Scrisori din străinătate (IV)

[Tudor Cicu]

4. Scrisoarea IV-a din strainatate

                                         

 

                                                              Motto:

                                                         “Cum să-mi împiedic sufletul

                                                        Să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?”

                                                                                Rainer Maria Rilke

 

   Nu-mi scriu aceste note de călătorie, gândindu-mă la ce i-ar plăcea, sau nu, cititorului meu, la ce i-ar plăcea să asculte ori la ce i-ar conveni (sau nu) din tot ce scriu eu, aici. Scriu din plăcerea de a-mi arăta, în primul rând, mie însumi, că acele gânduri - purtate în subconştientul meu, prin intermediul acestor drumeţii - pot şi cumva să mă reprezinte şi să-l facă pe cititor atent la anotimpurile sufletului meu rătăcit într-o lume ce încearcă a-mi răsfăţa privirea. Şi, poate, din acelaşi motiv pe care îl încerca şi poetul austriac: „Sunt singur: ce să-ncep cu graiul oare?”. Cu acest gând, părăsesc - împreună cu soţia şi fiul meu -, Budapesta, pe 21.10. şi, la fix ora 11¹⁵, intrăm pe autostrada Wien/Austria. Primul amănunt care ne atrage atenţia, în afara autostrăzii impecabile, sunt aripile cocorilor rotindu-se pe câmpul împânzit de eoliene. Aşa îmi  place să le zic eu, elicelor de la eoliene. La 30 km distanţă de oraşul Györ, număr cu sutele. E o zi de toamnă frumoasă. Temperatura afişată la bord: 11⁰C. La ora 12,57, intrăm în Austria. Din nou, câmpurile eolienelor îşi agită cocorii în aer. E ora 13,45 când intrăm în Viena. Ne cazăm la hotelul „Ibis”, pe Mariahilfer gürtel, condiţii bune, dar sub cele găsite la Budapesta, ce ne costă şi mai scump: 160 euro, fără a fi inclusă, aici, parcarea. Facem o mică recunoaştere a zonei. O luăm la pas, pe Mariahilfer straße în jos. E o stradă cu mare agitaţie de trecători şi multe, multe magazine şi restaurante. La biserica Maria Hule (cu statuia lui Joseph Haydn, în faţă), lângă hotelul „Haydn”, facem primele fotografii. După cca 2 km, ajungem în centrul Vienei, în dreptul palatului Muzeului de istorie şi Muzeul ştiinţelor naturii. Între ele, parcul unde se află situată impunătoarea statuie a împărătesei Maria Tereza, înfăţişată stând pe tron şi înconjurată de statuile măreţe ale sfetnicilor şi miniştrilor de la curte, dar şi de compozitori, precum Mozart. Vizităm, mergând pe jos, toate impunătoarele şi importantele clădiri de pe strada muzeelor, până în dreptul statuilor lui Goethe şi Schiller, stând faţă în faţă, precum Eminescu şi Veronica, la Copou. Cred că Viena, la ora aceasta, e plină de turiştii veniţi, ca şi noi, din toate colţurile lumii. Îi recunoşti după pliantele cu hărţile ghid, ţinute în mână, dar mai ales, după expresivitatea feţelor. Cum să nu recunoşti un indian, un coreean, sau pe balcanicii noştri cântând din armonică, la colţ de stradă? Aflat în inima oraşului, dar şi-n drumul nostru, Stephansdomul este obiectivul emblematic al Vienei şi cel mai frumos edificiu gotic al Austriei. Fundaţia bisericii, în stil roman, datează din 1147; vârful cel mai înalt al clopotniţei, de cca 137 m înălţime, s-a terminat prin 1469, împreună cu alte corpuri ale catedralei. Este a doua catedrală, ca mărime şi importanţă, din lume. Citim toate astea, pe o placă anexată pe copia miniatură a catedralei aflata în piaţă. Stephansdomul are câteva obiective ce ar fi meritat vizitate: orga gigant, altarul înalt, bolta susţinută de coloane înalte, turnul de nord cu clopotul de 20 tone, turnat din 100 ghiulele capturate de la turci, în timpul asediului eşuat asupra Vienei, şi catacombele, unde, alături de 11000 de suflete ale oamenilor cetăţii, se află aici şi rămăşiţele pământeşti ale familiei habsburgice. Nu ratăm să vizităm palatul Hofburg, construcţie începută de Friederich al III-lea şi Ferdinand I şi definitivat pe vremea lui Franz Iosif. Aici se află şi muzeul reginei Elizabeta (Sisi), soţia lui Franz Iosif. În ochii noştri, se cuibăreşte, de-acum înainte, sălaşul zânelor şi inima ne bate ca un cadril. Suntem, doar, în patria celor mai de seamă muzicieni ai lumii: Haydn, Schubert, Mozart, Straus, Glück, Stolz, Macarti etc. E toamnă şi privighetoarea bucuriei, de a îmbrăţişa totul, cântă în inimile noastre… O baghetă magică pare a ne însoţi peste tot şi transformă oraşul într-un vis. Ceva de neînchipuit. Mâna lui Merlin, în fluturare, a rămas mult în urma noastră. Auzim istoria, foşnind prin pădurea vieneză vrăjită, încât turistul se simte aici doar muritorul de rând, noi, suflete rătăcite în oraşul muzicii şi al monumentelor de artă. Eu, doar, un lup dacic cu chip de bărbat, dacă nu, cumva, singurul dac cu mustaţă de pe aici, că, îmi atrage atenţia soţia: „vezi tu vreunul cu mustaţă, pe aici, ca tine?”. Asta-i bună! N-ar vrea acum să mă duc după primul colţ, ori să intru în prima frizerie şi să strig, tare, ca Maiakovski: „Fiţi buni, şi pieptănaţi-mi urechile, mai întâi, şi la mustaţă… mă mai gândesc”. Vienezii, cu siguranţă, sunt străini de suferinţele poporului meu dacic. Oamenii, aici, au alte priviri, alte preocupări, alte suferinţe. Doar sunt un popor făcut din dragoste şi iubire, pentru dragoste şi iubire, cum sunau versurile lui Friedrich Schiller, din „Oda Bucuriei” a lui Bethoven: „Cine n-a simţit iubirea/ Plece dintre noi plângând”. Şi, e doar prima zi a noastră, în acest oraş cu adevărat european.

 

                                                         (va urma)

[Sofia Sincă]

Frumos și apetisant povestești, scriitorule! Viena - lumea culturii, a civilizației, a muzicii de clasă europene... E interesant cum amintești și de noi dacii, care am fost, nu puțin timp vasalii lor, dar nu ne putem supăra pe frumusețile orașului.

Am citit cu deosebită plăcere și aștept continuarea.

Sofi

[Tudor Cicu]

Doamna Sofi: Mă bucur dacă aceste însemnări de călătorie vor fi de folos unuia care încă nu a văzut Budapesta și Viena. Mulțumesc pentru frumoasele cuvinte. 

[Mihaela Suciu]

Înainte cu bucurie! Ferice de tine, Tudor, nu poți să te rătăcești de nevastă! Dacă se stingeau toate becurile, pupa dumneaei toți trecătorii până dădea de musteață. :)

[Tudor Cicu]

Mihaela: mă căuta pe Columna din Roma și tot mă găsea. 

Mihaela Suciu a spus :

Înainte cu bucurie! Ferice de tine, Tudor, nu poți să te rătăcești de nevastă! Dacă se stingeau toate becurile, pupa dumneaei toți trecătorii până dădea de musteață. :)