Când ajungi să te înspăimânte propria-ţi imagine reflectată în oglindă, e grav, foarte grav. Dacă tu nu te împaci cu tine aşa cum eşti la un moment dat, mă îndoiesc că un mediator se poate interpune între tine şi cel care crezi că eşti, între tine şi cel din oglindă.
Puţini dintre noi sunt aceia care se împacă cu ei înşişi, cu timpul care în trecerea lui îşi lasă inexorabil urmele. Am dori să-l oprim din loc, dar cu cât dorim mai mult, cu atât parcă o ia mai abitir la goană. Şi fuge, şi fuge. Şi ziua ţi se pare ceas, şi ceasul - minut, minutul - secundă. Cu cât înaintezi în vârstă, ţi se pare că timpul trece mai repede. Şi nu, nu e numai o părere, părerea ta care nu se împacă cu tine, cu cel care eşti în clipa prezentă. Parcă ai vrea să tragi cortina peste timpul scurs şi să-l opreşti în loc, dar asta nu se poate, din păcate.
Volens-nolens vine o vreme când trebuie să ne împăcăm cu faptul că într-adevăr timpul nu mai are răbdare. S-ar putea ca lucrurile să stea tocmai pe dos şi doar noi să fim aceia care percepem răsturnat o realitate pe cât de palpabilă şi veridică în fapt, pe atât de contradictorie percepţiei noastre subiective, se înţelege.
Puţini sunt deci cei care înţeleg că nu numai imaginea exterioară contează, ci mai ales imaginea interioară, cea percepută de noi ca fiind reală şi, mai ales, foarte puţini sunt cei care au tăria de a depăşi sentimentul zădărniciei, al deşertăciunii.
„O, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune...“ (Ecleziastul 1, 2). Numai lucrurile lui Dumnezeu şi adevărurile Lui nu sunt deşarte - zice Sfântul Ioan Hrisostom -, nici cerul, nici pământul, nici soarele, nici luna şi nici stelele, nici trupul nostru, căci toate acestea sunt prea bune. Ceea ce e deşert este ceea ce nu vine de la Dumnezeu, cele „făcute de noi înşine: aurul prisoselnic, care ne face să păcătuim, luxul, stricăciunea şi viaţa destrăbălată“ (Rovenţa, „Epistola către Efeseni“)
Omul în nimicnicia şi nesocotinţa sa, în loc să-şi caute liniştea în propriul suflet şi să se împace cu sine, caută liniştea în afară şi, lucru foarte grav, caută cu disperare ţapi ispăşitori, greşind astfel atât faţă de cei asupra cărora aruncă vina, cât şi faţă de propria conştiinţă, care cât de curând va da în clocot şi îl va arunca din nou în iadul neîncrederii în forţele proprii, al lipsei de apreciere. Căci esenţială este autoaprecierea. Dacă tu nu te apreciezi, cei dinafara ta cu atât mai puţin. Nu cere altora ceea ce tu însuţi nu îţi poţi oferi. Este ca şi cum le-ai cere să te iubească mai mult decât te iubeşti tu . Or, dacă tu nu te iubeşti şi nu te accepţi aşa cum eşti, dar mai ales nu te apreciezi aşa cum eşti într-un moment sau altul, nu poţi avea pretenţia de a fi iubit şi acceptat şi cu atât mai puţin apreciat de cei dinafara ta.
Lumina vine din interior şi se reflectă în ochii tăi, căci ochii, da, ochii sunt oglinda sufletului. Aşa că nu trebuie să cauţi lumina în exterior, ci dimpotrivă. Dacă procedezi astfel, te amăgeşti zadarnic căci n-o vei afla. Apleacă-te deci asupra propriului Eu, a propriei tale conştiinţe, aflată într-o continuă căutare de sine şi dă-i răgazul să crească, dar, mai ales, să rodească. Te vei împăca, desigur, cu tine şi cu lumea aflată în perpetuă schimbare atunci când vei accepta că şi tu eşti asemenea lumii - schimbător.
Să reflectăm o clipă rememorând versurile poetului nostru naţional şi universal, genialul Mihai Eminescu şi vom înţelege: „Codrule, codruţule,/ Ce mai faci, drăguţule,/ Că de când nu ne-am văzut/ Multă vreme a trecut/ Şi de când m-am depărtat,/ Multă lume am îmblat./{...} Numai omu-i schimbător,/ Pe pământ rătăcitor,/ Iar noi locului ne ţinem,/ Cum am fost aşa rămânem:/ Marea şi cu râurile,/ Lumea cu pustiurile,/ Luna şi cu soarele,/ Codrul cu izvoarele” ( Revedere)
Deci nu mai căutaţi echilibrul în afară pentru că nu putem cere lumii să ne dea ceea ce noi înşine nu ne putem oferi.
În concluzie, să ne împăcăm cu noi înşine şi cu lumea, să ne iubim aşa cum suntem şi să ne iubim aproapele aşa cum este. Vom fi bucuroşi să constatăm faptul că atât echilibrul interior, cât şi cel exterior, va veni de la sine. Ceea ce contează este credinţa care ne dă tăria de a merge mai departe chiar şi atunci când totul pare a se prăbuşi în jurul nostru.
Dai voinţă, iei putere, sună preceptul biblic şi abia acum, încercată fiind, îi înţeleg sensul profund, adânc şi nu mă mai înspăimântă... imaginea din oglindă.
20.01.2017
Cuvinte cheie :
Textul sună ca o predică teologică. Prelucrare biblică, cu care unii sunt de acord, alții nu. Desigur ca și cu orice teorie. Însă, în practică lucrurile se schimbă de la individ la individ, de la situație la situație. Absolut, trebuie să ne căutăm un echilibru între sine și părerea celor din exterior. Fapt care este absolut necesar: părerea celor de lângă noi, deoarece nu putem trăi izolați, fără perceperea părerii altora. Și mai este absolut necesară aprecierea de sine, un deziderat uman. Însă factorii exterior sunt foarte importanți, din punctul meu de vedere și nu-i putem ignora. A cam apus vremea, mulțumește-te cu cât ai, nu cere mai mult, totul este deșertăciune. Da, teologic! Dar practic... Fiecare ins dorește să depășească pe altul, să se depășească pe sine, fiul/fiica sa să trăiască mai bine., Altfel nu am mai fi coborât din copaci. Hai să ne spunem, totul este deșertăciune, cum zice Ecleziastul, să punem mâinile pe piept și ne rugăm să ne pice din cer pâine, apă, și apartamente pentru copilași, locuri de muncă, lucruri absolut necesare.
Însă, aici este un eseu, unde fiecare comentator poate veni cu părerea personală.
Am citit cu interes,
Sofy
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor