Secerătoarea mecanică

[Grig Salvan]

în seara asta, iubito
cum dorești, așa am să fiu!
tristețea din ochi mi-am gonit-o
vesel voi fi și hazliu!

cu gura la urechi am să râd
și-am să-i fac și pe ceilalți să râdă
nimeni să nu mai spuie că-s hâd
și Morții să-i uit fața hâdă

dacă spui tu am să fiu
o gazdă cum nu s-a văzut
să joc în public mai știu
o comedie de necrezut!

toți au să-mi laude-n veci
spiritul și umorul sportiv
domolindu-mi privirile reci
am să fiu cel mai strașnic conviv

politețea o să-mi curgă șiroaie!
cu vorbele am să mă joc!
de-or să-nceapă toți să se-nmoaie
ca lumânările ținute la foc

orice pot să spun și să fac
precum cameleonul se schimbă
scot vorbe doar să nu tac
ce nu-mi stau în gât și pe limbă

atunci când tac și ascult
crispat si cuprins de panică
cum lucrează în mine de mult
Secerătoarea mecanică...

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Sofia, de lectură și comentariu. Așa e, textul se vrea un cântec ironic, dar și trist, un fel de a brava în fața celei ce lucrează perfid în noi clipă de clipă, „secerătoarea mecanică”... Cacofonia mi-a scăpat, într-adevăr... :) O remediez, mulțumesc!

[Sofia Sincă]

Un cântecel ce se dorește a fi vesel, însă ascunde cu tărie tristețea și spaima.

Ai ruperi de ritm, pe alocuri și o cacofonie, cu cuvintele.

Am  citit și m-am distrat,

Sofi