Au trecut șapte ani de când Zamfira n-a mai avut nici o veste de la Ion al ei. Pe plan politic lucrurile s-au precipitat cu repeziciune, Regele Mihai a fost silit să abdice, iar guvernul condus de Petru Groza a preluat puterea, România devenind Republica Populară Română. Oamenii din sat au considerat-o pe Zamfira o nebună, chiar și ea a-nceput să creadă că omul ei e mort și încetul cu încetul încerca să-și alunge din cap gândul că el va veni vreodată acasă. A dat nenumărate pomelnice la biserică, îl pomenea des în rugăciunile zilnice.Înainte să intre la Sfânta Liturghie, aprindea-ntotdeauna câte o lumânare în plus, pentru tatăl ei și pentru Ion. Nu-i mai păsa de-i viu ori mort, nu mai simțea nimic pentru el, amintirile i-au devenit vagi, șterse, ca niște tablouri pe care le-a văzut cândva, dar nu și le mai amintea cu exactitate. Viața i se desfășura fără nici un tipar anume, în cursul săptămânii își ajuta mama la treburile casei, duminica se ducea la biserică, iar în restul timpului stătea pierdută pe gânduri, închizându-se într-o odaie, citind din Biblie și alte cărți de rugăciuni.

      Prin sat i s-au auzit povești c-ar vrea să plece la o mănăstire să se călugărească, iar feciorii holtei și-au luat gândul de la ea, zicând că e nebună. Maică-sa-i mai spunea să iasă la horă, că poate s-o găsi vreun suflet de fecior milos care s-o ia așa cum e, însă Zamfira n-o asculta și n-o băga-n seamă, văzându-și de treburi cu gândurile aiurea. Uita unde punea un lucru oarecare sau ce trebuia să facă, de multe ori se învârtea prin curte, fără să pună mâna pe nimic, după care fugea-n casă în odaia din fund și închidea ușa după ea, nemaieșind de acolo decât a doua zi dimineața. Vedea de frații mai mici, se ducea să-i ducă dimineața la școala din sat, iar la amiază mergea după ei să-i aducă acasă. Mânca foarte puțin, de abia se atingea de mâncare, iar de la un timp a început să poarte straie cernite ș-o năframă neagră-n cap. Oamenii din sat când o-ntâlneau pe ulițe, treceau pe partea cealaltă sau se făceau că n-o văd, chiar dacă ea le dădea ziua bună la toți.

     Într-una din zile, s-a dus cu maică-sa la izvor, să spele haine. Pe atunci erau în postul Sfântăi Mării. Au înhămat calul la căruță, pornind la trap spre vale, aveau de mers vreo trei kilometri către ieșirea din sat. Izvorul era un pârâu care trecea prin pădurea de la marginea satului, unii săteni luau apă de băut de acolo, ziceau că e rece și curată.

        Mai erau și alte muieri din sat la spălat, era o hărmălaie de nedescris, copiii se bălăceau mai în sus, cu picioarele în apa rece, strigau unii la alții, cântând și alergând peste tot. Peste această gălăgie domnea o stare de bine, femeile fiind bucuroase c-au scăpat de acasă de la corvezile zilnice, făcând și altceva, sporovăind între ele ca și cum nu s-au mai văzut de multă vreme, doar Zamfira spăla tăcută la câțiva pași de maică-sa, cu gândurile pierdute cine știe pe unde.

      Una dintre muierile mai în vârstă din sat a pornit la vale spre ele, pesemne că și-a terminat treaba ș-avea chef de povești. După câțiva pași, bătrâna s-a oprit în dreptul Zamfirei, privind-o insistent cum spală, însă femeia ținea ochii-n pământ, fiind aplecată asupra unui cearșaf pe care-l freca de zor cu leșie. Fără să-și ridice privirea de la ea, muierea și-a dres glasul, zicându-i direct, fără ocolișuri: “Apăi tu Zamfiră, auzât-am că s-o întors Ion a lui Mătrăgună acas’, de fro’ două zâle. Adevăratu-i? Că mi-o zâs mie o cumnată de la ei din sat, c-o fo’ prizonier la ruși…” 

      Zamfira, la început nu a înțeles ce a vrut să-i zică muierea și a continuat să spele cu ochii ațintiți spre apă, însă când a realizat ce i-a spus, s-a oprit din treabă și s-a îngălbenit la față, iar buza de jos a-nceput să-i tremure, parcă voia să rostească ceva, dar nu-i ieșea nici un cuvânt din gură. Mama ei, aflată ceva mai jos, s-a oprit din spălat, începând să strige: “Da’ ce ai tu, Zamfiră? Ț-o și rău, draga lu’ mama?” Femeia tremura toată, s-a ridicat în picioare și s-a uitat spre cer, după care a căzut în genunchi, iar din ochi au început să-i curgă lacrimi mari și grele. Muierea cea bătrână și-a făcut cruce de trei ori, scuipând în sân și s-a-ndepărtat, bombănind ceva despre Necuratu’. Nana Irină a venit repede lângă fiica ei, privind-o cum plânge în hohote, prăbușită-n genunchi. A ajutat-o să se ridice, însă femeia tremura ca și cum ar fi fost cuprinsă de friguri, iar muierile de prin preajmă s-au oprit cu toate din spălat, privindu-le pe cele două, mamă și fiică cum stau îmbrățișate. „S-o-ntors Ion al ei acas’! ”, a zis liniștită o muiere tânără ce spăla mai sus, iar Nana Irină cum a auzit-o, a-nlemnit. Atunci a înțeles tot și a-nceput să plângă alături de Zamfira, iar femeile s-au strâns toate în jurul lor făcând un cerc, ca și cum ar fi vrut să le protejeze, astfel încât nimic rău să nu li se întâmple.

       S-au trezit cu Ion în curte-n dimineața următoare. Zamfira încă dormea, maică-sa i-a zis că zâmbea în somn, pesemne că a visat ceva frumos. De mult nu a mai zâmbit în somn, dintr-o dată a redevenit acea Zamfiră senină și liniștită pe care o știa toată lumea. A trezit-o frate-său mai mic, care a intrat peste ea-n odaie, strigând din pragul ușii: „Scoală, tu Zamfiră, c-avem on mosafir!” S-a trezit buimăcită, parcă speriată și supărată că de ce i s-a curmat visarea, erau ani de zile în care somnul ei a fost lipsit de vise, ar fi vrut să mai doarmă... A deschis încet ochii, auzindu-l pe fratele ei cum o zorește, cum îndrăznea drăcușorul ăla mic s-o deranjeze tocmai atunci când îl visa pe...

        Ion ședea pe prispa casei, fumând liniștit. Era slab ca un țâr, de nerecunoscut, hainele atârnau pe el, dar lui nici că-i păsa, zâmbea cu toată gura privindu-și femeia cum se dă jos din pat și vrea să iasă din odaie. Nana Irină și Iliuță cel mic, stăteau deoparte, cu gura căscată, urmărind fiecare mișcare atât a feciorului cât și a fetei. Părea că nu le veneau să creadă că totul e aievea, că Ion a lui Mătrăgună e viu, după șapte ani în care nimeni n-a mai știut nimic de el și că flăcăul se afla-n curtea lor, în carne și oase.

         Zamfira la început nu l-a recunoscut, s-a uitat la el extrem de mirată, i s-a părut că-l știe de undeva dar nu-și dădea seama de unde. Ținea minte c-acel zâmbet l-a mai văzut cu mulți ani în urmă și i-a plăcut atât de mult încât a ajuns să-l iubească cu disperare și patimă, iar noaptea trecută l-a visat exact cum și-l amintea.

      După ce și-a dat seama că Ion ședea dinaintea ei, în carne și oase, a scos un țipăt de mirare, iar lacrimile de recunoștință i-au inundat ochii. A plecat capul, neîndrăznind să-l privească, ar fi vrut să strige: „Piei vis urât!”, până când flăcăul, privind-o insistent și cu ochii umezi, a aruncat țigara, zicându-i c-o voce gâtuită de emoție: „Io-s! M-am întors, tu Zamfiră!” 

        Atunci femeia i-a recunoscut vocea, neschimbată, indiferent prin câte a trecut. Ion s-a apropiat de ea și a luat-o delicat în brațe. „Am venit să te iau. Fără tine io nu plec de aici!” După care a tăcut. Nimeni n-a-ndrăznit să zică nimic, toți stăteau nemișcați așteptând să vadă ce se va-ntâmpla în continuare. Zamfira îl privea topită de dragoste și fericire, nu-i venea să creadă că e Ion al ei, Dumnezeu și Maica Domnului i-au ascultat rugăciunile, aducându-i omul acasă după atâția ani de întuneric și neliniște...

      Nana Irină le-a așternut în grabă masa, însă cei doi se priveau și nu se mai săturau unul de altul, nu le trebuia nimic de mâncare. Ion o ținea-n brațe, privind-o adânc în ochii ei mari, iar femeia-și țintuia privirea într-a lui, cu brațele după gâtul flăcăului, ca și cum doar ei doi existau atunci, iar nimic din ceea ce era-n jurul lor nu mai conta deloc.

      Bătrâna s-a îndepărtat ușor, făcându-i semn lui Iliuță să plece-n treaba lui, cei doi au nevoie să rămână singuri. După un timp, au ieșit în curte, Ion a suit-o delicat pe cal după care s-a urcat și el. „No, țin-te bine, tu Zamfiră!” a strigat el și a ieșit în uliță. A pornit la trap, înconjurând talia subțire a Zamfirei c-o mână, iar cu cealaltă strunind armăsarul. Sătenii cu care se întâlneau pe ulițe se opreau mirați și se uitau lung după ei. „Ăsta-i ăla a lui Mătrăgună, o vint acas’ dup-atâta vreme!” a zis o babă, făcându-și cruci cu nemiluita.

      Flăcăul le dădea ziua bună tuturor, vrând să le arate că s-a întors acasă teafăr și nevătămat, așa cum i-a făgăduit Zamfirei acum șapte ani atunci când s-au iubit în poiana de la marginea pădurii. După un timp el a descălecat, ținea calul de căpăstru și mergea încet spre marginea satului, către pădure... 

 

(n.a. – Zamfira a fost bunica mea din partea mame

Vizualizări: 22

Fişiere Anexate :

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Acest text a mai fost, nu de multă vreme.

Sofi

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Resuscitare condiţionată a lui Nikol MerBreM
cu 2 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Resuscitare condiţionată a lui Nikol MerBreM
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Perenitate a lui Mariana Suciu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Inimi ruginii a lui Mariana Suciu
cu 1 oră în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să m-aștepți cu zorile buzelor sângerându-mă a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Ex nihilo (revizuită) a lui Reus
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Vreau să-nmugurească cerul a lui Denisa Curea Popa
cu 4 ore în urmă
Ioniţă Gabriela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vreau să-nmugurească cerul a utilizatorului Denisa Curea Popa
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Vreau să-nmugurească cerul a lui Denisa Curea Popa
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Rana pocăinţei a lui Gheorghe
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Pe o frunză de cactus a lui MARIA VASILESCU
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ex nihilo (revizuită) a lui Reus
cu 12 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ex nihilo (revizuită) a utilizatorului Reus
cu 13 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inter-dicție lirică a utilizatorului Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Inter-dicție lirică a lui Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să m-aștepți cu zorile buzelor sângerându-mă a utilizatorului gabriel cristea
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Să m-aștepți cu zorile buzelor sângerându-mă a lui gabriel cristea
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog respirări a lui Dinca Valerian
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Marginean Liliana îi place postarea pe blog Peste sate a lui gabriel cristea
ieri
Lui Marginean Liliana i-a plăcut discuţia Drumul umbrelor a lui Grig Salvan
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor