Portret

[Exemplu de Titlu]

Tu eşti cea mai complexă fiinţă pe care am întâlnit-o vreodată şi poate singurul care a creat în mine sentimente pe care le-am lăsat pur şi simplu să plutească prin spaţiul dintre noi doi, aşa, făra formă si fără fond. 
Mi-ai luat viaţa şi mi-ai pictat spaţiile goale cu nuanţe de roşu aprins precum rujul pe care l-ai descoperit întâmplător prin una din poşetele mele şi de care mi-ai spus să nu mă lipsesc niciodată pentru că îmi stă bine.
Din seara în care ne-am asezat în jurul unei mese la o banală discuţie ca şi cum ne cunoşteam dintotdeauna, dar de fapt nu ştiam mare lucru unul despre altul, am rămas blocată undeva în privirea ta, captivată de culoarea din jurul irisului un fel de căprui deschis cu irizaţii aurii.
Întâlnirea de atunci a fost călătoria cea mai lungă pe care am facut-o vreodată, una transcendentă, dincolo de limitele universului mic în care ne întreţineam cu cuvinte simple, care deveneau din ce în ce mai simple, pană ce au fost reduse de o tăcere impusă de privirile care ne spuneau mai multe decât înţelesul frazelor ce se legau între gurile şi creierele noastre, câteodată fade şi moi.
Am lăsat doar tăcerea în seara aia şi mai târziu, într-o altă seară, ne-am unit gurile nu prin cuvinte ci printr-un sărut amestecat cu pasiune, inocenţă şi aşteptare, un moment pe care l-am aşezat într-o ramă imuna timpului şi pe care am ascuns-o undeva la mine în suflet, pentru a mă uita ori de câte ori nu îmi eşti prin preajmă.
Cum astăzi nu te-am găsit mai departe de  lumea mea interioară, am luat pensulele din dulap, le-am înumuiat în culori, apoi pe o bucată de cer pe care am şters-o de nori, am început să schiţez un portret ca să văd dacă îmi mai amintesc de tine.
Dar a venit ploaia şi mi-a şters fiecare liniuţă, mi-a decolorat culorile şi nu am putut să-mi dau seama dacă te mai ştiu sau nu. Aşa că am ieşit pe stradă şi te-am cautat acolo unde te găseam de fiecare dată, la aceeaşi masă, în aceeaşi cafenea şi la aceeaşi oră şi te-am găsit tăcut şi concentrat: încercai să-mi desenezi portretul, dar mina creionului se rupea de fiecare dată când încercai să-mi conturezi ochii.
Şi-am înţeles atunci, trebuie să căutăm un altfel de pictor, unul care să ne picteze într-un singur portret...pe amândoi!

[Sofia Sincă]

O alegorie a minții și a sufletului, o proză foarte scurtă cu trăire, vis, imaginație. Scrisă aproape bine. Prea mulți de care, încât devine agasant. Ai în fiecare frază, chiar câte doi sau mai mulți. Încearcă să alcătuiești fără acest element de legătură. El aduce simplitate în text.

Am citit cu plăcere!

Sofy

[Corina Militaru]

Un text foarte scurt scris cu sensibilitate. Am citit cu plăcere, dar și eu cred că mai trebuie nițeluș finisat. :)

Cu prietenie,

[Ion Lazăr da Coza]

O consemnare a primei întâlniri. Bună pentru formarea mâinii.

Mai multă atenție la redactare.

da Coza