REZULTATE:

       Când am lansat concursul, am profețit (deși știam că nimeni nu-i profet pe site-ul său!) „că mărețe fapte se vor înfăptui”. N-or fi fost mărețe faptele, dar interesate sunt! Să dăm „cuvânt” cifrelor existente la ora acestui bilanţ. Aşadar:

       – 29 poezii (votate de 31 membri);
       – 13 proze (votate de 15 membri);

       – patru piese de teatru (votate de 9 membri);
       – patru eseuri (votate de 14 membri).

       Și acest concurs a fost o provocare irezistibilă pentru mulți creatori, votanţi şi… chibiţi. Fireşte, conştienţi de toate acestea, organizatorii s-au străduit şi, în mare parte, au reuşit – zicem noi – să iasă totul ca la carte.

       Notele primite sunt, orice s-ar spune, la ora votării și în cadrul concursului, o radiografie fidelă a creatorului și a creaţiei făcută de cei ce ne-au votat. La rându-ne, notele pe care le-am dat, comparându-le cu notele celorlalţi votanţi, ne arată raportarea noastră la fenomenul literar actual. Suntem aproape? Suntem departe? Fiecare să hotărască. Dar cu sinceritate.

       Organizatorii mulţumesc şi în acest cadru participanţilor şi votanţilor, dar şi celor care, alături de preşedintele concursului, Ion Lazăr da Coza, au format juriul: Valerian Bedrule, Teodor Dume şi Rodica Răpeanu (enumerare în ordine alfabetică). Remarcabil este şi efortul extraordinar depus de coordonatoarea concursului, doamna Vasilisia Lazăr. Încă o dată… ba de o mie de ori, mulţumiri!

       Sponsorii sunt rugați să ne spună câte cărți oferă și cui le oferă, iar fericiții câștigători să ia direct legătura cu sponsorii și să le dea o adresă din țară unde să le fie expediate coletele. Mulțumim!

       Din partea site-ului ÎNSEMNE CULTURALE, cu toată dragostea: multă sănătate, prosperitate, iar pe plan literar, nesfârşită inspiraţie!

Metoda de calcul a notei finale:

(nota membri + nota juriu x 4) : 5 = z,zz

Clasamente:

(Acestea sunt fotografii și pot fi descărcate.)

***

***

***

***

***

Regulamentul concursului AICI

Poeziile participante AICI

Textele de proză participante, pag. I AICI și pag. a II-a AICI

Eseurile participante AICI

Piesele de teatru participante AICI

Sponsori concurs

Teodor Dume, Tudor Cicu, Gina Zaharia, Viorica Hagianu,

Ion Lazăr da Coza, Vasilisia Lazăr.

***

Diplomele:

Poezie:

Premiul I: „Toamna - cântecul oaselor noastre” de Petre Ioan Crețu

Premiul al II-lea: „Mă încolțește toamna” de Emilia Amariei

Premiul al III-lea: „Primăvara toamnei” de Silvia Filip - retras (cont fals)

Premiul al III-lea: Toamna mea niponă” de Nikol MerBreM

Proză:

Premiul I: „Destine aruncate” de Nikol MerBreM

Premiul al II-lea: „Sub frunzele uscate” de Pop Dorina

Premiul al III-lea: „Tamara” de Tudor Cicu

Dramaturgie:

Premiul I: „Gângania din cap” de Tudor Cicu

Premiul al II-lea nu se acordă 

Premiul al III-lea nu se acordă

Eseu:

Premiul I: „Scrisoare deschisă domnului Cehov” de Tudor Cicu

Premiul al II-lea: „Rupând silabe din gândul toamnei” de Pop Dorina

Premiul al III-lea: „Toamnă pe Valea Zânelor” de Ecaterina Chifu

Vizualizări: 3228

Răspunsuri la Aceste Discuţii

D-na Constanţa, în primul rând am acordat nota 3 la poezia dvs, nu nota 1.

Au fost câteva lucruri care personal nu mi-au plăcut:

„când mi se dor să-ți scriu acea scrisoare” (!)

„Mi-e dor să fie dorul tău la ușă”  (de trei ori „dor”!)

„fii cititorul de pe umărul meu” (!)

„pleoapele de dinaitea somnului”  (poate dinaintea...)

Recunoaşteţi că şi alţii v-au acordat note mici, deci nu sunt singurul pentru a fi dat exemplu!

Apoi altă critică, am votat şi nu am participat. Din contră, la orice concurs se impune ca ceilalţi să aprecieze creaţiile şi nu chiar autorii. Dar cum în afară de autori foarte puţini se deranjează să voteze, cu toate că accesări sunt cu sutele, deci citesc creaţiile din concurs, ar trebui să fim mulţumiţi că votează şi autorii.

În ceeace priveşte neparticiparea la alte concursuri, eu zic că este păcat. Am urmărit scrierile dvs. şi poate de aceea particip mai rar la concursuri, considerând că nu mă pot ridica la nivelul dvs. sau al multor membri ai site-ului.

constanta popescu a spus :

Dragii mei, nu contează că sunt tristă, e dreptul meu! Cu așa note nu am curajul nici să trec strada, dar să mai scot cărți...Gusturile fiecăruia nu se discută, nici așteptările concurenților (să iei !1! UNU -D-l Bidulescu...nu am înțeles!). 

Așadar cred că o să mă retrag. Problema e că unii și-au asumat creația și au avut curajul să concureze, iar alții sunt ”jurii” din start (ce-i prezintă nu contează...) dar evaluează creații care măcar ar fi peste nivelul unui concurent de clasa a-v-a. Drept e că premianții au fost notați și de mine la un nivel superior, cu note bune, așadar ce e bun e BUN...De acum o să-mi iau semințe pe banii de cărți și o să fiu doar cititor, spectator.

Felicitări și respect pentru munca depusă! E un lucru tare greu să ții balanța!

Ok, Constanta, nu ai înţeles de ce ai luat nota 1, însă mă bucur enorm că ai înțeles de ce ai luat 9!!!

Cu sinceritate,

constanta popescu a spus :

Dragii mei, nu contează că sunt tristă, e dreptul meu! Cu așa note nu am curajul nici să trec strada, dar să mai scot cărți...Gusturile fiecăruia nu se discută, nici așteptările concurenților (să iei !1! UNU -D-l Bidulescu...nu am înțeles!). 

Așadar cred că o să mă retrag. Problema e că unii și-au asumat creația și au avut curajul să concureze, iar alții sunt ”jurii” din start (ce-i prezintă nu contează...) dar evaluează creații care măcar ar fi peste nivelul unui concurent de clasa a-v-a. Drept e că premianții au fost notați și de mine la un nivel superior, cu note bune, așadar ce e bun e BUN...De acum o să-mi iau semințe pe banii de cărți și o să fiu doar cititor, spectator.

Felicitări și respect pentru munca depusă! E un lucru tare greu să ții balanța!

Eu aş dori să mulţumesc tuturor celor implicaţi în buna desfăşurare a concursului, de la organizatori, până la membri ai juriului, incluzând aici pe toţi cei care au lecturat şi au pus note. A fost de lucru, nu glumă! Fiind plecată din ţară tocmai în perioada evaluării nu am reuşit să notez scrierile dar le-am citit cu drag şi multe mi-au plăcut!

De asemenea, aş dori să îi felicit pe toţi cei care au fost premiaţi, pentru succesul lor, dar şi pe toţi cei care au concurat, multe scrieri frumoase au fost, chiar dacă premii, doar câte trei. Transmit aceste  felicitări de pe poziţia locului I la proză, respectiv de pe poziţia primului pierzător sub linie :)))(dacă nu cumva, greşesc), la poezie cred că mai aveam nevoie de 0,01 puncte.

Spun asta, ca să înţelegţi că am o mare, mare bucurie (sunt într-o perioadă extrem de plină şi poate oboseala nu mă lasă să-mi arăt bucuria pe cât este ea de mare, dar sunt fericită ca un copil :)))), însă şi o mică frustrare, cea legată de poezie. Şi asta de ce o spun? Doar ca să se înţeleagă că pot să înţeleg ce simt şi cei care nu au fost premiaţi. Însă bucuria mea, pe partea de poezie, există!!! Asta pentru că, deşi am avut şi note mici, şi un 4 parcă (iertare dacă v-am chinuit aşa rău cu poezia mea, un pic mai exotică :))), am avut şi note bune, ori asta, mi-a adus mare, mare bucurie, chiar şi fără premiu. Înseamnă că tot a ajuns la inima cuiva, poezia mea :)! Când am văzut notele membrilor site-ului, oscilam între speranţă şi resemnare şi am încercat să mă construiesc în felul acesta, să mă bucur de unele note bune pe care le-am primit, indiferent de frustrările ulterioare. Aşa că, extrapolând, eu cred că fiecare concurent a primit măcar o notă care să îl bucure cât de cât, şi după ce trece perioada frustrărilor, ar trebui să reînviem, plecând de la acele note bune.

Întotdeauna când încercăm să măsurăm oamenii, să-i comparăm, apar tristeţi, ele sunt fireşti,  pentru că, de fapt, fiecare e frumos în felul lui şi poate comparaţia e nedreaptă, dar totuşi, atunci când ne-am înscris, am ştiut ce facem, am ştiut că nu e sigur că vom lua doar note mari, gusturile celor care citesc sunt diferite, deci e normal. Spre exemplu, poate că unii vor alege dintre două poezii bune, pe cea clasică, sau dimpotrivă, pe cealaltă. Ce vreau să spun este că, nu înseamnă că dacă de data asta nu ne-a fost apreciată creaţia, ea este egală cu zero. Nicidecum!

Aşa că eu sper să vă pot citi pe toţi, în continuare :)! Sunteţi oameni frumoşi, toţi, până la unul, iar eu vă iubesc pe toţi, până la unul :)))!

Cu mult drag şi cu multe mulţumiri,

Nikol :)

 Doamna Nikol MerBreM, eu sunt admirator al poeziei clasice, cu rimă şi totuşi v-am notat cu 9 poezia. Vorba proverbului: „ce-i frumos, e frumos!”. Deci, cum bine scrieţi, „Înseamnă că tot a ajuns la inima cuiva, poezia mea”.

 Există concursuri şi mai măreţe unde diferenţa notelor juriului este mare. La sport (patinaj, gimnastică,...) dar şi la muzică unde jurizează specialişti cu studii muzicale. Oare de ce?!

 Mai scrieţi: „după ce trece perioada frustrărilor, ar trebui să reînviem, plecând de la acele note bune”. Eu zic că şi cele mai mici ar trebui să dea de gândit!

Vă mulţumesc mult pentru acel 9, domnule Bidulescu! Aşa cum spuneam, bucuria mea la poezie, asta a fost, unele (destul de multe), note bune! Dar să ştiţi că nu mă supără nici nota de 4, cumva mi-am asumat un risc când am abordat o  poezie un pic mai atipică. Asta nu înseamnă că nu mă gândesc şi la ce e de perfectat la ea, adică da, aveţi dreptate, trebuie să vedem şi ce e de îndreptat. Doar că... e bine să ne asumăm criticile fiind totuşi optimişti (adică bucurându-ne de notele mari, în timp ce încercăm să înţelegem ce e cu cele mici :)).

În legătură cu  întrebarea dumneavoastră, desigur că nu ştiu, dar cred eu că se întâmplă pentru că în artă cuantificarea se face mai greu, nu e ca la ştiinţe exacte.

Bidulescu Constantin a spus :

 Doamna Nikol MerBreM, eu sunt admirator al poeziei clasice, cu rimă şi totuşi v-am notat cu 9 poezia. Vorba proverbului: „ce-i frumos, e frumos!”. Deci, cum bine scrieţi, „Înseamnă că tot a ajuns la inima cuiva, poezia mea”.

 Există concursuri şi mai măreţe unde diferenţa notelor juriului este mare. La sport (patinaj, gimnastică,...) dar şi la muzică unde jurizează specialişti cu studii muzicale. Oare de ce?!

 Mai scrieţi: „după ce trece perioada frustrărilor, ar trebui să reînviem, plecând de la acele note bune”. Eu zic că şi cele mai mici ar trebui să dea de gândit!

Felicitări organizatorilor, participanților și celor premiați la acest concurs.

După părerea mea proza este de calitate! (unele creații chiar foarte bune!!!)

În schimb unele creațiile poetice cam lasă de dorit, altele sunt chiar reușite.

Eseurile (unele dintre ele) nu prea sunt... eseuri. Totuși textele în sine sunt bune...

Dramaturgia... este un gen literar mai puțin abordat de „scriitorii amatori” (și mai dificil) , dar ... este promițătoare!

Doresc să-mi exprim câteva păreri personale despre desfășurarea acestui concurs. Nu doresc să fie luate sub formă de critică, ci de „recomandări” personale pe care organizatorii, pe viitor,  să le ia sau nu în considerare.

1) Nu mi se pare firesc ca departajarea între premii să fie de 0,01 puncte (note). Nu suntem la cros, unde cronometrul afișează timpul exact al unui concurent. Acel 0,01 la un concurs literar este subiectiv (mai ales că cititorii prieteni se votează între ei). Dacă fiecare autor ar schimba titlul lucrării sale și peste șase luni s-ar reface acest concurs, cu aceeași votanți-cititori și același juriu (dar corect, fără să se inspire din notarea actuală) cu siguranță media nu ar mai fi aceeași și poate nici premiile. De aceea aș propune ca în astfel de situații să fie acordat același premiul. Nu conta o diplomă în plus sau în minus.

2)Nu mi se pare corectă notarea unui text (poezie, eseu, proză, dramaturgie) dacă juriul consideră că nu respectă tema. Ar fi mai indicat ca acel text să fie DESCALIFICAT pentru nerespectarea regulamentului (înainte de începerea votului) și nu punctat cu note de la 1 la 6 (dacă este notat înseamnă că este luat în considerare și trebuie punctat la adevărata lui valoare literară). Poate că autorul îi va schimba titlul textului său și va participa la alt concurs (unde lucrarea sa se va conforma temei) și va obține un premiu. Atunci în mintea sa se vor pune niște întrebări…

3) Nu sunt de acord cu notarea, de către unii cititori care se cred „somități”, cu note de 1,2,3. Pe ce bază sau sistem a jurizat respectivul dacă nota 1 se acordă din oficiu? A participat vreun autor la concurs doar cu titlul lucrării??? Măcar să dea dovadă de respect pentru actul de creație.  Normal este ca notarea să pornească de la 10 din care să înceapă scăderea punctelor (de ex: pentru greșeli de ortografie, pentru cacofonii, pleonasme, jargoane, vulgarități etc). Dar și adăugare de puncte la notare: expresii literare, imagini deosebite, armonie, abilitate în exprimare, muzicalitate, mesaj, valoare literară etc.

4) Cât despre secțiunea „Dramaturgie” este mai greu să jurizezi dacă n-ai publicat măcar un volum de teatru sau ești cititor constant. Nu știu câți dintre cititorii care au votat mai citesc teatru (în afară de Caragiale). Este mai greu să organizezi un astfel de concurs și să-i mai dai și o temă de anotimp… De fapt este mai mult un concurs de scenete. Sunt de părere că jurații (mă refer la cei din comisie) puteau fi mai indulgenți la notare pentru a încuraja acest gen literar și să acorde (indiferent cui) și celelalte două premii (chiar dacă n-au respectat tema.) Poate mă repet, dar este mai dificil să compui un text de dramaturgie pe o temă de toamnă, primăvară, vară sau iarnă.

Cu scuzele de rigoare vă reamintesc că este doar o constatare personală și nu o scânteie declanșatoare de polemică.

Și acum voi spune câteva cuvinte despre textul meu „O zi de toamnă în regatul munților” pe care o anumită doamnă l-a notat cu DOI (nu comentez deciziile celor care au notat textul cu 6 sau mai mult). Nu știu ce mare scriitor este persoana respectivă, dar cu siguranță n-a fost în viața ei pe munte. Fragmentul meu face parte dintr-un roman obiectiv, studențesc, la care lucrez. În lucrare se îmbină (în afara acțiunii și a dialogului) narațiunea, impresiile de călătorie și reportajul turistic. În textul prezentat întâmplarea este reală (chiar eu mă număram printre acei turiști). Un adevărat poet, prozator, pictor, sculptor, muzician iubește în primul rând FEMEIA și NATURA. Acestea sunt principalele muze ale creațiilor sale. Un adevărat „montaniard” (care mai și scrie) vede  într-un piept stâncos diferite forme ca o ghicitoare în ceașca de cafea. Nu știu ce a deranjat-o pe respectiva. A deranjat-o că am scris despre cele mai importante centre energetice din România, Sfinx-Babele și Vârful Omu? Că am vorbit cu drag despre o zonă minunată a țării din munții Bucegi? Că am amintit de Monumentul Eroilor de la Caraiman? Am folosit cumva un limbaj vulgar? Au deranjat-o expresii ca: „Nori albi, nori cenușii, perdele de ceață, bălticele de un albastru intens împânzesc cerul. Un fascicol de raze cade printr-o perdea de nori, dând naștere unor imagini feerice. Aici, sus, la un pas de cer, totul este complex, un conglomerat de nori, ceață, stânci și arbuști creează prin însăși neuniformitatea lor o imagine plină de armonii. Un vânt de toamnă adie deschizând porțile unui nou Univers” sau ” De acolo privirea urmează pădurea de brad, apoi arbuștii care se cațără ca niște alpiniști prin labirintul stâncos cu nenumărate hornuri și fisuri. Bătrâni milenari, sculptori nevăzuți ai timpului, precipitațiile și vântul, au dăltuit în piatră cele mai neașteptate forme. Aici, în prăpastie, se află la tot pasul mii de dălți și ciocane cu care meșteri nevăzuți își continuă zi și noapte măreața operă de modelare a muntelui.” sau ” Peste culmi vântul urlă cu furie. Se anunță o noapte de coșmar. Furtuna se dezlănțuie. Tunete sinistre și șerpi de foc descriu un tablou în fața căruia te cuprinde groaza. Fulgerele luminează prin foaia de cort. Speriați, dar și curioși, deschid ferestruicile de la corturi și privesc în noapte. Crestele Bucșoiului se  aprind pentru o clipă la lumina fulgerelor, apoi sunt învăluite din nou în negură. Tunetele se accentuează. Ploaia se întețește.” . Probabil toate acestea în viziunea dânsei merită nota 2 , pentru că nu fac parte din România ci ... de pe o planetă rătăcită prin Univers!

Descrierile și întâmplările sunt reale 100 %., iar textul se încadrează în tema concursului.

Am să-mi anunț colegii de facultate că am primit un „2” la un fragment din romanul pe care ei îl așteaptă cu sufletul la gură. Este firesc, în paginile lui își vor regăsi tinerețea de acum aproape 35 de ani!!!

D-le Nălbitoru,

Îmi permit să vă răspund eu la observaţiile dvs.

Să le luăm pe rând:

Scrieţi: „Nu mi se pare firesc ca departajarea între premii să fie de 0,01 puncte (note).  Acel 0,01 la un concurs literar este subiectiv (mai ales că cititorii prieteni se votează între ei)”

Păi dacă aşa a ieşit matematic! Iar afirmaţia cu prietenii nu-şi are locul. Trebuiesc dovezi când afirmaţi ceva la adresa unora! Şi mai aveţi şi alte acuzaţii fără dovezi.

„Nu mi se pare corectă notarea unui text (poezie, eseu, proză, dramaturgie) dacă juriul consideră că nu respectă tema. Ar fi mai indicat ca acel text să fie DESCALIFICAT pentru nerespectarea regulamentului (înainte de începerea votului) și nu punctat cu note de la 1 la 6 (dacă este notat înseamnă că este luat în considerare și trebuie punctat la adevărata lui valoare literară)”.

Aici este o greşeală de logică: Cine să îl descalifice, dacă încă nu a fost postat şi citit. Doar nu o să stea organizatoarea (doamna Vasilisia) să citească toate creaţiile. Şi aşa a muncit destul pentru concurs. Normal este să primească orice lucrare de la orice participant, iar apoi totul se rezolvă prin vot.

„Nu sunt de acord cu notarea, de către unii cititori care se cred „somități”, cu note de 1,2,3. Pe ce bază sau sistem a jurizat respectivul dacă nota 1 se acordă din oficiu? A participat vreun autor la concurs doar cu titlul lucrării??? Măcar să dea dovadă de respect pentru actul de creație.  Normal este ca notarea să pornească de la 10 din care să înceapă scăderea punctelor (de ex: pentru greșeli de ortografie, pentru cacofonii, pleonasme, jargoane, vulgarități etc)”.

Puteaţi să săriţi peste etichetarea „somităţi”! Şi eu am notat o creaţie cu nota 1. Am pornit de la 10 şi am scăzut 9 puncte!! Deci?!

„Cât despre secțiunea „Dramaturgie” este mai greu să jurizezi dacă n-ai publicat măcar un volum de teatru sau ești cititor constant. Nu știu câți dintre cititorii care au votat mai citesc teatru (în afară de Caragiale)”.

Aici chiar supăraţi multă lume. Eu personal citesc teatru, vizionez teatru, merg la teatru.

„Și acum voi spune câteva cuvinte despre textul meu „O zi de toamnă în regatul munților” pe care o anumită doamnă l-a notat cu DOI (nu comentez deciziile celor care au notat textul cu 6 sau mai mult). Nu știu ce mare scriitor este persoana respectivă, dar cu siguranță n-a fost în viața ei pe munte”.

Spuneţi că nu cunoaşteţi persoana respectivă şi totuşi afirmaţi ceva despre ea şi mai ales „cu siguranţă”!!

Despre acest subiect am şi eu o părere. Textul dvs. a fost notat în cadrul unui concurs. Celor care au votat poate le-a plăcut mai mult alte texte şi atunci au notat pe acelea cu note mai mari şi bineînţeles pe a dvs. cu note mai mici.

Dacă textul era postat singur şi se nota, sunt convins că notele erau foarte mari, poate chiar 10.

Precizez că am citit din scrierile dvs. pe care le apreciez foarte mult.

Nu am participat anul acesta cu poezie la concurs, pentru că multe mi-au dat cu virgulă în modul de organizare! Și în atitudinea organizatorilor față de „plebe” sau „prostime”, de fapt cea care dă legitimitate oricărui concurs de pe planetă. Atenție, ceea ce semnalez și am mai semnalat, nu are nici o legătură cu munca depusă la acest concurs, sau cu intențiile bune ale tuturor participanților! Nimic însă nu se obține fără muncă, deci efortul e normal, și aparține tuturor, nu numai organizatorilor. Acu citesc comentarii și justificări și mă crucesc! Cu care „simț de răspundere” sunt date? Parc-am trăi pe planete diferite! Sau cineva (nu spun „cine”J)) ne ia drept și proști și analfabeți! Am luat iar la citit regulamentul (care a fost îndelung folosit drept măciucă) și nicăieri n-am văzut specificat că doar o parte a lui e obligatorie și altă parte facultativă! Am văzut doar că cine încalcă regulamentul e descalificat! Dar e valabil doar pentru unii. Pentru alții… Explicația puerilă că doar pe el afectează e un sofism! Nu mă interesează pe cine afectează, și nu așa se judecă lucrurile. Cine încalcă regulamentul (indiferent care parte a lui) trebuie descalificat (altfel se autodescalifică cel ce l-a făurit)! Fără negocieri! Fără părtiniri! Altfel de ce ne mai obosim să facem un regulament, când însăși creatorul lui vine și spune că nu contează! Și când mi se dă în cap în permanență cu „Regulamentul” când solicit notele juriului, care mă afectează în mod direct (de ele depinde participarea sau nonparticiparea mea la un concurs actual sau viitor) chestia asta cu ascunsul gunoiului sub preș mi se pare jalnică. Adică jucăm jocul alba neagra, iuțeala de mână…

Mai întâi plecăm la vânătoare fără pușcă, poate om găsi vreuna pe aleile pădurii, și cu niscaiva gloanțe, apoi răspundem la întrebări justificate după vreo șapte zile, fain respect pentru plebeul care își face și el niște calcule dacă se merită consumul de energie să participe la un joc sau nu! Da clamăm simț de răspundere de la alții… Și acuzăm de trocuri numai pentru că așa ni se pare nouă. Și când exemplele date de noi sunt mai mult decât discutabile. Eu știu că fiecare din noi face ce și cât poate într-o direcție sau alta, suntem oameni și avem limitările noastre indiferent de care parte a baricadei ne situăm momentan, dar judecarea cu dublă măsură nu face decât să răstoarne căruța în drum. Afirmația „suntem cel mai transparent site” lângă refuzul obstinat de a afișa notele juriului e de „curat murdar Coane Fănică” via Caragiale! Și când se aruncă „dacă-ți convine bine, dacă nu, nu participi” – asta ține de „democrația” pumnului în gură nu de o treabă care se face în comun, interdependentă de diversele-i facțiuni! Că un concurs fără „prostime” nu prea văd cum s-ar ține!:)))…

În privința votării, s-a votat, așa cum era de așteptat, emoțional. Care obiectivitate, când doar câțiva sunt de specialitate (și nici la ei nu-i sigur că a prevalat factorul obiectiv nu cel emoțional), când fiecare are propriile lui criterii valorice și nu poți impune nimănui cum să se apropie de-o operă de artă. „Obiectivitatea” celor ce-au notat la greu cu unu ține mai mult de complexele lor și de supărarea lor pe viață decât de valoarea sau nonvaloarea operei în sine. La antipod, cei largi la suflet care au notat la superlativ totul, din exces de iubire, sunt la fel de obiectivi precum astrele cerești care n-au treabă cu seismele din viața noastră! Nu suntem pe același calapod. Pentru fiecare din noi arta are altă semnificație și valoare, și cum nu poți impune unui copil ce mâncare să-i placă sau nu – cum să impui cuiva să „înghită” ceva ce lui îi provoacă „indigestie neuronică?” De aceea revin cu o remarcă mai veche a mea (deși am fost trimisă în subsol pe motiv că-s „pe lângă subiect”), e mai cinstit să ne recunoaștem fiecare limitările și subiectivismele, eventual greșelile, să admitem că fiecare concurs e un joc al hazardului, care nu are nimic de a face cu valoarea intrinsecă a unui autor! Să nu vină nimeni să-mi spună că din poeții participanți la concurs e vreun autor mai valoros decât Enea Gela. Că a fost votată mediocru și de juriu și de public creația ei, e dreptul votanților. O poezie e una – o operă e cu totul altceva. La votări intervin atâtea elemente subtile, pe lângă cele obiective (cultură, simț critic) de care însăși votanții s-ar putea să nu fie conștienți (o simplă durere de măsele în ziua votării îți schimbă radical opiniile) încât a urechea pentru lipsa răspunderii pe cineva devine hilar! Și câtă vreme se afișează com-urile preferențial, nu înțeleg de ce întotdeauna se cere de la bază, câtă vreme vârful e în ceață. Observ la multe creații (din toate segmentele literare) diferențe de două puncte între media publicului și media juriului, ceea ce mie mi se pare enorm. De ce aș crede eu că 5 oameni văd mai bine decât 30, mai ales când se ține secret – halal asumare a răspunderii la vârf?! Însăși ideea de secret în zilele astea, când ies la iveală secrete politice, militare, care implică marile puteri politice ale planetei, mi se pare de tot râsul. Și când o alătur frazei „simț de răspundere” îmi explodează și ultimul neuron care mai mișcă sub pătura de zăpadă! Da-i valabil regulamentul – pentru unii, pentru alții îi valabilă sintagma „șeful are întotdeauna dreptate – mai ales când nu are”! Nu s-a schimbat nimic din vremea imperiului roman – pâine și circ! Pentru plebe! Caimacul pentru patricieni! Numai că adevărata înnobilare, cea a sufletului, are alte criterii decât cea a piramidei sociale! Îi greu pentru toți, și pentru cei umiliți, și pentru cei ce țin balanța strâmbă……                          

Să nu vină nimeni să-mi spună că din poeții participanți la concurs e vreun autor mai valoros decât Enea Gela.”.

Dragă Gerra, tu îți dai seama pe câți oameni ai jignit cu această afirmație?! Întotdeauna am apreciat-o pe Gela, e o poetă bună. Dar de data aceasta nu a respectat tema, dragă Gerra. De aceea a fost drastic depunctată.

Restul „aprecierilor” le iau ca pe o tulburare de moment. Și te iert în ceea ce mă privește.

chindea maria elena a spus :

Gerra, acest concurs nu a premiat opera unui poet, ci strict o singură poezie tematică. Tu nu ai jignit doar poeții care au trimis texte la concurs, tu ai jignit și pe cei 31+4 membri care au votat și, grație lor, au ieșit pe podium anumite poezii. Efectiv le negi capacitatea de apreciere! Foarte urât!!! Cu privire la afișarea notelor membrilor juriului, am motivat destul la concursurile anterioare de ce n-o facem. Mergi și citește din urmă!

Gerra Orivera, un poet e bun sau nu e bun, el nu e bun sau rău în comparație cu alții!

Pentru toți cei care vor să cunoască notele juriului, poate vor să deschidă această pagină a unui concurs precedent și să vadă controversele de atunci.

http://insemneculturale.ning.com/forum/topics/concursul-alb-hoinar-...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog vorbe melodioase a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbe melodioase a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna viselor târzii a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Călugărița a utilizatorului Bircea Marian
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Călugărița a utilizatorului Bircea Marian
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog trăsnăi de toamnă a lui Stanescu Valentin
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Dor a lui Bircea Marian
cu 7 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Călugărița a lui Bircea Marian
cu 7 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când facem dragoste cu televizorul pornit a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog când facem dragoste cu televizorul pornit a lui Ariana Zburlea
cu 7 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Concurez cu toate concurez cu nimicul a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pustiu a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog astăzi te voi lua cu mine a utilizatorului gina zaharia
cu 7 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbe melodioase a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog vorbe melodioase a lui petrut dan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog lumină de gălbenele a lui Ariana Zburlea
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rouă a utilizatorului Alina Ilie
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna viselor târzii a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un om a utilizatorului Dumitru Mocanu
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fluturi de pământ a utilizatorului gina zaharia
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor