33. Lecţia de agricultură

            - Bine aţi revenit cuminţii mei elevi, deja sunteţi aici nerăbdători să aflaţi marile taine ale magiei? Bravo, ia să vedem ce ştim până acum? Pe unde rămăsesem? Ce trebuie să învăţăm în grădină?
           - Răbdarea! sărise degrabă Pitufinc.
           - Cum creşte făina! interveni plină de patos, Pitufinca.
           - Ha-ha-ha! Vom vedea acum ce este una şi cealaltă. Destul cu teoria, să trecem la practică! Ştiţi ce am eu aici, ascuns în palma dreaptă? continuă plin de sine Magul Ţânţărin, scoţând ceva din buzunar sub privirile curioase ale copiilor. Sunt seminţe de grâu!
           - Ce este acest grâu? întrebară cei doi ca la o comandă apropiindu-se privind misterioasele seminţe şi simţind oarecum că înlăuntrul lor, vor descoperi un mare secret.
          - Grâul, aceste bobiţe dragii mei, sunt însuşi materia primă sau mama albei şi pufoasei făini, din care facem noi toate bunătăţile posibile. Deci o plantă ce ne dăruieşte aceste miraculoase grâne, ce apoi prin procesul morăritului, adică al măcinarii deosebit de fine cu ajutorul morilor de cereale, se obţine aurul alb cum mai este denumită această magnifică faină, din care se fac clătitele, pâinea, prăjiturelele şi cam toate binecuvântările culinare!
           - Ce curios! spuse deosebit de mirată, Pitufinca. Din acestea, vom face noi deliciosul tort de clătite? Îmi amintesc acum că mama, în fiecare dimineaţă aruncă aşa ceva porumbeilor...
           - Desigur prinţesa mea, sunt hrana de bază a păsărilor într-un fel, dar şi a noastră, deci noi acum le vom înmulţi mai întâi, aşadar, aceaste seminţe trebuiesc plantate în pământ! După aceea, udate şi îngrijite cu multă multă dragoste, astfel vor creşte, vor ajunge la maturitate şi în dar ne vor da fructele lor, ce sunt aceste seminţe, pe care le vom măcina, transformându-le în făină. Haideţi să căutăm un loc pentru a le pune în pământ şi să vedem cum cresc!
             Magul Ţânţărin le dădu fiecăruia câte un pumn de boabe de grâu şi în câteva clipe găsiseră şi locul, le îngropară, le puseseră puţină apă, toate acestea le făcuseră copii sub îndrumarea lui. Le mai încropiră şi un mic gărduleţ de protecţie, apoi le spuse:
           - Gata! Să mergem, nu mai avem nimic de făcut deocamdată.
           Aceştia, se priviră nedumeriţi dar rămânând nemişcaţi iar după câteva clipe micul prinţ sări oarecum plin de zel:
           - Unde să mergem? Nu trebuie să aşteptăm până cresc aceaste plante ca să culegem seminţele? Eu nu o să le las aici singure, dacă vine vreo pasăre şi le mănâncă sau vreun şoricel?
           - Aveţi dreptate! Am spus şi eu aşa, doar să văd cât sunteţi de interesaţi. Să rămânem atunci şi să aşteptăm să crească. Cum le putem ajuta sau să grăbim procesul, ştiţi? Ce spuneţi dacă medităm şi înconjurăm cu dragostea noastră acest loc? Cu cât le dăm mai multă iubire, cu atât mai repede vor creşte!
           - Da! spuseră ambii, bătând din palme entuziasmaţi.
            Magul Ţânţărin le zâmbi, apoi se aşezară într-un cerc şi ţinându-se de mâini, înconjurară  acel mic colţ al cunoaşterii, cu pacea meditaţiei şi vibraţia sentimentelor celor mai pure.  

            Micii adepţi, tare încrezători în spusele maestrului, deschideau câte un ochi din când în când, privind atenţi spre locul unde îngropaseră seminţele, dar din pământ nu răsărea nimic. Într-un timp, tot foindu-se nerăbdători, Pitufinca întrebă:
           - Magule, ce se întâmplă, de ce nu răsar? De ce nu cresc? Ne-am concentrat cu toţii întru a-i da acestui loc iubirea necesară, am pus apă, ce le mai trebuie?
          - Mă bucur nespus, aşteptam această întrebare pentru a vă putea explica procesul şi a-l face să funcţioneze! Vom învăţa acum, să creăm cu adevărat, recurgând la magie! Ambii aveţi sacra dorinţă, ca această plantă să răsară, să crească şi să ajungă la maturitate, dar pentru aceasta este nevoie de voinţa, dragostea, răbdarea şi credinţa voastră! În fond, nimic nu-i mai simplu, deci, în primul rând trebuie să visăm că această plantă a răsărit şi are două frunzuliţe verzi, sunteţi de acord? Ca să poţi vizualiza ceva trebuie să existe o dorinţă şi un scop nu? Care ar fi cel mai nobil, pur şi curat scop, motiv, pentru a face să crească această plantă Pitufinca?
         - Ştiu! spuse aceasta, ridicându-se nerăbdătoare dinaintea Magului Ţânţărin. Pentru a face făina!
         - Într-adevăr, dar nu-i de ajuns frumoasa mea prinţesă! Pitufinc?
         - Pentru a face tortul de clătite! răspunse cam neîncrezător, Pitufinc!
         - Nu-i destul, zise magul, mai gândiţi-vă! Sunteţi pe aproape, dar nu acesta este adevăratul scop şi planta nu poate fi înşelată, trebuie să-i spui adevărul! O rogi să crească pentru a face pe cineva fericit, pe cineva care atunci când o să guste din bunătatea acestei plante, să primească toată dragostea comprimată şi revărsată pe care aceasta o transmite copiilor săi, fructele. În cazul nostru seminţele, apoi, faina, clatitele, tortul. Această plantă, trebuie să simtă ca şi-a îndeplinit misiunea, să surâdă mulţumită şi fericită, să vibreze atât de tare în iubire, încât să retransmită acest sentiment plantei şi universului! Zâmbetele voastre mulţumirea plantei şi a tuturor fiinţelor, sunt respiraţia universului. Totul este magie precum v-am spus şi aceasta se bazează pe a da şi primi. Noi, îi dăm toată dragostea şi iubirea de care are nevoie pentru a creşte şi ea la rândul ei ne dă fructele care sunt iubirea noastră investită în această plantă multiplicată de zeci şi mii de ori. Nu facem altceva decât să plantăm iubire şi să culegem iubire! Acesta este jocul magic al creaţiei, un schimb de energie. Când veţi înţelege pe deplin veţi fi magi desăvârşiţi şi lumina iubirii va lucra prin voi şi pentru voi la maximă capacitate, fără limite! Acum să revenim la această plantă. Pitufinc, cam cum crezi că ar arăta chipul Pitufincăi, dinaintea tortului de clătite căruia frumuseţea, i se revarsă împreună cu aroma, parfumul şi gustul specific, îţi aminteşti aceste detalii?
            - Da! parcă în acest moment văd faţa, uimită, plină de zâmbete şi înflorită a Pitufincăi, dinaintea maiestuosului tort.
          - Bravo fiule! Vezi, asta trebuie să vizualizezi. Dacă te vezi pe tine dinaintea farfuriei zâmbind fericit, magia nu-ţi va da rezultatul dorit, adică planta nu va înţelege mesajul tău ci doar o dorinţă egoistă şi în loc să-ţi îndeplinească această dorinţă, ţi-o întârzie sau pur şi simplu o împiedică! Dacă vreţi ca magia să funcţioneze, nu trebuie să fie sub nici o formă egoistă! Nimic nu se face aici în beneficiul personal. Fiecare existăm doar pentru fericirea aproapelui. Deci, atunci când vreţi să materializaţi ceva, trebuie să vizualizaţi persoana, fiinţa beneficiară, cu toate detaliile prin care radiază fericirea, mulţumirea şi dragostea ei. Deci tu Pitufinc vei vizualiza surâsul îmbujorat de plăcere al Pitufincăi, bucuria ei la vederea frunzuliţelor ieşite din pământ şi Pitufinca, imaginea lui Pitufinc, în acelaşi cadru cum am explicat deja. La fel v-ar ajuta foarte mult chipurile mamelor voastre. Haideţi e simplu, trebuie doar să fiţi sinceri. Aţi înţeles?
       - Desigur! răspunseră copiii, într-un glas. Magul le explică încă odată întreg procesul, apoi le prinsese mâinile din nou şi împreună, micii prinţi, repetară după el ritualul de invocare a luminii creatoare a iubirii astfel:
          - Invoc lumina Iubirii! Lumina iubirii suntem noi şi tot ce există în noi, înafara noastra şi întreg universul, este una şi aceeaşi iubire!
         După, această puternică invocare, începuseră să-şi imagineze cum pământul se desface puţin, apare un firicel subţire apoi se îngroaşă şi din el răsar două foiţe lunguieţe. Tot acest proces învăluit în sentimentul plin de pace şi pur al iubirii, vizualizând totodată o ploaie călduţă urmată apoi de soare, întocmai cum le explicase Magul Ţânţărin. Văzură în imaginaţia lor până şi fluturii fericiţi dansând pe frunzuliţele plantei, păsări curăţând pământul de eventualii viermi sau larve care ar putea dăuna, mirosul proaspăt al frunzelor verzi şi aproape transparente, căldura şi temperatura lor. Magul bineînţeles îi ajută foarte mult, încât atunci când deschiseseră ochii plantele erau deja mai mari de o palmă şi copiii săriseră în sus de bucurie strigând:
       - Am reuşit! Am reuşit, Magule! Acum suntem şi noi magi şi putem face orice lucru dorim!
         Erau atât de fericiţi încât se prinseseră de gâtul maestrului lor iubit, aproape sugrumându-l, apoi se aplecară şi sărutară pe rând fiecare frunzuliţă a plantelor, mulţumindu-le că le-a ascultat ruga şi magului, pentru această frumoasă lecţie.
        - Felicitări iubiţii mei discipoli! Este foarte normal că aţi reuşit, aţi văzut acum cât de simplu este? Întrega transformare şi secretul magiei, este să vizualizezi şi să trăieşti la intensitate maximă ceea ce-ţi doreşti ca şi cum ai fi obţinut deja! Să simţi la cea mai mare vibraţie, emoţia! Să vezi cu ochii închişi, cu ochiul spiritului, procesul prin care trebuie să treacă, să nu te-ndoieşti nici o clipă, să ai încredere şi să-l încălzeşti cu cel mai pur sentiment al creaţiei, adică lumina fiinţei tale, iubirea sau Dumnezeu. Să continuăm deci, plantele trebuie să crească, să culegem seminţele şi să le transformăm în făină.
          Se aşezară din nou în tăcere, Magul mai deschidea câte un ochi să-i verifice, bucuria micilor prinţi ce li se citea pe chipurile îmbujorate, îi dădeau cea mai mare satisfacţie. Sentimentul iubirii ajunsese la cote maxime în acel colţişor de rai. În câteva clipe plantele crescuseră, ajunseră la maturitate şi când la semnul magului copiii deschiseseră ochii, în faţa lor se întindea un minuscul lan auriu cu spicele coapte, aşteptând să fie culese.
         Ţipetele lor de bucurie şi uimire au umplut văzduhul şi în scurt timp se răspândiseră pe întreaga insulă. Fericirea lor era împărtăşită de toată suflarea, alergau şi zburdau precum fluturii, se îmbrăţişau fiind nerăbdători să-şi anunţe părinţii, încât aproape uitaseră că lecţia nu-i terminată.
        - Hei. Aţi uitat de tortul de clătite? Mergem să sărbătorim lăsând treaba pe jumătate? Acum aceste seminţe trebuiesc culese şi măcinate în vederea obţinerii mult doritei faini. Înainte să le culegem, trebuie să mulţumim plantei şi luminii creatoare a iubirii care a lucrat prin noi şi pentru noi. Să ne aşezăm şi să mulţumim deci. Daţi-mi mâinile!
         - Mulţumim cu toată fiinţa noastră, spuse Magul, copiii repetând cu ochişorii închişi, luminii creatoare a iubirii, ce astăzi prin acest act de magie îndeplinit cu succes, ne-a adus atâta satisfacţie şi fericire, nouă şi acestor plante care şi-au revărsat dragostea pentru noi.
          Sărutară apoi pământul, mulţumindu-i la fel pentru toate darurile, mulţumiră ploii şi soarelui apoi fiecăruia dintre ei în parte. Pecetluiră acest act de magie cu sărutări şi îmbrăţişări, pe urmă adunară toate seminţele, le puseră într-o găletuşă şi la braţul magului se îndreptară spre bucătăria palatului unde exista o mică moară de bucătărie. Ajunşi aici magul măcină seminţele şi în câteva clipe mult râvnita făină mai albă decât zăpada aştepta nerăbdătoare să fie transformată în clătite.
        - Vă mai aduceţi aminte cum le-am făcut ieri dragii mei?
        - Da! răspunseră cei doi, deodată.
        - Atunci, ce mai aşteptaţi, sunt mort de foame! La treabă deci!
          Îşi suflecară mânuţele, goliră făina într-un castron, punând ingredientele toate, amestecară şi în scurt timp prima clătită sfârâia în tigaia pregătită deja de Magul Ţânţărin .
         Apăruseră şi părinţii la mirosul şi aromele ce se răspândiră degrabă. Mamele lor prinţesele, aveau lacrimi în ochi de bucurie văzându-i atât de fericiţi. Tăticii, nu pridideau cu laudele şi mulţumirile aduse micilor bucătari şi noilor adepţi ai magiei. Într-un târziu îl luară la braţ pe Magul Ţânţărin şi plecară să sărbătorească în stilul bine cunoscut doar de bărbaţi, nu înainte de a le săruta pe prinţese şi micuţi, scuzându-se că au treburi importante de făcut întru perfecta funcţionare a universului şi a Insulei Magice a Fericirii.

Vizualizări: 38

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

În perfectă armonie lecţia despre iubire a tot ce e pe pământ, are loc pe insula magică. În special, în acest episod dragostea pentru spicul de grâu, cel ce ne dă pâinea noastră cea de toate zilele, în speţă, tortul de clătite. Foarte educativ capitolul, ca şi celelalte de altfel. Uşor, uşor, romanul s-a transformat într-un amplu basm educativ.

De remarcat atenţia pentru scriere. Aş avea doar două cârcoteli:

aceaste săminţe - seminţe, ardeleanule.

Magule, ce se întâmplă, de ce nu creşte? - iar aici, fiind vorba, în context, de  mai multe seminţe de grâu, ar merge, ''de ce nu cresc?''

În rest, totul bun şi la locul lui.

Sofy

 Mulţumesc din suflet dragă Sofy! imediat corectez! Mi-a scăpat, nu am vrut să scriu ardeleneşte şi acolo m-am referit la planta de grâu nu la seminţe, dar ai perfectă dreptate! "Sărâmna"! :)

Iniţierea în arta vizualizării, instrument al creaţiei, dar nu oricum. Prin iubire, dăruire, recunoştinţă.

Câteva cârcoteli, dacă nu te superi.

După aceia - aceea

impreuna, noastra - diacritice ?

aceiaşi iubire - aceeaşi iubire

goliseră făina - goliră făina, cred.

Cu prietenie,


ai dreptate Corina, parcă sună mai bine " goliră" da, în contextul meu este corect aceea! Îţi mulţumesc mult, îmi eşti de mare ajutor! Totuşi am o mare rugăminte Corina, pune-mi şi parte din frază  pe cât se poate ca să-mi dau repede seama unde trebuie să corectez, pe viitor!:)

Cu preţuire,
Corina Militaru a spus :

Iniţierea în arta vizualizării, instrument al creaţiei, dar nu oricum. Prin iubire, dăruire, recunoştinţă.

Câteva cârcoteli, dacă nu te superi.

După aceia - aceea

impreuna, noastra - diacritice ?

aceiaşi iubire - aceeaşi iubire

goliseră făina - goliră făina, cred.

Cu prietenie,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrinul abulic a utilizatorului chindea maria elena
cu 9 minute în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrinul abulic a utilizatorului chindea maria elena
cu 14 minute în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în verde mă pierd (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Maria Mitea îi place postarea pe blog în verde mă pierd (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Maria Mitea îi place postarea pe blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Maria Mitea îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bătrân abac a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Maria Mitea îi place postarea pe blog Bătrân abac a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog treceri a utilizatorului nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrinul abulic a utilizatorului chindea maria elena
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Maria Mitea îi place postarea pe blog Scrinul abulic a lui chindea maria elena
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Maria Mitea îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a lui Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Maria Mitea îi place postarea pe blog Instigare la dor a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor