Noaptea coborâse de mult peste port.  Fill se plimba de ceva timp, ca un leu în cuşcă, aprindu-se adesea în dreptul ferestrei. După un timp se plictisi de imagine. Portul luminat aşa artificial nu-l prea încânta. Departe în zare, observă el, pe fundalul unui covor de stele, se profila – aşa crezuse the King – viitorul simbol al portului: crucea din sticlă. Luminile din vârful ei pulsau intermitent. Fill ştia sigur că acele pulsaţii nu erau aleatoriu, deşi păreau că sunt. Ele transmiteau ceva, cuiva şi asta ştia de la colonel: "The King, blestematul, foloseşte un alfabet morse nou, se numeşte C&C, şi asta s-ar traduce ''cod în cod'', foarte greu de decriptat, dar până la urmă specialiştii noştri îl vor descifra''.

      Refăcu în memorie planul şi totul se desfăşura, până în acest moment, conform lui. Numai că… numai că intervenise un element nou, total neprevăzut, care se strecurase în datele planului fără ca el să-şi dea seama: dragostea. 

''Ca să te îndrăgosteşti, pentru asta nu-ţi trebuie mult timp''... îşi aminti spusele bătrânei doamne Anastasia Romanov, atunci pe faleză. 

      − Fill, te sperie gândul că frumuseţea este ceva trecător?

      La auzul acestei întrebări incitante, Fill arborând un zâmbet pe care şi-l dori cel mai fermecător cu putinţă, se întoarse către ea:

      − Trecătoare doar frumuseţea? Atunci ce să mai vorbim de restul!?

      − Zâmbeşti? Aş vrea să te văd eu dacă − continuă ea surâzând şăgalnic − şi atunci când vei avea faţa ca o coajă de stejar şi spatele ca un semn de întrebare, vei mai zâmbi la fel.

      − Dar pe tine te sperie? o întrebă el, în loc de răspuns. Zeiţa frumuseţii a fost tare darnică cu tine…

      − Da, teribil de tare mă sperie! Sunt conştientă că la un moment dat, zeiţa frumuseţii, îşi va lua darul înapoi…

      − Poate o să uite şi ea! Câte frumuseţi are pe listă, cine ştie, nu?

      − Mă uită ea, dar tinereţea când va începe într-o zi să plece, va lua frumuşel de mânuţă şi frumuseţea…

      − Şi atunci, cu mare strângere de inimioară, vei descoperi că bărbaţii nu-ţi mai cad la dalbele-ţi picioruşe…

      − Dacă o să am puterea, pe cel căzut acum, să-l ţin în preajma mea până pleacă tinereţea, atunci n-o să mai fie nevoie de… şi se opri, ţuguiindu-şi buzele în semn că vrea un pupic.

      − Nevoie de… hai continuă, de ce te-ai oprit? o întrebă Fill, în timp ce se apleca să-i sărute buzele.

      − Nevoie de… altă cucerire! răspunse ea, desfăcându-şi mâinile din jurul gâtului lui. Ştii, m-am gândit la următorul lucru, după ce se …

Soneria telefonului o întrerupse. Fill ridică rapid receptorul.

      − Da!

      − Căpitane, am o veste bună pentru tine! ''Peştele'' cred că se zbate în cârlig! Momeala a dispărut deja în burtica lui. Te-am sunat să te întreb dacă a acceptat sau nu, doamna?

      − Domnule colonel, a acceptat să colaboreze, dar… şi se opri, privind-o pe Margaret, care răsfoia o revistă, părând total absentă.

      − Da, căpitane, te ascult! Există şi un, ''dar'' ?

      − Da, îmi este teamă de… şi iar se opri, nu putuse să-i spună cu voce tare colonelului că se teme de viaţa ei. În primul rând, colonelul ar fi dedus că între el şi Margaret s-a înfiripat ceva, şi, în al doilea rând, ea ar fi înţeles din asta că şi această supraveghe din umbră are riscurile ei şi se pot întâmpla multe neprevăzute.

      − De viaţa doamnei? întrebă colonelul, deducând că el nu poate să-i spună cu voce tare.

      − Da, apoi neprevăzutul…

      − Să nu-ţi fie teamă de nimic, căpitane! Ştiu, am fost informat că e prima dumitale misiune pe teren, mai deosebită şi mai riscantă. Este inutil să-ţi mai reamintesc un mic amănunt, dar totuşi o fac, când n-am angajat să lucrăm în acest domeniu, am ştiut ce ne aşteaptă, iar în meseria noastră primejdia şi riscul ne întâmpină la tot pasul, iar neprevăzutului, în cazul de faţă, hai să-i spunem: fratele vitreg. 

      − Tocmai de acest ''frate vitreg'', domnule colonel, îmi este teamă! Criminalii ştiţi că au o psihologie ciudată…

      − Ciudată? Mai degrabă, eu cred că ei au o psihologie bolnavă căpitane, se cred mai deştepţi decât noi, dar nu uita, nu a existat şi nu va exista vreodată, o crimă perfectă!

      − Ştiu, domnule colonel.

      − Vom acţiona conform planului pe care l-am stabilit. Acest the King blestemat, va cădea în propria lui plasă iar din cârligul nostru, deja a muşcat momeala. Aşteaptă să te caut eu, ai înţeles ?

      − Da, să trăiţi.  

      Fill aşeză receptorul în furcă, foarte încet, parcă temându-se să nu se spargă. De fapt el rămăsese cu gândul la ''fratele vitreg'', totodată supărat pe sine, că se îndrăgostise într-un moment tare delicat. Dar oare, chiar m-am îndrăgostit? se pomeni întrebându-se.

      − Eşti sigur că n-ai uitat nimic din plan? îl întrebă Margaret trezindu-l la realitate.

      − Da, Margaret, sunt sigur. Ţi-am expus totul! spuse el pe un ton egal, învăluind-o cu o privire calmă.

      − Atunci cine e ''fratele vitreg'', de care tu te temi?

      − A!... e un cod al nostru şi înseamnă: atenţie maximă! Să revenim însă, la discuţia noastră, Margaret. Începuse-i să-mi spui ceva când ai fost întreruptă de telefon. Te rog, continuă! spuse el, schimbând subtil subiectul.

      − Da, vroim să-ţi spun că − dar te rog să nu râzi de mine, chiar dacă o să ţi să pară bizară ideea mea − că am eu o… cum să-ţi spun aşa… mai mult un vis… un vis nebun din tinereţe! Peste câţiva ani, am să-mi comand o statuie, da, nu te mira, chiar dacă o să fiu în viaţă, am să-mi comand una, bust vreau să fie, restul nu mă prea interesează, că sunt sigură că se va schimba, doar capul să fie la fel ca al meu. Am citit eu undeva că poate să-ţi facă un mulaj facial identic. Ştii?

      − Da, ştiu! Aşa… şi ce vei face cu ea sau cu el?

      − Apoi am să-l rog pe… cum se cheamă, sculptor sau modelator?

      − Nu ştiu, spune-i cum vrei, nu are mare importanţă asta.

      − Deci am să-l rog pe… pe artistul respectiv, să-i facă ceva, o invenţie, o chestie acolo în interior, iar statuia mea, respectiv bustul meu, să îmbătrânească! Să-mi preia toate stările şi trăirile sufleteşti şi eu să rămân tânără şi frumoasă… Hâm, ce spui?

      − Da, nu e rea ideea, dar e bizară gândirea!… spuse Fill, mai încet, îndreptându-se spre fereastră, pe care o deschise larg.

      Aerul răcoros al nopţii îi făcu bine. În depărtare se auzeau pescăruşii, nici ei nu se culcaseră.

      − Eşti rău, eşti un pic egoist, nu ştii să visezi sau nu vrei să-mi arăţi că ştii, nu eşti deloc romantic! o auzi pe Margaret că spune alintându-se.

 

      Greşeşti Margaret, sunt foarte romantic! Nici nu-ţi imaginezi tu cât sunt de romantic şi câte vise am în cap, dar simt eu că acum nu-i momentul să fiu aşa sau  mai mult decât ţi-am arătat, simt o teamă, mă încearcă o strângere de inimă, mi-e capul la ce se va întâmpla peste câteva ore sau câteva minute. Mă frământă multe întrebări: dacă planul va reuşi?... Dacă planul nu va reuşi?...

 

      Se întoarse spre ea:

      − Margaret, nu te grăbi să tragi concluzii aşa de tranşante! Vom avea tot timpul să fim şi nişte visători romantici. Acum încearcă să te odihneşti, ne aşteaptă zile grele…

      − Pe mine mă aşteaptă zile grele, nu pe tine!… Pe tine te aşteaptă doar frumoase nopţi fierbinţi… Nu vrei să închizi fereastra şi să vii lângă mine, îmi este tare frig! şi cu mişcări leneşe, începu să-şi tragă cearceaful, acoperindu-şi corpul gol.

      Fill închise fereastra.

 - va urma -

Vizualizări: 70

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Şi acţiunea continuă, cu linguriţa, aşa cum ne dă Emil. O acţiune intermediară sau liniştea de dinaintea furtunii.

''şi că totul este ok. şi bine stabilit.'' - scoate şi bine stabilit. Dacă e ok se înţelege că totul este bine, sună cam pleonastic.

Aştept continuarea, Sofy!

Sofia, mulţumesc, am modificat.

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Şi acţiunea continuă, cu linguriţa, aşa cum ne dă Emil. O acţiune intermediară sau liniştea de dinaintea furtunii.

''şi că totul este ok. şi bine stabilit.'' - scoate şi bine stabilit. Dacă e ok se înţelege că totul este bine, sună cam pleonastic.

Aştept continuarea, Sofy!

Captivant.

Text dus în Bibliotecă.

Nu am cuvinte să vă mulţumesc pentru tot, doamna Vasilisia Lazăr ( da Coza)!

Cu prietenie,

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Captivant.

Text dus în Bibliotecă.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Tudor Cicu a postat o discuţie
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lecția de vis a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (92 - 94) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia De la o poezie... a lui Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Vegetală (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vegetală (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Un lan de trestii înfloreşte... a lui Camelia Ardelean
cu 6 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de dragul fânului a utilizatorului gina zaharia
cu 6 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog erudiție a utilizatorului Dinca Valerian
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Soarele se juca de-a v-ați apuselea a lui gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog erudiție a utilizatorului Dinca Valerian
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog haiku (92 - 94) a lui Dinca Valerian
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de gabriel cristea
cu 9 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog erudiție a utilizatorului Dinca Valerian
cu 9 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog erudiție a utilizatorului Dinca Valerian
cu 10 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de dragul fânului a utilizatorului gina zaharia
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog de dragul fânului a lui gina zaharia
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog de dragul fânului a lui gina zaharia
cu 10 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vegetală (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Vegetală (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor