Lumină și Întuneric: Unu

[Burlui Maria Teodora]

Lumină & Întuneric

Prolog

Oftezi.

Te simți obosită. Scapi, din nou, un suspin ceva mai scurt ca precedentul simțind cum plămânii ți se strâng, iar tu urmează să rămâi fără aer. Stai așezată în colțul cel mai întunecat al camerei, încercând prin cântece de jale să alungi nărăvașa nenorocire ce s-a aruncat asupra ta. Îți este prea teamă că cineva te-ar putea vedea, iar paranoia cu care trăiești zilnic deja începe să te acapareze din ce în ce mai tare. Îți intră în piele și se imprimă mai sălbatic ca un tatuaj, continuă cu mușchii tremurânzi și slăbiți, iar arterele și venele înmărmuresc odată cu tine atunci când realizezi că ți-a ajuns până în măduva oaselor. Boala care trăiește în tine prinde viață încetul cu încetul, iar tu, ca o gazdă primitoare o ajuți să se rafineze, ascuțindu-și simțurile întocmai după nevoile tale.

Întinzi mâna privind atentă printre degete, cum câteva raze ale soarelui se strecoară înăuntru dintre crăpătura din draperia negricioasă, dar care nu ți se mai pare familiară. Degetele-ți subțiri de altă dată s-au borcănat, iar unghiile ți-au crescut surprinzător de lungi. Nu ți-ai recunoaște propriul sânge, nici dacă ar fi să îl guști în acest moment. Scândura albicioasă, ușor zbârcită, lasă la vedere mici vase verzui care nu contenesc a se mișca, făcându-te și mai tare să-ți dorești să scoți acei viermi din tine.

Privești în jos și simți cum unul din mușchii ochiului drept îți cere să-l lași să evadeze. Închizi ambii ochi, îți aproprii mâna caldă de fața ta rece acoperind, pentru o clipă, jumătate din ea, iar cu degetul arătător îți mângâi, pe rând, sprâncenele, genele, pleoapele, delimitându-le cu grijă, coborând ușor spre bărbie, lăsând în urma atingerii încinse o nouă brăzdătură pentru ploile ce urmează a veni.

Te sprijini de peretele rece înfingându-ți unghiile în cimentul colorat, de parcă viața ta ar depinde de asta, și te chinui să te ridici, în ciuda genunchilor tăi vineții care refuză parcă a asculta orice ai spune. O lovitură puternică din pântecul tău îți atrage atenția și ești nevoită să te așezi din nou, atunci când începi să observi mâinile minuscule care încearcă să te sape din interior, scotocind cu poftă printre toate bunătățile ce le stau în cale, râvnind la cruda realitate. Fântânile încep să curgă, iar tu îți astupi grăbită urechile cu buricele degetelor, care acum sunt însă prea mari, reușind doar să-ți zgârii delicata piele. Le îndepărtezi rapid, strângi pumnul nervoasă lăsând ghearele să te perforeze și lovești cu toată forța rămasă parchetul apăsător care îți râde în față.

Vocea cea enervantă te disperă. Îți dorești cu toată putrezimea din sufletul tău neanimat să o scoți afară. Te înebunește ! Într-o clipă lucidă adevăr grăiești atunci când decizi că trebuie să scapi de monstrul ce sălăjluiește în sfântul locaș, ce s-a deghizat în trupul unei muritoare. Te roagă, scâncește, absorbindu-ți frumusețea. Decizi că este momentul să pui capăt acestei nebunii, așa că te întinzi după umerașul de fier, pe care l-ai așezat cu mare grijă lângă tine pentru a-ți fi mai aproape atunci când vei avea nevoie.

Mâinile îți tremură. Vocea-ți nu poate zburda liberă și se pierde în abisul durerii, în timp ce râsetele ei nu se mai opresc. Te dai cu capul de perete, rugându-te printre suspine sincere să înceteze, însă ei nu îi pasă de rugăciunile tale. Din contră… ai reușit să o superi, iar acum țipă mai tare, mai tare, din ce în ce mai tare ! Pământul se rotește cu tine. Îți vâjâie mintea, nu mai poți gândi liber, nu în gălăgia aia. Ai ajuns la limită ! Totul este peste puterile tale umane.

Începi să cânți un cântec de leagăn în încercarea de a ignora cuvintele ei spintecătoare : ”Fetele rele trebuie să plătească!”

Te așezi confortabil în colțul ce îți fusese alături până în acel moment, apuci bucata de fier și o răsucești cu grijă. Privești în sus, spre cer, dar totul este negru. Ridici mâinile în semn de mântuire și începi să sapi…

[Vasilisia Lazăr]

Cutremurător! Ești un fin psiholog, Teo. Mi-a plăcut mult.

[Burlui Maria Teodora]

 Mulțumesc mult pentru toate cuvintele frumoase și mă bucur că a fost pe placul dumneavoastră!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Cutremurător! Ești un fin psiholog, Teo. Mi-a plăcut mult.

[Sofia Sincă]

Proză poetică, un gen literar mai nou, dar folosit destul de mult. O formă de frontieră dintre epic și liric în care se vorbește despre stări sufletești ficționale sau reale ale autorului. În textul de față, la persoana a treia. Ai prins destul de puternic acea stare de lâncezeală apăsătoare a sufletului hăituit de gânduri și amintiri dramatice, bazate pe o deviză: ”Fetele rele trebuie să plătească!” Totul cuprins într-o metaforă foarte concentrată, purtând prin excelență mesajul.

Dar la partea tehnică mai ai de corectat:

refuză parcă a asculta,  - de ocolit astfel de aliterații, și, mai sunt în text.

Vocea cea enervantă, - cacofonie

 leagăn în încercarea - la fel, cacofonie

Dar, am citit cu plăcere,

Sofy

[Burlui Maria Teodora]

Vă mulțumesc mult pentru că v-ați făcut timp pentru a citi. O să mai corectez greșelile din text, mulțumesc pentru că le-ați scos în evidență. Nici nu mi-am dat aseama că sunt atât de multe.

Singurul lucru care voiam să-l spun este că textul este scris la persoana a II-a... sau cel puțin așa am vrut să-l scriu.

Sofia Sincă a spus :

Proză poetică, un gen literar mai nou, dar folosit destul de mult. O formă de frontieră dintre epic și liric în care se vorbește despre stări sufletești ficționale sau reale ale autorului. În textul de față, la persoana a treia. Ai prins destul de puternic acea stare de lâncezeală apăsătoare a sufletului hăituit de gânduri și amintiri dramatice, bazate pe o deviză: ”Fetele rele trebuie să plătească!” Totul cuprins într-o metaforă foarte concentrată, purtând prin excelență mesajul.

Dar la partea tehnică mai ai de corectat:

refuză parcă a asculta,  - de ocolit astfel de aliterații, și, mai sunt în text.

Vocea cea enervantă, - cacofonie

 leagăn în încercarea - la fel, cacofonie

Dar, am citit cu plăcere,

Sofy

[Sofia Sincă]

Da, ai dreptate în legătură cu modul de a povesti. Scuze! :))

Burlui Maria Teodora a spus :

Vă mulțumesc mult pentru că v-ați făcut timp pentru a citi. O să mai corectez greșelile din text, mulțumesc pentru că le-ați scos în evidență. Nici nu mi-am dat aseama că sunt atât de multe.

Singurul lucru care voiam să-l spun este că textul este scris la persoana a II-a... sau cel puțin așa am vrut să-l scriu.

Sofia Sincă a spus :

Proză poetică, un gen literar mai nou, dar folosit destul de mult. O formă de frontieră dintre epic și liric în care se vorbește despre stări sufletești ficționale sau reale ale autorului. În textul de față, la persoana a treia. Ai prins destul de puternic acea stare de lâncezeală apăsătoare a sufletului hăituit de gânduri și amintiri dramatice, bazate pe o deviză: ”Fetele rele trebuie să plătească!” Totul cuprins într-o metaforă foarte concentrată, purtând prin excelență mesajul.

Dar la partea tehnică mai ai de corectat:

refuză parcă a asculta,  - de ocolit astfel de aliterații, și, mai sunt în text.

Vocea cea enervantă, - cacofonie

 leagăn în încercarea - la fel, cacofonie

Dar, am citit cu plăcere,

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Mie nu mi se pare că acest semn & e din grafia română. Ție?

Textul m-a dus ușor cu gândul la un personaj a lui Kafka, îngropat de viu.

Încântat.

da Coza

[Corina Militaru]

Lumină și întuneric, deocamdată întuneric... Foarte sugestiv, excelent scris! Aștept și lumina :)

[Gabriela Grădinariu]

Un prolog ce se poate constitui într-un text de sine stătător. Asta înseamnă să ai har, să poți concentra o mare de întâmplări și trăiri în câteva paragrafe. Ești o măiastră în redarea zbuciumului interior, te felicit!