interferențe

[Dulmin Aurel]

  

O aștept pe coridorul spitalului. Urmează să o externeze. Îi externează, atât pe ea, cât și pe nou născutul ei. Abia aștept să-mi văd băiețelul. Pentru că da, îl consider băiețelul meu. Emoțiile mă copleșesc. Nu mă așteptam. De felul meu sunt rece, insensibil la emoții. Mizeria din viața mea m-a făcut așa. De data asta însă...

Am găsit un loc unde să mă aciuiez peste noapte. O locație provizorie. Cred că pentru mai mult timp. M-am împăcat cu gândul că viața mea este o mizerie din care nu voi ieși prea curând, așa că un acoperiș deasupra capului este o binecuvântare căzută din cer.

Este o căsuță dărăpănată undeva la marginea orașului. În țigănie. Mi-a vorbit de casă, Vladimir. Am fost cu el la muncă, la o stână pe care am demolat-o. Undeva pe lângă Sânicolau, Cenad, aproape de granița cu Ungaria. Inteligent tipul. În sfârșit.

- Du-te în țigănie. Nu departe de marginea orașului vei da de niște căsuțe părăsite. Au locuit familii de țigani acolo, dar au plecat în Franța. Sunt plecați de mai bine de zece ani, îmi spune Vladimir căutându-le parcă cu privirea. Mult timp au stat boschetari in acele case, dar fiind prea departe de oraș sau mutat la căminele de nefamiliști, părăsite de-acum. Poți să mergi și acolo, la cămine, dar nu-ți recomand. Poliția este zi de zi peste ei, nu vorbesc de scandalurile zilnice pe care sigur nu ți le dorești. Nu, nu este de tine. Căsuțele de care îți vorbesc sunt devastate, fără geamuri și uși. Încă stau în picioare. Până ai să-ți rezolvi problemele și sper să fie cât mai curând, poți sta într-una din ele. Și eu am locuit acolo câteva săptămâni bune. Într-o pivniță Am să-ți explic unde anume.

Un cartier aproape pustiu. Majoritatea dintre ei au plecat, Germania, Franța, Spania, Italia sau mai știu eu pe unde. Căsuța despre care-mi vorbea Vladimir am găsit-o repede. La câte repere mi-a dat era imposibil să nu o găsesc. Mă uit la ea. Nu pare așa de dărăpănată. Arată bine chiar, pentru o casă părăsită. Dacă investești ceva în ea o scoți la lumină. M-a atenționat Vladimir cum este cazul cu investițiile. Nu merită să mă încurc. Mai târziu aveam să-i dau dreptate.

Privesc din pragul așa-zisei uși, în interiorul pivniței. Un pat de fier legat cu sârmă ce ține locul arcurilor, o saltea roasă de șobolani, dar suficient de bună să te întinzi pe ea și o măsuță, vai de capul ei, lipită de perete. Are doar două picioare. Se sprijină de perete. Marginea ei, cea fără picioare, a intrat în perete. Nu este nevoie să spun cât praf, câtă mizerie se află în încăpere. Văd și niște zdrențe aruncate sub masă. Roase și ele de șobolani. Probabil și-au făcut casă acolo. Le dau la o parte. Un miros înțepător mă lovește în plină figură. M-a pus naiba să mă aplec până aproape de ele.

Până acum totul este bine. Apă din câte am înțeles de la el se află nu departe de casă. Un puț săpat de cel ce au locuit aici. Prima urgență este să văd ce este cu apa, dacă este sau nu este băubilă. Găsesc puțul. Într-adevăr aproape de căsuță, În spatele ei. Arunc o privire în el. Mă sperii. Șobolani înecați plutesc pe jumătate deasupra apei. Cum au ajuns acolo? Nu știu.

Undeva în dreapta căsuței, nu departe de ea se află groapa cu gunoi a orașului. Vladimir nu mi-a vorbit despre asta. De parcă ar fi contat! Mirosul gunoaielor se simte în special când adie vântul. Un miros greu de alimente stricate de animale intrate în putrefacție. Cum de au reușit să trăiască cei ce au locuit aici? Habar n-am. Probabil nu a existat nicio groapă pe atunci. Cred că atunci când au venit cu gunoaiele i-au alungat pe cei din zonă. Nu este departe groapa. Nu mai mult de 5oo de metri. Se vede fumul. Mă îndrept spre gunoaie. O groapă mare în care ard gunoaiele. De la fumul ăsta vine mirosul infect pe care-l respir. Un fum amar ce usucă plămânul. Șobolanii sunt la ei acasă.

Caut ceva. Nu știu ce anume caut. Nu sunt singurul. Cred că mai sunt vreo cinci șase oameni, femei în special. Doar râsetele și vocile lor se aud în groapă. Nu-ți vine să crezi câte poți găsi aici.

M-a prins oboseala. Sunt întins pe un placaj ce l-am găsit printre alte lucruri găsite în groapă. L-am pus pe pat deasupra așa-zisei saltele. Am reușit să alung șobolanii din saltea. Și-au făcut cuib în ea. Am găsit pui abia fătați. Credeam că mi se va face scârbă, că mi se va întoarce stomacul pe dos, dar nu, m-am purtat atât de natural când i-am stârpit, încât părea că așa ceva fac de când lumea. Stau întins pe placaj, pe patul improvizat cu brațele sub cap și privesc spre cartonul cu care am astupat gaura ce da afară, gaură ce cândva avea rol de ferestruică. Noaptea și-a intrat în drepturi. Nu știu ce șanse am să mă odihnesc, chit că sunt rupt de oboseală. Șobolanii mișună peste tot. Sunt agitați. Le-am distrus casa. Mi-aș dori să pot dormi câteva ore. Ațipesc. Cred. În întunericul din încăpere nu-mi dau seama dacă am ațipit cu ochii deschiși sau închiși.

Aud zgomote. Nu sunt zgomote făcute de șobolani. Vin dinspre ușa improvizată. Am găsit o ușă printre alte lucruri aruncate, instalați sanitare, electrice cu tencuiala încă pe ele, au fost smulse din perete, parchet distrus de foc, dar ce nu am găsit. De dimineață îmi voi face de lucru din nou în groapă.

Un zgomot puternic mă trezește de tot. Și doar ce ațipisem. Privesc spre ușă. A dărâmat-o. O siluetă în pragul ei se mișcă încet. Își târăște picioarele. Nu vede, dar știe să se orienteze prin întuneric. Nu este prima oară aici. Lovește cu piciorul marginea patului, marginea placajului. Mă ridic în fund. Îi simt mirosul. Un miros acru-amar înțepător. Nu cred că miros nici eu mai bine. Caut prin geanta mea după nelipsita cutie cu chibrituri. Aprind un chibrit. Îmi pare rău că o fac. Chibritul este ceva prețios pentru mine. Ca să trăiesc cu impresia că nu l-am aprins degeaba, scot și un chiștoc de țigară pe care îl și aprind. La lumina flăcării văd persoana din fața mea. Este o fetișcană. Nu cred că are mai mult de 16-17 ani. Gesticulează. Dă din mâni în toate direcțiile. Încearcă să vorbească. Scoate doar sunete, un fel de grohăit. Se simte o disperare amestecată cu frică în glasul ei. Am senzația că este dusă cu capul. Când și când se aude câte un cuvânt inteligibil. Este prea precipitată, de unde și cuvintele pe jumătate spuse în propoziții neterminate. Arunc chibritul. Mă arsese la degete. Jarul de la chiștoc ce mai luminează. Se oprește brusc din vorbit și se întinde pe placaj fără să spună nimic. Bine că este suficient de lat ca să încap și eu lângă ea. A adormit imediat. Nu pot dormi. Întrebări fără răspunsuri se învârt prin capul meu.