.. E o primăvară asemenea tuturor celorlalte care au bântuit pământul , de la începutul lumii şi până acum.
De o veşnicie, de când primul ciob de stea a sângerat un petec de cer cu conturul lui, floarea de liliac îşi plânge în lacrimi parfumate copilăria pierdută şi se răsfaţă înfiorată de maturitatea sa înmiresmată , dobândită sub sărutul cast al bălaiului astru al zilei. În fiecare an, după o iarnă în care am conservat în noi cuvinte nespuse şi jumătăţi de gesturi, întâmpinăm noua primăvară ca pe o mereu întinerită minune.
Primăvara e, prin definiţie, un tărâm al speranţelor, e locul comun în care toţi muritorii îşi uită cărţile de identitate la garderobă şi au, fără excepţie, vârsta surâzătoare a copilăriei.
Aerul e plin de magia lui Marţişor, fermecător castelan, stăpân al domeniului speranţei , în inima căruia se află, bine ascunsă în vâltoarea unei fabuloase cascade, licoarea Tinereţii Fără Bătrâneţe şi a Vieţii Fără de Moarte.
An de an, la vremea aceasta, ochiul nostru interior, orbit de minunatul spectacol solar, se concentrează către lumea intimă a fiecaruia dintre noi şi ne trezim căutandu-ne drumul, înfioraţi de ineditul situaţiei şi ezitanţi în faţa unui nou început. Uităm că posedăm şi o formă materială şi devenim suflet, un înalt potir cu aromă de floare de nu-mă-uita şi strălucire de curcubeu aşternut blând în stropi trandafirii peste zare.
După prima ninsoare a plopilor, obligaţi să ne întrupăm cumva, ne prefacem în fluturi plăpânzi, aproape translucizi şi ne lasăm purtaţi de adierea zefirului , în blânda minune solară.
Vrăjiţi de liniştea astrului zilei, flămânzi de necunoscut, furaţi de magia înălţimilor, noi, suflete slabe, abia ieşite din crisalidă, ne lansăm nechibzuiţi în această aventură a vieţii şi, fiindcă nu avem curaj sau nu avem răbdare, ori , pur şi simplu, pentru că nu ne este dat, ne frângem zborul spre înalt, ostoindu-ne durerea aripilor calcinate, prin refugiul într-o existenţă anodină, reveniţi la starea noastră materială, atât de temporară şi de comună, încât mă minunez că mai păstrăm pe undeva, într-un colţ bine mascat al fiinţei noastre, un praf de aur, o secundă de magie din nemurirea clipei, o dovadă a şansei pierdute, rămas neşters graţie unei binecuvântate neglijenţe a istoriei umanităţii.
Pulbere incandescentă, ploaie de miresme şi revărsare de graţie, blândă melodie a începuturilor, toate câte vor fi existat pe pământ, naştere, iubire, căsătorie, o declaraţie de dragoste pe care natura i-o face Universului printr-o simfonie de culori, filtru vrăjit în care se îmbină armonios emoţie , speranţă şi candoare, bijuterie fină la glezna Pământului, poţiune de întinerire pentru fiecare suflet de poet, haină de lumină care ne face mai buni, mai curaţi şi mai puternici, anotimpul acesta ne îmbracă în verdele inimii pure şi ne colindă prin vene cu acordurile ritmate ale speranţei renăscute.
....E o primăvară asemenea tuturor celorlalte care au bântuit pământul , de la începutul lumii şi până acum.

Vizualizări: 99

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ana ai atribuit toate epitele din lume aceastei primăveri, încât ne-ai prezentat-o strălucitoare, cu farmec şi emoţie. Puritatea şi spendoarea ei prevesteşte o continuă regenerare.

Un tablou al primăverii descris cu talent şi romantism.

Am citit cu sufletul!

Sofy

Da, Ana, primăvara, fiecare primăvară, ne îmbie să devenim suflet, să vibrăm odată cu minunea de culoare și parfum din jur. Deosebit de frumos scris.

Cu drag,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fluturi a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îmbrățișând o pasăre rănită a utilizatorului Grig Salvan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Îmbrățișând o pasăre rănită a lui Grig Salvan
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fluturi a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog fluturi a lui Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Alte detalii despre țara mea a lui Cristi Poe
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Alte detalii despre țara mea a utilizatorului Cristi Poe
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog mâinile a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Liniște a lui Elisabeta Drăghici
cu 4 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog mâinile a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar pentru tine... a utilizatorului Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Liniște a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Liniște a lui Elisabeta Drăghici
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aș vrea... a utilizatorului Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 6 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Coloana Timpului a lui Corneliu Neagu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Aș vrea... a lui Vasilisia Lazăr Grădinariu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Doar pentru tine... a lui Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog drum de toamnă către iarnă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îmbrățișând o pasăre rănită a utilizatorului Grig Salvan
cu 16 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog drum de toamnă către iarnă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 17 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2023   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor