A treia zi de când benzinăria este goală. Nu mă îngrijorez, deocamdată semnalizatorul de combustibil se luptă cu propria scădere a nivelului de trai. Din radio ies ecouri reggae, bruiaje şi păcănituri, se pare că m-am prins în plase energetice, cu cât mă apropii de vreun ochi de salvare, cu atât există riscul să mă ating de pragul de zgomot ca de un fir electric şi să-mi pierd auzul, să-mi ies din parametri.
Ieri am încercat şi la pompa de pe variantă. Acelaşi lucru. Nimeni nu precizează o cauză, dar efect există. Datul din umeri. Dacă în week-end angajaţii erau oarecum relaxaţi, astăzi mi se par nişte viermi. Rod aerul până la mine şi am impresia că am rămas eu mărul apetisant în zona lor de acţiune. Cheie, ambreiaj, acceleraţie, viteză. Virez, mă bag, sunt claxonată, primesc nişte semne de care zic şi eu că mă doare, nu precizez, şi...
Intru în perioada plictisitoare a zilei, unii îi spun scârbici, dar eu cred că de aici am putea umple câteva rezervoare de benzină pe lună. Sau de motorină, mă rog, ceva de mers pe roţi. Cred că din momentul ăsta n-o să mai consider nimic pe lume plictisitor, nici măcar talk-show-urile despre cum să faci lumea mai bună ori cum să preîntâmpini un proces de conştiinţă.
Dacă şi mâine va fi la fel?! Nu voi alimenta, nu voi avea cu ce să mă mai deplasez. Probabil voi ajunge la destinaţie. Şi atât. Oamenii vor vedea că nu mai sunt în apele mele, dar cum nici ei nu se mai scaldă în apele lor, se vor face că nu observă, mă vor ignora. Voi merge mecanic spre birou, îmi voi lăsa, din reflex, poşeta, haina, pachetul. Voi porni calculatorul, voi deschide geamul, voi face cafeaua. Singurul lucru care mă va trezi va fi aerul dimineţii. De unde vine el mereu aşa de curat, de ordonat, de caritabil cu plămânii noştri îndesaţi cu tutun, diplomat cu aerele noastre pe care le salută binevoitor?! Deja gândesc dintr-o altfel de realitate. Ea îmi dictează, iar eu memorez. Aşadar, în primă fază îmi iau concediul de odihnă. După aceea, bag un medical-două, să zicem, dar nu o pot simula la infinit. Va trebui să mă întorc la muncă. Şi nu voi mai avea cu ce. Nu zic numai de maşina mea. Vor rămâne fără combustibil şi microbuzele şi autobuzele şi ia-mă nene. Sunt şaişpe kilometri până acolo. Alţii au şi mai mult de parcurs. Analizez. Suntem un oraş de navetişti. Nu ştiu cum vine asta, dar de dimineaţă până seara, oraşul e pustiu. Poate oricine să-l incendieze, să-l înece, să facă un muzeu de buticuri în care vânzătoarele cu chipuri cerate stau cu mâinile în sân că n-au clienţi, ori de bodegi pline de lucrătorii din tura a treia care confundă totul, de exemplu strada cu un antreu, apoi cine ştie pe unde mai nimeresc tocmai când cântă cocoşii de la vilele din zona nouă, începând cu aceea a primarului pe care toată lumea o ştie fiindcă are un steag agitat în poartă.
Nu mă mai pot concentra. Aveam ceva de organizat, cine-mi spune ce anume?! Colegul îşi face ceva de lucru, eu cred însă că ar trebui să aflu cum se descurcă. Se uită la mine ca şi cum ar şti că urmează să-i pun o întrebare pentru care nu are un răspuns urgent, dar măcar poate să-şi imagineze ceva la faţa locului. El nu face decât treizeci de minute pe jos. Deci, nu şi-a pus problema. Aha. Mai bine nu întrebam, că acum spaima de ce va fi începe să prindă puteri.
Mă văd singură, fără nicio rezolvare. Un oraş întreg care să migreze dintr-o dimineaţă definitivă spre locul de muncă. Şi să o ţină aşa, pe drumuri. Să se întoarcă spre seară, ca o turmă de la păscut. Ar fi trebuit să încerc acest mers pe jos astă-vară. Măcar aş fi ştiut câte ore fac dus, câte întors. Mi-aş fi putut face un program pentru timpul care ar mai rămâne din acest parcurs. Probabil câteva ore de noapte, în care, în principal, mă voi dedica odihnei... oricum chef de cele lumeşti nu voi mai avea, se înţelege. Voi petrece multe minute în gol. Cu pierderi. Randament aproape nul. Magazinele din colţul străzii nu vor mai fi aprovizionate. Un timp, marketurile vor fi devastate până la absolut. Nu va mai exista mâncare. Orice întreruperi de utilităţi vor avea rezolvare într-un timp îndelungat ori deloc. Asta va crea panică, nervozitate, disensiuni. Vom începe să mişunăm din uşă în uşă. Ce mai ştii, vecine, tot pe jos şi săptămâna asta?! Vom intra într-o perioadă de somn nedormit. Vom avea feţe din ce în ce mai filozofice. Cine are bani la ciorap va da fuga să cumpere o bicicletă, ba chiar două. Una s-o dea la suprapreţ, evident. E momentul ca unii să scoată profit.
Mintenaş, patronul de magazin va aduce din depozit cele câteva bucăţi existente fericit că nu va mai ţine în loc investiţia şi, spre uimirea lui totală, în câteva ore stocul se va fi epuizat. Dar, se va bucura degeaba fiindcă nu ştiu la ce îi vor mai servi aceste finanţe dacă nu va avea cu ce să aducă altă marfă. Ziua aceasta s-ar putea să marcheze declinul afacerii sale.
Din păcate pentru localnici, în oraş nu sunt prea multe locuri unde se comercializează biciclete. Va fi bătălie, un nou motiv ca oamenii să se privească tot mai cu ură, mai revoltaţi, mai înverşunaţi. Se vor alcătui două tabere. E clar. Cei care vor continua maratonul şi cei care vor face ciclism. Ce bine de aceia care deja posedă un astfel de mijloc de deplasare, care au preferat să facă sport în felul acesta, desigur ei neputându-şi permite o maşină. Nici măcar un abonament pe una dintre liniile de transport în comun. Nici pentru ei nu va fi comod mereu, închipuiţi-vă. Va veni iarna, gheţuşul, gerul. Cândva am avut şi eu o bicicletă. O urcam zilnic la etajul al doilea. N-o lăsam pe coridor, că şi aici îmi era frică să nu rămân fără ea. Aşa că o ţineam în casă cu mine, pe hol. Am făcut prietenie multă vreme până să mă pricopsesc cu o dacie. Am vândut-o pe nimica toată. Pe cea mai bună prietenă. Să mai spună cineva că prietenia nu este decât o noţiune teoretică!
Marea face spume. Murmure. Din ce în ce mai înalte. Din ce în ce mai dese. Din ce în ce mai aproape.
La un moment dat, mă trezesc pe la cinci. Este întuneric de octombrie. Aud un zgomot uşor de motor şi o maşină, ca o fantomă, ieşind pe străduţă. Am un moment de sufocare, nu ştiu dacă din teamă ori dintr-un motiv de speranţă. E clar, cineva s-a alimentat de undeva. Există o modalitate de a ieşi din nebunie! În oraş se pare că există mai mulţi care, ca să nu fie văzuţi, pleacă de foarte devreme şi se înapoiază foarte târziu. Unii au luat cu ei şi pe aşa-zişii oameni de încredere, care, chipurile, nu ar sufla o vorbă nimănui. Cu toate acestea, murmurele au ajuns şi la urechile mele. Există o ţeavă de petrol de care au aflat câţiva cetăţeni mai cu interes, mai curajoşi. Şi, de aici, nu cred că mai trebuie spus ceva. Fiindcă nu trebuie să mai ştie nimeni. Cu cât ştiu mai mulţi, cu atât sursa se va epuiza mai repede. Deja un sfert dintre localnici sunt în temă. Acum s-au format altfel de tabere. Una a celor care fură, cealaltă a celor care înjură pe cei care fură. Hei, te-am văzut plecând cu maşina. Păi de unde benzină? Ei, mai aveam eu câteva bidoane. Le ţineam în baie. Hai că nu te cred. Mergi de o lună şi văd că nu ai niciun stres. Doar nu ai şi cada plină… La câteva zile, omul va apărea cu falca vânătă. Doamne fereşte, nu e timp de moarte. Nici ambulanţe nu mai circulă. Nici doctorii nu mai au cu ce să ajungă la spital.
Merg repejor. Trec pe lângă sondele sfrijite pe care şi-au făcut loc de observaţie corbii. În faţa mea oameni, după mine oameni. Încă... Aproape că am ocupat drumul. Maratonişti cu antrenament. Oare cum ne vedem de pe lună? Ce vor scrie ziarele? Vor mai scrie? Despre cine să mai scrie?!
Sunt deja într-o altă realitate. Cât de mult îmi doresc acum o căruţă cu cai!

Vizualizări: 112

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Folosind o situaţie ipotetică scoţi în evidenţă vulnerabilitatea omului. Oricât de mari ne credem, având în spate tehnologiile care ne dau iluzia controlului, ajungem fragili şi neputincioşi când, dintr-un motiv sau altul, acestea ne trădează. Frumos scris!

Cu drag,

Un reality SF, bine scris , o apocalipsă posibilă a lipsei de comunicare.

O parabolă desăvârşită ca mesaj, dar şi formă. Cât de relativ e totul, depinde de perspectivă! Apreciere maximă!

mulţumesc din suflet, Gabriela.

Gabriela Grădinariu a spus :

O parabolă desăvârşită ca mesaj, dar şi formă. Cât de relativ e totul, depinde de perspectivă! Apreciere maximă!

mă bucur, domnule Constantin, mulţumesc.

Ionel Mony Constantin a spus :

Un reality SF, bine scris , o apocalipsă posibilă a lipsei de comunicare.

Corina, mulţumesc foarte frumos.

Corina Militaru a spus :

Folosind o situaţie ipotetică scoţi în evidenţă vulnerabilitatea omului. Oricât de mari ne credem, având în spate tehnologiile care ne dau iluzia controlului, ajungem fragili şi neputincioşi când, dintr-un motiv sau altul, acestea ne trădează. Frumos scris!

Cu drag,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Potop, vrăbii și plevușcă a lui Ana C. Ronescu
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 15 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La iarnă voi veni a utilizatorului Maria Mitea
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Claustrofobie a utilizatorului Amanda Spulber
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cifra doi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Frigul este gri a lui Mihai Katin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Amintiri de avangardă a lui Costel Zăgan
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog caisa cu pistrui a lui Mihaela Popa
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog you and i a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Atât de mult... a lui Dacu
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Romanță de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Poetul a lui Ana-Maria Butuza
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog risipa de pâine a utilizatorului petrut dan
cu 17 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri de avangardă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor