Odă portului popular

[Manuela Munteanu]

Cu albul trupului cuminte, pe-un umăr de spătar,
Își risipește-aroma, aghiasmă de altar,
O ie învârstată* cu râuri ce-o-nfășoară
În unde visătoare, ca plânsul de vioară.

Boboci au adormit pe suflet de altiță,
O frunză de aramă suspină pe catrință,
Iar pomul vieții - ruja* - a-mpădurit pieptarul,
Cu rânduiri în vârci*, canafi își lasă jarul.

Țesut în fir de viață, va curge îndrăzneț
Pe mijlocel de fată, izvorul din bârneț*,
Ca semeția umbrei, cunună prinsă-n stâncă,
Să fie adunată în noaptea din casâncă*.

*a învârsta - a face dungi de culori diferite pe o țesătură
*ruja - motiv popular, floare înscrisă în cerc și crenguțe
*vârcă - fâșie de altă culoare decât fondul
*bârneț - cingătoare îngustă și lungă
*casâncă - broboadă cu franjuri, închisă la culoare.

[Manuela Munteanu]

Mulțumesc, domnule Ghiță!

[Manuela Munteanu]

Mulțumesc, doamnă Dorina Pop!

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc mult pentru apreciere,  domnule Valerian Dincă! Știu, nici mie nu-mi place titlul, dar nu va rămâne așa, într-un final. Cât despre lumea de la țară... am luat-o cu mine. Am lada de zestre a bunicii mele, cu toate costumele ei populare. E un altar pentru mine.

[Dinca Valerian]

Spuneai intr-un comentariu anterior ca nu esti straina de lumea de la tara si indeletnicirile ei. M-ai convins. Si poezia m-a convins, desi as fi prferat un titlu mai putin oficial. E o placere sa citesti asa ceva intr-o dimineata.