cântec de iubit singurătatea

[Nuta Craciun]

 mulțumită de singurătatea mea îmi plimb liniștită zilele

ca o plecare în largul cerului cu legile

mele gravitaționale cu tot

noaptea nu-ți căuta umbra 
totul se întâmplă doar înlăuntrul tău în rest mai nimic
adună-ți lacrimile să-i poți plânge pe cei vii cei plecați 
au găsit singuri lumina

desenează-ți în gând o hartă cu toate iubirile și trădările 
și ferește-te să mai crezi în duminici
în fond duminica e doar un sentiment bipolar îmi spuneai
din spatele ei te privesc aceeași ochi hulpavi
care vor să te sfâșie încet să te înghită pe nemestecate
nimeni nu plânge cu tine și nici nu se bucură cu tine
cuvintele au mereu două capete

pe umăr îngerul
îl cari cu tine peste tot îl hrănești îi cânți
dimineața vă beți cafeaua împreună ți se confesează 
tristețea lui seamănă cu o piatră doar că e vie

îl consolezi cum te pricepi mai bine îngerul te privește tăcut 
îți umpli buzunarele cu blândețea lui 
nu te simți singură ai învățat să-ți iei în fiecare zi 
viața înapoi fără să-i mai pui nicio întrebare

pe umărul tău îngerul cântă

[Nuta Craciun]

multumesc, Corina! :* 

[Corina Militaru]

Frumos! :)

[Nuta Craciun]

iti multumesc Valeria,  bucuroasa de rezonanta si se semn! :*  

[Nuta Craciun]

da, am incercat sa reformulez, am renuntat si la imaginea cu caruciorul... 

multumesc de semn si de sfat, domnul da Coza! 

[Valeria Merca]

Frumos. Am rezonat cu atmosfera creată şi mesajul transmis.
drag,

[Ion Lazăr da Coza]

Poezia începe cu stângul - iată-mă mulțumită, iar v2 se cere reformulat. Restul mi-o mers la inimioară!

da Coza

[Nuta Craciun]

multumesc, Ana, de comentariu! 

am incercat sa regizez cu grija totul, nici o clipa nu mi-am propus sa soches, dar bineinteles ca iti respect parerea si-ti multumesc ca treci, citesti ce scriu si-mi spui parerea ta.

stii ...  in poezie  ca-n viata, exista de toate... imaginea cu caruciorul de butelie isi are rostul ei, imaginea cu ingerul poate e fortata dar si ea are o poveste... nu vreau sa explic, chiar nu are rost, cand se rezoneaza se rezoneaza, iar cand nu, nu!  

in legatura cu versul: "tristețea lui seamănă cu o piatră doar că e vie", mie personal acest vers imi pare reusit, e chiar un vers la care tin si pe care nu-l socotesc "colocvial" in sensul rau al cuvantului!