Irina se opri din povestit şi mai luă o gură de ceai, privindu-l cu ochii uşor mijiţi. Pur şi simplu, trăgea de timp, deoarece în forul ei interior se da o luptă: şi ar fi vrut să-i povestească şi nu. Se strâmbă iar din cauza ceaiului, dar musai trebuia să-l bea, deoarece era din plante medicinale.

      − Şi, apoi? Te rog, mai povesteşte-mi, insistă Marius.

      − Păi, cum îţi spuneam: dragostea asta, boala asta dă care io sufeream şi zăceam ca proasta − că boală grea e mamaie, ca un ciuline să agaţă dă om şi când e oarbă păi e oarbă şi pace − mă chinuia mai toată ziua şi nu-mi venise dă loc mintea la cap, şi dă o sută dă ori pă zi ieşeam în uliţă şi mă uitam şi-n sus şi-n jos, să-l văz pă Mihai, apare ori nu. Şi, ce să vezi, minune mare! Într-o zi, aşa pă înserat, cam când să culcă găinili, mă pomenesc cu Mihai că intră călare pă Berică în ograda noastră, adicătelea în sărăcia mea.

      − Berică! Aşa îl chema pe cal?

      − Da, că-l învăţase să bea bere din sticlă şi-l botezase: Berică! Şi, reluă Irina povestea, zice Mihai: fă, Irino, gata, am venit să-ţi spui, să vii acas’! Vezi că nu-ţi spui dă două ori! Atât a zis, dă acolo, dă sus dă pă cal, nici n-a descălecat, de, să-şi murdărească opincili dă noroi, din bătătura mea! Doamne, atât mi-a fost, am uitat dragul meu mintenaş, dă toate bătăili şi umilinţili din trecut şi l-am urmat, crezând că el venise dă dorul meu, nu mai suportase şi venise călare, ca Făt-Frumos, ăla din poveşti, să mă ia în palatul lui! Da’ dă unde!?... El venise din interes: soacră-mea era bolnavă, abia mai mergea sprijinindu-se în două bastoane, şi, Anica dădu-se bir cu fugiţi, iar io miloasă din fire, am îngrijit-o până-n ultima clipă.

      − Şi totuşi, bunico, o iscodi Marius, nu înţeleg, până la urmă tot v-aţi despărţit! De ce?

      Irina, câteva clipe, îl privi tăcând. Duse încet cana la gură şi calmă bău tot ceaiul, apoi, strâmbându-se uşor, o întinse către el: 

      − Adu-mi şi mie, te rog, nişte vin, din ăla roşu. Ceaiul ăsta rece, fu sălciu rău dă tot şi-mi făcu gura pungă.

 

      După ce bău câteva înghiţituri şi-şi linse de satisfacţie buzele, Irina reluă:

      − Of, dragul meu, după nicio săptămână − îmi amintesc io acu’ dă parcă în urmă cu câteva luni s-ar fi petrecut totul − începu chinu’, o perioadă grea pentru mine. Soacră-mea  căzu bolnavă la pat şi trebuia să fiu mereu la cheremul ei, indiferent dă ce oră era − că nu conta la ea, că e zi ori noapte! − când ea vrea ceva, păi începea să ţipe, d-o ştia jumate din sat, şi, mai rămăsesem iar grea. După ce a venit pă lume Maria, la câteva luni, am scăpat dă acest chin: mama soacră a murit. Atunci am răsuflat io uşurată şi uneori chiar râdeam, când eram singură cu fata. Da’ fericirea asta a ţinut puţin şi abia acum începea, pentru mine, perioada a mai tristă din viaţa mea. Mihai, cu şi mai multă poftă şi-a reluat viaţa lui: cu beţii dă trei-patru zile, cu femei şi acu’ mai nou, cu jocuri dă cărţi pă bani. Ce era mai rău, era că atunci când termina banii, vindea din pătul, hambar şi cămară, ce agonisisem şi noi toată vara şi roadele dă toamnă. De, acu’ nu mai avea niciun interes să se poarte frumos cu mine ca io să stau cu el, interesu’ lui murise o dată cu mamă-sa, nu? Nu-mi zicea direct să plec şi nici nu mă bătea, da’ simţeam io că asta dorea, să plec şi să-l las singur. Tăceam şi înduram, sufeream şi mergeam mai departe, că de, aveam un copil dă crescut şi, aşa era la ţară, te râdea lumea din sat: că uite a lu’ cutare, nu fu în stare să ţie dă bărbat… da mai rar zice lumea, dă el, dă bărbat că fu dă vină.

      Irina se opri din povestit, mai luă o gură de vin şi după câteva momente, de data aceasta fără ca Marius să i-o ceară, reluă firul amintirilor:

      − Ş-am îndurat, puiul meu, până-n într-o zi… Maria avea un an şi ceva, nu făcuse doi, mergea aşa, copăcel, copăcel şi se ţinea dă fusta mea, când… când mă pomenesc cu Eleonora că-mi dăschide poarta, şi tiptil, furişându-se aşa ca o hoaţă, întră în curte…

      − Eleonora? întrebă Marius foarte mirat. Eleonora, femeia care mi-a fost bunică?

      − Da, dragul meu, chiar ea!... Da’ vezi tu, of, Doamne!... oftă Irina lung, tot ce-ţi spui acu’, tot ce-ţi povestesc io, dă acu’ în acolo… Se opri şi prinzându-i mâna îl privi pe Marius foarte direct în ochi, rugându-l: Jură-mi că nu-i vei povesti mamei tale, ea nu ştie nimica din tot ce-ţi povestesc io ţie acuşic. Nu vreau să mai sufere, înţelegi dragul bunicii, a suferit şi aşa dăstul. Te rog,  cel puţin, atâta timp cât io mai trăiesc, nu-i povesti, ea nu ştie nimic, nimic…

      − Dar nu te-a întrebat?

      − Ba da, cum să nu? sigur că m-a întrebat, da’ eu am dus-o cu vorba şi i-am spus că am să-i povestesc altă dată! Iar după ce io n-oi mai fi, poţi să-i povesteşti, da’ vei fi mai copt şi poate vei considera că nu mai trebuie să ştie. Nu poţi să mai îndrepţi nimic, ce a fost, a fost şi gata, a trecut. Nu poţi întoarce timpu’ înapoi, aşa cum întorci înapoi orele unui ceas cu ajutorul limbililor, timpu’ merge mereu şi mereu, înainte, pă drumul lui, şi lui nu-i pasă dă noi, nu-l opreşte-n loc nimica, nici bucuriile noastre şi nici necazurile. Apoi, ai face-o s-o urască şi mai mult pă Eleonora! Da’ Eleonora, aşa în felu’ ei a fost o femeia bună şi a crescut-o ca o mamă adevărată, după ce… după ce, i-a murit copilul după naştere, că Eleonora a avut şi ea un copil. Juri că nu-i spui?

      − Da, bunico, fii liniştită, jur!

      − Aşa, cum spuneam: vine Eleonora pă la mine şi era cu burta mare, la gură, gata, gata să fete. Am rămas mirată, auzisem eu că e borţoasă, da’ n-o mai văzusem dă mult şi chiar mă întrebam ce e cu ea dă nu mai dăduse pă la mine… Io cu ea, am copilărit, am fost la şcoală împreună şi pă câmp cu vacili, şi la horă am ieşit tot împreună şi ne schimbam cămăşili, pă fiece duminică, să crează lumea că avem câte două… ce mai, eram ca două surori bune, de fapt eram date dă surate, d’aia eram aşa…

      − Cum, adică „date de surate’’? o întrerupse Marius curios.

      − Of! dragu’ bunicii! Era un obicei la noi în sat, acu’ nu ştiu dacă să mai poartă şi să mai respectă, când, dă sărbătoarea moşilor dă vară, femeile împărţeau pă la rude şi vecini, oale noi dă pământ – din alea, dă pământ ars, cum ştii tu − umplute cu apă şi împodobite la toartă cu flori, şi lângă oală, mai punea şi o strachină, tot dă pământ ars, plină cu pâsat, sau, cine era mai înstărit punea în ea colarezi, asta pentru pomenirea morţilor. Dacă te aveai bine cu o fată şi vrea şi ea, tu mergeai cu împărţituri, adicătelea oala şi strachina, pă la ea, şi, în timp ce i le dădeai, o întrebai: vrei să fii surata mea? Ea spunea „da’’ şi urma acelaşi obicei, şi aşa, cele două fete se dădeau de surate şi deveneau ca două surori, ai înţeles?

      − Da, bunico, am înţeles! Frumos ritual. Puteau şi băieţii să facă asta?

      − Da, sigur că puteau şi ei. Şi, vezi tu, asta m-o durut cel mai tare, că eram ca două surori! Zic: ce e fa cu tine dă n-ai mai dat, dă loc, pă la mine? Văzând io că ea nu zice nimic şi tace ca muta cu capu’n pământ, odată ce văz negru în faţa ochilor ş-o întreb, aşa direct: ori aşa e, ce vorbeşte lumea-n sat, că te ţii cu Mihai al meu?  Atunci, Eleonora a început să plângă şi să se jelească cu vorbe, de ziceai că-i muriseră părinţii, fraţii, surorile şi toate nemurili în aceeaşi zi, şi să-mi spună printre lacrimi şi suspine, că ea nu e vinovată şi s-o bată Dumnezeu că e martor, că s-a luptat cu el, că Mihai era beat, a dus-o cu forţa în grădină, acolo şi-a bătut joc dă ea, şi, a rămas borţoasă…  Atunci am întrebat-o, de ce n-a venit mintenaş la mine şi să-mi spuie. Nu mi-a spus dă ce, plângea şi se jelea. Atunci, io, dă necaz şi dă furie am început să dau în ea, am trântit-o pă jos şi-o trăgeam dă păr. Şi nu ştiu dă unde a apărut Mihai, care ne-a despărţit. Pă ea, a luat-o dă mână şi-a dat-o afară din curte, iar pă mine m-a târât dă păr în casă şi m-a bătut, ca pă hoţii dă cai, d-am zăcut în neştire mult timp la spital. Când mi-am revenit, dragul meu, afară era toamnă. Ţin minte ca acu’, că era o toamnă frumoasă, călduroasă şi blândă ca o oaie, şi că ieşeam în grădina spitalului şi stam la soare pă o bangă cu o femeie. Foarte greu m-am împrietenit cu ea, chiar dacă era cu mine în cameră. Era o femeie foarte retrasă, păi când tăcea, tăcea, şi asta o ţinea zile întregi şi apoi vorbea singură o zi întreagă, şi schimbătoare rău dă tot: acu’ plângea şi să jelea cu vorbe, acu’ râdea. Iar când o apuca râsul, îmi spunea că dă când eram acolo, nu m-a căutat absolut nimeni, nimeni. N-am crezut-o, că ea, cum îţi spusei, vorbea şi singură, uneori aşa parcă să certa cu cineva şi de, ce să crezi unui om care vorbeşte aşa în dodii. M-am dus şi l-am întrebat pă doctor, dacă e adevărat că pă mine nu m-a căutat nimeni şi-a zis că da, e adevărat. Atunci, neaducându-mi aminte nimic din trecutu’ meu, mi-a intrat mie în cap că sunt singură pă lume şi că d’aia n’are cine să mă caute… Înţelegi?

      Marius privind-o foarte mirat, scutură din cap în semn că nu.

      − Suferisem un… ăsta, cum îi zice? un şoc, dragule! Îmi pierdusem minţili şi dă la bătaia cruntă uitasem tot din trecutul meu!… Aşa mi-a spus doctoru’ atunci, că am suferit un şoc şi mi-am pierdut memoria, îl lămuri bunica.

      - va urma -

Vizualizări: 70

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

...trista poveste a bunicii. Se întâmplau multe pe atunci ca şi acum. Mai departe se înţelege de ce Maria a crescut cu Eleonora şi cu Mihai, iar Irina ca o fiinţă rătăcită... probabil în satul ei sau vom afla.

Am să-ţi reproşez câte ceva din dialogul bunicii şi anume faptul că ai pus unele cuvinte mai sofisticate în gura ei, după ce a început discuţia aşa pe limba ei mai puţin evoluată, limba locului de unde s-a născut şi a trăit, presupun.

ăla din basme, - aici cred că era mai binevenit, ăla din poveşti

pentru mine, adevăratul calvar. - calvar nu mi se pare potrivit în gura bunicii

Nu-i zicea direct să plec, - Nu-mi zicea....
şi urma acelaşi ritual, - ritual se poate înlocui cu obicei. Mai ales că ai şi în răspunsul lui Marius. Acolo poate rămâne.

şi că a siluit-o la o nuntă - această propoziţie poate lipsi din frază, este de prisos şi nu cred că bunica zicea a siluit-o.

Mihai era beat, a dus-o cu forţa în grădină, acolo şi-a bătut joc dă ea, şi, a rămas borţoasă… - cred că e mai clar.

Am citit cu plăcere şi aştept continuarea!

Sofy

Trista si povestea bunicii! Ajung sa ma intreb daca nu cumva suferinta se transmite, ca un virus, din generatie in generatie. :)

Astept continuarea!

Cu prietenie,

Sofia, mulţumesc mult pentru lectură şi ajutor, am revenit asupra textului şi am modificat.

Cu prietenie,

Corina, nu ştiu... apoi ar trebui să trăiesc şapte generaţii ca să aflu, nu? Mulţumesc pentru lectură!

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Trista si povestea bunicii! Ajung sa ma intreb daca nu cumva suferinta se transmite, ca un virus, din generatie in generatie. :)

Astept continuarea!

Cu prietenie,

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Melancolia risipirii a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Noapte fantastică a lui Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din dală-n dală a utilizatorului Cristian Je
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viața ca un puf de păpădie a utilizatorului Lidia Pervu
cu 4 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amor liric a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Uitare a lui Lidia Pervu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Uitare a lui Lidia Pervu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Și-i toamnă... a lui Blăjan Ovidiu
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Lidia Pervu
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amor liric a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Amor liric a lui Gabriel Cristea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Orar de fată mare a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gabriel Cristea
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Din dală-n dală a lui Cristian Je
cu 11 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am zburat a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 15 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visând printre gratii de cușcă a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 15 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 15 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor