Dileme (fragment)

[Giurgiu Silvia]

       O rază jucăuşă şi neastâmpărată se strecoară hoţeşte prin dantela perdelei explorând curioasă odaia în care, tocmai a intrat prin efracţie. Pe patul îngust şi răvăşit doarme o tânăra femeie, surâzând în vis unor imagini neştiute. Lumina dimineţii mângâie chipul senin şi frumos iar raza de soare obraznică îi gâdilă pleoapele ce se zbat ca aripile unui fluturaş speriat, deschizandu-se leneşe, lăsând privirea albastră să alunece uimită în jur, într-o recunoaştere amănunţită.
       Doar pentru o clipă aburul somnului încă nerisipit, înceţoşa amintirea ultimelor ore şi nedumerirea crescu palpitaţiile inimii neliniştite de noul situaţiei. Camera în care îşi dormise primul somn de femeie liberă arata mult mai veselă şi mai plăcută la lumina zilei iar dezordinea ce domnea peste tot nu reuşea să-i reducă farmecul. Valiza uitată în colţul cel mai întunecat al odăii, tăcea indignată şi jignită, încercând să ascundă conţinutul răvăşit.
        Lea îşi stăpâni un fior de repulsie la vederea acelui dezastru şi refuză să creadă că îl provocase chiar ea. Se apleca plină de remuşcare asupra valizei în care obiectele personale maltratate protestau la unison şi cu mişcări uşoare dar precise, aşeza totul la locul său. Era ordonată din fire, insa ultimii ani trăiţi în casa de pe plajă o marcaseră. Acolo ordinea şi curăţenia erau desăvârşite. Exista un ritual cotidian de la care nu te puteai abate, ceea ce o cam speriase la începutul relaţiei sale cu Carlos. Rigurozitatea lui aproape maniacală îi făcuse destule zile amare, dar cu timpul devenise mai maniacală decât el în privinţa asta.
       Astfel ca, odată cu eliberarea atât de greu obţinută, spiritul ei încalca cu plăcere şi bunăştiinţă regulile nenumărate impuse prea multă vreme. Amintirea despărţirii o muscă dureros de inimă şi se strădui să înnăbuşe dorul acela intens şi remuşcarea ce erau atât de vii. Simţea încă, strânsoarea acelor braţe viguroase ce încercau cu disperare s-o reţină, ochii aceia trişti şi profunzi ce implorau, buzele acelea strânse ce încercau să înăbuşe strigătul inimii şi ruga aceea sfâşietoare ce se prelinse printre dintîi încleştaţi de durere: ,,Lea,te rog,nu pleca!"
         Însă iubirea aceea o consumase, o secătuise, o dominase complet şi riscase  să o anuleze ca om. De nenumărate ori vocea lăuntrică încercase s-o trezească dar loialitatea, cinstea, bunătatea şi devotamentul său o reduseseră mereu la tăcere. Iubise cu tot sufletul şi primise ofranda acelei iubiri aparte care o vindecase de teroarea trecutului, de neincrederea în oameni şi o răsplătise cu tot ce sufletul ei avea mai pur şi mai de preţ înrădăcinat în adâncul său. Fiecare insa, înţelegea dragostea în felul său şi se exprima aşa cum simţea. Curând Lea înţelese că era ceva în neregulă cu acel fel de a iubi al bărbatului ei. Carlos o umplea de atenţii , o proteja de toţi şi de toate, decidea pentru amândoi întotdeauna, o ghida necontenit  în situaţii în care, chiar şi un copil s-ar fi putut descurca, era posesiv până la obsesie şi o ţinea departe de rude si prieteni.
       Pe plan material nu le lipsea nimic, se respectau şi se iubeau nespus, insa nu ajungea. O trata ca pe un trofeu preţios, îi oferea tot ce credea el că îşi doreşte sau are nevoie, dar voia să fie mereu acolo,  să-l aştepte, să-l dorească, să-l asculte. Cu timpul, Lea începu să creadă că lumea începe şi sfârşeşte cu el, că timpul ei, viaţa ei, inteligenţa ei, nu au nici o valoare fără el. Un semnal de alarmă se aprindea tot mai des în mintea sa, într-un colţişor ascuns dar ea îl alunga mereu supărată ca pe un bondar ce ii tot zumzaia la ureche.
     Doar Sofia, prietena ei şi unica pe care o putuse păstra, îi cunoştea dilemele, nesiguranţa şi frustrările acumulate în toţi cei 8 ani alături de Carlos. Dar era departe la Milano unde lucra ca traducătoare într-un tribunal. Se stabilise acolo de mulţi ani şi avea un apartament mic si frumos, închiriat gata mobilat, chiar aproape de locul de muncă. Işi trăia viaţa din plin ,fericită şi independentă. Cu discreţie, încerca să îi sugereze Leei că dacă se va decide vreodată să îşi schimbe viaţa, ea o va sprijini cu mare drag.

[Corina Militaru]

Foarte frumos! Mi-ai stârnit interesul și sper să postezi continuarea. :)

[giurgiu maria]

Frumos și incitant! Am recitit cu drag. Prețuire!