Șansa la o moarte decentă (mențiune concursul de poezie "Romeo si Julieta la Mizil ")

Poate numai disperarea sedilei prinsă ca o agrafă sub cuvântul nerostit,
Sub prima literă a unei conjuncţii ce leagă apele din noi
Poate numai ţipătul înalt al războirii trupului cu sufletul în prag de dor
Sub amiaza ce ne suntem unul altuia,
Poate numai necuprinsa veghe dinspre înlăuntrul albului spre ochiul uitării
Sub şenila unui dialog deşuchiat între mine şi răscumpărarea păcatelor mele,
Poate toate acestea vor aduce lumina înapoi spre şansa la o moarte decentă,
A ciocârliilor şi fluturilor cântecelor mele necântate
A desţelenitei aşteptări a dragostei mele pentru tine.
Poate îmi sunt, poate mă am, dar nu te găsesc în mine când te strig.
Poate m-ai chemat , m-ai tăcut în frunze, m-ai sorbit în cuşma ploilor,
Poate ne-am întâlnit la marginea cioburilor de sticlă din secundele tăcerii,
Poate ne-am avântat nesocotiţi spre săratele lacrimi ale depărtării dintre noi
Dar cine poate şti dacă ne-am ridicat în altă viaţă cetăţi din păducel şi iasomie ?
Cine poate şti câtă iertare mai avem în faldurile sufletului nostru albastru?
Dacă îngenunchem în iubire, ingenunghem şi-n cifrele din vârstă noastră.
Dacă lăsăm metaforele să ne troienească, lăsăm şi brâul regretelor descheiat
Dacă torţele din noi nu mai lasă urme pe ziduri , pe nisip, prin unghere
Dacă spaţiul de respiro între sărutările de ieri şi cele de azi se-nchide trist,
Nu mai rămâne loc pentru aripi să se desfacă de lângă trup şi să zboare.
Niciun vârf de zahăr în plus, nicio mână de lavandă pusă-ntre rufe ,
N-ar putea să întoarcă iubirea în catarg , dacă ea nu mai este în noi.
Şi astfel, mă gândesc că mai este o şansă la o moarte decentă
A acestor ultime zvâcniri ale venelor dragostei noastre fără perfuzii.
Îmi doresc împuţinarea durerii ca un susur de pârăiaş ce seacă încet,
Ca un miez de pâine ciugulit pe pervaz de rândunelele înfometate de viață
Ca o brazdă de iarbă crescută în timp peste solzii uitării.

Vizualizări: 136

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Februarie 21, 2017 la 7:23pm

Hi hi hi Lisia, am auzit de atâtea ori termenii ”simplu și firesc” ca amprentă a valorii. Așa o fi - dar de nu-i coroborat cu personalitatea fiecăruia, e o simplă afirmație fără acoperire în magia realității. Dali numai ”simplu și firesc” nu s-a manifestat - îi anulează asta genialitatea? Și marii creatori sunt fascinanți tocmai pentru că ies din uniformizarea acelui ”simplu”, și propun un filtru deosebit minunii de-a fi! Munca/robia creatorului este de a fi martor mărturisitor al tainei vieții în felul lui unic, curățindu-și oglinda exemplar! Și acolo e de șlefuit, iar și iar!....   

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Februarie 21, 2017 la 2:14pm

E frumoasă, dar e prea stufoasă și poate prea lungă. De fapt, ce era de spus s-a spus. Felicitări pentru premiu și nu uitați: adevărata măreție vine de multe ori din simplitate. Cu drag,

Comentariu publicat de Camelia Florescu pe Februarie 21, 2017 la 11:36am

Mulțumesc sincer pentru comentarii și explicații, Maria.Apreciez mult.

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Februarie 21, 2017 la 3:33am

Ai câteva metafore reușite dar pentru că sunt multe cuvinte de umplutură, aproape că se pierde frumusețea lor. Țin minte că primul sfat cu adevărat valoros în privința poeziei pe care l-am primit acum câțiva ani eu, a fost ăsta: POEZIA TREBUIE SĂ SUGEREZE nu să explice! Cu EXPLICATUL se ocupă romanul (și nici acela în ultima vreme)!  Dacă paloșul (ideii, metaforei) este îmbrăcat în pâsla atâtor și atâtor.... el nu taie în carnea noastră ci.... Felicitări ptr. mențiune..........

Comentariu publicat de Camelia Florescu pe Februarie 20, 2017 la 3:15pm

Mulțumesc tuturor pentru lecturare și sfaturi, pentru caldele cuvinte.

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Februarie 20, 2017 la 3:13pm

Felicitări pentru menţiune!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Februarie 19, 2017 la 2:30pm

Camelia, întâi te felicit şi eu pentru menţiunea dobândită la concursul de la Mizil. Din postările tale de până acum se vede tendinţa de a dezvolta ideile, de a repeta anumite expresii, cuvinte. Este stilul tău. Repetiţia în poezie are rolul ei, bine definit. Este figura de stil care constă în folosirea de mai multe ori a aceluiaşi cuvânt sau a mai multor cuvinte, pentru a sublinia sentimente, idei, impresii, însuşiri.

Ex: În poezia Scrisoarea III de Mihai Eminescu, repetiţia "vas de vas" relevă mulţimea turcilor care au trecut Dunărea în anul 1394 pentru a-i ataca pe români la Rovine.
Dacă ai concentra ceea ce vrei să spui, cred că ar fi mult mai bine.
cu drag,

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Februarie 19, 2017 la 12:52pm

Și eu sunt de acord că prea ai dezvoltat subiectul.

Scrierea, în sine, e frumoasă, dar nu și interesantă (asta vine din ceva mister).

da Coza

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 18, 2017 la 3:55pm

Felicitări pentru premiu!

Din punctul meu de vedere textul este mult stufos, este foarte explicit, are multe erori lirice.  Mesajul este interesant, dar nu mai este mult și nu se mai distinge din  stuf.

Exemplu, dacă luăm acest vers găsim de toate: A acestor ultime zvâcniri ale venelor dragostei noastre fără perfuzii. aliterație - A acestor; prea mult genitiv - A acestor ale venelor dragostei noastre; ritm defectuos, sacadat. Trebuie să te oprești după fiecare cuvânt, aproape.

Dar gusturile nu se contestă.

Am citit,

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 4 minute în urmă
Lui Bircea Marian i-a plăcut discuţia Viaţa la confort redus a lui Ion Lazăr da Coza
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Lui Pop Dorina i-a plăcut discuţia Viaţa la confort redus a lui Ion Lazăr da Coza
cu 6 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Viaţa la confort redus a utilizatorului Ion Lazăr da Coza
cu 6 ore în urmă
Pop Dorina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Infraroșu a utilizatorului chindea maria elena
cu 11 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 19 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Culoarea inimii mele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 19 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 19 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr
cu 19 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor