Bolunda

[Bircea Marian]

 Așa-i că-i bună? De te strâmbi la prima înghițitură, celelalte merg unse. Nu-i mai tremură mâna bătrânului. Baba blestemă băutura apoi îmbufnată pleacă. Du-te la dracu', îi urează moșul. Mă simt jenat. Stai copile, că mere la pocăiții ei. Să moară înaintea mea, s-o îngroape în cimitirul lor, dup-aia mă duc și eu. De când s-o pocăit, numa ea-i creștină. Uite, acolo-s penticostalii, dincolo, adventiștii, sub coastă, evreii mesianici, mai încolo, martorii, pe deal, ortodocșii, lângă pârâu, greco-catolici, după culme, reformații. Câte biserici, atâtea cimitire. Proștilor, urlă către sat, pământul nu ține cont când ne înghite! După unire, au venit evangheliști, cu plăci și gramofoane. Nu le păsa de holdă, numai de cuvântul Domnului. Acolo unde-i tufa, e îngropată Maria. Bolunda. Umbla săraca în zdrențe și rujată, de când și-o pierdut mințile. Nu a fost femeie faină ca ea în tot Ardealu'. Avea vreo cinșpe ani când o rămas orfană, cu un frate mai mic, Mihu și altul mai mare, Dumitru, veteran fără un picior lăsat la Mărășești... Copii buni, lucrau singuri două iugăre de la părinți. La vremea aia trecea zilnic în goana calului un ofițer tânăr, cu un pic de mustață, venit de dincolo de munți. N-a văzut el război. A prins-o la fântână, a descălecat și a violat-o. Strigat-a Maria, au venit frații și nemernicul a scos revolverul și i-a împușcat. Dumitru și Mihu or murit pe loc. Ea, rănită rău la șold. Și atunci copiii bogaților își făceau de cap și scăpau basma curată. Tat-su era deputat. Femeile satului or zis că ea-i de bai. Necăjită a stat în doliu cinci ani lungi. După, a înflorit, era veselă și cânta de răsuna valea. A rămas nemăritată. Nimeni n-o cerut-o, da toți o vroiau. Și noi, țangăii. Se băteau feciorii și bărbații, predicatorii și popii noaptea pe la gardul ei, s-o lămurească. O născut. Zicea lumea că-i copilu' preotului reformat. Când a împlinit pruncul doi ani, au călcat-o noaptea, au bătut-o și i-au luat copilul. Atunci au plecat ungurii în Ardealu' de Nord și oamenii povesteau că preoteasa reformată nu putea face copii. Toți or văzut da' nimeni nu i-a sărit în ajutor. A vrut să moară da s-a îngrijit să nu fie așa Ildiko neni, singura rămasă în sat dintre maghiari, soacra popii reformat. Când a pierit Ildi, nu mai erau mulți bărbați în sat, și ăia tăt pe lângă casa Mariei umblau. S-au dat nebuni, cu bani faci orice, ca să nu-i ducă pe front, că vezi Doamne, ei nu pun mâna pe arme. Ei nebuni, ele turbate. De Sântă Mărie mică, au prins-o pe Maria la biserică și au lovit-o cu ciomegele. A vrut să scape în biserică, da preoteasa o pus zăvor ușii, să nu poată intra. Claponii ședeau și priveau cum muierile pocăite și nepocăite vor s-o omoare pe păcătoasă. După două săptămâni, au venit rușii. Toți au fugit care-ncotro, numai Maria n-a putut. Au batjocorit-o nemernicii, așa neputincioasă. A născut o fată. Apoi au venit bolșevicii, i-au luat copila și pe ea au trimis-o la temniță. După ceva ani s-a reintors când s-a făcut colectivul. Nu mai avea nimic, numai căsuța dărăpănată. Umbla in zdrențe peticite, cu părul vâlvoi și cu fața plină de ruj și noroi. Nu făcea rău nimănui, dar muierile satului tot n-o sufereau. Părea să-și revină. Într-o Duminică dimineață, a bătut clopotu-n dungă. Suită pe turlă în rochie de mireasă, Maria a blestemat tăt satul, să piară și se se împrăștie în patru zări pe fața pământului, apoi a sărit. Nimeni nu a vrut să o îngroape. Creștini! Am înmormântat-o eu, în curtea casei. Din casă n-a rămas nimic. De atunci baba mea îmi zice c-am iubit-o pe Maria, mai mult ca pe ea. Și eu i-am zis, că n-avea de ce da cu bolovani în Maria, atuncea la biserică. Acum vreo doi ani, au venit la mine un domn și o doamnă. Ziceau că-s frați regăsiți întâmplător, fiindcă nu știuseră unul de celălalt, cotau mormântul mamei. Dumnezeu nu-i copil de țigan și nici nu bate cu bota. Jumate din casele satului îs goale, făcute numai de fală. Fiii satului sunt răspândiți prin străinătate, rar mai vin acasă. Hai să-ți mai pun unul, zice moșneagul și umple iarăși paharele. Îl înclină cât să picure puțin. Dumnezeu s-o hodinească pe Maria bolunda. Și pe noi să ne ierte, că răi mai suntem.

[Vasilisia Lazăr]

Doamne, nu da omului cât poate duce! Cutremurător text, dar bine scris, pentru care vă felicit!

[Bircea Marian]

Mulțumesc doamna Vasilisia , mulțumesc mult.

Vasilisia Lazăr a spus :

Doamne, nu da omului cât poate duce! Cutremurător text, dar bine scris, pentru care vă felicit!

[Chris]

as fi vrut sa nu fie adevarat ce am citit, dar de cele mai multe ori realitatea depaseste imaginatia.

[Amanda Spulber]

Impresionant. Și mă cutremură mai mult faptul că mi se pare plauzibil. Mi se pare foarte bine scris textul. Povestirea curge firesc, parcă îl aud povestind pe bătrân.

[Emil Dumitru]

Frumos, chiar dacă bunicul îi spune nepotului o poveste tragică, are mult farmec și te captează, cu puțină imaginație poți vizualiza mintal cele narate. De menționat dialectul, arhaismele folosite în narațiune, care pe mine m-au fermecat, deoarece în zona mea (sud) nu folosim aceste cuvinte.

Să auzim de bine!

[Bircea Marian]

Vă mulțumesc pentru lectură și apreciere.

Amanda Spulber a spus :

Impresionant. Și mă cutremură mai mult faptul că mi se pare plauzibil. Mi se pare foarte bine scris textul. Povestirea curge firesc, parcă îl aud povestind pe bătrân.

[Bircea Marian]

Vă mulțumesc pentru lectură și cuvintele frumoase.

Emil Dumitru a spus :

Frumos, chiar dacă bunicul îi spune nepotului o poveste tragică, are mult farmec și te captează, cu puțină imaginație poți vizualiza mintal cele narate. De menționat dialectul, arhaismele folosite în narațiune, care pe mine m-au fermecat, deoarece în zona mea (sud) nu folosim aceste cuvinte.

Să auzim de bine!