FIICA DIAVOLULUI

[Exemplu de Titlu]

Într-o seară, Costel îmi spuse că a văzut pe o stradă, în apropierea internatului nostru, un cireş încărcat, mamă, mamă! Dacă stăpânul avea câini, el era pregătit, păstrase câteva feliuţe de pâine şi de salam de la masa de seară.

N-o fi mare păcat dacă vom fura şi noi câteva şi aşa o să le mănânce viermii! Copacul fiind destul de înalt, cu greu s-ar fi încumetat cineva să-l culeagă.

Am sărit gardul căminului-internat şi pe la ora 11 noaptea studiam pe unde ne-ar fi mai lesne să pătrundem în curtea omului. Prietenului meu, un lungan de aproape doi metri, i-a fost un mizilic să sară poarta şi din trei paşi de campion republican la triplusalt era, deja, în vârful cireşului. Eu m-am învârtit pe lângă gardul din beton, dar nu reuşeam să-l escaladez nici în ruptul capului. Costel mi-a aruncat câteva crenguţe pline cu fructe. O bunătate! Mari, cărnoase şi parfumate. Am atins mânerul porţii, aşa, într-o doară. Poartanu era încuiată! M-a pufnit râsul, ştiind cum o sărise Costel. Mai greu mi-a fost să mă urc în cireş, dar nu imposibil. Prietenul meu nu mai prididea să bage în gură, cu amândouă mâinile. Era un mare mâncăcios. Hulpav! Eu mai puneam şi în buzunare în timp ce mestecam. La un moment dat... stupoare! La etajul unu al vilei, în faţa căreia se găsea pomul, s-a aprins o lumină. Am înlemnit amândoi. Era o lună pe cer, mare cât roata carului. Deodată, a început să cânte o vioară. Cânta bine, se simţea că arcuşul era mânuit de un artist. Ne-am revenit, liniştea era acum mângâiată de un frumos concert sub clar de lună... Mâncam cireşe pe note muzicale. Parcă erau şi mai gustoase. Dar nu ne-a tihnit multă vreme. Cum era lacom, vlăjganul de Costel s-a întins prea mult după un smoc şi a pocnit o creangă atât de tare, încât s-a speriat şi vioara, s-a oprit din cântat. Stăteam smirnă, nici nu mai respiram. Se auzea foşnetul frunzelor în timpanele noastre. Deodată, apare, în fereastra larg deschisă, o minune, un înger de fată, cu un păr blond curgând în valuri peste umerii goi.

Ca nişte tonţi ce eram, în farmecul de lună, fără să vrem am scos amândoi, într-un duet perfect, din gâtlejurile noastre ștrangulate de emoţie un „ah!” atât de neomenesc, încât am impresionat şi divina apariţie:

– Ce faceţi acolo? cu o voce care și dacă ți-ar fi citit condamnarea la moarte, tot erai cel mai fericit de pe pământ!

– Mâncăm cireșe, articulă Costel, vorbind împleticit, cu un sâmbure în gură, pe care n-a mai apucat să-l dea afară. Uimită de un răspuns atât de sincer a încercat să schiţeze un zâmbet. Cred că aşa spectatori n-a avut ea niciodată în miezul nopţii şi, mai ales, în copac, aproape de geamul ei.

– Cântaţi foarte frumos, domnişoară, am sta aici în cireş până dimineaţă să vă ascultăm, am încercat eu să dreg busuiocul, vorbind mai mult şoptit, să nu tulbur liniştea nocturnă.

– Paganini! rosti cu dulceaţă în glas tânăra interpretă.

– Paganini? am făcut eu pe interesatul, că habar nu aveam, cine o mai fi şi ăla?

– Da, Niccolo Paganini. „Concertul nr.13 în si bemol major”. Mai este cunoscut şi sub denumirea de „Fiica diavolului”.

Când am auzit, la acea oră din noapte, de fiica diavolului, mi-a trecut tot dorul de cireşe, mă gândeam că diavolul este atât de pervers încât pentru a te ispiti, ia şi chip de înger!

– Dar dumneavoastră sunteţi, cu siguranţă, un înger! am vrut eu să mă conving. N-am mai avut fericirea să-mi raspundă, căci m-a întrerupt brusc cu un semn din mână.

– Ssst! Plecaţi cât mai repede, vine tata! spuse minunea blondă cu palma paravan la gură, ca să auzim numai noi.

Să fi auzit şi să fi văzut atunci pârâituri de crengi, julituri pe picioare, buşituri. Au! Au! Nici n-am ajuns bine jos, că au şi început să latre câţiva câini, treziţi din somn.

Mamă, ce tărăboi am mai făcut! În fuga noastră n-am mai închis poarta, câinii după noi: Ham! Ham! Mare noroc am avut cu sandwich-ul lui Costel! Ne-au cam ieşit cireşele pe nas, dar măcar l-am ascultat pe Paganini! Ei, aș!

Ar fi trebuit să visez în noaptea aceea chipul acela blond de copilă. Mie unuia şi acum îmi gâdilă urechile acea muzică. Parcă arcuşul cânta direct pe inimă sau pe suflet...

O fi fost, oare, fiica diavolului?

[Sude Emil Iulian]

să fie mai concentrată prima parte aş zice,

[Corina Militaru]

Cirese, Paganini, inger sau diavol... Are parfum povestea. 

Cu placerea lecturii,

[Vasilisia Lazăr]

Și, iată că în loc să apară mătușa Mărioara, c-o jordie în mână, la tulpina cireșului, apare o frumoasă domniță la fereastră care mai și cântă o muzică divină. Tot să mergi la furat!

Textul e plăcut cititului, corect și îngrijit, dar eu știu că George Safir poate mult mai mult.

Cu drag,

[Gabriela Grădinariu]

V-ați grăbit . Așteptam  un final lucrat ! Oricum, întotdeauna vă citesc cu plăcere pentru că aveți condeiul la dumneavoastră.