Cap. 12, 13 Insula Magică a Fericirii

[Nicolae Sărătean]

   

                                       12 Iluminarea Magului Ţânţărin

                     Timpul, pe pământ zboară atât de repede, lucrurile şi faptele sunt date uitării uşor, ultima peripeţie a magului a fost uitată, a mai crescut vreo câţiva centimetri, s-a mai domolit şi el înaintând în viaţă. A venit altă toamnă, apoi iarna şi clopoţelul mult aşteptatei vacanţe nu întârzie în a-şi etala diafanele sunete. Copiii, dând năvală spre poarta cea mare a şcolii, acest îndrăgit tablou vi-l reamintiţi cu toţii. Ajuns acasă, Magul îşi aruncă ghiozdanul cât colo, fericit peste măsură şi ca o recompensă de la mama natură, fulgii albi şi jucăuşi de nea îşi făcură apariţia, parcă să participe şi ei la imensa bucurie a celor mici.
                      Cu căciuliţe şi hăinuţe de toate culorile, copiii umpluseră strada, întâmpinând cu chiotele lor de bucurie, magnificul spectacol al naturii. Era prima zăpadă din an, cea mai frumoasă parcă, dar şi cea mai dorită. După o toamnă bogată şi prelungită, toată lumea aştepta mirifica şi dalba îmbrăcăminte a iernii, ca pe o binecuvântare, dat că, ultimele zile fuseseră deosebit de geroase.
                      În nici o jumătate de oră, copaci, case, străzi s-au transformat într-un diafan tablou de iarnă, albul sclipitor al zăpezii, copiii şi forfota creată, transformaseră această zi, într-o superbă sărbătoare.
                      Părinţii, se întorceau de la serviciile lor zâmbitori, cu buzunarele pline de bomboane, odraslele, îi aşteptau fericiţi, peste tot se auzeau râsete şi chiote de voie bună. În scurt timp, apăruseră şi simpaticii omuleţi de zăpadă, mai mari şi mai mici, săniuţe de toate formele, culorile şi mărimile, părinţi şi copii, jucându-se împreună, parcă nimeni nu mai avea nici o grijă.
                    Magul, deja îşi coborâse schiurile din podul casei, îşi încălţă bocancii, unsese bine, tălpile schiurilor cu parafină, aşteptându-şi nişte prieteni cu care se vorbise să meargă pe un deal din apropiere şi să croiască nişte pârtii.  Aceştia nu întârziară prea mult, fiind la fel de nerăbdători şi în câteva minute, se porniră la drum.
                   Ajunşi pe coama dealului cu pricina, începură să coboare unul după altul, făcând frumoase slalomuri, căutând drumul cel mai accesibil şi urmând o cărare invizibilă ce tranversa pădurea, ce începea pe la jumătatea coborârii. Astfel, pârtia nou croită, continua, făcând câteva curbe, ocolind nişte bătrâni stejari, până în albia îngheţată a unui pârâu, unde se termina vechea cărare şi pentru schiorii noştri, frumosa cursă, deci staţia finală.
                   Urcară şi coborâră de câteva ori, de fiecare dată pârtia era mai alunecoasă şi bineînţeles viteza, tot mai mare şi ameţitoare. Din când în când, mai luau contact direct cu solul, fiind supuşi legilor fizicii şi gravităţii, dar se ridicau în grabă, continuându-şi cursa până jos, în frumoasa vale.
                 Noaptea se apropia pe furiş, luna se chinuia să-şi facă apariţia luptându-se cu cativa nori rămaşi "gură-cască", parcă să privească specialul spectacol, oferit de baieţii noştri. Acestia, păreau neobosiţi urcând şi coborând, vrăjiţi de plăcerile regăsite şi de miracolele oferite de cămaşa albă de sărbătoare a naturii, ce venise, credeau ei, doar ca rezultat al rugăciunilor, repetate cu ardoare de fiecare dintre ei, seara înainte de culcare.  Îşi propuseseră, datorită repeziciunii cu care se lăsa întunericul, să mai urce încă odată spinarea dealului, pentru a efectua o ultimă coborâre, urmând apoi, să se întoarcă la casele lor şi să revină a doua zi de dimineaţă.
                 Când ajunseseră din nou, în punctul cel mai înalt al colinei, deja se înnoptase de-a binelea. Pârtia, nu se mai distingea aproape deloc. Aşteptară încă vreo zece minute, luna câstigă lupta cu norii şi impreună cu întreg alaiul de stele, începu să-si reverse lumina binecuvântată şi aşteptată de actorii noştri, reflectând în zăpada proaspătă si dansând parcă un tango, cu bătrânii copaci, care se încăpăţânau tremurându-şi crengile, să întunece pârtia pe alocuri cu imensele lor umbre. Totul părea un tablou diafan şi mirific, dintr-un colţ de rai, al universului copilăriei.
                 După puţină ceartă, care să fie primul şi care ultimul, fiind printre ei vreo câţiva cărora le era frică să rămână singuri pe vârful dealului, asta din cauza poveştilor din bătrâni, spuse la gura sobei, cu; bau-bau, lupi uriaşi mereu flămânzi şi alte fiare sălbatice, lihnite de foame, pentru care copiii, ar fi adevarate delicatese, magul, decise să rămână ultimul. Aşadar, toţi se lansară în ultima coborâre, unul câte unul pe magnifica pârtie, cu distanţa şi spaţiul necesar pentru a preîntâmpina, orice tip de accident.
                Vine şi rândul magului. Se avântă fără frică. Deja pârtia era atât de alunecoasă, că prinsese o viteză neexperimentată parcă până atunci. Frigul şi trecerea celorlalţi, aproape că a transformat pârtia, în gheaţă, astfel zbura pe schiuri. Plăcerea era de nedescris, din cauza adrenalinei ce-i inundă pe dată trupul. Îmbătat de viteză, nu mai făcuse nici un slalom pentru a încetini şi se înscrisese la prima curbă prin pădure, pe jumătate orb şi cu ochii în lacrimi din cauza curentului provocat şi frigului tăios. Reuşi să vireze razant pe lângă un imens stejar, încearcă să facă un slalom apropiindu-se de al doilea viraj, să mai reducă din viteză, dar din cauza întunericului nu văzuse o rămurică, camuflată bine în zăpadă, ce-i despărţi cu putere schiurile în apropierea unui copac şi nemaiputând să se redreseze sau să-l ocolească, îl prinde între picioare.
Impactul a fost atât de puternic, încât nu a mai rămas fulg de nea pe coroana şi crengile fără frunze ale copacului. După prima lovitură cu picioarele desfăcute, a urmat din inerţie şi capul să aibă parte de acelaşi tratament. A fost de fapt un dublu impact. Schiurile i-au sărit din picioare, continuându-şi drumul fără temerarul pasager, pierzându-se în noapte. Durerea, ca un apogeu al tuturor durerilor şi suferinţelor experimentate şi îndurate până în acel moment, a atins punctul maxim şi micul mag, îşi părăsi corpul. Sufletul său, începuse  obligat de aceste circumstanţe, prima sa călătorie inter-dimensională pentru prima oară în experienţa numită viaţă sau şcoală pe pământ.
                 Ultimul lucru văzut şi conştientizat, au fost ceakrele sale,(aşa zişii centri energetici) care în urma impactului, o zbughiseră pe urmele schiurilor şi se rostogoleau, dansând prin zăpadă ca nişte licurici în mii de culori, uitând de rolul lor în acel trup, ce zăcea inert într-un mic ghemotoc de haine, îmbrăţişând baza trunchiul unui copac.
                Magul zâmbi văzându-se eliberat, apoi se înălţă în marea călătorie astrală şi universală. În cele ce urmează, ne vom delecta împreuna, aflând totul, cu detaliile şi amănuntele necesare.

                               12.  Vizitând cele mai importante planete şi Raiul

                  Imediat după ieşirea din corpul fizic, Magul îşi aminti perfect, adevărata sa identitate. Îşi materializă repede corpul cel adevărat, adică cel de lumină, se înţelege, corpul său universal de pe Insula Magică a Fericirii şi de hoinăreală prin univers.

                 La o pocnitură de deget, pelerina, bagheta magică şi celelalte accesorii îi apar ca din senin. Le apucă pe toate cu încrederea cunoscătorului, zâmbi satisfăcut, privind încă odată spre pământ, aşa cu puţină compasiune, lansă cu bagheta un cerc de protecţie micului şi firavului corp aflat într-un somn profund îmbrăţişând copacul, creând o buclă temporală, apoi se îndreaptă spre Lună amintindu-şi dintr-odată că trebuie să viziteze nişte vechi prieteni.
               Luna, este locuită de nişte fiinţe mici cu aspect uman, ce măsoară doar şaptezeci-optzeci de centimetri în înălţime. Aceşti lunari sau lunatici, sunt foarte drăgălaşi, mereu zâmbitori şi cu nişte forţe şi capacităţi mentale de neînchipuit pentru o fiinţă de asemenea dimensiuni. Deţin la fel ca pământenii, un corp asemănător, având  două mâini şi două picioare, singurul lucru diferit, este că au capetele puţin mai mari, ţuguiate şi ovale, ochii foarte adânci şi gura, aproape până la urechi, astfel sunt destul de mâncăcioşi şi par deosebit de zâmbitori. Părul lor de un albastru verzui şi pielea de aceiaşi culoare, îi fac de multe ori invizibili, printre flora multicoloră şi verdele argintiu predominant, al Lunii. Spun verde argintiu, deoarece culoarea verde pe lună, este exact ca şi culoarea brazilor argintii, din pădurile noastre. Ştiţi acum, de unde provin aceşti brazi!
                Prin puterea gândului, pot materializa orice lucru, începând de la ciorapi sau lenjerie intimă, până la cele mai sofisticate nave spaţiale, farfurii şi chiar preşuri zburătoare. Luna,de fapt a fost construită ca o navă spaţială, cea mai mare din galaxia noastră, fiind atelierul de reparaţii şi bază de aterizare, pentru toate navele din galaxia Calea Lactee, de foştii şerpilieni, crocodilieni, deveniţi mai nou cu trecerea timpului balaurieni, care apoi o pierduseră într-o luptă cu îngerii galactici. Aceştia din urmă, au populat-o cu drăguţele şi simpaticele fiinţe descrise mai sus. Pe lângă aceste fiinţe, o mulţime de altele, venite din întreg universul cândva pentru noi afaceri şi care îndrăgind viaţa pe Lună, au prosperat şi s-au stabilit definitiv, prin urmare, Luna este un fel de Americă, a Căii Laptelui.
                  Pe lângă atelierele multifuncţionale, aceste serviabile şi drăgălaşe fiinţe mai oferă turiştilor o gamă foarte variată de restaurante şi cluburi de striptease, precum şi cele mai faimoase clinici, pentru înfrumuseţare. Pun mereu la dispoziţia vizitatorilor, cele mai renumite şi noi tratamente faciale şi măşti cu nămol lunar, diverse diete şi terapii pe bază de plante, masaje, băi termale şi turceşti pentru reumatism, precum şi cele mai de succes reţete, pentru ejaculări precoce, vindecări de frigiditate şi dureri menstruale.
                 Magul Ţânţărin, aterizează direct în faţa bării de striptease al faimosului club, La Lună Fierbinte, pentru a saluta o veche prietenă şi a revedea spectacolul, "Bara de platină”, oferit vizitatorilor, de cele mai bune artiste din domeniu.
               - Bine ai revenit faimosule mag! Ce doreşti în această seară? întreabă o superbă dansatoare, sărutându-l suav pe gât şi lăsându-i un frumos semn în formă de cireaşă.
               - Bine te-am regăsit preţioasa mea, adu-mi te rog o bere fără alcool, sunt în grabă mare!  Anunţă-ţi şefa că sunt aici! spuse magul pierzându-se cu privirea în uriaşul decolteu, ce încerca să ascundă şi să camufleze puţin, dar fără prea mult succes, frumoşii sâni în formă de dovleci de culoarea lămâiei necoapte a superbei fete.
               Aceasta plecă şi imediat, o femeie mai frumoasă ca o zeiţă, înconjurată de o uşoară aură multicoloră, cu un păr verde platiniu şi ochi de pisică egipteană de un galben foarte strălucitor, se apropie în tăcere cu paşi de felină şi-l îmbrăţişă pe neaşteptate atât de matern, aproape ascunzându-i şi strivindu-i capul, magului, între sculpturalii sâni. Zburlindu-i puţintel părul a dojană îi spuse:
             - Parcă a trecut un mileniu de când nu ai mai dat pe aici! Meriţi o bătăiţă, mărite şi frumosule mag! Ultima oară ai plecat fără să plăteşti, îţi aduci aminte? Haide, te-am iertat, cine ar putea să nu te ierte... Povesteşte-mi ce peripeţii ai mai avut, îl întreabă Lunita! Aşa se numea şefa clubului şi totodată ministrul relaţiilor cu şefii consiliului galactic, printre care se numără şi Magul Ţânţărin.
             - Iartă-mă, preafrumoasă Lunita! Ştii bine că treburi importante m-au făcut să dispar în mare grabă, îmi cer scuze şi promit să mă recompensez la întoarcere! Acum, trebuie să ajung degrabă acasă, pe Insula Magică a Fericirii. Am fost prins într-o reîncarnare pe pământ, pentru a trece câteva probe impuse de tatăl meu, Marele Magus, le-am aprobat şi după cum mă vezi, sunt aici!
            - Da, da, mereu găseşti scuze! Haide, urmează-mă, una-ţi spune gura şi alta ochii şi sufletul! Pe cine crezi că duci cu zăhărelul?
           - Cum spui stăpâna sufletului meu! Să mergem! spunând acestea magul o urmă supus pe frumoasa gazdă. Aceasta se opri în colţul barului, apucă o sticlă de shampanie şi două pahare, lăsând câteva ordine stricte de a nu fi deranjaţi şi astfel trecură imediat la afacerile extragalactice, urcând împreună în apartamentul frumoasei Lunita.
              După vreo două ore de terapie intensivă, în artele cele mai noi ale dragostei, ce le adusese amândorura nişte surâsuri speciale pe chip, îşi iau rămas bun şi magul se îndreaptă în zbor, spre vortexul dintre dimensiunea a-V-a şi a-VI-a ce se deschise la un simplu gest, ştiut doar de el, făcut cu bagheta magică.
              Cu gândul încă la preafrumoasa Lunita, ateriză degrabă, de astă dată pe o planetă din dimensiunea a-VI-a, cu o vegetaţie ieşită din comun, copaci de înălţimi uimitoare şi o rasă de fiinţe semitransparente, care trebăluiau de zor într-o perfectă armonie, la nişte câmpuri de marijuana, haşiş, porumb şi grâu, câmpuri de maci şi toate culturile necesare acestor fiinţe superioare, ce stăpânesc această dimensiune.
              La fel ca şi cele de pe Marte, aceste suflete au fost deportate pe aceste planete, de către falşii îngeri de lumină ce locuiesc normal în dimensiunea a-VIII-a şi controlează toate universurile şi dimensiunile inferioare, jucându-se de-a zeii, înşelând masele, exploatând sub diferite forme de falsă democraţie, dar la un nivel de trai mult mai ridicat, decât pe pământ. Aici au la dispoziţie foarte multe zone de agrement, jocuri şi distracţii, care induc aproape starea de beatitudine. Banii nu există şi aceste suflete, cred că sunt doar fii ai luminii sau cine ştie ce sfinţi.  Sunt atât de îndoctrinaţi încât nu-şi dau seama că de fapt sunt adevăraţi zei şi cei care-i conduc şi-i exploatează sunt doar impostori, dar din păcate este alegerea lor. Magul ştie, că ei au ales cândva, să treacă prin aceste experienţe şi nu poate face nimic.
              Porneşte din nou la drum, urcă mai sus, trece prin dimensiunile corespunzătoare şi se opreşte la a-VIII-a. pe o planetă numită Alnitak, ce se găseşte pe centura lui Orion unde-şi are sediul Federaţia galactică a luminii. Alnitakienii, sunt o rasă de fiinţe de lumină, ce provin din vechii anunaki, cea mai evoluată rasă care stăpâneşte dimensiunile inferioare ale universului. Sunt chipuri angelice, de fapt, blonzi cu ochi albaştri, dar deosebiţi de răi şi malefici. Universul întreg, îi cunoaşte sub numele de; iluminati sau cei aleşi. Au cele mai dezvoltate simţuri telepatice şi de control mental, sunt inventatorii tuturor sistemelor de sclavie şi control, din toate dimensiunile inferioare lor şi a banilor deopotrivă, pe planete slab evoluate, unde intră de fapt şi planeta Pământ.
              Magul Ţânţărin, nu este prea bine văzut aici, el nu poate fi subordonat de ei şi sunt conştienţi de acest lucru, dar nici nu poate interveni, datorită legilor bine stabilite ale universului. Câţiva dintre falşii îngeri, îl salutară şi-l invitară la un ,,party”, dar magul refuză respectuos, scuzându-se şi pleacă mai departe.
              În câteva clipe intră în cea mai înaltă dimensiune, a-IX-a, unde se găseşte Raiul galaxiei. Aici, Sfântul Petru, îl salută şi-l îmbrăţişă urându-i bun venit, apoi îl invită la o ţuică şi o gustărică.
              Vorbiră de una de alta, de fete, de politica universului, Sfântul Petru îl lăudă puţin pentru repeziciunea cu care îşi trecuse probele, apoi după câteva pahărele, îl bârfiseră puţin şi pe "Şeful" cu politica lui de separare a binelui şi răului, etc...
             După ce se ospătară bine, se hotărăsc să dea o tură prin rai, astfel ieşiră împreună. Se plimbară vreo jumătate de oră la braţ, admirând florile, copacii , păsările, râurile, oglinzile de cleştar ale lacurilor si delectându-se cu frumoasa muzică de liră a îngerilor, apoi se opriră puţin să admire, răsăritul şi apusul soarelui. În rai, exista ambele deodată şi oricând ai chef, te poţi pune aşa, pe admirat, cât vrei. Pâna te saturi şi ţi se face foame sau sete, astfel intri într-un club, unde spectacolele oferite de "îngeraşe" depaşesc frumuseţea oricărui asfinţit sau răsărit.
              O "îngeraşă", deosebit de frumoasă cu părul vopsit în şuviţe auri şi negre, curgându-i în valuri peste aripile de un alb imaculat, trece aruncându-i magului un zâmbet de, vezi că ţi-a rămas inima la mine, descoperindu-şi frumoasele şiraguri de perle şi cerceluşul din limbă. Magul nu se abţine şi-i atinge, inocent, funduleţul în glumă. "Îngeraşa" se întoarce puţin încruntată, gata, gata, sa-i masoare obrajii, cu delicatele ei palme, dar eroul nostru îi spuse, pe un ton deosebit de inocent:
             - Aveai o pană pe fund! şi printr-un act de magie ţinea deja în mână un frumos fulg alb. "Îngeraşa", zâmbi iertător peste umăr, zicând:
             - Nu te-ai schimbat deloc şi cred că nu te vei schimba, oricâte probe ai trece pe planeta aia albastră! Deh, să nu te schimbi, ăsta e farmecul tău! îi spuse clipind foarte rapid din genele-i deosebit de lungi ce-i umbreau marile lagune ale ochilor.
            Sfântul Petru îl priveşte puţin dojenitor îl bate pe umăr şi-i zice :
            - Aşchia nu sare departe de trunchi; eşti leit tac-tu! Magul Ţânţărin zâmbeşte, culege un măr din mers ce se află pe o creangă mai joasă, muşcă odată cu sete şi exclamă!
            - Hm-mm, ce dor mi-a fost de gustul ăsta! Înţeleg de ce a fost atât de bârfita Eva! Să-mi trimiţi şi mie nişte gene de astfel de pomi, vreau să plantez, o mică livada pe Insulă, chiar în grădina palatului de cleştar. Dar mare grijă dragă sfinte, să nu-mi trimiţi din greşală şi ceva ouă de şarpe, că n-am chef să fac cumva să se repete istoria aia... Sfântul Petru zâmbi nevinovat, îi promite că va avea grijă, apoi magul îşi cere scuze spunând că e grăbit să ajungă acasă. Aşadar se îmbrăţişează, îşi transmit salutări, Sf. Petru părinţilor şi rudelor magului, magul, ,,Sefului”şi apoi ca un fulger, dispare spre Insula Magică a Fericirii.

[Sofia Sincă]

...şi uite aşa sărim din nou la zâmbetul lăbărţat, obligatoriu. Magul îşi reia călătoria pe alte dimensiuni, înspre iluminare. Şi desigur ca orice mag caută să se pună bine cu sfinţii:

''În câteva clipe intră în cea mai înaltă dimensiune, a-IX-a, unde se găseşte Raiul galaxiei. Aici, Sfântul Petru, îl salută şi-l îmbrăţişă urându-i bun venit, apoi îl invită la o ţuică şi o gustărică.'' - eşti fenomenal! M-ai dat gata cu această frază, dar desigur nu numai cu aceasta... :)))

Admiraţie şi din nou admiraţie pentru bogăţia imaginaţiei, şi, mai nou am observat că nu vrei să mai laşi nici o greşeală, de nici un fel. Felicitări!

Oricum, am găsit ceva, aşa de sămânţă... dar din cele de şlefuit: ''de friguroase şi geroase.'' - friguroase şi geroase semnifică acelaşi lucru. A căuta în DEX. ''dea binelea.'' - de-a binelea;  călătorie astrală şi universală, cu care în cele ce urmează - pune punct după universală. Apoi începi fără ''cu care'': În cele ce urmează... 

,,party”,(petrecere) - scoate ce-i în paranteză. Orice român (cel puţin aşa cred eu) ştie acum, ce înseamnă party.

Admiraţie pentru textele tale, Sofy!

[Nicolae Sărătean]

Mulţumesc frumos Sofy! Te-am aşteptat cu sufletul la gură! Sunt dependent de comentariile tale; mi-a fost puţin frică de data asta,  credeam ca vei spune ca am cam exagerat cu fanteziile! :)))    Merg acum să corectez, încă odată îţi mulţumesc din suflet pentru tot ce faci!

 Cu admiratie ,

Magu* :)