Omul invizibil

[Bircea Marian]

Maestrul a ieșit cu Ucenicul la plimbare de după raftul de cărți unde era ascuns din cauza unui alt eveniment editorial, promovarea unei tinere poete ce aducea înfocate ode Partidului și Conducătorului, feblețea prim-secretarului. Maestre ce părere aveți despre tânăra poetă? l-a întrebat redactorul șef al unei gazete județene. E foarte frumoasă, a răspuns Maestrul. Au pornit spre Central și s-au oprit la Urania, după ce în plimbarea asta zorită Maestrul bălmăjea supărat imprecații despre ingratitudinea umană, iar Ucenicul tăcea, convins de penibilul situației și marginalizarea fățișă. Maestrul spera o Potcoavă sau un Diplomat, dar s-au mulțumit cu două budinci de orez, altceva nu era, și două cești cu nechezol. Maestrul făcuse facultatea aici, a muncit într-un combinat pe Muncii, apoi Securitatea l-a gonit în locurile natale. O sâmbătă tristă de decembrie. Au mâncat în tăcere, absent, Maestrul amesteca in ceașca din care lipsea zahărul. Au ieșit apoi, pe lângă Astoria, în dreptul palatului Berde, Maestrul a privit atent în toate direcțiile și s-au oprit să fumeze un Snagov de Timișoara pe podul Horea. La toate magazinele erau cozi, oamenii vociferau cu cartelele în mâini. Crezi că se va schimba ceva după Brașov? Maestre, România a intrat în faliment de zece ani și nebunu' plătește datoriile cu hrana poporului, mult nu mai este. Aș vrea să mor acum, a zis Maestrul, apoi a continuat. Îi vezi? Sunt o forță, dar singurul gând e să umple mațul apoi să-și călărească femeile. Să fugă la meci și apoi iar să le reguleze. Așa-s ei, așa-s conducătorii. Cabinetul 1 ascultă de Cabinetul 2. Exegeții roiesc în jurul scriitoarelor. Nu pot concura împotriva unei perechi de craci. Știi ce e legea? E o barieră pe sub care se strecoară cățeii, peste care sar dulăii și în care se opresc boii. Javrele lucrează pentru dulăi, dulăii pentru lupi, iar lupii se îngrijesc de oi și boi. Mai este arestată la domiciliu Doina Cornea? Da, Maestre! Vezi? E profesoară universitară! Ce fac colegii ei? Regulează studente! E jocul lor preferat. Chiar dacă se schimbă societatea, ea o să fie hulită. O să vezi. Jocuri de societate! Ucenicul știa din proprie experiență că este adevărat, într-a zecea , o colegă rămase însărcinată cu un profesor. El a fost trimis în fabrică, ea a rămas cu pocinogul. După câteva luni, iubărețul s-a mutat cu toată familia în alt oraș ca să nu-și vadă bitangul. Avea la rândul lui patru copii, nevasta casnică. Legile nu au funcționat împotriva unui întreținător de familie. Maestre, în Polonia oamenii s-au strâns în jurul clerului și Biserica e pe față împotriva comunismului. La noi... La noi ce? Popii fac la fel ca ceilalți. Mațul și femeia! Le convine! S-au dărâmat biserici? Ei și? În loc să-i afurisească pe lideri, se roagă pentru ei! Toți știu! Orice societate ar fi, gunoaiele ies la suprafață. Știi care e secretul fericirii? Nu știu, Maestre! Să fii invizibil! Să trăiești fără să fii băgat în seamă de curve și pești. La tine cum e? Păi, Maestre, lucrăm și în weekend, ni se trag bani la partid, UTC, sindicat, sport, la cultură... Exact! Dar cine se distrează pe banii ăștia? Voi cu ce rămâneți? Munca patriotică! Hai înapoi. Au pornit braț la braț spre Librăria Universității. Înăuntru, nimeni nu l-a remarcat pe Maestrul care și-a reluat locul ascuns. Toți erau preocupați, în mirosul de spumant ieftin, să-i facă intens curte poetei. Ucenicul s-a trezit cu privirea lipită de picioarele ei. S-a scuturat buimac și a plecat. Intra în schimbul doi la muncă. Maestrul avea să moară peste câteva luni, cărțile lui dezavuate public de către Academie, numele lui uitat. Nu a reușit să vadă schimbarea. Anii au trecut în viteză. Ucenicul s-a străduit să rămână invizibil. Atât cât s-a putut. Viața nu iartă pe nimeni. Iar evoluția, asta e altă problemă. Fidel principiilor de invizibilitate și experienței cu turma. Ori ca ei, ori invizibil. Trei factori l-au împins însă în lumina reflectoarelor. Compania la care muncea, a numit o nouă directoare, suficient de tânără ca să-i fie admirate picioarele, ce aprecia în mod deosebit tinerii și detesta pe față vârstnicii. Unuia mai prostuț i s-a făcut o glumă tare urâtă. I-au turnat alcool în cap și i-au aprins părul. S-au amuzat copios. La auzul minunii, Ucenicul a explodat. Voi, sunteți normali? Directoarea a rezolvat situația rapid, românește, l-a concediat pe pârlit. Apoi le-a văzut ura cum li se scurge din ochi, groasă, lipicioasă ca mierea. Momentan, vremurile astea pline de boală necunoscută, au redus puțin din avântul economic. Produsul de serie trebuia executat mai eficient. Sarcină trasată unui copil hărnicuț, agitat de atenția primită și promisiunea unei prime. Degeaba i-a explicat Ucenicul, nu coborî mai mult de zece procente, o să muncim mai mult pe aceiași bani, plus că vei pune restul colegilor sub stresul inutil al disponibilizărilor. Mă doare în p…! a venit răspunsul brutal, însoțit de hohote de râs al tânărului dopat cu energizante și amfetamină. Totul a ajuns cu viteza luminii la urechile conducerii. Brusc a devenit țintă. Știa din experiență că în momentul în care orice spune este verificat pe telefoanele mobile, devine persona non grata, chiar dacă i se spunea în bătaie de joc, Profesorul. Și Harnicul a coborât timpii de execuție la jumătate. Au venit și concedierile, vârstnicii, rând pe rând, apoi și dintre cei tineri, simplu, eficient, cu eticheta de angajat nemulțumit, incapabil să-și ducă la bun sfârșit sarcinile din fișa postului, pe criterii de antipatie personală, hotărâte de noul lider al echipei, un mărunt hoț de buzunare cu abilități de prestidigitator, reinventat în lacheu personal al doamnei manager, de care toți se minunau cât e deșteaptă, l-a citit pe Kafka, șopteau cu admirație tâmpă, de parcă l-ar fi întâlnit pe Dumnezeu. În mod deliberat, Ucenicul a depășit timpii de producție. Știa că vor veni și comenzile pentru produse complexe, unicat. Harnicul, a trebuit să preia un prototip. Trei zile a răsucit documentația în fel și chip, dar nu avea habar cum și de unde să înceapă. În a patra zi, însoțit de directoare, au venit la Ucenic. Ai două zile să-l înveți tot ce știi! a sunat porunca împărătească. În două zile, abia pricepe de ce Ana are mere… Unde vă sunt bătrânii? a venit răspunsul, apoi, l-a interogat pe tânărul coleg. Ce problemă ai? Nu știu ce să fac, Profesore! Copile, pe mine nu mă doare că ești ignorant! Discuția s-a mutat în biroul de la etaj, eșafodul. De ce vorbești cu tinerii așa? De-aia te dușmănesc toți! Cum te simți în situația asta? Metamorfozat, așa ca Gregor Samsa. Ăsta a lucrat în firma asta? Da, la proiectul Metamorfoza, proiectant a fost unul, Kafka… Franz. Neamț? Nu, ceh! Nu mă interesează cine și ce a fost înaintea mea! Mie să-mi spui de ce Harnicul poate termina la timp un proiect și tu nu? Fiindcă e sănătos , iar eu bolnav. Nu mă interesează! Nu mă interesează! De ce el poate și tu, nu? Fiindcă are douăzeci, iar cu aproape patruzeci mai mult. Nu mă interesează! Nu mă interesează! Nu mă interesează! Trei țipete stridente însoțite de lovituri în masă. Ucenicul a decis pe loc să încheie șarada. Dacă tot nu vă interesează, pot să vă spun că nu sunteți genul meu de femeie, dar dacă tot suntem singuri în birou, pentru o oră mi-aș dori să mai am douăzeci de ani. Afară! La ieșire, pe pasarela metalică, lacheul i-a înapoiat telefonul subtilizat cu dexteritate, Ucenicului. M-am asigurat că nu o să înregistrezi sau să filmezi ședința. Da, hoții mărunți lucrează pentru tâlharii mai mari, a conchis Ucenicul și a plecat la HR să-și semneze demisia. În birou șefei de personal, un aparat de radio anunța un scandal sexual într-o instituție de învățământ. Nu s-a schimbat nimic. Aceleași jocuri de societate. La plecare, și-a văzut foștii colegi în jurul Directoarei, cu felicitări entuziaste de parcă ar fi terminat o confruntare de unsprezece runde. E drept, a fost un conflict mascat de unsprezece luni. Dacă femeia le-ar fi cerut să se arunce în Someș, ar fi făcut-o toți, cu mult entuziasm, fără teamă că s-ar îneca. În fond, gunoaiele plutesc. Am scăpat de boșorog! a țipat cineva din grup.
Ucenicul s-a simțit eliberat, de parcă o mare greutate i-a fost luată de pe umeri. S-a trezit că admiră picioarele frumoase ale Directoarei. S-a dezmeticit brusc, o încântare deosebită i-a cuprins sufletul, știa că redevine invizibil și a plecat grăbit. Trebuia să-și caute un loc de muncă.