Profesionistul

[Exemplu de Titlu]

Am avut norocul să am ca profesor de matematică în Treapta I un om blând, cu o faţă încurajatoare, însă riguros şi meticulos. Bine proporţionat, mereu în costum, transmitea eleganţă prin toţi porii, chiar dacă fire albe îi asezonau părul şi câteva cute-şi făcuseră deja apariţia pe faţa-i expresivă. Vorbea exact cât trebuia, cântărindu-şi parcă fiecare cuvânt înainte de a-l rosti, şi nu l-am văzut niciodată făcând mişcări bruşte, neaşteptate. Ochii căprui, elocvenţi, păreau că rostesc uneori cuvintele nespuse. Dotat cu o conştiinciozitate ieşită din comun, scria pe tablă cu gesturi atăt de elegante, de parc-ar fi pictat. După ce ne preda astfel încât materia să pară uşoară, Dumitrescu s-asigura c-am înţeles cu toţii. Ne dicta apoi, cu răbdare, tema pentru acasă, precizând la final:
– Să citiţi lecţia şi din carte. Cu atenţie, însă!
La ‘nceput n-au „percutat” toţi la solicitarea lui, astfel încât i-a uimit pe unii atunci când a întrebat:
– Ce greşeli aţi descoperit în lecţia din manual?
– Niciuna! au declarat câţiva.
– Ei, asta ‘nseamnă că n-aţi citit cu atenţie! Haideţi să citim împreună.
S-au relevat astfel felurite greşeli, cele mai multe de tipar. Dup‘un timp, o pădure de mâini voia s-anunţe erorile descoperite-n manual, iar la finalul anului şcolar nu mai exista elev care să nu citească cu atenţie vreun enunţ. Învăţaserăm cu toţii „lecţia atenţiei”, lecție care nu putea fi găsită-n niciun manual!

Ne-a transmis cu generozitate pasiunea lui pentru matematică, iar pentru latenta lene din noi a inventat prescurtări cum ar fi „aî” (astfel încât). Tot de la dânsul am aflat că ipoteza unui exerciţiu nu conţine nimic inutil şi cum să ne folosim intuiţia pentru a rezolva dificilele probleme cu locuri geometrice.

La matematică trebuia să-nveţi în mod constant – nu ştiai niciodată când vei fi scos la tablă. Deşi aveam trei note (identice), într-un final de oră m-am trezit invitat să rezolv o problemă. Am îndeplinit sarcina bine însă, deşi pauza năvălise cu voioșie peste noi, m-a plimbat cu ‘ntrebări disimulat curioase prin materia lecţiilor trecute până când a fost sigur că-mi poate oferi nota 10. Ştia că nu mi se va modifica media, îns‘ a demonstrat că-i profesionist! Q.E.D. fusese o altă prescurtare preferată de-ale sale!

Fragmentul din volumul “O iubire platonică”.

[Vasilisia Lazăr]

Am citit cu interes, dar aș fi dorit să fie mai mult. Pare o proză neterminată. Așteptam relatarea unei anumite întâmplări care să-i contureze mai bine profilul profesorului.

În rest, bine scris, dar prea multe prescurtări cu apostrof cărora nu le văd rostul. De ce nu cuvintele întregi? Nu suntem condiționați de vreo regulă, încât să uzităm acest mod de exprimare. Sau de ce nu cu cratimă? Vă mai citesc.

[Grig Salvan]

Fragmentul e oarecum insuficient pentru a putea exprima o opinie despre calitățile volumului în ansamblul lui. Text bine scris, deși ușor „didacticist”, la fel și portretul profesorului, destul de comun și descriptiv. De acord cu Lisia că era nevoie de anumite acțiuni și gesturi mai personale, mai elocvente, pentru conturarea profilului său. De reținut „lecția atenției”. Ca dascăli, cum suntem unii dintre noi, știm ce înseamnă.