Din câte mi-am dat seama, mulţi dintre cei pasionaţi de scris sunt modeşti. Mă îndoiesc că cineva se consideră mare scriitor, mare poet... acest calificativ il dă posteritatea. Consider că noi aici nu facem decât să aşternem în aceste pagini virtuale, gânduri, sentimente, evenimente, trăiri ... dacă au sau nu valoare artistică, nu noi hotărâm. Sunt persoane avizate care fac acest lucru cu profesionalism şi cu tact. Se vorbeşte despre nevoia de a scrie, pot spune doar că este reală. Personal scriu numai de plăcere. Dacă place şi altor persoane, foarte bine, dacă nu...asta este. Nevoia de a consemna anumite date, sentimente, evenimente, recunoştinţa faţă de natură, de divinitate, este reală şi mai mult decât atât, este înălţătoare. În tinereţe mi-am dorit foarte mult să scriu o carte, am simţit că am multe de transmis. Faptul că această dorinţă s-a împlinit la bătrâneţe nu are nici o importanţă. Important este că s-a împlinit. Ce am avut eu de transmis, mesajul real nu iluzii, fabulații, am reuşit să transmit. De regulă nu dau sfaturi, dar acum aş risca acest lucru - Tinerii care simt nevoia să scrie, să nu lase să treacă timpul, să o facă atunci când simt asta. Eu am amânat prea mult redactarea textelor din caietele din tinerete, iar acum...pot să pară uşor deplasate, având în vedere vârsta mea. Nu mă consider nici un mare poet nici un scriitor, dar îmi place să cred că mesajul transmis prin ceea ce scriu, este unul bun, încurajator, optimist pentru cei ce traversează o perioadă poate mai grea, ca noi toti acum. Suntem un fel de mici cronicari ai vremurilor noastre. Lăsăm în urma noastră ceva mai bun şi mai frumos decât toate ştirile difuzate la tv şi presă, care sunt șocante, deprimante...mai mult sau mai puțin reale. Trăim într-o lume relativă, cu adevăruri spuse de forță majoră, trunchiate sau deformate...o lume care a deviat mult de la normalitate. Informațiile circulă libere și ce este mai grav, ne verificate dacă sunt reale sau nu. Masele se intoxică cu tot felul de informații. Devin complet derutate, nu mai știu ce să creadă și într-un final nu mai cred în nimic, ceea ce este foarte grav. Adevăratele valori umane nu trebuiesc estompate de nimic, nici aruncate la coș. Doar puse în evidență vor sluji cu adevărat oamenilor de astăzi dar și celor din viitor. Nu suntem destul de conștienți de marea responsabilitate a fiecăruia dintre noi, pentru generațiile viitoare. Fără acest suport al realelor valori, pe care să-și construiască propria identitate, nu este de mirare că tinerii în special, dar nu numai ei, vor ajunge niște rătăciți ai planetei. Istoria a dovedit în repetate rânduri acest fapt regretabil și din păcate...perpetuum.

Vizualizări: 141

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ai mare dreptate în tot ce spui Flora. Multe persoane simt şi fac ceea ce spui tu, printre care şi eu. Da, se scrie mult la ora actuală şi nu poate fi decât bine. E un mod superb şi benefic de a-ţi petrece timpul liber îndiferent de vârstă. Dacă cei tineri simt nevoia de scris este un plus de valoare în această lume cu susul în jos. Nu că se scrie mult este baiul, ci faptul că se citeşte puţin, din păcate. Că ne citim doar între noi, aceştia care aşternem rânduri aici sau în carte.

Mă regăsesc în frazele tale, Flora.

Cu apreciere, Sofy!

        Asa este.! Nu trebuie sa ne fie teama de o piramida a valorilor.Cei foarte buni nu trebuie agatati pe cer drept stele, lumineaza ei singuri prin veacuri.Si pe mine ma sperie faptul ca oamenii au uitat sa gandeasca singuri si inghit toate gogosile unora sau altora.Oamenii simt nevoia sa comunice si trebuie sa nu uite sa faca acest lucru indiferent prin ce mod,

scris , muzica, arta.

Da, scrisul e unul dintre cele mai minunate îndeletniciri. De multe ori spunem că scriem doar pentru noi. Eu cred că scriem pentru a fi citiţi, altfel ar fi o risipă de timp, de efort, de hârtie. Păcat, însă, că se citeşte puţin astăzi. Totuşi, chiar şi dacă doar câţiva ne citesc, cred că efortul nostru nu este în zadar.

Scrisul este un mod de comunicare de la suflet la suflet, cel mai curat si cel mai simplu. Nu conteaza cat este de acoperit de alte mijloace care intoxica, el va exista mereu intr-un loc de unde va aprinde scanteia intelepciunii. Va scotoci prin colbul de  nonvaloare pana va gasi valoarea, aducand-o la suprafata.

Cu prietenie,

Intelepte cuvinte!

De ce scriu? Sufletul meu singuratic își caută domiciliul în casa cuvintelor elegante. Momentat sunt un chiriaș „cuminte” cu aspirații de proprietar, căci multitudinea trăirilor erupe...

Mi-a plăcut mult postarea dumneavoastră, doamnă Flora. Gândurile noastre se intersectează în cuvânt.  

Textul unui om frumos, m-a încântat!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărturie a utilizatorului Dacu
"Nu mă supăr. Aveți măsura 7 cu 8. Mi-amintesc de multe ori... Mi-a-min-tesc de mul-te ori…"
cu 24 minute în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei nopți și flori de vișin a utilizatorului nicolae vaduva
"dramatism maxim, o poveste de viata. scrieti proza la fel de frumos cum scrieti poezie. poate ar…"
cu 1 oră în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Trei nopți și flori de vișin a lui nicolae vaduva
cu 1 oră în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărturie a utilizatorului Dacu
"Stimată Doamnă Amanda Spulber,        Fără supărare! Câte silabe are…"
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin

Valenta: venea poştaşul

 venea poştaşul -la-al meu bunici-aduceaveşti înplic venea poştaşul -eu mai…Vezi mai mult
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Distant a utilizatorului Amanda Spulber
"Amanda, plopul timid nu se mai arată pentru el povestea nu are erată... Un trunchi de plop mai…"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Distant a lui Amanda Spulber
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am învăţat o pasăre a utilizatorului Mihai Katin
"Mihai, mi-au rămas în gând imaginile versurilor tale ’’ cântecul prin…"
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Am învăţat o pasăre a lui Mihai Katin
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lui a utilizatorului Stanescu Valentin
"Amanda, ideea a fost că starea indusă de explozia primăverii prin versuri te face nu să dormi ci să…"
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sămânţa, copacul a utilizatorului Stanescu Valentin
"Amanda, mulţumesc pentru vizita în pagina mea. Şi vizita pe care ai făcut-o mă obligă să mai…"
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: blânda zi de joi a utilizatorului Stanescu Valentin
"Amanda, eşti minunată! Mi-ai făcut o mare, mare surpriză. Prima Valentă scrisă de altcineva…"
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Rădița Răpeanu
"La mulți ani fericiți, fată dragă! "
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Amanda Spulber

Distant

Senină e zarea – un soare blazat  Din colțul de stradă străluceȘi linii absente prin colburi…Vezi mai mult
cu 15 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin

Am învăţat o pasăre

Am învăţat o pasăreSă ne poarte cântecul prin copacii nocturni,Am rugat-o să bea lacrimile…Vezi mai mult
cu 15 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să zburăm... a utilizatorului Simona Dobrin
"Să zburăm, iubitul meu frumos,    mi se pare  atât de firesc si nu…"
cu 15 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ordin de zi a utilizatorului Costel Zăgan
"corect  si poate  nu doar atât!"
cu 15 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gratii de ger a utilizatorului Amanda Spulber
"Chris, Grig, vă mulțumesc mult pentru comentarii."
cu 15 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Drum de tăcere a utilizatorului Monica Pester
"este un poem totalmente gri ,parca personajele lui Goya  au coborât brusc…"
cu 15 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge în April a utilizatorului C.Titi Nechita
"Vântul șuieră pe drumuri Tot cătând spre depărtări Ca un cal fără de hamuri Rătăcit pe…"
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor