Locuitorul II s.f.

[olteanu cristian]

 

 

 

 

 

Am simţit într-un târziu mâna lui Sol care-mi scutura umărul.

   -Nuc, vino-ţi în fire, trebuie să vorbim.

    Mi-am îndreptat spatele cu un efort, de parcă aş fi ridicat două pietre de moară.

   -Numele tău este Nicolae Plaur, mi se adresă brusc Tea, fără vreo inflexiune în glas, ai patruzeci şi doi de ...

   -Ziceaţi că suntem pe orbită? am întrerupt-o brutal şi am sărit în picioare. Pot să văd Pământul?

    S-au aşternut câteva momente de linişte, eu cautam înfrigurat să dibui undeva vreo fereastră iar Tea îi privea pe ceilalţi, pe rând, cu ochi rugători.

   -Da, poţi, zise Gib într-un târziu, priveşte! Mac se împinse cu picioarele şi alunecă spre dreapta, cu tot cu scaun, în timp ce în spatele lui se deschidea un hublou circular, cam de vreun metru în diametru, aşa cum se deschide diafragma unui aparat de fotografiat.

    ...Era albastru şi alb, înconjurat de o aură străvezie, groasă de un deget, ca pe creştetul sfinţilor. Planeta mea şi aerul pe care îl respiram... “Acolo trăiesc fiicele mele, mama mea, fratele meu, nepoata mea, acolo trăiesc oamenii, acolo sunt împrăştiati atomii care l-au alcătuit pe tata, pe tatălui lui, albastru şi alb, culorile voite de  Dumnezeu...” Priveam cu ochii măriţi, încremenit, frânt de spate, cu pumnii strânşi sprijiniţi pe masă.

   -Pare atât de fragil şi neajutorat...am bâlbâit într-un târziu câteva vorbe, Pământul, vreau să spun... Şi nu e mai mare decât o mămăligă pe care o răsturna mamaia...  Ce trebuie să fac?.. Tea, ce-aş putea să fac? Pare un glob din pomul de Crăciun...

   -Ia loc, spuse Sol imperativ!

   M-am aşezat fără mine, cu ochii pironţi la fereastra care se închidea încet, până ce albastrul de dincolo dispăru din privire.

   Sol atinse masa cu arătătorul, în timp ce se aşeza şi el. Apăru o hartă tridimensională. Aici e Pământul, spuse el  rezemat în scaun şi sistemul solar din care face parte. Mai multe sfere colorate se aprinseră în spaţiul harţii, dintre care una albastră. Un sistem solar tânăr, cu un soare tânar. De aici venim noi iar planeta noastră este reprezentată tot cu albastru. Configuraţia hărţii se schimbă şi apărură alte sfere, cu altă aşezare şi alt colorit. Un sistem solar ceva mai bătrân, continuă Sol. Iar sfera asta cafenie este planeta lor.

    -Planeta lor? am întrebat cu bărbia în podul palmei. Planeta cui? Care a lor?

   -Nuc, zise Mac de pe partea cealaltă a mesei, după cum ai observat, nu folosim denumiri, astrul cutare sau sistemul solar cutare, nu te-ar ajuta la nimic, n-ai înţelege nimic. Voi, pământenii puteţi observa steaua noastră în constelaţia Centaurus, i-aţi dat şi un număr de catalog, THA nu ştiu cât. Ai nevoie doar de câteva lămuriri, singurele care-ţi vor fi de folos. Locuim pe acea planetă, continuă Mac, de aproximativ patru mii de ani, ani de-ai noştri vreau să spun, care sunt de doua ori mai lungi decât cei tereştri...

   -Adică Tea are... şaişpatru de ani? fu singura întrebare ce-mi trecu prin cap.

   -Da, şaişpatru, văd că te-ai trezit din visare şi îţi merge şi mintea la capacitate maximă. Te rog să nu mă mai întrerupi cu remarcile tale puerile, se răsti Mac, apoi continuă în silă. Avem o populaţie de o sută cincizeci de milioane de locuitori pe o suprafaţă cu opt la sută mai mare decât cea a Terrei, două treimi apă, o treime uscat. În rest, atmosfera, clima, hrana, ce să spun, ai putea să trăiesti acolo fără să simţi că ai plecat de acasă, cu o singură excepţie: noi nu consumăm alcool, încercă Mac să-mi dea o lecţie.

   -De-aia sunteţi aşa puţini, nu m-am putut abţine să i-o întorc. Sex faceţi? Ah, să mă explic. Sexul este...

   -Domnilor, domnilor, vă rog, interveni Tea şi mă privi crunt. Nuc, eu nu am o problemă cu asta, am locuit trei ani pe pământ, dar poate că prietenii mei nu gustă glumele tale nepotrivite.

  -Atunci de ce nu le explici că pentru noi miştocăreala e un “modus vivendi”, poate n-ar mai fi aşa ţepeni de parcă ar avea un băţ înfipt în c...

   -Nuc...

   -Poate că ai dreptate, prietene, luă iar cuvântul Mac, simţul umorului nu e punctul nostru forte dar avem alte abilităţi care vouă, pământenilor, în mod  sigur vă lipsesc. Acum o să continui. Pe planeta mea toată populaţia vorbeşte o singură limbă şi nu suntem divizaţi in state. Ne alegem conducătorii dintre cei mai capabili cetăţeni, prin vot direct. Dreptul de a vota se obţine la vârsta de şase ani. Ani de-ai noştri. Pe planeta lor dictatura militară se află la a cinci-a generaţie.

   -Planeta lor, planeta lor...spune-mi odată despre planeta asta a lor, Mac, ce e cu ea?

   -Ajungem şi acolo. După studiile efectuate de Tea pe subiecţi pământeni, anatomia şi fiziologia noastră sunt identice, cu toate că noi trăim de vreo patru ori mai mult. Cum aşa, n-am un răspuns.

   -Eu am unul, Mac, l-am privit în ochi. Spui că suntem identici? Înseamnă că şi eu şi voi am fost creaţi de acelaşi Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui. De Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui, le-am strigat şi celor aşezaţi în jurul mesei, făcându-mi ochii roată. Şi crezi tu că are vreo importanţă cât trăieşti, Mac? Mult, puţin, tot puţin e. Important e cum trăieşti, important e ce moştenire laşi sufletului, cum o să bântuie el prin spaţiu, cu capul plecat sau cu fruntea sus.

   Cei patru mă priveau ciudat, cu o licărire stranie în pupile. Tăceau şi mă priveau, de parcă atunci, în acel loc, aflaseră un răspuns la o întrebare niciodată rostită.

   -Da, Dumnezeu..., şopti Tea într-un târziu.

   -Călătorim atâţia ani-lumina, se dezmetici primul Gib, profitând de distorsiunile spaţio-temporale, aşa numitele găuri de vierme, determinate cu ajutorul unor complexe calcule matematice. Am aflat de existenţa voastră acum vreo treizeci şi cinci de ani, recepţionând mesaje radio trimise de voi în eter. Tea nu s-a dat bătută până ce nu a primit aprobarea să vină pe Pământ. De fapt, noi suntem aici ca s-o luăm acasă. Ai întrebat mai devreme de planeta lor. Ei reprezintă o facţiune rebelă care a părăsit comunitatea noastră cu mulţi ani în urmă, în urma unor alegeri contestate, bineînţeles, ca să se stabilească în alt loc din sistemul nostru solar, o planetă vecină, stearpă şi cu insuficiente resurse pentru cele şaizeci de milioane de suflete care trăiesc acolo. De nenumărate ori i-am chemat acasă, dar au refuzat să vina. Ultima dată, acum vreo doi ani, au spus că vor migra cu toţii către alte zări, că au descoperit un paradis care le poate asigura supravieţuirea pentru multe, multe generaţii şi tot ce au de făcut este  să provoace o coliziune între două corpuri cereşti şi după cam zece ani, când populaţia băştinaşă nu va mai exista, să se mute pur şi simplu. Planeta aleasă de ei este Pamântul, iar meteoritul care urmează să va lovească se află acum în dreptul orbitei lui Saturn şi vine cu douazeci şi patru de mii de kilometrii pe oră, mai zise Gib, pe un ton de parcă mi-ar fi povestit meciul de aseară.

   -Dar voi sunteţi aici, Gib, am şoptit cu mintea tulbure, cât de greu poate fi pentru voi să deturnaţi de la traiectorie un amărât de bolovan? Puteţi s-o faceţi, nu? O s-o faceţi, nu? Nu, Tea? Mac? Spuneţi ceva, pentru numele lui Dumnezeu! Sol!

   -Putem să deturnăm un meteorit, continuă Gib, dar nu putem face o alegere. Între semenii noştri care mor de foame, rebeli sau nu şi pământenii din rândul cărora cunoaştem un singur individ, un măscărici. Pe tine. În plus, Marele Consiliu ne-a interzis să intervenim în această chestiune.

 

va urma

 

 

[Chris]

Nu am înţeles ce i s-a întâmplat - şi-a pierdut cunoştinţa şi dacă da, de ce? M-am întors la captitoul precedent, nici acolo nu se spune nimic.

Eu cred că are nevoie de mai multe lămuriri dată fiind situaţia în care se află - ori schimbaţi modul de formulare al paragrafului - văd că l-aţi lămurit mai jos, dar oricum, parcă ceva aş schimba.

se răsti Mac apoi continuă în silă -  de ce? nu mi se pare că are un motiv pentru această stare,  mai ales, nu prea mi se pare normal să se enerveze în aşa hal unul ca el...

Iar paragraful cu explicaţiile referitoare la religie nu mi se pare prea indicat, chiar găsesc personajul cam dezechilibrat pentru unul ales, cu greu, să facă faţă unei asemenea situaţii - ori ei ar fi trebuit să aibă un motiv temeinic pentru a-l alege. În plus de asta, insitaţi foarte mult pe faptul că el este un măscărici! păi atunci de ce l-au ales??

Tea care ar fi studiat pământenii cred că trebuia să dea mai multe relaţii despre cultura acestora (să fie subânţelese), ori cât ar fi putut studia formele umorului pământean? - miştoul are rostul lui, dar când e prea exagerat...

Chiar credeţi că cineva care are un plan îl dezvăluie celor de care vrea să fugă, să scape, etc.? Ori respectivii dacă au ales să migreze, de ce i-aş chema înapoi? Şi mai ales, de ce aş migra fără motiv pe o planetă stearpă şi cu puţine resurse, mai ales dacă nu sunt obligat. Nu ar fi mai bine să stau frumuşel la mine acasă şi să-mi fac un plan serios despre cum să preiau o planetă? 

Iar motivaţia salvării pământului nu mi se pare una foarte bună. Nu este vorba de faptul că ei cunosc doar un sigur pământean, ci despre faptul că civilizaţiile avansate protejează civilizaţiile tinere - star trek - the next generation mi-a plăcut mult şi avea multe episoade bazate pe această idee; sau de exemplu, sunt o civilizaţie cuceritoare şi încerc să cuceresc teritorii, pentru că asta fac eu, istoria noastră e plină de aşa ceva.

În legătură cu ideea dumneavoastră, am văzut filmul de animaţie "Bătălie pentru Terra" cu un puternic impact emoţional şi nu prea cred că a fost făcut pentru copii. Mi-a mai plăcut "Când pământul s-a oprit" un film de excepţie - varianta nouă,  aici avem de-a face cu o civilizaţie avansată care vrea să distrugă omenirea deoarece aceasta distruge biosfera planetei - este impresionant:)))

Mi-a plăcut mai mult varianta veche din anumite puncte de vedere. De-abia aşteptam să văd ce soluţie găsiţi la intriga pe care aţi creat-o. Acest fragment mi se pare scris în grabă. Eu am citit şi v-am spus ce cred, textul însă este al dumneavoastră şi ştiţi ce viziune aveţi asupra lui...:)))

[olteanu cristian]

Augusta, e important ce cred cititorii, nu ce cred eu. Judecand dupa comentariul tau, am ajuns la concluzia ca ai citit foarte atent, adica ai citit cum se citeste, lucru pentru care iti multumesc. Dar sa nu crezi ca sunt un nou Asimov, eu doar experimentez, n-am nici o idee in cap, de-aia o iau mereu de la inceput.

Complimente!

[Ion Lazăr da Coza]

Toate părerile doamnei Augusta Călin sunt pertinente și de luat în seamă!

Olteanu Cristian nu trebuie să fie un Asimov, dar trebuie să fie bun!

Mă bucur că ești conștient că trebuie muncă!

da Coza