Aveam 21 de ani când i-am devenit coleg de breaslă învațătoarei mele, o nativă dinspre părțile Bărăganului, convertită în moldoveancă prin căsătorie. Observându-mi preocupările legate de... zona proximă literaturii, fosta mea învățătoare mi-a făcut o mărturisire, ca pe o taină parcă anume păstrată pentru învățăcelul ei ajuns la vremea majoratului. Și timbrul vocii sale, cu tot cu frazele rostite atunci, mi s-a impregnat în memoria auditiva: "Gheorghe, tu ai auzit de Eugen Simion?"
În ignoranța mea de imberb, cele două vocabule ale numelui invocat se amestecau cu alte antroponime, greu de pus în relație precisă cu domeniile specifice din care proveneau.
Și vocea care vine acum din trecut continuă cu mândrie: "Eugen Simion e vărul meu drept, căci am avut aceeași pereche de bunici; el de pe tată, eu de pe mamă. A predat la Sorbona, în Franța, și ai noștri sunt tare mândri de el".
Din respect pentru cea care mă alfabetizase și curios să aflu cine era acest distins văr al dumneaei, am început a-l căuta pe criticul literar prin gazetele timpului și a-i citi exegezele, mai apoi urmărindu-i cu interes prestațiile audiovizuale. Așa am ajuns - păstrând distanța - să-l prețuiesc pe... vărul învățătoarei mele, descoperind în persoana academicianului (președinte al Academiei Române în două legislaturi) un caracter nobil, o prezență cu deosebită prestanță în branșa literaților, tărâm la marginea căruia, sfios, mă surprind uneori... pășind pe furiș.
Gheorghe Pârlea

Vizualizări: 67

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Vă face cinste această amintire. 

Aplaud intervenția dumneavoastră și completez cu o înregistrare memorabilă, a acestui patriot prin excelență.

Pioasă amintire și neuitare!

...Apreciez, Ada Nemescu, asociere dvs. comemorativă, consensul simpatiei noastre condescendente față de ilustrul om de cultură, personalitate diferită caracterial de ceilalți componenți ai elitei umaniste. Videoclipul adăugat îi prelungește... timpul prezent.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 600 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog nocturnă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 18 minute în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lemnul a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 22 minute în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cine sunt eu? (2) a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 23 minute în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lemnul a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 24 minute în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetului nins de amăgiri a utilizatorului Ada Nemescu
cu 25 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetului nins de amăgiri a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Odă capitalismului a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Poetului nins de amăgiri a lui Ada Nemescu
cu 6 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetului nins de amăgiri a utilizatorului Ada Nemescu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog rămăsese să-ți răspund a lui Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rămăsese să-ți răspund a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Când Plâng din Senin a lui Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când Plâng din Senin a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Odă capitalismului a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lume în derivă a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mi-e sete de àripi a lui gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mi-e sete de àripi a utilizatorului gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog click VIII a lui Mihaela Popa
cu 6 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog click VIII a utilizatorului Mihaela Popa
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog nocturnă a lui Stanescu Valentin
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor