Motorul maşinii toarce lin, ca un motan moţăind pe cuptor în plină iarnă, urcând uşor pe drumul forestier spre cabană… Sunetul e parcă înfăşurat în vată, absorbit de zăpada groasă aşternută din abundenţă peste zi încât brazii cu crengile lor negre abia se mai zăresc de sub vălătucii albi, înfoiaţi. A nins toată ziua ca-n basme. Dar drumul e liber acum. Tocmai au trecut utilajele de deszăpezire ale muncitorilor forestieri care taie pădure undeva sus, spre izvoare şi care n-au încetat lucrul şi n-au coborât în vale chiar dacă azi e ajunul Anului Nou… Altfel n-ar fi avut nici o şansă să mai ajungă în seara asta la cabana lui Geo, pe care acesta i-a cedat-o pentru noaptea de revelion. N-ar mai fi reuşit să ajungă nici el şi nici Lily care trebuie să sosească peste câteva ore, mai întâi cu acceleratul dinspre B. apoi o va prelua el de la gară din N. Va mai face un drum peste vreo trei ore până în N. dar acum trebuie să urce să pregătească totul la cabana deocamdată rece şi pustie dar unde şi-a dorit împlinirea unui vis al lui de demult. Un revelion doar în doi, la o cabană de munte, numai cu iarna bogată din jur, cu pădurile tăcute de brazi, grele de zăpadă, cu liniştea cosmică şi cu focul din cămin…

Are o uşoară strângere de inimă amintindu-şi că Lily nu a fost foarte entuziasmată atunci când el a venit cu ideea unui astfel de revelion cu totul neobişnuit. Crescută doar la oraş, sensibilă şi dornică de siguranţă şi confort, a fost probabil puţin speriată de o astfel de perspectivă „sumbră” dar nu a avut puterea să-l refuze şi a acceptat. Dar a simţit că are inima îndoită şi că a acceptat fără prea multă convingere.

O întâmplare nesperată a făcut ca tocmai acum de sărbători soţul ei să fie nevoit să plece într-o misiune în străinătate şi ea să rămână singură în prag de An Nou. Pentru soţul plecat ea va fi „în siguranţă” de revelion cu mama şi sora ei… dar ea va fi aici cu el, în zăpada până la brâu, în tăcerea maiestuoasă a munţilor, în căldura şi lumina focului din cămin, pe uriaşa blană de urs aşezată în preajma focului... Imaginea i se conturează atât de vie în minte încât nu mai vede nimic altceva în faţa ochilor, o slăbiciune îi cuprinde tot corpul, mâinile slăbesc strânsoarea de pe volan şi maşina e gata să intre în şanţ. Dar reuşeşte să-şi revină la timp din reverie, frânează în ultima clipă şi - deşi scuturat zdravăn de emoţia unui accident iminent - zâmbeşte amuzat. Redresează maşina şi-şi continuă drumul.

E aproape cinci după-amiază dar fiind toiul iernii soarele a scăpătat deja după orizont. La apus cerul e o baltă sângerie dar spre răsărit e de un albastru intens, punctat de primele stele, licărind enigmatice şi îndepărtate, deasupra crestelor golaşe. Ar da drumul la muzică… dar parcă liniştea e atât de stenică şi odihnitoare încât nu mai vrea s-o tulbure. Va avea destul timp să asculte muzică sus la cabană…

Deodată din liziera deasă de brădet de pe marginea drumului îi sare în faţă o căprioară. De parcă nici nu ar fi auzit zgomot de motor. Nu se sperie la vederea maşinii ci, dimpotrivă, se opreşte în mijlocul drumului şi priveşte cu ochi blajini spre el. E uimit. Opreşte maşina. O priveşte şi el în ochi cu gândul s-o intimideze. Ochii ei îi par atât de omeneşti şi parcă înoată în lacrimi… Au ceva din privirea Lilianei, duioasă şi uşor melancolică…

Stau aşa amândoi o vreme…E o linişte de se aude zăpada foşnind în cădere de pe crengile supraîncărcate. Fără să-şi dea seama îi apar şi lui două lacrimi în colţul ochilor… Ar coborî s-o mângâie. Dar cu siguranţă în acel moment ea ar fugi în adâncul pădurii. Nu porneşte motorul decât atunci când ea, păşind agale, cu delicatele-i picioare ce par şi mai suple pe fondul orbitor al zăpezii, se face iar nevăzută printre brazi… Îşi continuă drumul şi nu ştie de ce…parcă are sufletul umbrit de o tristeţe fără nume şi de o presimţire grea… Dacă a fost un semn? Ce fel de semn? Bun?Rău? Nu-şi poate răspunde. Nu vrea să-şi răspundă. Mai degrabă i se pare că a fost ceva ireal… o vedenie…un miraj, ca al călătorilor în deşert… un soi de fata morgana…

Aproape fără să-şi dea seama a ajuns în faţa cabanei. Care-l priveşte cu ochii întunecaţi ai ferestrelor… pustie, goală şi rece. Are un fior neplăcut pe şira spinării… imaginea i se pare stranie şi neprimitoare. Se scutură nu doar de frigul serii ci şi de un frig interior. Îi trece iar prin minte ceva ca o străfulgerare, o presimţire ca o pasăre neagră. Dar o alungă imediat.

Caută cheile primite de la Geo, deschide uşa. Care are şi ea un scârţâit oarecum sinistru în liniştea serii de iarnă. Se pare că n-a mai fost unsă de multă vreme. Iar dinăuntru îl izbeşte în faţă un val de aer rece, parcă mai rece decât cel de afară. Senzaţia de frig e sporită de întuneric. Apasă întrerupătorul de lângă uşă. Fără rezultat însă. A uitat că nu există altă sursă de curent decât generatorul pe benzină de la demisol. Coboară scările la demisol cu bricheta aprinsă deşi se simte un puternic miros de benzină. O clipă îi trece prin minte că ar putea declanşa un incendiu. Găseşte generatorul rece şi înnegrit de smoală sleită. Încearcă de câteva ori să-l pornească dar fără succes. Apoi își dă seama că nu l-a alimentat. Zâmbind de lipsa lui de concentrare umple rezervorul care va ţine motorul în funcţiune câteva ore bune… după care va trebui realimentat. De data asta porneşte din prima.

Mulţumit, urcă iar scările spre salonul mare şi aprinde toate luminile. Dintr-o dată atmosfera pare mai caldă. Dar o anumită sărăcie şi dezordine domină peste tot. E puţin dezamăgit. Pare un loc dezolant şi nu unul unde poţi aduce o iubită. Şi încă una cu pretenții, din B. Şi cu atât mai mult într-o noapte de revelion. Care se vrea a fi o noapte specială… Are iar o strângere de inimă şi un sentiment de teamă. Teamă de un eşec. Dar se scutură din nou de viziunea sumbră. Îşi impune să fie vesel şi optimist. Începe să cânte un cântecel vesel de pe vremea când era copil, îşi aruncă haina pe un scaun şi se apucă energic de lucru.

Din magazia de alături aduce cu braţul lemne de molid şi le clădeşte cu pricepere în căminul mare din cărămidă roşie. La primul scăpărat al brichetei se aprind ca benzina şi trosnind din când în când împrăştie jerbe de scântei multicolore. Atât de plăcut e zgomotul vesel şi harnic al focului din cămin. Aerul e încă rece dar în curând va fi peste tot o căldură plăcută. Focul devine în scurt timp un adevărat incendiu ce umple salonul de lumină roşie, jucăuşă. Şi sufletul lui de speranţă. Şi-o imaginează goală pe uriaşa blană de urs… felină albă… trestie subţire… şi-l cuprind ameţeli. E gata să cadă, noroc cu fotoliul de alături. Îi pare atât de reală! Îi vede zâmbetul şi chemarea din ochii albaştri…şi parcă-i aude şi glasul, clinchet argintiu…

Ca în vis porneşte player-ul. Joe Dassin cântă acum „Vară indiană”. Sună atât de straniu în plină iarnă. O melodie atât de caldă… o atmosferă de toamnă târzie dar blândă şi însorită… Apoi vine la rînd o piesă mai potrivită cu atmosfera de afară. Salvatore Adamo cântă acum „Tombe la neige”, „Cade ninsoarea…” Cu o voce tristă, Adamo spune o poveste sfâşietoare. Povestea celui ce aşteaptă sub ninsoare, în singurătate, iubita… care nu mai vine. E cutremurat din nou de un fior rece ca un curent electric din creştet până-n tălpi. Precipitat, opreşte aparatul. Muzica tace şi teama lui sporeşte. Caută la repezeală ceva vesel. Găseşte un country american cu atmosferă de sărbători. Vesel şi săltăreţ. Se sileşte şi el să fie vesel. Bea dintr-o sticlă o gură mare de coniac să-i revină buna dispoziţie. I se pare că tot nu e de ajuns şi mai ia una.

Deretică apoi peste tot, vrea să fie o curăţenie şi o ordine impecabilă. O ştie pe Lily cât e de sensibilă, de meticuloasă şi pedantă. Aranjează patul larg, acoperit cu o pătură groasă din păr de cămilă, în culorile deşertului. Încearcă apoi patul. Ce relaxant e! După oboseala şi frigul de până acum ar fi bun un pui de somn. Dar nu e vreme de dormit. În curând va trebui să coboare iar spre N. s-o întîmpine pe Lily la gară. Aşteaptă doar mesajul ei. O vede iar aievea… umblând ca o adiere uşoară prin cameră, în rochia de muselină, vaporoasă, unduitoare… luminată de flăcările din cămin… cu surâsul ei de zână bună… cu ochii de ametist reflectând jocul flăcărilor… mişcându-se graţioasă, cu picioarele fine şi prelungi ca ale căprioarei de adineauri.

Simte un val de căldură şi duioşie, sporit şi de coniacul băut fără măsură. Se aude vorbind…simte nevoia să-i spună cele mai tandre cuvinte fantomei ce-i pare atât de reală. Abia aşteaptă s-o vadă aievea aici… îmbrăţişaţi pe şezlongul din faţa căminului… ori lungiţi pe blana groasă de urs… Va fi ceva de vis, cu siguranţă. Va avea ce să-i povestească apoi lui Geo care abia aşteaptă să afle cum a fost totul. Îi va povesti cu lux de amănunte tot farmecul acestei nopţi. Nici o bucurie nu-i întreagă dacă nu o împărtăşeşti cuiva. Geo e mai mult decât un frate pentru el. Reluând cu el povestea în cele mai mici şi savuroase detalii va retrăi din nou şi din nou fericirea acestei nopţi de vis. Nici o întâmplare fericită nu-ţi aduce satisfacţie deplină dacă o şti doar tu. Bucuria împărtăşirii e infinit mai mare.

Îi va spune lui Geo cât de frumoasă a fost Lily în această noapte, cum a umplut de vrajă, ca o zână din poveşti, întreg salonul, cum s-a mişcat, asemeni unei căprioare graţioase, cum a râs, cum s-a alintat, cum şi-a alintat iubitul cu farmece nesfârşite… Îi va spune despre toate jocurile lor tandre şi pătimaşe, despre cum s-au iubit direct pe blana de urs la lumina roşie a focului din vatră…

Visând nu-şi mai dă seama că timpul a trecut, că s-a înserat de-a binelea şi cerul nu mai e de mult senin. S-a întunecat şi neguri plumburii atârnă foarte jos, până pe vârfurile brazilor, într-un straniu contrast cu albul zăpezii. Nu mai e noaptea de basm cu cer albastru şi stele. Cerul  e aproape negru, coborât aproape de pământ, sufocant şi înspăimântător… Aceeaşi presimţire neagră ce l-a bântuit toată seara i se aşază iar pe suflet ca o lespede grea de piatră.

Tresare înspăimântat când telefonul anunţă un mesaj nou. Ştie că e de la Lily. În sfârşit… Probabil îi transmite că se apropie de destinaţie şi să o întâmpine la gară. Să poată citi mai uşor mesajul, se apropie de lumina focului din cămin. Numele ei drag îi apare mare pe ecran. Are o emoţie vie, parcă i se taie răsuflarea. Mesajul e scurt şi foarte clar. Nu mai poate veni astă seară. Soţul ei s-a întors pe neaşteptate. Se învârteşte cabana cu el şi nu-i mai sună în creier decât glasul tînguitor „Tu ne viendras pas ce soir…” „Tu nu vei veni astă seară…”

Priveşte îndelung geamul, luminat de becul de afară. A început să ningă. Cu fulgi mari şi leneşi legănându-se şi proiectându-şi umbrele pe sticla aburită a geamului. Cât l-ar fi bucurat ninsoarea calmă, ninsoare ca-n poveşti…dar acum îi dă doar un sentiment straniu, de spaimă. „Şi ninge ca-ntr-un cimitir” îi sună ca un ecou în minte versul lui Bacovia.

Acum caută cu înfrigurare cântecul lui Adamo care începe brusc şi sfâşietor de trist:„Tombe la neige…” „Cade zăpada…” „Tu ne viendras pas ce soir…” „Tu nu vei mai veni astă seară…” „Tombe la neige…” „Cade zăpada…” „Et mon coeur s’habille de noir…” „Şi inima mea se-mbracă în negru…” Ochii i se scaldă în lacrimi fierbinţi. Îşi simte inima sufocată în strânsoare ca-ntr-un cleşte. Se lasă moale în fotoliu.

Ce ar mai fi de făcut? Se uită în jur pierdut, cu groaza în suflet. Totul i se pare acum străin şi rece, ca la-nceput. Să sune nu poate. Nu poate încălca înţelegerea cu Lily: „Niciodată nu suni, aştepţi doar de la mine un semn…” Dar alt semn nu mai vine…şi timpul trece… într-o apăsătoare tăcere. Tăcere de altă lume. O sticlă s-a golit. Deschide o alta. După câteva înghiţituri parcă din nou decorul prinde viaţă, culoare şi strălucire. O vede venind şi plutind în jur ca o lebădă graţioasă în muselina vaporoasă, cu eşarfa roşie, o aude râzând, vine spre el cu paharul de şampanie în mână aruncând raze ca fulgere multicolore prin încăpere… şi diamantele cerceilor se clatină ameţitor pe fondul închis al părului ei… ochii ei sunt tot mai aproape de ochii lui, îi vede mari cât marea, cu apele albastre scânteind hipnotic…O simte lipită de el, catifelată şi parfumată petală de floare…

Simte că se îneacă, aşa ca într-o scufundare lentă. Nu mai are aer. Se ridică iar precipitat în picioare, umblă agitat prin cameră, mai ia câteva înghiţituri de lichior de portocale, sticla e aproape goală, sângele începe să-i fiarbă.Ce-i va mai spune lui Geo? Categoric nu-l poate dezamăgi. Îi va spune cât de frumos a fost totul! O vede iar culcată pe blana de urs cu unduiri de leneşă felină dar suplă ca o liană… Se aşează şi el alături…se îmbrăţişează strâns şi-şi soptesc la ureche tot dorul adunat în suflet de când nu s-au mai văzut. Şi fac apoi dragoste îndelung, sub dogoarea focului din cămin…

Tresare speriat când radioul de pe noptieră, lăsat în surdină, bate de miezul nopţii. E momentul magic al trecerii dintre ani! Intră în panică. Trebuie să ciocnească de îndată cupele de şampanie! La mulţi ani! îşi spun amândoi cu glasurile gâtuite de emoţie, ochii în ochi şi zâmbetul ei îi înmoaie din nou inima şi genunchii…şi sărutul cu gust de şampanie îl ameţeşte cu totul. „Geo, te rog să mă crezi, a fost ceva ce nu-ţi pot spune în cuvinte” şi vede figura uimită a prietenului său şi-i simte parcă invidia din inimă.

E când vesel, când disperat. Caută iar melodia lui Adamo şi setează aparatul s-o reia la infinit: Cade ninsoarea… Tu nu vei mai veni astă seară…Cade ninsoarea… Şi inima mea se-mbracă în negru… Cade ninsoarea… Şi eu îmi strig disperarea…

Parcă e cuprins tot mai mult de frig. Trage pătura grea de pe pat şi se cuibăreşte în fotoliu lângă cămin, chircit, cu pătura până sub bărbie. Ascultă melodia tânguitoare cu privirea lipită de geamul slab luminat pe care se derulează lent căderea fulgilor mari de nea.

Se face tot mai frig în încăpere. Focul din cămin abia mai pâlpâie. A uitat de mult să mai pună lemne pe foc. Doar jarul mai clipeşte când şi când,  proiectând pe pereţii întunecaţi discuri efemere de lumină roşie. Se uită cu groază cum pe geamuri se prind şi se întind văzând cu ochii flori de gheaţă de cele mai bizare forme. Geamul acoperit cu flori de gheaţă devine mat şi i se închide astfel şi această ultimă legătură cu lumea de afară.

Treptat luminile se sting… A uitat să mai alimenteze motorul de la demisol care a bătut ore în şir ca o adevărată inimă vie a casei…dar acum a încetat să mai bată… Liniştea e şi mai adîncă… Se mai aude doar tânguirea nesfîrşită… „Tristă certitudine… Frigul şi absenţa… Şi-această îngrozitoare linişte… Albă singurătate…”

„Te rog să mă crezi, Geo, a fost o noapte de vis… ca-n Paradis! Eram atît de fericiţi!”… și cântecul continuă la  nesfârșit... „Şi frigul şi absenţa… Şi-această îngrozitoare linişte… Albă singurătate...”

 

Vizualizări: 93

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Superb! Primul impuls este de haz. Ironia hilară binemeritată a celui ce tânjește la bunul altuia și ia plasă. :)))

Mica proză este clădită pe o întâmplare comico-dramatică, o mică poveste de iubire interzisă. Și ca în orice astfel de combinații apare neprevăzutul în cel mai dramatic moment. El, Adamul prozei îndrăgostit de o Evă, o silfidă ca-n povești, după multe preocupări, ajunge să fie singur de revelionul mult visat. Ironia sorți sau pedeapsa divină.
Bine construit textul, evocă entuziasmul personajului masculin, febrilitatea așteptării persoanei iubite și a momentelor pasionale ce vor urma, într-o noapte de revelion în doi la o cabană, dar și cu descrierile mirifice ale peisajului de basm în care urma să aibă loc întâlnirea. S-au folosit fraze scurte acolo unde era cazul pentru a evidenția momentul nerăbdării și monotone în singurătate.
Subiect ușor, povestire nesofisticată însă atractivă.
De reproșat: brazii cu crengile lor negre. Eu aș înlocui ceva aici. Brazii nu sunt chiar negri. Un verde-petrol închis poate, sau întunecimea pădurii aduce acea nuanță închisă. Dar, e chestiune de gust.
Ar mai fi multitudinea punctelor de suspensie. Nu crezi că sunt cam multe? Textul este pictat de ele. Apoi, mai sunt blancuri (pauze) lipsă între punctele de suspensie și cuvântul următor sau între cuvinte. Asta pentru corectitudinea textului. Detaliile fac diferența.
Am citit cu deosebită plăcere și m-a binedispus.
Sofi

O lectură plăcută! :)

Mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri. Mă bucur dacă mica poveste de iarnă a plăcut, cu acel amestec de ironie amară și ”mică dramă”, textul e punctat, într-adevăr, într-un mod oarecum excesiv cu puncte de suspensie din graba și tensiunea editării, multe nu-și au locul și ”împestrițează” textul. Am redactat textul în câteva ore de noapte, evident după o prealabilă ”pre-lucrare mentală” și am vrut să fie ceva scurt, necomplicat ca o întâmplare tipică de viață cu un fel de ”morală”, diferența dintre vis și realitate, dintre iluzie și deziluzie. Încă o dată, mulțumesc!

Sofia Sincă a spus :

Superb! Primul impuls este de haz. Ironia hilară binemeritată a celui ce tânjește la bunul altuia și ia plasă. :)))

Mica proză este clădită pe o întâmplare comico-dramatică, o mică poveste de iubire interzisă. Și ca în orice astfel de combinații apare neprevăzutul în cel mai dramatic moment. El, Adamul prozei îndrăgostit de o Evă, o silfidă ca-n povești, după multe preocupări, ajunge să fie singur de revelionul mult visat. Ironia sorți sau pedeapsa divină.
Bine construit textul, evocă entuziasmul personajului masculin, febrilitatea așteptării persoanei iubite și a momentelor pasionale ce vor urma, într-o noapte de revelion în doi la o cabană, dar și cu descrierile mirifice ale peisajului de basm în care urma să aibă loc întâlnirea. S-au folosit fraze scurte acolo unde era cazul pentru a evidenția momentul nerăbdării și monotone în singurătate.
Subiect ușor, povestire nesofisticată însă atractivă.
De reproșat: brazii cu crengile lor negre. Eu aș înlocui ceva aici. Brazii nu sunt chiar negri. Un verde-petrol închis poate, sau întunecimea pădurii aduce acea nuanță închisă. Dar, e chestiune de gust.
Ar mai fi multitudinea punctelor de suspensie. Nu crezi că sunt cam multe? Textul este pictat de ele. Apoi, mai sunt blancuri (pauze) lipsă între punctele de suspensie și cuvântul următor sau între cuvinte. Asta pentru corectitudinea textului. Detaliile fac diferența.
Am citit cu deosebită plăcere și m-a binedispus.
Sofi

Mulțumesc pentru lectură! Mă bucur mult dacă mica mea ”feerie” de iarnă a plăcut! :) 

Corina Militaru a spus :

O lectură plăcută! :)

Săracul! Într-adevăr, un revelion de neuitat! :)))) Mi-a plăcut mult. Tot de editare m-aș fi legat și eu. Pe lângă ce a semnalat Sofia, aș mai adăuga:

Aproape fără să-şi dea seama a ajuns în faţa cabanei. Care-l priveşte cu ochii întunecaţi ai ferestrelor…

Caută cheile primite de la Geo, deschide uşa. Care are şi ea un scârţâit oarecum sinistru în liniştea serii de iarnă.

Aici aș înlocui punctele cu virgule și aș continua fraza. Nu sună bine începutul „care”, cu excepția propozițiilor interogative.

Mai e undeva un „fi” în loc de „fii”, dar nu-l mai găsesc. :)

Felicitări și pentru latura aceasta, de prozator. Ne bucurăm să vă avem aici și să vă citim.

Vasilisia Lazăr, mulțumesc pentru lectură, aprecieri și observațiile pertinente. Într-adevăr, ruperile de frază menționate nu sună bine, acel ”care” la început de propoziție se putea lega curgător în frază printr-o virgulă. Cât despre un ”fi”, e posibil să se fi strecurat prin text. :) 

Vasilisia Lazăr a spus :

Săracul! Într-adevăr, un revelion de neuitat! :)))) Mi-a plăcut mult. Tot de editare m-aș fi legat și eu. Pe lângă ce a semnalat Sofia, aș mai adăuga:

Aproape fără să-şi dea seama a ajuns în faţa cabanei. Care-l priveşte cu ochii întunecaţi ai ferestrelor…

Caută cheile primite de la Geo, deschide uşa. Care are şi ea un scârţâit oarecum sinistru în liniştea serii de iarnă.

Aici aș înlocui punctele cu virgule și aș continua fraza. Nu sună bine începutul „care”, cu excepția propozițiilor interogative.

Mai e undeva un „fi” în loc de „fii”, dar nu-l mai găsesc. :)

Felicitări și pentru latura aceasta, de prozator. Ne bucurăm să vă avem aici și să vă citim.

Chiar așa mi-am propus, s-o iau cu începutul.

Mi-au plăcut descrierile, atmosfera, muzica... cum visam odată, de, copilă de oraș. :)))

Tema e tristă...

Mulțumesc, pentru lectură și comentariu! Mă bucur că ți-a plăcut povestea mea de iarnă. Toată lumea își dorește de obicei un revelion, strălucitor și zgomotos, cu multă lume, toalete și paiete, muzici și zorzoane, meniuri sofisticate și focuri de artificii. Eu spun că nimic nu e mai frumos decât un revelion în doi, la o cabană de munte, cu zăpezi de poveste, un cămin cu buturugi arzând și trosnind în mii de scântei, pe o blană de urs așezată înaintea căminului :) Deznodământul în povestire e trist, din păcate, dezamăgirea dureroasă ca și muzica ce o însoțește, un cântec drag mie încă din copilărie...

Mihaela Suciu a spus :

Chiar așa mi-am propus, s-o iau cu începutul.

Mi-au plăcut descrierile, atmosfera, muzica... cum visam odată, de, copilă de oraș. :)))

Tema e tristă...

Să înțeleg că ați avut un Revelion ca în comentariu? :)

Grig Salvan a spus :

Mulțumesc, pentru lectură și comentariu! Mă bucur că ți-a plăcut povestea mea de iarnă. Toată lumea își dorește de obicei un revelion, strălucitor și zgomotos, cu multă lume, toalete și paiete, muzici și zorzoane, meniuri sofisticate și focuri de artificii. Eu spun că nimic nu e mai frumos decât un revelion în doi, la o cabană de munte, cu zăpezi de poveste, un cămin cu buturugi arzând și trosnind în mii de scântei, pe o blană de urs așezată înaintea căminului :) Deznodământul în povestire e trist, din păcate, dezamăgirea dureroasă ca și muzica ce o însoțește, un cântec drag mie încă din copilărie...

Mihaela Suciu a spus :

Chiar așa mi-am propus, s-o iau cu începutul.

Mi-au plăcut descrierile, atmosfera, muzica... cum visam odată, de, copilă de oraș. :)))

Tema e tristă...

Știi cum se spune: Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti!” :) 

Mihaela Suciu a spus :

Să înțeleg că ați avut un Revelion ca în comentariu? :)

Grig Salvan a spus :

Mulțumesc, pentru lectură și comentariu! Mă bucur că ți-a plăcut povestea mea de iarnă. Toată lumea își dorește de obicei un revelion, strălucitor și zgomotos, cu multă lume, toalete și paiete, muzici și zorzoane, meniuri sofisticate și focuri de artificii. Eu spun că nimic nu e mai frumos decât un revelion în doi, la o cabană de munte, cu zăpezi de poveste, un cămin cu buturugi arzând și trosnind în mii de scântei, pe o blană de urs așezată înaintea căminului :) Deznodământul în povestire e trist, din păcate, dezamăgirea dureroasă ca și muzica ce o însoțește, un cântec drag mie încă din copilărie...

Mihaela Suciu a spus :

Chiar așa mi-am propus, s-o iau cu începutul.

Mi-au plăcut descrierile, atmosfera, muzica... cum visam odată, de, copilă de oraș. :)))

Tema e tristă...

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îndemn la Unire a utilizatorului Gheorghe
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Sfinți fără de sinaxar a lui Nikol MerBreM
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Sfârșit a lui Lia Teodora Ianto
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Domnea o liniște... a lui gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog felinare și fluturi a lui gina zaharia
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Într-un sat a lui gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
Adelina Labic a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Într-un sat a utilizatorului gabriel cristea
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Adelina Labic îi place postarea pe blog Într-un sat a lui gabriel cristea
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Domnea o liniște... a lui gabriel cristea
cu 16 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ironia verdelui cărunt a utilizatorului Ada Nemescu
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Ironia verdelui cărunt a lui Ada Nemescu
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog felinare și fluturi a lui gina zaharia
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Suflet-ogar a lui Grig Salvan
ieri
Postare de log efectuată de Grig Salvan
ieri
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Taximetrist de ocazie a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugăciune către Nimfa Uitării a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Postare de log efectuată de gina zaharia
ieri
Postare de log efectuată de Lia Teodora Ianto
ieri
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Ironia verdelui cărunt a lui Ada Nemescu
ieri
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog serenadă pentru atunci a lui Darie Giurgiu
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor