Prin speologica-mi visare - proză lirică

[gabriel cristea]

Mă-mplânt în miezul toamnei, 

aidoma unei lespezi într-un sanctuar

pe unde se zbenguie vântul capitelurilor, 

desprinzând frunze pietrificate de acant.

Transpirația egeeană îmi inundă fruntea

Se-aud înfundat picături, 

parcă din alte dimensiuni spațiale;

Toropeala se disipează pe treptele circulare, înghițite de răcoare.

Pătrund mai adânc spre rărunchii zidurilor,  licheni fosforescenți deschid galerii spațioase, 

coloanele rețin reavånul rădăcinilor ;

Prin ele gonesc luminiscente seve liberiene;

Broboanele mi se preling pe arcade și cad sfârâind prin tuneluri verticale;

Le absorb aceste specii bizare de arbori subterani, pulsând ca un zvâcnet de tigru… 

Habar nu am de unde vine acest curent turbionar, răscolind frunzișuri de turcoaze 

-  par clopoței de vânt!

Ce sentiment ciudat să simți cum se deschide-o mare-n tine, 

și-apoi s-auzi înalții albatroși rotindu-se și dispărând  printr-o clepsidră…

 

Prin speologica-mi visare

descopăr uluit, sub soarele elen, 

geometrice desene pe-ntinsul unui țărm

pitagoreic;

Încerc să deslușesc aceste matematici gravate-n liniarul B - e-o plajă plină cu formule și nimeni primprejur;

Îmi nălucesc, ca niște holograme, imense lansatoare de plasmă aviară, ce zguduie Pământul -  Mahabharata se va-ntoarce, dacă…

Și-un val vibrant îmi spulberă visarea,

parcă soptindu-mi înspumat din albele cochilii: 

,,Le-am șters, risipitorule de gând, 

ca să nu-ți piară lumea, lumea, lumea"…

[Grig Salvan]

În lirica modernă la un moment dar poezia și proza converg spre o formă hibridă, ceea ce nu e rău dacă e bine scrisă, cu har și inspirație, cu idei originale și sentimente autentice în care cititorul să se regăsească. Tot textul e reușit, dar unele forme m-au vrăjit: 

„Mă-mplânt în miezul toamnei, 

aidoma unei lespezi într-un sanctuar”

„Pătrund mai adânc spre rărunchii zidurilor,  licheni fosforescenți deschid galerii spațioase, 

coloanele rețin reavånul rădăcinilor ;

Prin ele gonesc luminiscente seve liberiene;”

sau

„Ce sentiment ciudat să simți cum se deschide-o mare-n tine, 

și-apoi s-auzi înalții albatroși rotindu-se și dispărând  printr-o clepsidră…”

[Vasilisia Lazăr]

Stai oleacă! Nu doar poezii redutabile, și proze redutabile. Ai talent la ambele. :)

[Vasilisia Lazăr]

:))) Așa să fie! 

[gabriel cristea]

Lisia, pentru că sunt inventiv, am adăugat la titlu numele genului - proză lirică! Mulțumesc și promit să nu mai fac decât ,,poezii redutabile"! :))) 

[Vasilisia Lazăr]

E foarte frumoasă și valoroasă descrierea, dar e proză. O proză poetică, ce e drept, dar și proza are nevoie de poezie ca să fie cât mai redutabilă. :)

[gabriel cristea]

Doamnă Nuță Crăciun, cu siguranță, așa voi face. Aici, sentimentul de visare are un cifru - progresul accelerat și halucinant, care poate duce la distrugerea lumii, noroc că mai există valuri... Mulțumesc de comentariu! 

[Nuta Craciun]

Prima parte și cea de mijloc e parcă un pic cam descriptivă dar cu bune imagini metaforice. ,

Am găsit însă în finalul deschis, ceea ce așteptam, acel frumos sentiment de visare... 

Cred că trebuie să închizi cu ghilimele ultimele două versuri. 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Mihai, de apreciere! Mă ia câteodată valul prozei, dar îmi revin! :) 

[Mihai Katin]

este  o  proza  poetica  interesanta  si   inspirata,poetica  ce  va caracterizeaza  revine  totusi  la  final  si  bine  o face!

i-un val vibrant îmi spulberă visarea,

parcă soptindu-mi înspumat din albele cochilii: 

,,Le-am șters, risipitorule de gând, 

ca să nu-ți piară lumea, lumea, lumea…   remarcabil!!!