zi, când nu vom mai şti unde am pus cheia. Nemurit este cel care ştie să asculte, ca şi cel care ştie să redea, şi să nu pună punct, vreodată.

 



Sofia Sincă a spus :

Prima impresie a mea, este că ai fost predestinat scriitorule, în a citi, indiferent sub ce auspicii: călare pe măgăreață, în timp ce păștea sau cocoțat în nuc și a reda mai apoi, prin alte scrieri, altora care doresc să citească și o faci atât de bine.

E un fel de a mulțumi providenței, destinului că te-a născut cu acest har. Toate povestirile tale sunt pline de farmec, cu aglomerare de detalii ce sporesc farmecul, cu ceva ironie și umor sec. Astfel descoperim personalitatea și trăirile tale, cărora ne faci părtași cu obstinație. Particularitățile sunt reprezentate prin livresc, dar și entuziasmul trăirii din fiecare povestire.
Cu aceeași admirație din totdeauna,
Sofi

Chris: Dacă cineva a reușit să te atragă în mijlocul poveștii și a minunatei lui întâmplări, acest fapt e lucrul de preț pe care un cititor i-l aduce celui care scrie, restul nu mai contează. Mult drag!  

Chris a spus :

foarte frumos..

Mihaela S: Spuneam undeva, că dacă am deține piatra minunată a diamantului din povestea lui Andersen, poate am arunca-o aici. Dar dacă am scris și eu, despre acele trăiri ale mele, cu lacrimi strecurate pe pagina hârtiei, atunci, n-am cotrobăit în zadar prin cuferele cu minuni ale amintirilor, iar cuvintele tale chiar m-au adus în vremea copilăriei. Mulțumesc!

Mihaela Suciu a spus :

Ai farmec când povestești... mă gândesc cum erai pe măgăreață și mă bucur unde ai ajuns, voinicule, fiindcă n-ai renunțat la cunoaștere.

Domnule Dincă Valerian: Mereu am simțit că ceea ce rămâne după o lectură e ca o oglindă în care cauți să ghicești fizionomia autorului, dar și lumea în care a dat bătălia cu necunoscutul, până dincolo de linia orbitoare a soarelui, unde s-a și pierdut. Mă bucur nespus, că v-am adus, de acolo, ceva lumină în ziua trecerii pe aici. 


Dinca Valerian a spus :

Frumos, Voinicule Sperla. Deja ziua mea este mai luminoasa.

Nici nu am respirat pe timpul acestei lecturi, iar la final, aveam lacrimi în ochi. Binecuvântată că v-am cunoscut și că vă citesc!

Vasilisia:  Când scrii o povestire, te gândești să dai viață statuii încremenite ca Pygmalion, Galateei,  sau, mai bine, să procedezi ca Trigorin, din „Pescăruşul” lui Cehov, cel care, la vederea pescăruşului ucis de arma lui Konstantin Gavrilovici, a exclamat: „Ah, da... Mi-a trecut prin minte un subiect... Un subiect pentru o scurtă povestire”. Şi, urmează să spună povestea cu malul unui lac „al codrilor albaştri” şi fata care şi-a petrecut, acolo, copilăria. Dar, întâmplător (şi în povestea asta) apare un om şi, „din plictiseală”, îi distruge viaţa, ca şi a acelui pescăruş. Și nu ai cum să nu-ți pui întrebarea: oare de ce sunt poveștile nemuritoare? Nu mai aștepți răspunsul și scrii. O poveste din viața ta... pentru a rămâne în clepsidra timpului. Salutări buzoiene!



Vasilisia Lazăr a spus :

Nici nu am respirat pe timpul acestei lecturi, iar la final, aveam lacrimi în ochi. Binecuvântată că v-am cunoscut și că vă citesc!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog sonet nostalgic a lui Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog Haiku XI a lui Nikol MerBreM
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog Blocul Insomniac a lui Darie Giurgiu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog din spatele stâncilor a lui gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Darie Giurgiu
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dinca Valerian
cu 19 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai ochi și capră-neagră a utilizatorului gabriel cristea
ieri
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Numai ochi și capră-neagră a lui gabriel cristea
ieri
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai ochi și capră-neagră a utilizatorului gabriel cristea
ieri
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
ieri
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog aceste cuvinte vor veni prea târziu a lui Tudor Cicu
ieri
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog aceste cuvinte vor veni prea târziu a utilizatorului Tudor Cicu
ieri
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cord a utilizatorului Mick Lorem
ieri
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Blocul Insomniac a lui Darie Giurgiu
ieri
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blocul Insomniac a utilizatorului Darie Giurgiu
ieri
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din spatele stâncilor a utilizatorului gina zaharia
ieri
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog din spatele stâncilor a lui gina zaharia
ieri
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku XI a utilizatorului Nikol MerBreM
ieri
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Haiku XI a lui Nikol MerBreM
ieri
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blocul Insomniac a utilizatorului Darie Giurgiu
Vineri

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor