Bate un vânt tăios. Chiar dacă soarele trimite sulițe, sunt ascuțite precum colții unui fierăstrău. În spatele meu, un gard de sârmă ghimpată, ponosit, își arată neputința de a mai proteja o grădină neîngrijită, toată, numai buruieni uscate. În stânga este drumul din marginea satului, pe care pașii trecătorilor frământă nămolul, lăsând în urmă amprentele încălțărilor ce îl străbat. Frigul trece dincolo de haina din fâș și căciula de blană, amândouă, la fel de vechi ca și mine. Simt nevoia să mă încălzesc.
*
Sunt în fața aceleiași porți. Am ajuns aici pe același drum de pe marginea satului. Chicotind și sărind de pe un picior pe altul, învârtind, prin țărâna încinsă, o coardă chinuită care nu se plânge de nimic. Nici de palmele ce o țin strâns, nici de faptul că ne ciondănim și o trecem de la una la cealaltă, după cum ne este cheful. Privesc ochii Crinei, colega mea de bancă, ochi ce râd mereu, cât pentru toată ființa ei. Sunt verzi, ca două pietre de smarald. La școală eram ,,de dimineața’’ și, de cum am ajuns acasă mi-am lăsat ghiozdanul la ușă și am zbughit-o pe poartă, alături de Crina. Am luat la pas ulița și, la margine, la dreapta, am pornit înspre casa ei. Bine ar fi fost și la mine, numai că leagănul meu se rupsese, și noi avem chef, azi, de leagăn! Deci mergem la ea, că are un leagăn bun și care ne încape pe amândouă. Şi, în plus, tanti Anica nu cultivă roșii în grădină, încât să ne pună, imediat, la treabă, așa cum ar fi făcut mama. Azi a făcut gogoși din pâine, mari, albe, cu mult zahăr pe deasupra. În mare grabă mâncăm, una pentru fiecare, de ajuns să ne înșele foamea. Ne grăbim, că avem chef de leagăn, încă de la prima recreație ne venise acest chef! De asta nici nu am mai fost prea atente la ultima oră de matematică, așa că, după ce ne vâjâim suficient în leagăn, intrăm în casă. În camera de la drum este răcoare. Sunt atentă la ochii ei, care și-au accentuat verdele, de smarald. Fața îi este alungită, forma ochilor, la fel. Este șatenă, uscățivă, veselă și frumoasă. Scoatem cărțile din ghiozdanul Crinei și tălmăcim lecția pe care nu o prea băgaserăm în seamă în timpul orei. Rezolvăm pe fugă şi câteva exerciții, le dăm ,,de cap” cu destulă ușurință. Mă hotărăsc să plec acasă. Dar, mai înainte, luăm un pic și gramatica la revizuit. Nu îi place să învețe. Îi place să meargă la câmp, cu căruța. Eu nu am căruță. Ea, da, și are și un cal frumos, mare, alb, pe Blanc. ,,Să te petrec”, zice, ,,hai”, zic, și pornim în goană, pe margine (casa ei este ultima de pe uliță). Trombe de țărână se ridică în urma noastră.
A doua zi ne reîntâlnim, în bancă. Nu știu ce-i face panglicii aceleia, că mereu i se lasă într-o parte! Şi ochii aceia, verzi, îi sticlesc… ,, Mâine nu vin la şcoală, merg cu tata și cu Blanc la câmp, la arat”. A doua zi, nu vine. Când ajung acasă, un fluierat puternic mă scoate din letargie şi pe ferestră o văd, cocoţată în căruţă. ,,Hai, dăm o tură, trebuie să plimb calul!”. Blanc izbește pământul uscat cu copita. Pornește în galop și coama albă îi flutură în raze de soare. La fel și coama ei, cocoțată pe creștetul capului, flutură, de o parte şi de alta a ochilor verzi.
Nu ne-am văzut prea des după cei opt ani de şcoală în care, zi de zi, eram umăr la umăr, în banca a doua. În câteva rânduri doar. S-a îndrăgostit și s-a măritat devreme, Crina. Când veneam de la serviciu, auzeam, din spate, tropot de cal pe șosea, însoțit de un strigăt vesel: ,Păzea!”. Mă trăgeam iute într-o parte. O vedeam atunci, râzând, cu fața arsă de soare, cu ochii scânteind, cu hățurile în mână. Venea de la câmp ori trecea către câmp.
Plecase apoi din țară, ca să-și poată crește copiii, nu avusese altă soluție. Se despărțise de ,,marea iubire’’. De o vreme, se întorsese să-și crească nepoții aici, acasă. M-am trezit luată în brațe și îmbrățișată furtunos.Venea de la muncă, din străinătate. Era schimbată complet. Doar ochii verzi și coama de cal mai rămăseseră…
Ne-am mai întâlnit de câteva ori, întâmplător, pe stradă. Mă cuprindea cu brațele, mă cuprindea cu ochii de smarald, de fiecare dată.
*
Ce rece este vântul acesta, uscat, de decembrie! Printre coroanele agățate de o parte și de alta a dricului, privesc fix în ochii verzi ce-mi râd din fotografia aninată în colțul casei. Vocea predicatorului răsună în marginea de sat. Câteva mașini trec dintr-o parte în cealaltă. Oameni cenușii ascultă în tăcere. Un cățel rătăcit se învârtește în jurul lui Blanc, care bate din copită. Pornește, în zi de Crăciun. O duce pentru ultima oară. Ochii verzi din fotografie mă fixează. Frământ nămol, din țărâna de odinioară. Lacrimile ce șiroiesc la vale, vântul le usucă. Merg în neștire, în timp ce în urechi îmi țipă un fluierat.

Vizualizări: 95

Fişiere Anexate :

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un crâmpei de amintire dintr-o întreagă viață. Sună ca o adiere acest text. Nu surprinde cu nimic. Parcă ar fi doar o trecere în revistă... Bine scris, literar din punct de vedere tehnic.

Dar este doar părerea mea.

Sofi

Deci, Blanc a trăit peste 55 de ani - neverosimil!

da Coza

Mulțumesc pentru comentariu! Desigur, neverosimil! Ar fi fost necesare menșiuni, e-adevărat! La noi, de regulă, dacă un cal  ,,s-a dus", următorul pe care, în mod sigur, familia îl va achiziționa, va purta același nume.  La noi în gospodărie au existat trei văcuțe: toate, pe rând, au purtat același nume, ,,Gela''.

 Și, întrucât povestea, adevărată, a fost scrisă ,,la cald", nu m-am mai gândit la acest aspect, într-adevăr, neverosimil! Cert este că, da, exista un cal alb și acum, pentru mine, același!



Ion Lazăr da Coza a spus :

Deci, Blanc a trăit peste 55 de ani - neverosimil!

da Coza

Da... Blanc e un căluț năzdrăvan...

Textul ar mai câștiga în valoare dacă ar fi îmbogățit stilistic.

Am citit și m-am întristat.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Munteanu Manuela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Închipuiește-ți a utilizatorului Munteanu Manuela
cu 5 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Închipuiește-ți a utilizatorului Munteanu Manuela
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Floare Arbore îi place postarea pe blog Închipuiește-ți a lui Munteanu Manuela
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Floare Arbore îi place postarea pe blog în compania Lunii a lui Floare Arbore
cu 6 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în compania Lunii a utilizatorului Floare Arbore
cu 6 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în compania Lunii a utilizatorului Floare Arbore
cu 6 ore în urmă
Lui Dinca Valerian i-a plăcut discuţia Despărțirea de Rocky a lui Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Munteanu Manuela
cu 10 ore în urmă
Munteanu Manuela a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în compania Lunii a utilizatorului Floare Arbore
cu 11 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în compania Lunii a utilizatorului Floare Arbore
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog în compania Lunii a lui Floare Arbore
cu 13 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Despărțirea de Rocky a utilizatorului Grig Salvan
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
cu 13 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Despărțirea de Rocky a utilizatorului Grig Salvan
cu 13 ore în urmă
Lui Pop Dorina i-a plăcut discuţia Despărțirea de Rocky a lui Grig Salvan
cu 13 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamnele lăsate în trecut a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Munteanu Manuela îi place postarea pe blog Dispari a lui Monica Pester
cu 23 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
ieri
Utilizatorului Munteanu Manuela îi place postarea pe blog Toamnele lăsate în trecut a lui Corneliu Neagu
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor