Am înfipt talpa în pământul afânat și am înconjurat-o cu albăstrele, multe și vesele, care dansau în flăcări senine.
Când vei trece tu, mi-am zis, o să-mi recunoști glezna și parfumul, și mă vei lua în brațe, să mă separi de celălalt continent. Am auzit că acolo navighează vulcani colțuroși, or eu sunt o pecete pe alizee, mereu ascunsă sub naframa lăsată la întâmplare pe statui identice cu pagina ce va fi trecut peste volumul tainelor.
Am gândit precum un trandafir de catifea, mi-am reproșat, ridicându-mi umerii rochiei care atingea cerul. Vei trece cu mine peste vârfuri de cetăți, îmi vei săruta părul și primul impuls va fi să-mi inversezi clipele în așa fel încât să-ți reprezint ființa.
Știu cum voi proceda: mai întâi voi bea rouă din cana de lut modelată o noapte întreagă când picurii lunii îi striveau marginile și-mi făceau în necaz că le erai prizonier și mergeai din stea în stea să faci recensământul. Mai târziu am aflat că la câteva miliarde de stele îmi puteai dărui veșnicia. Mereu am regretat că nu am negociat cu galaxiile pentru un cântec la pian, acolo, în pânzele albastre. Toată lumea ar fi aflat de dragostea noastră! Dar nici când am întors marea pe dos n-a fost târziu! S-au revoltat peștii, au înnebunit pescărușii și jumătate din duminici au pornit pe jos, să ne invite la bal.
Îți amintești? M-ai sărutat deasupra infinitului, atunci mi-ai atins prima dată glezna și au suspinat, subit, magnoliile. M-ai încuiat în tine și salutam fiecare copac, promițându-i un regal de cuvinte dacă va înflori pentru amândoi deodată. Au înflorit până și munții, de-mi făcusem potecă direct pe picturi și îi mințeam că le sunt stăpână, ba chiar că i-aș fi învățat să adoarmă într-o zi de marți.
Apoi voi întârzia să mă închei la nasturi și voi invita vara pe talazuri, să le sfințească tăcerea și să le ademenească într-un duet. Acolo îmi voi întâlni toate diminețile care vor fi plecat cândva spre tine și te vor fi așteptat să devii cântec.
Acum pot desface lacrima rubinului, mâine voi transfera emisfera de cristal pe tabloul alb-zimțat iar când dorul tău va arde palmele mele, voi amesteca, din mângâieri simple, petalele edenului…

Vizualizări: 65

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Precis aşa este grădina edenului!

E minunat că poţi descoperi pe lângă lumea asta gri şi de multe ori atât de goală, frumuseţi neasemuite ale gândului, că poţi călători prin lumi fantastice. Vibraţii cosmice, culoare şi parfum, armonie sufletească.

Am fost cu tine şi am ascultat simfonia cerului.

Cu deosebită bucurie, Sofy!

Incantator! Atat spun,  pentru ca nu vreau sa rup vraja.

Cu drag,

Superb!

Gina, am dus toate textele de proză în Bibliotecă.

http://insemneculturale.ning.com/page/biblioteca-noastr

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 600 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog April a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 24 minute în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Cum omori timpul a lui ovidiu
cu 34 minute în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum omori timpul a utilizatorului ovidiu
cu 35 minute în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Devreme-i prea târziu a utilizatorului Horlaci Mitica
cu 58 minute în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Devreme-i prea târziu a lui Horlaci Mitica
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Braconaj a lui chindea maria elena
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Braconaj a utilizatorului chindea maria elena
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ecouri a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ecouri a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ecouri a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ecouri a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 2 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ecouri a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Ecouri a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog aștept să cresc aripi - a lui Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog aștept să cresc aripi - a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de chindea maria elena
cu 3 ore în urmă
ovidiu a postat discuţii
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Gândurile a lui Dumitru Mocanu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog poem nimănui a lui Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor