Peste satul amuțit și paralizat de troienele înalte cât gardul, spiritul întârziat al sărbătorilor de iarnă abia trecute se lamenta, prins de viforul aprig, ce se răsucea și se despletea printre salcâmii din vale, pe care-i îndoia cu turbare, încercând să-i doboare. Pădurea, fiind tânără, se mlădia supusă și elastică sub puterea vântului, formând cupluri grațioase de balerini, ce se învârteau într-un vals amețitor și disperat. Fulgii de zăpadă se agățau de ramurile înlănțuite într-o îmbrățișare pasională, poleindu-le cu argintul lor suav.
Ascultând impresionați simfonia iernii, îmbrățișați asemeni salcâmilor balerini, doi tineri îndrăgostiți își suspinau iubirea secretă, ascunși între doi munți de zăpadă, care păzeau cărarea invizibilă, de la poartă până-n uliță. Iubirea lor se născuse cu un an în urmă neinspirată, nefericită și nepotrivită. Dar, parcă inima cunoaște opreliști?! Iubirea este ca și fructul oprit; cu cât e mai interzis, cu atât e mai ispititor.
Florina abia împlinise șaptesprezece ani, iar inima ei nu vibrase încă pentru nimeni. Era Ajunul Anului Nou, când satul lor începuse să răsune către seară de clinchetele zglobii ale clopoțeilor, glasuri de băieți care strigau veseli pe la porți, bătăile ritmice ale tobelor și pocnete de bici, urmate de chiuituri, ce despicau gerul iernii cu fulgere de tinerețe și bucurie. Colindele curgeau peste săteni binecuvântate, stârnind zâmbete calde, mulțumire și speranțe. Țuica fiartă frigea limbile și dezlega îndrăzneala colindătorilor, ale căror priviri aprinse împungeau obrajii fetelor, ce chicoteau pe sub streșinile tivite cu țurțuri de gheață, împreună cu vrăbiile speriate de acel tămbălău neprevăzut. Printre versurile Plugușorului, flăcăii strecurau invitații subtile, aluzii înțelese doar de cele cărora le erau destinate, iar inimile se aprindeau una pe alta, stârnind un incendiu nevăzut, ce urma să fie stins în orele magice ale nopții dintre ani, când ulițele troienite ale satului se umpleau de viață, cântece și voie bună.
Când ceata flăcăilor ajunse la casa lor, familia scoase în cerdac masa încărcată cu bunătăți, iar într-un ibric imens clocotea încă țuica dulce și parfumată, ce aștepta să fie gustată și evaluată de colindători. Vasile și Jeana, părinții Florinei și ai celor trei frați ai ei, erau oameni gospodari și harnici, iar în casa lor belșugul și buna înțelegere se țineau de mână. Copiii erau cuminți și educați, instruiți pe la școlile din orașul apropiat, iar cei mari aspirau chiar la Universitatea din capitală. Vasile era foarte mândru de progeniturile sale și nu precupețea niciun efort sau cheltuială, pentru a le facilita un viitor strălucit. Îi învățase de mici cu munca ogorului și a gospodăriei, unde fiecare avea sarcinile sale bine stabilite, pe care ei le îndeplineau cu tragere de inimă și responsabilitate. Adunase cu cinste și dreptate tot ce aveau acum, împreună cu femeia lui vrednică și frumoasă, iar copiii săi puteau aspira la mai mult decât ceilalți tineri de vârsta lor, care se luptau cu sărăcia, lipsurile și munca grea și inutilă a puținului pământ, pe care-l aveau majoritatea familiilor din satul lor.
În acel Ajun de an nou, curtea lor se umplu de colindători și săteni. Asistară cu drag la obiceiurile din străbuni pe care le onorară cum se cuvine cu bucate alese, băutură și voie bună. Deodată, sub cerdac unde Florina mezina familiei privea cu obrajii în flăcări forfota curții se auzi trilul fermecat și dulce al unei viori, care amuți toată suflarea prezentă. Horia, un tânăr cu o faimă cam îndoielnică din satul vecin, dar cunoscut pentru măiestria cu care mânuia acel instrument muzical, dădu glas inimii printr-o baladă tristă, care povestea despre o iubire nefericită, ce stoarse lacrimi din ochii ascultătorilor, stârni o furtună violentă în sufletul pur al fetei căreia îi era dedicată și aprinse mânia în ochii gazdelor, care o încadrară asemeni unor cerberi pe tânăra fată, vizată de săgeata inoportună a lui Eros.
Pe sub genele ce tremurau asemeni unor fluturi fascinați de lumina amăgitoare a felinarelor, privirile fetei se rostogoleau arzătoare și umede asupra tânărului trubadur care o sorbea din ochi, spre neliniștea și indignarea părinților neputincioși. Doina plină de dor și jale ce înmuiase până și streșinile din care picurau lacrimi de emoție luă sfârșit în alpauzele generale, iar din piepturile tinere ce tresăltau la unison sub acordurile fermecate se ridică un suspin comun, care tremură în văzduhul enigmatic al serii de iarnă. Horia făcu o plecăciune șăgalnică în fața ascultătorilor fascinați, apoi salută respectuos gazdele contrariate, după care se amestecă sprinten în ceata flăcăilor, care îl bătură pe umeri prietenește, oferindu-i un pahar de vin pe care îl deșertă pe nerăsuflate. Odată cu ei ieșiră pe poartă și sătenii adunați în curtea lui Vasile, urându-și unii altora un an bun și îmbelșugat, apoi se risipiră tăcuți pe ulițele satului luminate de troienele albe. Bicele, tobele și chiuiturile răsunară toată noaptea, dar vioara nu mai picură miere și ambrozie în sufletele oamenilor. Doar odată prinsese glas pentru fata cu gene lungi din cerdac și umpluse cu magia sa visele și inocența ei.
Nimeni nu pomeni o vorbă despre dedicația îndrăzneață la care asistaseră fiecare cu sentimente diferite, nici în noaptea aceea, nici în zilele anului ce urmară, astfel că ea fu înghițită de uitare și rutina zilnică. Florina învăță să își domine sentimentele și dorul, arătând tuturor același chip senin și surâzâtor dintotdeauna, dar suspinele tăinuite le auzeau numai pereții odăii sale și le înăbușeau perna, pe care o uda noapte de noapte cu lacrimile unei iubiri închipuite și imposibile. Iarna trecu târându-se cu viteza unui melc pentru tinerii satului, care așteptau fiorul primăverii cu sufletul la gură. Zăpada neîndurătoare pârjoli anul acela pomii înfloriți, ce gătiseră satul în straie de sărbătoare pentru venirea întârziată a Sfintelor Paște, din prima duminică a lui mai. Sătenii își puseră mâinile în cap disperați, în dimineața în care descoperiră prăpădul făcut de cerul parșiv, ce compromisese într-o singură noapte toată recolta din acel an, de fructe și zarzavaturi. Speranța mai pâlpâia încă fricoasă în sufletele lor, pentru recolta de grâu abia încolțit din cauza frigului prelungit al primăverii și al celei de porumb, încă nesemănat. Dar de acestea din urmă avu grijă grindina cumplită din luna august, care distruse tot ce cruțase zăpada din mai.
Fu jale mare, foamete și deznădejde anul acela. Câte un sătean mai cârcotaș evoca obidit plânsul viorii din noaptea dintre ani, care atrăsese asupra satului toate nenorocirile. Nimeni nu se ostenea să contrazică asemenea superstiții, însă ostilitatea începu să țintească tot mai fățiș pe Florina, care inspirase în opinia lor acea doină nefastă. Horia nu se mai apropiase de sat, de când incendiase inima fetei cu gene lungi, dar faima lui de băiat ușuratec, bețivan și cam prea petrecăreț creștea vertiginos printre flăcăii satului, care-l stimau pentru istețimea lui, ușurința cu care trecea de la o fată la alta și nepăsarea cu care înfrunta sărăcia și vitregiile vieții sale de băiat orfan. Acum, vioara lui sucea mințile altor fete și lumea se obișnuise cu asediile ei.
- Pe cine o mai fi pus ochii Horia, de data asta? se întrebau sătenii, dându-și coate. Dacă țața Viorica, moașa satului ar vorbi, cred că s-ar putea deschide un cimitir pentru copii avortați de mâna ei. Ticălosul asta a nenorocit multe suflete! Arcușul său fură mințile fetelor care-l ascultă și cad ca muștele în mrejele lui, apoi plâng toată viața rătăcirea de o noapte!
Astfel de zvonuri ajungeau inevitabil la urechile Florinei, care le alunga indignată, ca pe niște roiuri de bondari periculoși. Clădise un piedestal aurit cu sufletul ei pur, pe care îl urcase pe Horia ca pe un zeu, la altarul căruia depunea zilnic ofrande de vise minunate, suspine și buchete uriașe din florile inimii. Era sigură că și el simte la fel pentru ea, dar inventa tot felul de justificări pentru absența lui.
Casa lor era peste drum de pădurea tânără de salcâm, care umplea valea cu parfumul florilor, cu cântecul divin al păsărelelor ce se zbenguiau printre crengile sale și cu șoaptele misterioase al vântului, ce răsfira pletele copacilor în zorii fiecărei zile, când Florina deschidea larg ferestra odăii sale și asculta vrăjită, dezmierdată de razele suave ale lunii concertul răpitor de frumos al naturii. Își sprijinea bărbia pe pervazul ferestrei, îngenuncheată în patul ei alb de fecioară și țesea vise dintre cele mai ireale și mai candide, asemeni sufletului ei pur și inocent.
Într-una din acele dimineți speciale, când se îmbăta cu vraja naturii și a iubirii, peste inima ei începu să picure lin cântul dulce și trist al unei viori, care se întrecea în măiestrie cu simfonia inegalabilă a naturii. Florina ridică fruntea încet de pe brațul îndoit pe care ațipise o clipă și surâse închipuirii, despre care credea că îi adusese în auz acele sunete dumnezeiești, rodul dorinței sale nebunești. Își trecu degetele peste ochi ca și cum ar fi încercat să rupă vălul vrăjit ce îi acoperise rațiunea confuză și străpunse cu ochii aprinși întunericul, care genera astfel de fantasme, menite să o tulbure și mai mult.
Strunele viorii se tânguiau amarnic și se auzeau tot mai îndepărtate, până tăcură de tot. Inima fetei alerga după ele prin văile ascunse de noaptea neterminată, rănindu-se în spinii speranței absurde. Era sigură că iubitul ei venise și o chemase la el în pădurea de salcâmi, iar ea se rătăcise pe drumul încâlcit al incertitudinilor. Agitația atinse apogeul în acea noapte, dar nu putea dezvălui nimănui secretul lor. Așteptă cu înfrigurare chemarea viorii, dar ea nu se mai auzi multă vreme. Florina începea să se îndoiască deja, când după câteva lungi săptămâni vioara răsună din nou, foarte aproape și foarte concret. Cu mintea complet rătăcită, fata sări pervazul în grădină, apoi gardul ce o împrejmuia și se afundă în pădure desculță, în cămașa ei de noapte care se agăța cu disperare de toți mărăcinii. Chemarea viorii venea parcă din altă dimensiune, unde ea voia să ajungă chiar și cu prețul vieții. Acum vioara suspina, mângâiată din când în când de arcușul vrăjit, dezvăluind privirilor ei lacome silueta bărbatului rezemat de cel mai uriaș salcâm, care asculta foșnetul pașilor ei prin iarba plină de rouă și spini, cu ochi de lup flămând.
- Ai venit!... murmură el surâzând.
- M-ai chemat! șopti ea hipnotizată de acei ochi ciudați. Te-am așteptat!...
- Demult bântui pe aici ca un spirit al pădurii, dar nu am îndrăznit să te chem în lumea mea! Nici nu știu dacă am făcut bine! Tu aparții altei lumi, Florina! Ar fi mai bine să rămâi acolo!
- Lumea mea este acolo unde ești tu!
Pe patul umed de iarbă, luna stropi cu praf de argint iubirea celor doi tineri care își devorau sufletele, condamnându-le la durere eternă. O dragoste strâmbă, spurcată ce avea să deschidă cimitire lacome și înfometate, pe care urmau să le umple cu pietroaiele păcatului, cu ființe dragi și nevinovate și cu resturile însângerate ale inimilor zdrobite. În acea noapte se zămisli fiul păcatului, într-o lume care nu se sfia să arunce piatra și să strivească destine. Horia iubi fecioara care îi sfinți pentru o noapte sufletul negru ca păcura sincer, total și curat. Cunoscu în scurta lui eternitate binecuvântarea pură a luminii, care îl purifică de toată putreziciunea sufletului său damnat. Primi botezul pur al dragostei în adâncul inimii și se simți izbăvit. Atunci și acolo el deveni Cavalerul Luminii și străluci pe altarul poleit cu argint al cerului înstelat, împreună cu Îngerul căzut din sferele inocenței și ale purității, în brațele de abur și iluzie ale viciului și decadenței.
Iubirea lor se consuma noapte de noapte prin văile profunde, la rădăcina salcâmilor profanați, luând forme hidoase, generând patimi interzise, desfrâu inimaginabil și orgii nemaiauzite. Lumina soarelui refuza să se mai strecoare printre crengile copacilor dezolați. Pădurea satului era pângărită în fiecare noapte de grupuri de tineri stricați până-n măduva oaselor, adunați de prin toate satele învecinate, care beau, se dezmățau în fel și chip și profanau sanctuarul naturii cu practici, parcă inspirate din orgiile lui Nero.
Lumea satului începu să șușotească pe la garduri, pe uliți, întâi discret și mai cu fereală, apoi tot mai vădit și mai îndârjiți. Într-o duminică la biserică, familia Florinei senină și neștiutoare participa la slujbă ca de obicei. Vasile se alătură bărbaților din sat în strana destinată lor, împreună cu cei doi fii ai săi, în timp ce Jeana cu cele două fiice, Florina și Maria, rămaseră în grupul femeilor, cu privirile plecate și capetele acoperite cu marame, așa cum era obiceiul, ascultând slujba cu smerenie. Florina înfrunta privirile piezișe și dușmănoase ale sătencelor cu trufie și batjocură, provocând un clocot general de ură nestăpânită. Mama ei și Maria nu băgaseră de seamă ostilitatea oamenilor și se rugau în liniște, cu privirile plecate. Deodată una dintre femei se apropie de altar și șopti preotului ceva la ureche îndelung, gesticulând din ce în ce mai agitată, în timp ce chipul preotului se schimonosea de scârbă și indignare. Când femeia se îndepărtă, glasul acestuia ceru atenția mulțimii, cu mare tulburare și mânie.
- Oameni buni, tocmai mi-a ajuns la urechi un fapt îngrozitor pe care nu-l pot tăinui de voi, credincioșii mei! Printre noi Satana și-a trimis ostașii, pângărind pâmântul acesta cu ticăloșiile lui! Și-a ales ca discipol un suflet curat și inocent, pe care l-a transformat în mesagerul și executorului iadului. Acela este!... tună el.
Degetul lui o ținti pe Florina, ca o mitralieră gata de prăpăd. Toate capetele se întoarseră către ea, privind-o unii uluiți, alții furioși, dar cei mai surprinși, mai îngroziți și mai îndurerați o priviră ai ei. Tatăl se repezi către ea și-i făcu scut cu trupul și sufletul lui, pentru a opri dușmănia și insultele cumplite ce se revărsau asupra ei. Dar urletele oamenilor creșteau și acuzațiile curgeau asemeni unui fluviu otrăvitor peste ei, insultând, amenințând, atacând...
Adevărul urla cu turbare prin gurile oamenilor, degetele lor ținteau pieptul tinerei care ascundea dovada păcatului, despre care majoritatea știau. Oricât o implorau ai săi, fata nu se apără și nu dezminți acuzațiile ce i se aduceau. Pe chipul frumos i se întipărise un rânjet oribil și trufia din ochii ei arunca săgeți otrăvite în atacatorii săi dezlănțuiți. Semăna izbitor de mult cu demonul din pictura turlei, o palidă și vagă tentativă de a reprezenta Infernul lui Dante. Scandalul și oprobiul satului nu mai încetă zile în șir. Peste casa lui Vasile coborî blestemul. Jeana căzu la boală și în două săptămâni se stinse de rușine și inimă rea. Cei doi băieți plecară din sat într-o noapte, copleșiți de durere și rușine și își pierdură urmele în lumea mare. Vasile primi lovitura drept în inimă și se clătină asemeni unui taur lovit între coarne. Rămas singur cu cele două fete, viața lui se stingea cu pâlpâit ușor și lin, până deveni o umbră. Maria își puse pe cap broboada bunicii, se acoperi cu straie cernite și se înhămă mută și încrâncenată la cârma gospodăriei, alungând-o pe Florina de acasă, fără îndurare. În zadar se rugă aceasta, imploră pentru pruncul ei care se pregătea să vină pe lume. Sora ei rămase neînduplecată. Horia, odată descoperite ilegalitățile și josniciile înfăptuite fu trimis la închisoare cu multe capete de acuzare, pe care nu le putea dezminți sau nega.
La scurt timp după ce căzu la boală, Vasile își pierdu mințile, condamnându-și fiica cea mare la închisoare pe viață, alături de el. Florina se acunse prin păduri o vreme, cerșind pe la casele din sate tot mai îndepărtate, unde încă nu se auzise de rușinea ei, dar simțind că i se apropie sorocul, se târî către satul natal cu speranța că va putea înmuia inima surorii, dar durerile o apucară în pădurea de salcâmi în plină noapte și nu reuși să mai ajungă până la poarta casei sale, să ceară ajutor și îndurare. Născu acolo, printre spini și rădăcini, ajutată doar de luna ce o jelea duios și de vântul milos care-i uscă sudoarea frunții și-i mângâie trupul sfâșiat. Muri odată cu răsăritul soarelui, din cauza hemoragiei. Puiul ei primi botezul dimineții plângând sfâșiat de mărăcini, plin de furnicile care îi explorau trupușorul chinuit și de foamea de neostoit, cu care avea să trăiască tot restul vieții. Foamea de dragostea părintească, omenească și dumnezeiască. Spre deosebire de mama lui, el ajunse în casa familiei, fiind găsit la timp pentru a fi salvat de un sătean, care auzi plânsul lui tot mai pierit, când se îndrepta către fântâna din fundul văii.
Maria, apriga lui mătușă îl crescu așa cum o lăsa sufletul ei înăsprit și-l sili să plătească din greu păcatele părinților săi.

Vizualizări: 25

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Tristă poveste dar luminează prin măiestria naratorului! Felicitări, Silvia!

Minuțios şi corect gramatical, bine editată, dar aş scrie: ,,Colindele binecuvântate curgeau peste săteni..."

Te aştept cu drag să ne ,,luminezi"! O bucurie pentru mine în această dimineață... mulțumesc, dragă Silvia!

Cu drag, Mihaela!

Ptiuu!

Ai născocit aici toate blestemele pe care le poate aduce o iubire interzisă... De fapt ai prelucrat mitul zburătorului, în unul ceva mai modern. Deși destul de îndepărtat de contemporan.

Proza este dominată de legi nescrise ale săteanului, teama lui de a pica în blestemele naturii, precum și trăirea cu intensitate a unei iubiri inocente, dusă aproape de masochism. Ai ales să transformi actul într-un mare păcat. Vise adolescentine devenite dramatice, chiar tragice și care cad în legii ale bumerangului. Sufletul neprihănit al unei fete ce nu cunoaște decât ograda părintească pică în plasa unui personaj complicat... însă și el destul de bătut de soartă. Destinul lor nu oferă nimic bun, păcatul lor fiind considerat capital.

Desigur o ficțiune. Știu că-ți plac dramele.

Povestea este scrisă cu multă putere de convingere, descrierea sentimentelor este făcută cu profunzime, puțină filosofie pură a omului de la sat, cel ce scoate cu repeziciune defectele seamănului, cu scopul de a le îndepărta. Și desigur cu talentul tău de prozatoare.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

Ficțiune, desigur! Din fericire!:))) Tema a fost cumva impusă de regulile concursului la care a participat, care se pare că a fost atinsă, întrucât a obținut locul întâi! Mulțumesc pentru observații și aprecieri! Cu deosebit drag și stima, Silvia!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Denisa Curea Popa şi Vasilisia Lazăr (da Coza) sunt acum prieteni
cu 55 secunde în urmă
Denisa Curea Popa a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 2 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Absent a lui Cristian Je
cu 34 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Unei dudui care n-avea loc de parcare (Mormântu-i gata, ea nu moare…) a lui Batmindru Lucia
cu 34 minute în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog PS a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îndoieli a utilizatorului Agafia Drăgan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Îndoieli a lui Agafia Drăgan
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a lăsat un comentariu pentru Denisa Curea Popa
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Unei dudui care n-avea loc de parcare (Mormântu-i gata, ea nu moare…) a lui Batmindru Lucia
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Străinul din mine a lui Cristian Je
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog corul morții a lui Djamal mahmoud
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Rădița Răpeanu
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Rămân Anna Frank a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Ionel Mony Constantin îi place postarea pe blog Vine o vreme a lui Agafia Drăgan
cu 16 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Niştotă a utilizatorului Ada Nemescu
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog In(clean)are a lui Lidia Pervu
ieri
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Any Dragoianu
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Cu părul tău vântură stele a lui Gabriel Cristea
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog melopee a lui Djamal mahmoud
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor