Zvânturaticul. Într-o limuzină, rulează cu o sută la oră, parchează sălbatic într-un loc interzis, coboară cu cizmele lui din piele de şarpe. Geluit pe sub pălăria de soare decolorată până spre neutru, îşi încheie mantoul autumnal, îşi aşază lavaliera, scuipă în mână şi, privindu-se în retrovizoare, îşi răsuceşte un cârlionţ pe tâmplă, scoate portţigatetul, fixează cu dreapta superlongul în colţul zeflemitor al buzelor, trânteşte portiera stârnind câinii ca pe nişte alarme automate. Apoi, o ia la goană de parcă ar fi întârziat la rendez-vous. Agaţă, în treacăt, un gard de azalee irumpând din nimic. Zbanghiul nu se uită pe unde calcă, mai să pună piedică unei inocente, o ia pe după umeri, o învârte încetinel, îi face cu ochiul, apoi, hohotind, o ia la sănătoasa pe-o alee. Drăcos cum este, intră-ntr-un club de vrăbii, se aşază într-un colţ mai retras şi ascultă toate punctele de vedere, nervos, fiindcă nu pricepe nimic. Despre ce scumpiri ciripesc ele cu accentele regiunilor din care provin?! Şi despre ce eoliene sporovăiesc? Se pregăteşte, cumva, rost de treabă şi zor? O fi ceva de... vânturat?! El nu prea este obişnuit cu asta. Cine mai stă la birou, răstignit pe un perete, fâlfâind printre dinţi, răcorind câte-o frunte încinsă de idei, dacă va trebui să urce pe clădiri? He, cine ştie din ce direcţie va trebui să mai bată...?! Musai să candideze pentru un fotoliu de lider. Iarna, cu bijuteriile ei extravagante, cu figura foarte rece şi impunătoare, i-a promis că-l va susţine. Cu toate blănurile smulse, de vii, de pe animalele polare şi nu numai. În fine, loveşte cu pumnul în masă şi toate păsările se răspândesc zvon. Iar el pleacă în trombă. Bucuros că a spart gaşca, urcă treptele primăriei bătând step cu pantofii de lac asortaţi la priveliştea de cenuşă a metropolei. Vârtejuri de oameni îi ţin calea, îl îmbrâncesc, îl şterg cu trupurile lor bătrânicioase, doi bani nu dau, îl iau ca pe un cerşetor de vreme. Unii îl înjură, îl calcă pe... bătături. Ce eroare să intre pe uşa deschisă cetăţeanului! Numai resentimente, numai priviri recalcitrante. Şi multă nepăsare. Nu suportă când e ignorat. Când nu-şi găseşte locul în societate. Să fie marginalizat, tocmai el, i se pare umilitor.
Face stânga-mprejur spre sediul central... Pe lângă parc, legănându-şi copilăria, cu incertitudini de stânga ori de dreapta. Face o tură-două de tobogan, urcă pe acoperişul bârlogului în care se aşteaptă să hiberneze ursul, acum, de sărbători. Suie în turnul bisericii, mută limba mică a ceasornicului (o să ne întrebăm unde ne este timpul), bate toaca, trage clopotele, se strecoară în altar şi iese ca un duh, prin ochii sfinţilor, mai curat şi mai îngăduitor ca niciodată. În oraş se simte o uşurare, oamenii se intersectează fără să izbucnească în personalităţi rănite. Ba chiar îşi dau mâna, în semn de acceptare. Participă la acelaşi viitor.
În fine, face piaţa. Răscoleşte tarabele, strâmbă nasul când vede preţurile, chiar îl apucă o criză. De tuse măgărească. Răstoarnă găleţile cu flori, smulge un buchet pentru iubita cu ochi maritimi şi, în mirarea tuturor, rupe afişe, doboară copaci, ţine oraşul în levitaţie.
Ajunge în grădina suspendată. Pătrunde în foişor. Pe masă, o carte antică se lasă răsfoită. Impudic. De sus în jos şi de la un capăt la celălalt.
Fluşturaticul îşi uită ochelarii de vedere, poate intenţionat, ca să-i folosească şi altcineva la citit, şi cu un fel de mişcări mecanice coboară scara interioară a unui cavou impozant, se întinde pe drapajul raclei şi trage capacul.
La numărul 56 tocmai s-a oprit o damă de pică.

Vizualizări: 94

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un vânt hoinar, un vârtej care dă uiumul prin viaţă încă o dată, o fantomă distrată... Nu prea i-a plăcut pe unde a colindat, răscoleşte, se amuză şi pleacă la locul ei. Poate altă dată...

De admirat ideea şi construcţia parabolică a mesajului, foarte aproape de realitate. De fapt o descriere savuroasă a prezentului.

Am citit şi m-am amuzat!

Sofy

Mulțumim pentru ochelari! Măiastră transfigurare a realității văzută dintr-o perspectivă inedită.

Ai o ușurință și frumusețe stilistică  în exprimarea abstaractului, ce rar o întâlnesc! Toată prețuirea mea!

Zvanturaticul, un deliciu! Ideea este interesanta, iar pentru forma, toata admiratia.

Cu drag,

Sofy, mulţumiri adânci.

Sofia Sincă a spus :

Un vânt hoinar, un vârtej care dă uiumul prin viaţă încă o dată, o fantomă distrată... Nu prea i-a plăcut pe unde a colindat, răscoleşte, se amuză şi pleacă la locul ei. Poate altă dată...

De admirat ideea şi construcţia parabolică a mesajului, foarte aproape de realitate. De fapt o descriere savuroasă a prezentului.

Am citit şi m-am amuzat!

Sofy


Gabriela, onorată.
Gabriela Grădinariu a spus :

Mulțumim pentru ochelari! Măiastră transfigurare a realității văzută dintr-o perspectivă inedită.

Ai o ușurință și frumusețe stilistică  în exprimarea abstaractului, ce rar o întâlnesc! Toată prețuirea mea!

Corina, mă înclin.

Corina Militaru a spus :

Zvanturaticul, un deliciu! Ideea este interesanta, iar pentru forma, toata admiratia.

Cu drag,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorinţi a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 58 minute în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Dorinţi a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 59 minute în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorinţi a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Dorinţi a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a lui Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Instigare la dor a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Cină în alb a lui Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Culoarea inimii mele a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Infraroșu a lui chindea maria elena
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Dor de mâna-Ți grijulie a lui C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog lecția vaniliei a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Sorbind sorine spații a lui gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog petale a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog petale a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția vaniliei a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor