Într-o dimineață, când Lea se trezi, descoperi cu surpriză și neliniște locul de lângă ea, gol. Se ridică într-un cot, ascultând cu atenție să audă foșnetul familiar al dușului, dar liniștea era deplină. Mirată, se acoperi peste cămașa de noapte, cu capotul albastru de mătase și se îndreptă cu pași ușori către fereastra întredeschisă, de unde se auzea un murmur de voce. Intrigată, dădu la o parte perdeaua delicată, care ii dezvălui privirii grădina magnifică, dezmierdată de soarele matinal ce se reflecta în picăturile de rouă risipite printre firele de iarbă și florile ce zâmbeau cerului, în culorile curcubeului
Dincolo de tufele cu trandafiri se zărea silueta lui Carlos, care vorbea însuflețit la telefon, agitându-se în sus și în jos, gesticulând nervos și aruncând priviri precaute către ferestrele vilei cufundate în somn. Intenția lui de a nu fi auzit era destul de evidentă, ceea ce deșteptă curiozitatea Leei. Cum nimeni din casă nu putea înțelege conversația lui, era limpede că de ea se ascundea.
- Vanda, trebuie să te descurci cum poți! Îți repet că nu pot veni acasă, deocamdată! Ducă-se dracului de afacere și de tot! Ceea ce e important cu adevărat pentru mine se află aici și nu pot pleca tocmai acum! Reunește tot personalul administrativ și desemnează echipa care trebuie să-i primească pe tailandezi să mă reprezinte, că de aia sunt pregătiți și plătiți, la urma urmei!
Însă persoana de la celălalt capăt al firului nu era de acord după cât se părea cu ideile lui de a face afaceri, ceea ce se deduse cu ușurință din reacția agresivă a bărbatului, care închise telefonul cu un gest furibund, însoțit de un pumn prost studiat aplicat băncii impasibile de lemn, care-l pedepsi la rândul ei cu severitate, fracturându-i degetul inelar. Lea auzi destul de clar trosnetul osului, urmat de strigătul înăbușit al lui Carlos care-și privea oripilat mâna deformată. Scăpă un strigăt alarmat, astupându-și gura cu palmele împreunate:
- Doamne... iubitule, ce ai făcut? murmură speriată, repezindu-se într-o cursă nebună pe scări, în ajutorul lui. Ajunse în grădină desculță și răvășită, unde îl găsi pe Carlos palid de durere, ghemuit pe iarba moale și umedă, gemând încetișor.
- Erai acolo? bolborosi el, îngrijorat mai mult pentru ce auzise, decât pentru ce văzuse ea.
- Da, am văzut că nu ești în pat și cum fereastra era deschisă, ți-am auzit vocea în parc. Iubitule, de ce ai făcut asta? se tângui ea cercetându-i mâna, dezolată și neputincioasă. Trebuie să mergem imediat la spital!
- Nu, nu! protestă el hotărât. Ajută-mă să-l îndrept și să-l imobilizez cu ceva! Hai în cameră să vedem ce putem face! Nu e mare lucru, numai că doare al naibii de rău!
- Carlos, dar ai degetul rupt! Cum să stai așa? Îl chem pe tata să mergem la Urgențe și nu mai protesta! Știu de ce te temi, dar vom inventa ceva plauzibil! Sunt foarte convingătoare, dacă îmi propun ceva!
Cum durerea creștea tot mai atroce, argumentele lui slăbiră până cedară de tot, lăsându-se îngrijit și doftoricit cum se cuvine, la spital. Lea încropi cum putu o poveste destul de credibilă despre un accident banal și stupid în baie și totul fu rezolvat, în aparență.
După masa de prânz, îl trase după sine în parc și-l obligă să se așeze alături de ea, mimând așteptarea:
- Te ascult!
- Ce, ce vrei să-ți spun? se fâstâci el, eschivându-se. A fost un impuls, atâta tot!
- Știi foarte bine că nu la asta mă refer! Am auzit cum te certai cu Vanda și te rog să nu-mi mai ascunzi adevărul! Sunt probleme la firmă, nu-i așa? Absența ta îndelungată a creat probleme afacerilor și asta nu admit!
- Lea, nu mă interesează nimic în afară de tine și de copil! Este vorba despre o afacere cu niște clienți tailandezi, destul de importantă dar nu într-atât încât să mă ruineze! Dacă nu rezolvă oamenii mei, asta e! Voi pierde o luptă, dar nu războiul!
- Dragul meu, nu e cazul să pierzi nimic pentru că vom pleca imediat în Italia! Aici nu mai am nimic de făcut și locul meu e lângă tine! Ai mei sunt bine, vom rămâne în contact permanent, eu sunt bine de acuma așa că nimic nu ne împiedică să ne întoarcem acasă!
- Ești sigură, iubito? Nu vreau să-ți spulber echilibrul pe care l-ai obținut atât de greu! Tatăl tău consideră că mai are de lucru cu tine!
- Dacă e după el, nu va termina niciodată! Eu sunt bine și nu ne mai reține nimic aici! Le voi spune despre decizia noastră chiar în seara asta la cină! Vor înțelege, nu îți face griji! Mâine vom face rezervare la avion, așa că o poți liniști pe Vanda! Îți vei primi clienții personal și vei salva astfel, afacerea asta importantă.
Carlos o luă în brațe și o strânse la piept cu infinită dragoste și recunoștință. Luciditatea ei părea atât de autentică încât îl liniști complet.
Nu la fel de liniștiți și resemnați fură ceilalți membri ai familiei când auziră vestea plecării iminente a celor doi. Liviu era vădit nemulțumit și îngrijorat, dar nu-și exprimă verbal dezaprobarea. Ceilalți căutară să-și ascundă tristețea, fiecare în felul său, dar trebuiau să admită că locul Leei era alături de Carlos. Se consolau cu gândul că știau unde să o găsească atunci când vor dori să o vadă și că puteau comunica cu ei în orice moment.
Demersurile plecării s-au făcut în grabă și peste numai două zile familia Cernat își însoți la aeroport fiica și ginerele, cu sufletul copleșit de tristețe. Liviu și Maria urmăriră mână în mână avionul ce se înălța impasibil către orizont, smulgând dragostei lor încă odată, fiica atât de controversată între ei și soartă.
