Femeia ce venea dintre stele

[giurgiu maria]

A doua zi trebuia să aibă loc intervenția chirurgicală și starea mea nu era prea bună. În vis mă vedeam pe mine întinsă pe o masă înconjurată de mai mulți medici cu măști pe față. Eu priveam scena de la nivelul lămpii de pe tavan și pe acea masă plină de sânge unde medicii lucrau cu febrilitate, eram tot eu. Începeam să simt dorința să ies din acea cameră și am început să mă îndepărtez... am trecut dincolo de ușă și coboram multe scări...o infinitate în spirală. Am tot coborât așa, până am ajuns într-o sală mare cu pereții transparenți, cu ușa toată din sticlă, tavanul era și el transparent și prin el vedeam bolta nopții semănată cu miliarde de stele și galaxii întocmai ca pe o hartă fără margini agățată de un colț al lunii în formă de seceră. Sala aceea unde eu ajunsesem coborând scări într-o continuă spirală era neluminată, lipsea lampa electrică și în ea mă aflam doar eu. Nu era necesară o lumină artificială, eu aveam de acolo o panoramă perfectă a imensității cerului nopții, în orice parte priveam.
Îmi lipisem nasul pe geamul ușii și priveam cerul fascinată, simțind un straniu impuls de a-mi deschide aripile în noapte și a mă lansa către înalt, să mă amestec printre aștri ce clipeau a chemare spre mine, părând însuflețiți. Privirea mi se fixase pe un fel de stea căzătoare mai mare decât celelalte care se mișca repede pe cer, printre celelalte stele, trăgând după ea o umbră întunecată cu o viteză remarcabilă. Se îndepărta tot mai mult din mijlocul celorlalte stele de pe bolta cerească, devenind tot mai mare,mai vizibilă pe măsură ce se apropia de pământ... Începea să prindă contur tot mai clar pe fondul întunecimilor nopții o umbră mare neagră cu aripi . Părea o pasăre uriașă și în loc de o stea, am început să disting că ochii acelei creaturi întunecate, erau ca două stele, roșii ca focul.
Pe măsură ce se apropia coborând lin din înalturi, am realizat că acea creatură a nopții înstelate era de fapt o femeie cu siluetă frumoasă, tânără,înveșmântată în negru, cu o mantie lungă,neagră de voal subțire ca un giulgiu, care fâlfâia prin valurile de neguri ale nopții de cerneală, așa cum venea cu brațele deschise ca două aripi mari.De aceea îmi păruse din depărtare o pasăre uriașă. Avea părul negru și lucitor ca pana corbului adunat într-un coc frumos, exact cum eu văzusem odată la un teatru de operetă că îl purta Madame Butterfly,eroina din opera lui Giaccomo Puccini. Mâinile aveau degete lungi, subțiri cu unghii foarte lungi ușor încovoiate,ce-mi aminteau de ghearele unei păsări de pradă. Așa cum cobora lin,venea direct spre mine și ochii ei priveau direct într-ai mei hipnotici, mari , roșii ca focul, pe fața tânără ,însă extrem de albă și palidă că părea de ceară și cu o expresie de tristețe zugrăvită pe ea.
Coboară lin, plutind și se oprește dincolo de ușa unde eu stăteam cu nasul lipit și mâinile amândouă sprijinite de geam cu palmele deschise. Își lipește de geam palmele și ea ,femeia coborâtă dintre stele, suprapunându-le pe ale mele ca într-un joc de copii,ochii ei de foc triști fixau intens privirea mea hipnotizată, mi-a făcut un semn cu privirea arătând spre înalt, cerându-mi telepatic să deschid ușa de sticlă ce ne despărțea și să vin cu ea. Eu atunci, calmă și cu voce clară i-am spus:
-Eu știu că tu ești Moartea și că ai venit să mă iei, însă nu pot veni cu tine acum, nu pot să plec momentan, că am încă ceva important de îndeplinit aici pe pământ! Nu-ți deschid! Nu vin cu tine! Pleacă!
Ea mă privea lung... înțelesese. Începe să-și desprindă ușor mâinile de geam și să se înalțe lin, cu privirea ei de foc mereu înfiptă într-a mea, cu o nuanță de dezamăgire parcă în priviri și mai încruntată decât la sosire îndepărtându-se... mereu cu fața către mine. Înălțându-se către cerul spuzit de stele, la fel cum venise devenind încet, încet un punct negru întunecat cu ochii de foc, printre ele și în cele din urmă s-a pierdut în neant.
M-am trezit din somn către ziuă și teama pentru intervenția din acea dimineață îmi dispăruse complet, fiind ferm convinsă că voi scăpa cu zile,că mă voi întoarce la copii după operație. De atunci,de fiecare dată înainte ca cineva apropiat să plece, o visez. Mereu e altfel deghizată, însă eu o recunosc și ea mă privește mereu tristă, parcă un pic supărată. Comunicăm telepatic. Ultima oară am văzut-o acum câțiva ani când tata era în spital și era deghizată în femeie ușoară , am urlat la ea în gând întrebând-o pe cine vrea să-mi răpească și ea mă privea cu milă spunându-mi:
-Nu pot pleca singură... trebuie s-o fac!Am sărit din somn atunci simțind un fier înroșit străpungându-mi inima și în prada unor negre presimțiri. Până seara mi-a sosit vestea că tata a murit, la câteva zile după ce se credea că depășise pericolul, după o operație ce o suportase cu câteva zile în urmă.
Altă dată în timp ce stăteam de veghe la căpătâiul unei persoane de care eram destul de atașată sufletește, o clipă am ațipit și în somn am văzut-o pe ea, în picioare fereastră, răscolea cu degetele-i neobișnuit de lungi și cu unghii încovoiate pământul dintr-un vas mare de lut acoperind rădăcinile unui brăduț pe care tocmai îl plantase în acel vas și ochii... ochii aceia de foc mă priveau fix parcă sfidători. Era aceeași femeie din primul vis, de data aceasta părul lung și întunecat îi curgea liber pe spate și ar fi fost chiar frumoasă cu acea față tragică și atât de palidă dacă nu aș fi simțit fiorii de groază străbătându-mă în momentul când am văzuto. În clipa când privirile ni s-au întâlnit, am recunoscuto și am sărit ca arsă din somnul ce mă furase un moment, așezată la căpătâiul bolnavei pe un scaun, către ziuă când tocmai răsărea soarele.
Am strigat în timp ce mă trezeam alarmată:
-Tu ești Moartea!
Eram deja în picioare lângă patul acelei sărmane care tocmai își dădea sufletul. Era incredibilă cât de repede acționase ea și nici măcar nu avea cu sine vreo coasă sau seceră.

[Sofia Sincă]

Interesant textul ca fond. Însă ca formă mai ai de șlefuit. Frazele sunt... parcă aceleași, parcă se bate pasul pe loc, ai repetiții multe. Cerul se repetă sau (și) de exemplu: Ea mă privea lung... înțelesese. Începe să-și desprindă ușor mâinile de geam și să se înalțe lin, cu privirea ei de foc mereu înfiptă într-a mea, cu o nuanță de dezamăgire parcă în priviri și mai. În câteva fraze se mai găsește fenomenul.

Comunicăm mereu în gând telepatic - Comunicăm mereu telepatic, în gând, e mai clar.

în picioare fereastră, - în picioare la fereastră,

am văzuto, am recunoscuto - văzut-o, recunoscut-o

miriade,- miliarde

aștrii, - pluralul de la astru este aștri.

Dacă trăiești în altă țară este de înțeles, însă literar nu. Este nevoie de mai multă muncă, mai multă profunzime.

Dar am citit cu plăcere și mai aștept și alte texte.

Sofy

[giurgiu maria]

    Mulțumesc de popas și de comentariu doamna Sofy Sincă!Vă mai aștept și mă voi strădui mai mult.Prețuire!

[giurgiu maria]

Lilioara Macovei a spus :

Mi-a plăcut terxtul tău, Maria!

[giurgiu maria]

Mulțumesc de popas și apreciere  Lilioara Macovei! Prețuire!

[Corina Militaru]

Interesant textul! Sunt unele scăpări( am recunoscuto...), le găsești la o recitire, dar ce voiam să spun este că parcă este scris la rece. Așa îmi pare mie. Nu te superi că-mi spun părerea, nu? 

Am citit cu plăcere! Drag!

[Ion Lazăr da Coza]

Textul e ușor convențional - oho, câți n-au scris despre acest subiect...

Iată un exemplu de frază neterminată:

Am sărit din somn atunci simțind un fier înroșit străpungându-mi inima și în prada unor negre presimțiri.    

De ce nu intri să-ți repari textul? Și dacă tot intri... Punctele de suspensie sunt numai trei şi indică, în general, o întrerupere a şirului vorbirii. Nu unesc niciodată două cuvinte! Ele preced sau succed un cuvânt (…preced sau succed…). Nu plutesc între cuvinte. Cel puţin… aşa ne învaţă clasicii noştri!... De ele nu se ataşează alte semne grafice (…!), dar pot fi precedate de astfel de semne (!...), nu-s însoțite de virgule. Excesul folosirii lor dă impresia de vocabular sărac, ori de neputință în comunicare. False puncte de suspensie întâlnim în exprimări îngrijite, cum ar fi: „– Ce p…a mă-sii?!!” adică „– Ce pizda mă-sii?!!” Iertată fie licenţiozitatea! (Aceasta e o atenționare-tip pe care o primesc aproape toţi cei ce fac și repetă această greşeală!...)

da Coza