Săgeata lui Cupidon XIII (titlu provizoriu)

[Stefana Ivanescu]

Luni, 1 septembrie 1995

Flori, ora 23

 

Am fost la Constanţa. A intervenit o schimbare în programul meu. Dragoş mi-a propus să plec vineri la prânz cu el până în Bucureşti. A fost foarte bine. Am avut tren din Gara de Nord la ora şaptesprezece şi cinsprezece minute şi vineri noaptea eram în Constanţa. Am stat până duminică la prânz. Duminică după amiază Dragoş m-a aşteptat la gară şi am venit tot cu el înapoi în Alexandria.

Am avut şi jumătate de zi în plus pentru stat acasă cu copiii.

A fost o nebunie. Cum am ajuns, deşi era deja noapte, mă aşteptau cu nerăbdare. Imediat, au dat iama în bagaje să vadă ce le-am adus. Au scos dulciurile şi au început ospăţul.

Sâmbătă dimineaţa am mers şi am cumpărat uniformă  Mihaelei, doar este primul an de şcoală. Lui Florin i-am cumpărat cosumaş pentru grădiniţă, pantalon din velur maron şi cămăşuţă în carouri, plus o vestuţă. Mai avea deja pregătit un costumaş din blugi, pantalon şi jachetă negre şi o bluziţă albastru deschis. Pentru început este suficient.

Şi rechizite am mai cumpărat, deşi mama le luase deja cam tot ce trebuia. Primise de la doamnele învăţătoare şi educatoare liste cu cele necesare, iar eu avusesem grijă să trimit bani.

Sâmbătă după amiază am mers la plajă. Copiii s-au bucurat foarte mult, deşi erau în Constanţa, bunicii nu aveau timp pentru aşa ceva. Doar duminica mai ajungeau, cu câte unul dintre fraţii mei. Asta a fost ultima plajă din acest an. Vara a trecut, deja începe şcoala, vor avea alte probleme.

Când ne-am despărţit în gară, duminică la prânz, mi se rupea inima, ca de fiecare dată. Dar ei nu au mai plâns, le explicasem deja că voi veni din nou peste două săptămâni, pentru începerea anului şcolar, apoi, peste încă patru duminici voi veni şi voi rămâne cu ei definitiv. Nici de Victor nu au mai întrebat, iar noi am evitat acest subiect. Pentru mine nu mai este de actualitate, iar despre Dragoş nu am spus nimic, ce rost ar fi avut?

Ar mai fi o problemă, legată de Dragoş. Se întâmplă ceva ciudat şi nu ştiu cum să interpretez. De când mi-a povestit ce s-a întâmplat la Bucureşti, am de multe ori impresia că se uită lung la mine, parcă ar avea ceva în cap, dar are reţineri în a explica ce îl frământă. Am încercat să discut cu el, l-am întrebat la ce se gândeşte, dar neagă că s-ar întâmpla ceva. Nu pot să cred că se gândeşte doar la apropiata noastră despărţire. Acest lucru l-a ştiut de la început. Ce altceva ar putea fi?

 

Marţi, 2 septembrie 1995

 

            Este ora patru după amiază şi sunt la tanti Zinaida.         Cum am ajuns acasă, am pregătit o ciorbiţă din peştele adus de mine de la Constanţa şi o saramură, după reţete dobrogene. Acum îl aşteptăm pe Dragoş să ne aşezăm la masă.

În timp ce mâncăm, acesta îmi laudă preparatele. Îi plac foarte mult, chiar ne spune că nu se satură niciodată de peşte, iar reţetele tradiţionale dobrogene sunt deosebite.           

Ca de obicei, a venit cu un buchet de trandafiri roşii. Are din nou un aer misterios.

După ce am strâns masa cu tanti Zinaida şi am spălat vasele, am stat puţin la mine în cameră, pentru a ne face siesta.

-    Flori, avem ceva important de discutat! Hai să mergem acasă, acolo suntem mai liniştiţi!

-    Nici aici nu ne deranjează nimeni!

-    Ai dreptate, dar acolo mă simt mai în elementul meu. Iar discuţia se poate prelungi şi nu aş vrea să o întrerupem cu drumul până acolo.

Acasă, mă aştepta altă surpriză! Un buchet imens de trandafiri roşii, o sticlă de şampanie şi două pahare erau deja aranjate pe măsuţă!

-    Îmi spui şi mie ce înseamnă toate astea?! îmi arăt eu mirarea. Ce sărbătorim?

-    Întâi să bem câte un pahar de şampanie, apoi discutăm!

-    Ce poate fi aşa important încât să vrei să bem ceva înainte?

-    Este, într-adevăr, foarte important!

În acest timp, el pusese deja şampania în pahare. Am ciocnit şi am băut.

-    Aştept! i-am spus, instalându-mă pe unul dintre scaune.

S-a aşezat şi el.

-  Flori, ai observat că am ceva pe suflet! Da, am! şi despre asta vreau să discutăm acum. M-am tot gândit cum să procedez şi în final am ajuns la concluzia că nu există decât o singură cale, aceea de a te întreba direct: vrei să fii soţia mea?

Am rămas perplexă.

-    La orice m-aş fi aşteptat, dar la asta nu! Ştiai că vom fi împreună doar până mă mut eu la Constanţa!

-    Ai dreptate, aşa ai spus, dar aminteşte-ţi şi cuvintele mele: „nu aduce anul ce aduce ceasul”!

-    Îmi amintesc, dar nu puteam lua în consideraţie aceste vorbe! Abia ne cunoscusem!

-    Eu te ştiam dinainte! Îmi plăceai, te admiram, dar nu mă puteam amesteca în viaţa ta! Flori, nu-ţi cer un răspuns în acest moment, trebuie să mai afli nişte lucruri importante despre familia mea, apoi să iei o hotărâre, în cunoştinţă de cauză!

-    Ce mai poate fi? Părinţii tăi sunt profesori, aşa mi-ai spus, iar Eugen şi soţia lui economişti! Doar nu oi mai avea şi vreun copil din flori, de care trebuie să aflu?

-    Nu e vorba de nici un alt copil. Despre familia mea este vorba. Da, părinţii mei sunt profesori, dar tata este profesor de drept penal, iar mama profesoară de literatură modernă la Universitate. Tata este senator, iar Eugen deputat în parlament.

-    Senatorul Vasilescu! Şi deputatul cu acelaşi nume, fiul lui! M-ai minţit!

-    Nu te-am minţit! Pur şi simplu, nu ţi-am spus, de teama modului în care vei reacţiona! Dacă ai fi ştiut acest lucru, nu mi-ai fi permis să mă apropii de tine! Şi iată că am avut dreptate!

-    M-ai minţit prin omisiune! Nu a fost corect din partea ta!

-    Flori, te rog nu te ambala! Caută să te linişteşti şi apoi discutăm cu calm!

-    Să mă liniştesc! Acum înţeleg! M-ai făcut să am încredere în tine, m-ai luat prin învăluire, poezii, m-ai făcut să mă îndrăgostesc!

-    Da, asta am urmărit! Am considerat că doar aşa am o şansă!

-    Ai crezut că dragostea are să mă facă să-mi pierd minţile? Mă obişnuisem cu ideea că la întâi noiembrie ne vom despărţi şi acum tu vii cu această propunere! Abia acum mi le pierd, simt că o iau razna! Eşti un prefăcut, un ticălos! Plec, nu mai stau o secundă cu tine!

Furioasă, mă ridic de pe scaun şi dau să-mi iau poşeta. Mă cuprinde însă în braţe şi  mă lipeşte strâns de pieptul lui.

-    Nu pleca acum, nu te las!

Îi simt îmbrăţişarea caldă, tremurul corpului, bătăile năvalnice ale inimii!  Palmele lui îmi mângâie spatele, coboară pe şolduri. Este el, cel dintotdeauna! Cel aşteptat o viaţă întregă!

Degetele încep să-i descheie nasturii de la cămaşă, buzele să-i sărute fiecare bucăţică de piele eliberată, îl simt muşchii încordându-se, îi aud gemetele.

Sunt purtată în braţe, mă transform într-o orhidee, vreau să-l învălui cu mine, să-l cuprind cu totul! Îl primesc în toată fiinţa mea, suntem un singur suflet în două trupuri!

Valurile care mă bântuie încep să se liniştească. Sunt marea calmă, liniştită în imensitatea ei!

Stăm întinşi unul lângă altul. Deodată, îi aud vocea:

„în toate este un început,

în naştere în primăvară

şi-n adierea zefirului,

timpul meu a sosit

sunt mugur pe ram

frunzele te înveleasc

cu dragoste carnivoră

sângele îţi mângâie sânii

cu fiorii sărutului dintâi

furtună în cartea iubirii

cu pagini zdrenţuite

de treceri prin ea.”

-    Frumoase versuri! Cine este autorul? îl întreb.

-    Eu!

-    Să mai bem un pahar de şampanie, propun, apoi să dormim. Vom continua mâine discuţia.

[Sofia Sincă]

După ceva timp reapare cupidon cu un fragment plin de afecţiune... ce afecţiune, dragoste matură în toată puterea cuvântului. Dar abia de acum încep complicaţiile (cred eu). Aflăm şi despre copiii Floricicăi, despre familia sa din Constanţa. Ei... de acum să te ţii!

Textul este bine scris, concis, cursiv.

Constanţa. bunicii nu aveau - lietară mare după punct.

Deci, să aşteptăm urmarea...

[Corina Militaru]

Asteptam continuarea povestii. Frumos scris. Sper ca Flori sa depaseasca omisiunea lui Dragos mai ales ca si ea a cam uitat sa-si povesteasca trecutul. S-a eschivat, asa se intelege. 

O mica carcoteala,

necesare, iar eu avusesem grijă să trimit banii necesari.

Astept cu nerabdare.

Drag,