Spune-mi că nu ai plecat, agitând norii de gheață,

Spune-mi și că m-ai iertat într-o altă dimineață,

Spune-mi azi ce va fi mâine,  dacă ne vom întâlni,

Ca un abur cald de pâine te-oi chema și-ademeni.

Paradisul  înspre  care mă îndrept adeseori,

Nu-i al meu, mereu dispare, mă îmbracă în fiori.

Mă condamnă la uitare  tot ce nu am spus cândva,

Somnul pleacă, nu am stare, de-aș mărturisi cuiva.

M-ai legat cu funii groase, mi-ai citit cu har în stele,

Unghiile îmi sunt roase, rup și carnea de sub ele,

Temătoare sunt de toate și de mine deseori,

Și cobor cu spaimă-n noapte, cu fantasme-zburători.

Deschid ochii, nu te văd, mi se-nșiră alburie,

Ceața-adusă ca prăpăd, dintre neguri, numai mie.

Și când luna va apune, legănând abisurile,

Cine oare îmi va spune cum îmi curăț visurile ?

Vizualizări: 92

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Monica Pester pe Aprilie 18, 2024 la 4:48pm

Mulțumesc frumos, Chris, pentru vorbele încurajatoare !

Comentariu publicat de Chris pe Aprilie 18, 2024 la 7:55am

stare de angoasa declansata de teama pierderii. frumos!

Comentariu publicat de Monica Pester pe Aprilie 12, 2024 la 11:01pm

Iar ție, mentor Lisia, mulțumiri speciale ca-mi ții mereu aprins felinarul prozodiei !

Comentariu publicat de Monica Pester pe Aprilie 12, 2024 la 10:50pm

Oh, Doamne, cine nu a avut coșmaruri în viata lui, în vis sau aievea ?Coșmarul estepartea umbrita a trăirilor noastre. Este norul de furtună pe care îl refuzam a recunoaște conștient dar care se preface că ne dă soluții în spatele cortinei. Adevărate sau nu, coșmarurile nu ne lasă  iciodata sa uitam și sa ne îngropat amintirile.

Va mulțumesc mult pentru participare la emoțiile mele. 

D-le Katin, Grig, Poete, Alex, Nikol !

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Aprilie 12, 2024 la 10:48pm

Un poem care scoate la iveală durerea, suferința pierderii iubirii, angoasa, agonia, neputința.

Unghiile îmi sunt roase, rup și carnea de sub ele

Cu spaimă cobor în noapte, cu fantasme-zburători.

Aici este o rupere de ritm mai supărătoare.

Recomand: Și cobor cu spaimă-n noapte, cu fantasme-zburători.

De asemenea, ultimele două versuri schimbă registrul.

Mai sunt și alte aritmii, dar acestea se simt mai tare.

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Aprilie 12, 2024 la 6:46pm

Cu poezie! :)

Drag,

Nikol

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Aprilie 9, 2024 la 8:32pm

O poezie care de fapt descrie un spirit aflat la limita realității. Uneori trebuie să depășim aceste neguri pentru a putea merge mai departe. Funiile groase pot fi tăiate cu ajutorul rugăciunilor care pot limpezi visurile. 

Comentariu publicat de petrut dan pe Aprilie 9, 2024 la 9:07am

Am citit cu plăcere, ai scris bine, un poem personal deci este între tine și tine, cu drag!

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Aprilie 8, 2024 la 7:50pm

Zbaterile și neliniștile, frământările și disperările, așteptărille și temerile, toate fac parte din orice poveste de iubire din lumea noastră. Toate puse și spuse în ritmul înfrigurat al acestui poem...

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Aprilie 8, 2024 la 7:09pm
Și când luna va apune, legănând abisurile,

Cine oare îmi va spune cum îmi curăț visurile ?și de aici ar putea începe un poem care sa nu aibă acea încrâncenare teribila a coșmarului...
cu prețuire!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog A șaptea pace a lui Monica Pester
cu 12 minute în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 19 minute în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog șșșt – Săptămâna mare a utilizatorului Mihaela Popa
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog O pace a lui carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flori de salcâm a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog șșșt – Săptămâna mare a utilizatorului Mihaela Popa
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog primăvară-n toi (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ziua fără de sfârşit (fragment) a lui Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Urare a utilizatorului IOAN stoian
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O pace a utilizatorului carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului IOAN stoian îi place postarea pe blog Sorbind sorine spații a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de IOAN stoian
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Dorinţi a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Dor de mâna-Ți grijulie a lui C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Blestem de iubire a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Sorbind sorine spații a lui gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog florile de soc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Silogism de primăvară a lui C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Despre destin a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor