Petalele edenului

[gina zaharia]

Am înfipt talpa în pământul afânat și am înconjurat-o cu albăstrele, multe și vesele, care dansau în flăcări senine.
Când vei trece tu, mi-am zis, o să-mi recunoști glezna și parfumul, și mă vei lua în brațe, să mă separi de celălalt continent. Am auzit că acolo navighează vulcani colțuroși, or eu sunt o pecete pe alizee, mereu ascunsă sub naframa lăsată la întâmplare pe statui identice cu pagina ce va fi trecut peste volumul tainelor.
Am gândit precum un trandafir de catifea, mi-am reproșat, ridicându-mi umerii rochiei care atingea cerul. Vei trece cu mine peste vârfuri de cetăți, îmi vei săruta părul și primul impuls va fi să-mi inversezi clipele în așa fel încât să-ți reprezint ființa.
Știu cum voi proceda: mai întâi voi bea rouă din cana de lut modelată o noapte întreagă când picurii lunii îi striveau marginile și-mi făceau în necaz că le erai prizonier și mergeai din stea în stea să faci recensământul. Mai târziu am aflat că la câteva miliarde de stele îmi puteai dărui veșnicia. Mereu am regretat că nu am negociat cu galaxiile pentru un cântec la pian, acolo, în pânzele albastre. Toată lumea ar fi aflat de dragostea noastră! Dar nici când am întors marea pe dos n-a fost târziu! S-au revoltat peștii, au înnebunit pescărușii și jumătate din duminici au pornit pe jos, să ne invite la bal.
Îți amintești? M-ai sărutat deasupra infinitului, atunci mi-ai atins prima dată glezna și au suspinat, subit, magnoliile. M-ai încuiat în tine și salutam fiecare copac, promițându-i un regal de cuvinte dacă va înflori pentru amândoi deodată. Au înflorit până și munții, de-mi făcusem potecă direct pe picturi și îi mințeam că le sunt stăpână, ba chiar că i-aș fi învățat să adoarmă într-o zi de marți.
Apoi voi întârzia să mă închei la nasturi și voi invita vara pe talazuri, să le sfințească tăcerea și să le ademenească într-un duet. Acolo îmi voi întâlni toate diminețile care vor fi plecat cândva spre tine și te vor fi așteptat să devii cântec.
Acum pot desface lacrima rubinului, mâine voi transfera emisfera de cristal pe tabloul alb-zimțat iar când dorul tău va arde palmele mele, voi amesteca, din mângâieri simple, petalele edenului…

[Sofia Sincă]

Precis aşa este grădina edenului!

E minunat că poţi descoperi pe lângă lumea asta gri şi de multe ori atât de goală, frumuseţi neasemuite ale gândului, că poţi călători prin lumi fantastice. Vibraţii cosmice, culoare şi parfum, armonie sufletească.

Am fost cu tine şi am ascultat simfonia cerului.

Cu deosebită bucurie, Sofy!

[Corina Militaru]

Incantator! Atat spun,  pentru ca nu vreau sa rup vraja.

Cu drag,

[Vasilisia Lazăr]

Superb!

Gina, am dus toate textele de proză în Bibliotecă.

http://insemneculturale.ning.com/page/biblioteca-noastr